UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS”, GALAȚI

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

FORMA DE GUVERNĂMÂNT – MONARHIILE

EUROPENE - CLASIFICARE ȘI TRĂSĂTURI
SPECIFICE 
DISCIPLINA SISTEME ADMINISTRATIVE COMPARATE
REFERAT

Student: NECULA ELENA

An, specializare: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ; ANUL III; GRUPA II

Profesor coordonator: PROF. GABRIELA CRISTINA PĂTRAȘCU

GALAȚI

2022

1
 Cuprins

I. Forme de guvernământ........................................................................................................2

II. Monarhia..........................................................................................................................4

III. Monarhiile Europene.......................................................................................................5

Clasificare și trăsături specifice..............................................................................................5

IV. Bibliografie....................................................................................................................11

2
 FORMA DE GUVERNĂMÂNT – MONARHIILE
EUROPENE - CLASIFICARE ȘI TRĂSĂTURI
SPECIFICE 

I. Forme de guvernământ

Forma de guvernământ este un concept din științele politice care se referă la modul în care

este organizată puterea executivă în stat, în principal la modul cum este numit și legitimat
conducătorul statului. 1

Exista doua mari forme de guvernământ: Republica și Monarhia.

Într-o republică, există un șef de stat – președinte, ales pe o perioadă determinată fie de

către popor, fie de către parlament.

De aceea, sunt diferite tipuri de republici:

 parlamentară – șeful de stat este ales de parlament (astfel, el fiind pe o poziție

inferioară parlamentului).

 prezidențială – șeful de stat este ales de popor fie direct, fie indirect prin intermediul
unui colegiu de electori, electorii fiind aleși direct de către popor (parlamentul și șeful
de stat se află pe picior de egalitate).

România este o republică semi-prezidențială, principala diferență între aceasta formă a

republicii și cea prezidențială fiind aceea că șeful de stat nu este și șeful Guvernului.
Președintele este ales de către popor prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, el
având aceeași legitimitate ca parlamentul, cele două instituții aflându-se pe picior de egalitate.
Primul-ministru este desemnat de către președinte, dar Guvernul și membrii acestuia primesc
votul de încredere din partea Parlamentului, în fața căruia sunt direct răspunzători, iar
Parlamentul controlează Guvernul prin intermediul moțiunii de cenzură.

1
 „government”. Oxford English Dictionary, Oxford University Press. noiembrie 2010.

3
 II. Monarhia

Monarhia este un sistem politic în care puterea este simbolizată de o singură persoană

numită monarh (rege, împărat, principe, duce, etc.). Ceea ce este caracteristic tuturor tipurilor
de monarhii este faptul că șeful statului este ales pe cale ereditară și, de obicei, pe viață.
Monarhia este cea mai veche formă de guvernământ. A fost o formă de guvernământ
obișnuită în întreaga lume în perioadele antică și medievală. Regula eredității este adesea
obișnuită însă monarhiile elective sunt considerate, de asemenea, monarhii (Papa,
suveranul Vaticanului este ales de către Colegiul Cardinalilor) iar unele state au conducători
ereditari însă sunt considerate republici (cum ar fi Marele Consiliu de Șefi în Fiji).

Monarhia absolută este regimul în care puterea de stat absolută este încarnată de rege
ale cărui competențe sunt limitate de legile tradiționale, dar nu pot fi controlate nici de
nobilime, nici de reprezentanții corpului social sau politic din Adunarea Stărilor Generale.
Ideile sale de baza sunt unitatea și legea, expresie a ordinii și controlului asupra societății.
Limitele puterii regale (executivă, legislativă, juridică) rezultau doar din responsabilitatea sa
în fața lui Dumnezeu - sursa unică a autorității monarhice. Monarhul este astfel dezlegat
(sensul etimologic al termenului absolut) de orice răspundere terestră, liber de a legifera și
decide singur.

Absolutismul monarhic se instaurează treptat în Spania sub domnia lui Filip al II-lea
(1556-1598) și în Franța, începând cu Henric al IV-lea (1589-1610). Stăpân al unui imens
imperiu colonial, regele Spaniei s-a preocupat de constituirea unei birocrații eficiente, pe care
să o poată controla cu strictețe.

