Preludiu de toamna

de Radu Stanca

Poezia debuteaza cu dorinta eului liric atat de a fi

aproape de persoana iubita, cat si de a-i oferi acesteia aceleasi
orizonturi de care el are parte, idee sugerata prin aparitia
verbului la modul imperativ ,,vino!”. Incarcat cu
subiectivitate, el indica indemnul catre fata, nevoia acestuia de
a fi auzit, marcate prin monologul liric adresat.
Verbele la modul prezent ,,sunt”, ,,las” subliniaza
certitudinea eului cu privire la conditia in care se afla, avand
valoare gnomica, enuntand un adevar general valabil:
credintele eului au fost lasate in urma, schimbandu-si
principiile dupa care isi urmeaza drumul in viata ,,sunt altul
azi, mai simplu si mai tacut”. Secventa ,,visez ca mai-nainte”
tradeaza valoarea iterativa a prezentului si repetitivitatea
actiunilor sale, vocea autorului creandu-si un univers propriu
din cauza dorului de persoana iubita, in care paseste la fiecare
amintire a acesteia.
Simetria incipit-final accentueaza sentimente puternice,
rasunatoare in intreaga sa fiinta, cuvantul ,,deci” avand rol
concluziv. Eul incearca, prin utilizarea acestuia, sa determine
o schimbare a mentalitatii iubitei, a destinului, cu speranta ca
eforturile sale sa fie observate ,,cu bratul impovarat de flori”
si nazuintele indeplinite.