Fișa de lucru: Conferința de pace de la Paris și România

(sursa: wikipedia.ro)

Delegaţia română la Conferinţa de la Paris, condusă de primul ministru Ion I.C. Brătianu, a avut
în componenţa sa pe Nicolae Mișu, ambasador la Londra, Victor Antonescu, ambasador la Paris,
Alexandru Vaida-Voevod, reprezentant din partea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Constantin
Diamandy, fost ministru la Petrograd, generalul Constantin Coandă. Acestora li s-au alăturat experţi în
variate domenii care au redactat și înnaintat reprezentanților marilor puteri din Consiliul celor Patru
memorandum-uri, note şi aide-mémoire-uri, ce explicau și justificau solicitările românești.

Portrete politice:

”Brătianu era maestru în diplomația subtilă, clarvăzătoare și uneori

condamnabilă care, în alte vremuri, se numea «bizantină». [...] Nesiguranța în care
a ținut Marile Puteri cu privire la tabăra în care va intra România a fost o
capodoperă politică. [...] Din 1914 până în 1916, el și-a scos din mânecă unele
dintre numerele sale cele mai notabile de prestidigitațiune politică. Germanii au
presupus că nu va lupta niciodată împotriva lor, dar se temeau că s-ar putea să nu
lupte alături de ei. Aliații se îndoiau că va lupta vreodată alături de ei, dar sperau că
nu va lupta împotriva lor. În momentul decisiv, el a intrat alături de Aliați și
rezultatele au fost catastrofale, dar România a ieșit din conflagrație cu teritoriul și
populația dublate, a șasea țară ca mărime din Europa, și statul dominant din Europa
de Sud-Est.”
(Sherman David Spector, România și Conferința de Pace de la Paris.
Ion I. C. Brătianu Diplomația lui Ion I.C. Brătianu)

”[...] Un bărbat de un caracter ferm și independent, posedând calități alese

și o inteligență politică rară, a fost capabil să se împotrivească tuturor sforțărilor
autorităților maghiare de a-l intimida sau de a-l discredita. [...] Dr. Alexandru Vaida
Voevod este, prin eminență, un bărbat de cultură și cu vederi europene, pe deplin
în curent cu principalele mișcări ale civilizației din Europa și doritor de a-și asocia
țara la ele.”
(The Times, 29 ianuarie 1920, în Liviu Maior, Alexandru Vaida Voevod.
Putere și defăimare)

Alexandru Vaida Voevod

Citiți cu atenție sursele de mai jos:
A. ”[...] Art. 259 — Germania confirmă că renunță, conform articolului XV din Armistițiul de la 11
noiembrie 1918, la beneficiul tuturor stipulațiilor cuprinse în Tratatele de la București și de la Brest-
Litovsk și la Tratatele complementare, fără a se aduce atingere articolelor 292, Partea X [Clauze
economice] din Tratatul de față. Germania se obligă să transfere respectiv fie României, fie principalelor
Puteri aliate și asociate, orice instrumente monetare, numerar, valori și instrumente negociabile sau orice
produse ce a primit în virtutea sus ziselor Tratate.
[...] Art. 292 — Germania recunoaște ca fiind și rămânând abrogate toate tratatele, convențiile și
înțelegerile pe care le-a încheiat cu Rusia sau cu orice stat sau guvern al cărui teritoriu constituia mai
înainte o parte a Rusiei, cât și cu România, înainte de 1 august 1914, sau de la această dată, până la
punerea în vigoare a Tratatului de față.
[...] Art. 434 — Germania se obligă să recunoască completa valoare a Tratatelor de pace și a
Convențiunilor adiționale care vor fi încheiate de către Puterile aliate și asociate cu puterile care au luptat
alături de Germania, să accepte dispozițiunile ce vor fi luate cu privire la teritoriile fostei monarhii a
Austro-Ungariei, ale Regatului Bulgariei și ale Imperiului Otoman și să recunoască noile state înlăuntrul
fruntariilor ce le sunt astfel fixate [...].”
(Tratatul de la Versailles, 28 iunie 1919)

B. ”Art. 59. Austria renunță, în ceea ce o privește, în favoarea României la orice drepturi și titluri asupra
părții din fostul Ducat al Bucovinei cuprinsă dincoace de fruntariile României, astfel precum vor fi fixate
ulterior de Principalele Puteri Aliate și Asociate.
Art. 60. România consimte la inserțiunea într-un Tratat cu principalele Puteri aliate și asociate a
unor dispozițiuni pe care aceste Puteri le vor socoti necesare pentru a ocroti în România interesele
locuitorilor ce se deosebesc prin rasă, limbă sau religiune de majoritatea populațiunii.”
(Tratatul de la Saint-Germain, 10 septembrie 1919)