Monarhia constituțională este o formă de guvernământ monarhică ce face parte

dintr-un sistem constituțional care acceptă un monarh ereditar sau ales în funcție de șef de
stat. Monarhiile constituționale moderne, de obicei implementează conceptul de separare a
puterilor, unde monarhul e capul ramurii legislative sau doar are un rol simbolic. Cu toate că
majoritatea monarhiilor constituționale moderne sunt democrații reprezentative, în istorie au
existat și alte situații. Unele monarhii au existat sub constituții fasciste (sau cvasi-fasciste),
cum s-a întâmplat în Italia, Japonia și Spania, sau cele unde guvernul a fost condus de
o dictatură militară, cum s-a întâmplat în Tailanda sau România.

4
 III. Monarhiile Europene

Clasificare și trăsături specifice

Din cele 49 de ţări ale Europei, zece dintre ele sunt monarhii constituționale
ereditare, respectiv: Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Olanda, Norvegia, Spania si Suedia,
principatele Liechtenstein şi Monaco, dar şi Marele Ducat al Luxembourg-ului.

Olanda: monarhie constituţională ereditară. În 1983 s-a introdus principiul absolut al

primului născut, în care cel mai mare dintre copiii monarhului succede la tron, indiferent dacă
este femeie sau bărbat. Casa de Orania-Nassau ocupă tronul încă de la formarea Regatului
Olandei, în 1815. Monarhul este șeful statului, în prezent regele Willem-Alexander al Țărilor
de Jos. Constituțional, funcția are cu puteri limitate. Prin lege, Regele are dreptul de a fi
informat și consultat periodic cu privire la treburile guvernamentale. În funcție de
personalitățile și relațiile regelui și ale miniștrilor, monarhul ar putea avea influență dincolo
de puterea acordată de Constituția Țărilor de Jos. Puterea executivă este formată din Consiliul
de Miniștri, organul deliberativ al cabinetului neerlandez. Cabinetul este de obicei format din
13 până la 16 miniștri și un număr variabil de secretari de stat. Unul până la trei miniștri
sunt miniștri fără portofoliu. Șeful guvernului este prim-ministrul Țărilor de Jos, care este
adesea liderul celui mai mare partid al coaliției. Prim-ministrul este un primus inter pares, fără
puteri explicite în afară de cele ale celorlalți miniștri. Mark Rutte este prim-ministru din
octombrie 2010; din 1973, întotdeauna prim-ministrul a fost liderul celui mai mare partid al
coaliției de guvernare.

Marea Britanie:  Regatul Unit este un stat unitar guvernat ca monarhie

constituțională. Regina Elisabeta a II-a este monarh și șef de stat al Regatului Unit, dar și
regină a cincisprezece alte țări independente ale Commonwealth-ului. Monarhul are „dreptul
de a fi consultat, dreptul de a încuraja, și dreptul de a avertiza”. Constituția Regatului
Unit este necodificată și constă mai ales dintr-o colecție de izvoare de drept scrise disparate,
între care legile, jurisprudență juridică și tratate internaționale, împreună cu convenții
constituționale.  Neexistând nicio diferență tehnică între statutele ordinare și „dreptul
constituțional”, Parlamentul Regatului Unit poate efectua „reforme constituționale” doar

5
adoptând legi (acte ale Parlamentului), și are astfel puterea politică de a schimba sau aboli
aproape orice element scris sau nescris din constituție. Niciun Parlament nu poate însă adopta
legi pe care alte Parlamente viitoare să nu le poată modifica. Parlamentul Regatului Unit se
întrunește în Palatul Westminster și are două camere: Camera Comunelor, aleasă prin vot
popular, și Camera Lorzilor, care sunt numiți în funcție. Pentru a deveni lege, un act adoptat
de Parlament are nevoie de consimțământ regal. Postul de prim-ministru, șeful
guvernului britanic, este atribuit persoanei care are cele mai mari șanse să
obțină încrederea Camerei Comunelor; această persoană este de regulă liderul partidului sau
coaliției cu cel mai mare număr de locuri în Cameră. Prim-ministrul alege un cabinet și
membrii săi sunt oficial numiți de monarh pentru a forma Guvernul Majestății Sale. Prin
convenție, monarhul respectă hotărârile prim-ministrului privind numirile.

Spania: este o monarhie constituțională, cu un monarh ereditar și un parlament

bicameral, Cortes Generales (Curțile generale). Ramura legislativă este alcătuită
din Congresul Deputaților (Congreso de los Diputados), o cameră inferioară cu 350 de
membri, aleși prin vot popular pe liste de alianțe sau partide, prin reprezentare proporțională
pentru a îndeplini mandate de patru ani, și Senatul (Senado), o cameră superioară cu 259 de
locuri din care 208 sunt aleși direct prin vot popular, folosind metoda votului limitat, iar
ceilați 51 sunt numiți de legislativele regionale pentru a îndeplini mandate tot de patru ani.
Ramura executivă este formată dintr-un Consiliu de Miniștri prezidat de prim-ministru, care
este nominalizat drept candidat de către monarh după consultări cu reprezentanți ai diferitelor
grupuri parlamentare, votat de membrii camerei inferioare în timpul unei sesiuni de
învestitură și apoi numit formal de monarh.

