Sunteți pe pagina 1din 1

Sulina - Turism

Aici se găsește un cimitir maritim, unic în țară și chiar în Europa. Cimitirul din
Sulina este o „rezervație istorică”, în care își au locul de veci înalți funcționari ai
Comisiei Europene a Dunării, danezul Magnusen - inginer-șef al lucrărilor din
Sulina, inginerul Carl Kühl un cuplu tânăr îndrăgostit – o prințesă și-un prinț grec
de demult, dar și mulți oameni ai apelor. Sunt și nume exotice, cu povești
amplificate în legendă. Caz unic, în perimetrul lui sunt înmormântați cetățeni de
21 de naționalități, aparținând cultelor creștin, musulman și iudaic. Unele
monumente funerare sunt adevărate opere de artă, iar poveștile unora dintre cei
înhumați aici sunt tulburătoare.

Un alt obiectiv turistic este Farul Vechi din Sulina - astăzi muzeu - a fost construit
între anii 1869 - 1870. Având o înălțime de 17,34 metri și o formă tronconică,
farul găzduiește cabinetul de lucru al lui Eugeniu Botez, cunoscut sub pseudonimul
literar Jean Bart. Tot la parterul farului se află o altă sală dedicată Comisiunii
Europene a Dunării, organism internațional constituit în urma Tratatului de la
Paris din 30 martie 1856.

Sulina mai are și kilometri de plajă la Marea Neagră, însă aceasta nu atrage un
număr mare de turiști. Mai nou acestă plajă este folosită pentru nudism, în locurile
ei izolate. Plaja, în mare parte nu este amenajată, ceea ce îi oferă un aspect virgin.
Plaja este cea mai lată porțiune de acest fel de pe litoralul Mării Negre și are o
granulație asemănătoare cu cea din Mamaia. Este o alternativă la stațiunea Vama
Veche.

S-ar putea să vă placă și