Sunteți pe pagina 1din 2

China Mega Shop – peste 5000 de produse sub

acelasi acoperis!
    Promovat sub sloganul “cel mai mare magazin chinezesc din Piteşti”, centrul
comercial “China Mega Shop” lasă loc de mai bine în ochii piteştenilor care l-au
vizitat în prima lună de la inaugurare, însă oferta sa nu este nici pe departe de
neglijat. “Mallul chinezesc” situată în zona Nord a Piteştiului, în fosta locaţie a
magazinului Casa Rusu, a luat faţa altor centre comerciale cu produse chinezeşti,
turceşti şi româneşti la preţuri mici. Pentru calitatea lor însă nu băgăm mâna în foc.
Spaţiile de prezentare sunt mai mult decât generoase, elegant amenajate, moderne,
având la vânzare peste 5000 de produse pentru toate gusturile, într-o gamă
diversificată, la preţuri mai mult decât atractive. Cea mai mare parte a mărfii expuse
la vânzare provine din China, însă am descoperit şi produse de categoria a II-a,
fabricate în ţări ale Europei Centrale.
    China Mega Shop are un pachet de atuuri cu care îşi întâmpină clienţii,
raioanele sunt distincte şi ordonate, ocupând spaţiul de prezentare cu produse atât
pentru casă, cât şi pentru întreaga familie. Cu o carte de vizită bine definită, China
Mega Shop îşi propune să joace un rol important în preferinţele clienţilor acestei
urbe, care economisesc bani şi timp, dacă aleg să-l viziteze. Dacă nu eşti un client
pretenţios ori buzunarul nu-ţi permite să te înnoieşti de la brandurile celebre, atunci
acest magazin ţi se potriveşte. Oferta de produse cu care iese la vânzare ţine pasul
cu anotimpul, strategia de organizare a spaţiului împrumutând strategia
supermarketurilor, cu spaţii largi între raioane şi personalul numeros.
    Există şi o zonă destinată celor mici, constând în articole pentru copii,
încălţăminte, dar şi jucării. Privirile ne mai pot aluneca pe raioanele cu echipamente
sportive, standuri de desfacere pentru gablonţuri, marochinărie, cadouri şi
cosmetice. Printre altele, se observă şi o zonă de vânzare de textile pentru casă,
lenjerii, pături, feţe de masă, perne, cuverturi, mochete, covoare, obiecte de uz
casnic, precum şi o varietate de unelte şi feronerie.
    Totuşi, în urma unui sondaj printre clienţi, la ieşirea din magazin, am ajuns la
concluzia că aşteptările erau mai ridicate, majoritatea celor chestionaţi făcând
trimitere la complexele din vecinătate, unde oferta este mai diversificată, preţurile
fiind considerate comparabile. Produsele tradiţionale chinezeşti, fie ele alimentare
sau non-alimentare, ar fi adus ceva inedit faţă de ce oferă concurenţa, dar din
păcate lipsesc cu desăvârşire.
Legat de calitate, încă nu ne putem pronunţa. Rămâne să ne convingem peste două-
trei luni, când hainele pe care le-am cumpărat vor avea la activ suficiente
“centrifugări”, iar talpa de la încălţăminte va face cunoştinţă şi cu asfaltul încins din
oraş, nu numai cu “şuvoaiele” de apă. Succesul magazinului depinde până la urmă
de gradul de satisfacţie al clienţilor în timp, iar această primă impresie poate că îi va
ambiţiona pe chinezi să vină cu o ofertă şi mai atractivă.
    La două săptămâni după ce asiaticii au deschis China Mega Shop, o altă firmă
patronată de cetăţeni chinezi intenționează să închirieze spații în Pitești. De această
dată nu mai este vorba de un showroom, ci de etajele a două piețe din municipiu,
pe care asiaticii vor să le închirieze pentru a-şi dezvolta afacerile comerciale. Pe
adresa primăriei Pitești a venit o solicitare prin intermediul căreia o firmă din
București cu capital chinez și-a exprimat dorinţa de a închiria spaţii în două dintre
pieţele unde intenţionează să realizeze spații comerciale, birouri, dar și depozite de
marfă. În condiţiile în care prin etajele superioare ale pieţelor în care administraţia
locală a băgat bani cu nemiluita mai mult bate vântul, oferta chinezilor ar putea
rezolva problema eficienţei investiţiilor de miliarde în pieţe.

S-ar putea să vă placă și