Danemarca: Regatul Danemarcei este o monarhie constituțională, în care monarhul,

actualmente regina Margareta a II-a este șeful statului, dar puterile regale se limitează de
multă vreme la funcțiuni ceremoniale. Monarhul nu răspunde pentru acțiunile sale, iar
persoana sa este sacrosanctă. Sistemul politic danez funcționează în cadrul descris
de Constituția Danemarcei. Modificările acesteia necesită o majoritate absolută în două

6
legislaturi diferite și aprobarea de către majoritatea alegătorilor prezenți la urne la un
referendum în acest scop (cu condiția suplimentară ca cei care votează în favoarea modificării
să reprezinte cel puțin 40% dintre cetățenii cu drept de vot). Constituția organizează sistemul
politic pe baza separației puterilor în stat, în ramurile legislativă, executivă și judecătorească.
Primul ministru este numit formal de monarh, în urma consultărilor cu liderii partidelor după
alegeri sau după căderea guvernului anterior. În practică, primul ministru este ales prin
negocieri între liderii partidelor parlamentare, de regulă fiind numit liderul celui mai mare
partid dintr-o coaliție. Autoritatea executivă se exercită în numele monarhului de către primul
ministru și de miniștrii cabinetului, fiecare administrând un portofoliu. Cabinetul, primul
ministru și ceilalți miniștri formează în ansamblul lor guvernul Danemarcei.

Suedia: Suedia este o monarhie constituțională, iar regele Carl al XVI-lea

Gustaf este șeful statului, dar rolul monarhului se limitează la funcțiile ceremoniale și
reprezentative. Conform prevederilor Instrumentului de Guvernare din 1974, Regele nu are
nicio putere politică formală. Regele deschide sesiunea anuală a Riksdagului, prezidează
Consiliul Special care se ține în timpul schimbării guvernului, ține Consilii de Informare
regulate cu prim-ministrul și Guvernul, prezidează reuniunile Consiliului Consultativ pentru
Afaceri Externe  și primește scrisorile de acreditare ale ambasadorilor străini în Suedia și le
semnează pe cele ale ambasadorilor suedezi trimiși în străinătate. În plus, Regele efectuează
vizite de stat în străinătate și îi primește pe cei care vin în Suedia. În afară de îndatoririle strict
oficiale, regele și ceilalți membri ai Familiei Regale își asumă o varietate de îndatoriri
neoficiale și alte îndatoriri reprezentative în Suedia și în străinătate.

Norvegia: este o monarhie constituțională unitară cu un sistem parlamentar de

guvernare, în care regele Norvegiei este șeful statului și Prim-Ministrul este șeful guvernului.
Puterea este separată între ramurile legislativă, executivă și judiciară ale guvernării, după cum
este definit de Constituție, care servește ca lege supremă a țării. Monarhul își păstrează
oficial puterea executivă. Cu toate acestea, ca urmare a introducerii unui sistem parlamentar
de guvernare, atribuțiile instituției monarhice au devenit strict reprezentative și ceremoniale,
cum ar fi numirea oficială și eliberarea din funcție a prim-ministrului și a altor miniștri în
guvernul executiv. În consecință, monarhul este comandant suprem al Forțelor Armate
Norvegiene, și șef al diplomației oficiale în străinătate, ca un simbol al unității. Harald V  a

7
fost încoronat rege al Norvegiei în 1991, și a fost primul rege născut în țară după secolul al
XIV-lea. Haakon, prințul moștenitor al Norvegiei, este moștenitor de drept al tronului și
Regatului.

Belgia: este o monarhie constituțională și populară și o democrație parlamentară.