C. ”Art. 45. Ungaria renunță, în ceea ce privește, în favoarea României, la toate drepturile și titlurile
asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de fruntariile Ungariei astfel cum sunt
fixate la articolul 27, Partea a II-a [Fruntariile Ungariei] și recunoaște prin prezentul Tratat sau prin alte
tratate încheiate în scop de regula afacerile actuale ca fiecare parte din România.
Art. 47. România recunoaște și confirmă, față de Ungaria, angajamentul său de a accepta
inserarea, într-un tratat încheiat cu principalele Puteri Aliate și Asociate, a dispozițiilor socotite necesare
de către aceste Puteri, pentru a proteja în România interesele locuitorilor care diferă de majoritatea
populației prin rasă, limbă și religie, precum și pentru a proteja libertatea de tranzit și un regim echitabil
pentru comerțul celorlalte națiuni.
Art. 74. Ungaria declară de pe acum că recunoaște și primește fruntariile Austriei, Bulgariei,
Greciei, Poloniei, României, Statului Sârbo-Croato-Sloven și ale Statului Ceho-Slovac, astfel precum
aceste fruntarii vor fi fixate de principalele Puteri Aliate și Asociate.”
(Tratatul de la Trianon, 4 iunie 1920)

D. ”La Paris, românii aveau să fie crunt dezamăgiți. Brătianu a întâmpinat dificultăți în a obține
recunoașterea drepturilor pe care păruse că i le acordă României tratatul încheiat cu Antanta la 17
august 1916. Aliații invocau articolul 5 al acestui act, care interzicea încheierea unei păci separate. În
plus, Wilson nu voia să recunoască tratatele secrete. Frontiera româno-maghiară trasată de experții
Conferinței era retrasă cu 30-40 km față de cea promisă în 1916, iar Banatul, care ar fi trebuit să fie
integral cuprins între frontierele românești, era împărțit cu regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor. Unirea
Basarabiei cu România era pusă în discuție. În plus, plenipotențiarii români au fost invitați să semneze o
convenție specială privind protecția minorităților. [...] Tensiunile între guvernul român și Aliați s-au
agravat odată cu declanșarea, în aprilie 1919, a conflictului româno-maghiar, care avea să ducă, în 4
august, la ocuparea Budapestei de către armata română.”
(Henri Prost, Destinul României. 1918-1954)

E. ”La Conferinţa de pace de la Paris, care a început la 18 ianuarie 1919, obiectivul primordial al lui Ionel
Brătianu a fost acela de a obţine recunoaşterea internaţională a noilor graniţe ale ţării sale, asigurându-
se că ţara sa va primi tot ceea ce aliaţii îi promiseseră în tratatul din 1916 şi, în plus, Basarabia. Dar
modul în care România a fost tratată la Conferinţă a fost un şoc brutal. Cei patru mari (Marea Britanie,
Franţa, Statele Unite şi Italia) care împreună cu Japonia formau Consiliul Suprem intenţionau să ia
singuri hotărârile finale şi nu aveau de gând să trateze România ca partener egal la încheierea
acordurilor de pace. [...] În ciuda acestor dificultăți, în decurs de un an problemele teritoriale care au
afectat România au fost rezolvate. Sub puternica presiune a Consiliului Suprem, guvernul de coaliție [...]
condus de Alexandru Vaida-Voevod a semnat tratatele cu Austria și pe cel al minorităților. Celelalte
chestiuni terioriale au fost rezolvate relativ ușor. [...] Consiliul ambasadorilor, care luase locul Conferinței
de pace a recunoscut dobândirea de către România a teritoriului între Prut și Nistru prin Tratatul din 28
octombrie 1920.”
(Mihai Bărbulescu, ş.a, Istoria României)

Sarcină de lucru:
Ești reporter acreditat la lucrările Conferinței de pace de la Paris. Pe baza informațiilor și a
surselor, realizează un articol pentru ziarul tău/publicația ta referitor la activitatea delegației României
sau atitudinea Marilor Puteri față de România.
Articolul tău trebuie să cuprindă:
- Titlul (scurt și de impact).
- Introducere (o prezentare generală a subiectului, de aprox. 3 rânduri).
- Cuprins (max. 10 -15 rânduri).
- Concluzii (părerea ta, a reporterului, ca observator al evenimentelor).