Barbu Ana-Maria

Grupa 946. Seria A.

Aplicația 2
Un mesaj din Est

Textul dat reliefează principalele diferențe dintre sistemele de management american și

nipon. Prima diferență pe care o putem remarca este cea dintre cadrele de conducere și
muncitori. Specifică întreprinderilor din Occidentul dezvoltat este delimitarea netă dintre
manageri și executanți, în sensul că primii gândesc, pe când ceilalți numai execută. În
companiile japoneze această separare nu există, managerii și salariații implicându-se laolaltă
în prefigurarea și pregătirea viitorului întreprinderii.

O altă diferență constă în abordarea mediului. În timp ce pentru americani mediul este
doar cunoscut și luat în considerare de întreprinderi, pentru japonezi are o importanță
covârșitoare, este abordat de o manieră cuprinzătoare și în mod permanent, întrucât „Numai
prin valorificarea puterii combinate a creierelor tuturor salariaților săi, o firmă poate face față
turbulenței și constrângerilor mediului ambiant”.

Evidentă este și deosebirea dintre grija acordată angajaților. În Japonia se înregistrează

eforturi sensibil sporite pentru pregătirea personalului de către întreprinderi, marile companii
nipone asigurând salariaților de 3-4 ori mai multă pregătire, comparativ cu cele din Occident,
efort considerabil, cu consecințe pozitive asupra tuturor activităților desfășurate. De
asemenea, întreprinderile nipone solicită în mod constant sugestiile fiecărui salariat și
angajează oameni licențiați, cât mai inteligenți și bine pregătiți, deoarece aceștia reprezintă
„sângele vieții industriei nipone”.

Esența managementului american constă în transmiterea ideilor managerilor către

muncitorii care trebuie să facă eforturi pentru a le pune în practică, pe când sistemul de
management japonez se axează asupra antrenării intelectuale a fiecărui salariat, pe motivarea
salariaților în vederea valorificării zilnice a potențialului lor, fiindcă esența managementului
nipon este „în mod precis tocmai această artă de a mobiliza și asambla resursele intelectuale
ale tuturor angajaților în interesul firmei”.

În continuare, se dezvăluie și diferența în ceea ce privește preocuparea pentru aspectele

tehnice. Așa cum se specifică în text, în comparație cu managementul american, cel nipon

1
evaluează mai bine noile sfidări tehnologice și economice larg răspândite în majoritatea
țărilor. Astfel, situarea pe același plan a aspectelor economice cu cele tehnice explică în bună
măsură realul succes al companiilor nipone în ultimele decenii.

O ultimă deosebire identificată în text este cea privind raporturile dintre companie și
salariați, care sunt diametral opuse în întreprinderile din Japonia, comparativ cu cele
americane. Prin urmare, conducătorii firmelor din Occident au convingerea că datoria lor și
respectiv a firmei este să protejeze componenții săi, pe când în mod contrastant, în Japonia se
consideră că salariații au datoria să-și protejeze compania în care lucrează, care va fi astfel în
măsură să-i răsplătească substanțial pentru dedicarea contribuției lor. Deci, față de salariații
americani, japonezii sunt mult mai atașați de întreprindere, lucru reflectat prin implicarea și
eforturile lor care aduc rezultate sensibil superioare.