Parlamentul federal bicameral este format din Senat și Camera Reprezentanților. Prima dintre
ele este formată din 40 de politicieni aleși direct și din 21 de reprezentanți numiți de cele 3
parlamente comunitare, 10 senatori cooptați (aleși de alți senatori) și copiii regelui, care sunt
senatori de drept și care în practică nu votează. Cei 150 de reprezentanți din Cameră sunt aleși
după un sistem proporțional în 11 circumscripții electorale. Belgia are vot obligatoriu și din
acest motiv are una dintre cele mai mari prezențe la urne din lume. Regele (actualmente Filip)
este șeful statului, deși are prerogative limitate. El numește miniștrii, inclusiv prim-ministrul,
dacă aceștia au primit vot de încredere din partea Camerei Reprezentanților pentru a forma
guvernul federal. Consiliul de Miniștri este format din cel mult cincisprezece membri. Cu
posibila excepție a prim-ministrului, Consiliul de Miniștri trebuie să fie compus dintr-un
număr egal de membri francofoni și neerlandofoni. Sistemul judiciar se bazează pe codul civil
ce își are originea în codul napoleonian. Curtea de Casație este instanța supremă, având
subordonată Curtea de Apel.

Luxemburg: este o democrație parlamentară, condusă de un monarh constituțional.

Conform constituției din 1868, puterea executivă este exercitată de Marele Duce și de cabinet,
care este format din mai mulți alți miniștri. Marele Duce are puterea de a dizolva legislativul,
caz în care trebuie organizate noi alegeri în termen de trei luni. Cu toate acestea, din 1919,
suveranitatea a trecut în mâinile națiunii, iar puterea este exercitată de marele duce în
conformitate cu Constituția și legea. Puterea legislativă aparține Camerei Deputaților, un
legislativ unicameral cu șaizeci de membri aleși prin vot direct pentru mandate de cinci ani în
patru circumscripții. Un al doilea organism Consiliul de Stat compus din douăzeci și unu de
cetățeni obișnuiți, numiți de marele duce, consiliază Camera Deputaților în elaborarea
legislației.

8
 Monaco: a fost guvernat ca o monarhie constituțională din anul 1911, cu prințul de
Monaco ca șef de stat. Ramura executivă constă dintr-un ministru de stat, ca șef al guvernului,
care prezidează Consiliul de Guvernământ format din 5 membri. Până în anul 2002, ministrul
de stat era un cetățean francez numit de domnitor din rândul candidaților propuși de guvernul
francez; după un amendament constituțional din anul 2002, acesta poate fi francez sau
monegasc. Cu toate acestea, prințul Albert al II-lea l-a numit, la 3 martie 2010, pe
francezul Michel Roger în funcția de Ministru de Stat. Conform constituției din 1962, prințul
împărtășește dreptul de veto cu Consiliului Național unicameral. Cei 24 de membri ai
Consiliului Național sunt aleși pentru un mandat de cinci ani; 16 sunt aleși printr-un sistemul
electoral uninominal și 8 prin reprezentare proporțională. Toată legislația necesită aprobarea
Consiliului Național, care este în prezent dominată de partidul conservator Adunare și
Chestiuni, care deține douăzeci de locuri. Uniunea Monegască deține trei locuri, în timp
ce Renașterea deține un loc. Problemele urbane ale principatului sunt administrate de către
Consiliul Comunal, care este format din paisprezece membri aleși și este prezidat de un
primar. Spre deosebire de Consiliul Național, consilierii sunt aleși pentru mandate de patru
ani, și sunt strict non-partizani, deși adesea se formează frecvent structuri de opoziție în
interiorul consiliului.

Liechetenstein: are ca șef de stat un monarh constituțional, în timp ce puterea

legislativă aparține unui parlament ales. Este și o democrație directă, în care alegătorii pot
propune și pot adopta legi și chiar amendamente constituționale fără vreo intervenție din
partea legislativului. Constituția Liechtensteinului a fost adoptată în martie 2003, și a înlocuit
constituția anterioară din 1921, prin care Liechtensteinul devenise monarhie constituțională
condusă de principele domnitor din Casa Princiară de Liechtenstein. A fost stabilit un sistem
parlamentar, deși principele domnitor a continuat să păstreze autoritate politică substanțială.
La putere sa află Casa de Liechtenstein, începând cu 1608. Acest mic stat aflat între Elveţia şi
Austria dobândeşte statutul de principat în 1719. Suveranul actual este prinţul Hans-Adam al
II-lea, care l-a succedat pe tatăl său Franz Joseph al II-lea în 1989.

9
În Europa mai exista două monarhii elective:

Andorra: Rolul de monarh este exercitat împreună de doi co-principi, episcopul de

Urgell și președintele Franței. Este un co-principat parlamentar, avându-i pe președintele
Franței și pe episcopul de Urgell (Catalonia, Spania), drept co-principi. Aceasă trăsătură face
ca președintele Franței, în calitatea sa de principe al Andorrei, să fie și monarh electiv, deși el
nu este ales prin vot popular de către locuitorii Andorrei. Politica Andorrei se desfășoară în
contextul unei democrații parlamentare reprezentative cu sistem pluripartit, în care Primul
ministru al Andorrei este șeful guvernului. Actualul prim ministru este Antoni Martí din
partidul Democrații pentru Andorra (DA). Puterea executivă este exercitată de guvern.
Puterea legislativă o dețin împreună guvernul și parlamentul.

Vatican: din motive istorice, conducerea statului are o structură unică. Cele mai importante
persoane sunt Secretarul de Stat, președintele comisiei pontificale pentru statul
Vatican și Guvernatorul Vaticanului. Aceștia, ca toți ceilalți oficiali, sunt numiți și revocați de
papa. În timpul sede vacante (vacanței scaunului papal), Cardinalul Camerlengo, fostul
Secretar de Stat și fostul președinte al comisiei pontificale formează o comisie care duc la
împlinire câteva funcții ale șefului statului; în timp ce o altă comisie formată din Camerlengo
și trei cardinali (unul ales prin vot la fiecare trei zile din fiecare ordin al cardinalilor),
îndeplinesc alte funcții ale șefului statului. Toate deciziile luate de aceste comisii trebuie
aprobate de Colegiul Cardinalilor. Guvernatorul Vaticanului, cunoscut câteodată drept
președintele, are îndatoriri similare cu cele ale unui primar, inclusiv securitate locală, dar
făcând excepție relațiile internaționale. Vaticanul deține corpuri moderne de securitate,
faimoasa Gardă elvețiană, o forță militară pe bază de voluntariat provenită din
bărbați elvețieni. Garda nu este chiar o armată, ci mai mult o forță de poliție și gardă de corp
pentru papa. Puterea legislativă este învestită în Comisia pontificală pentru statul
Vatican condusă de un președinte. Membri sunt cardinali numiți de papa pentru un mandat de
cinci ani. Sfântul Scaun trebuie deosebit de Vatican, care este un stat de sine
stătător. Suveranul Pontif este atât suveran al Statului Cetății Vaticanului (denumirea oficială
a Vaticanului), cât și șef al Sfântului Scaun, care este de asemenea, subiect de drept
internațional public.

10
 IV. Bibliografie

 Enciclopedia Liberă Wikipedia - https://ro.wikipedia.org/wiki/Pagina_principal

%C4%83
 Înțelesul monarhiei - https://ro.encyclopedia-titanica.com/
 Absolutismul European - https://ro.warbletoncouncil.org/
 Monarhia constituțională - https://ro.warbletoncouncil.org/
 Varela, J. (1997). Monarhia în teoria constituțională britanică în prima treime a
secolului al XIX-lea. 96, 9-41. 2017, ianuarie, 13
 Dicționar juridic - https://legeaz.net/dictionar-juridic
 Oxford English Dictionary - https://www.oed.com/
  „Parliamentary sovereignty” (în engleză). UK Parliament. -
https://www.webcitation.org/67yH6yA8K?url=http://www.parliament.uk/about/how/
laws/sovereignty.cfm
  „Spanish Constitution”. Senado.es.-
https://web.archive.org/web/20111104013009/http:/www.senado.es/constitu_i/
index.html
  The Monarchy today – The Danish Monarchy (kongehuset.dk) -
http://kongehuset.dk/en/the-monarchy-in-denmark/the-monarchy-today
  „The Constitution”. The Riksdag -
https://web.archive.org/web/20141110215202/http:/www.riksdagen.se/en/How-the-
Riksdag-works/Democracy/The-Constitution/
 „The Constitution – Complete text”. The Storting's Information Corner -
https://web.archive.org/web/20110829055430/http:/www.stortinget.no/en/In-
English/About-the-Storting/The-Constitution/The-Constitution/
  „Constitution of Luxembourg” (PDF). Service central de législation -
http://www.legilux.public.lu/leg/textescoordonnes/recueils/constitution_droits_de_lho
mme/CONST1.pdf
  Principality of Liechtenstein – Government at the Wayback Machine -
https://web.archive.org/web/20070807124607/http:/www.liechtenstein.li/en/
eliechtenstein_main_sites/portal_fuerstentum_liechtenstein/fl-staat-staat/fl-staat-
regierung.htm
 Fundamental Law of Vatican City State -
http://uniset.ca/microstates2/va_Vatican_Fundamental_law_2000_en.pdf

11