Prinţul şi magicianul

Fragment din Magicianul de J. Fowles

/ Polirom / p. 622

“A fost odată un prinţ tânăr care credea în toate lucrurile în afara de trei. Nu credea în
prinţese, nu credea în insule, nu credea în Dumnezeu. Împăratul, tatăl său, îi spusese că aceste
lucruri nu există. Şi cum nu erau nici prinţese, nici insule şi nici vreun semn al existenţei lui
Dumnezeu în împărăţia tatălui său, tânărul prinţ îi dădu crezare.

Dar într-o zi, prinţul fugi din palat şi ajunse în împărăţia vecină. Aici, spre uimirea sa,
văzu insule în largul coastelor şi pe aceste insule niste făpturi stranii şi tulburătoare cărora nu
îndrăzni să le dea un nume. În timp ce căuta o barcă pe mal, un bărbat îmbrăcat în haine de
seară se apropie de el.

– Insulele de colo sînt adevărate? întrebă tânărul prinţ.

– Bineînţeles că sînt insule adevărate, răspunse bărbatul în haine de seară.
– Şi făpturile acelea stranii şi tulburătoare?
– Sunt toate prinţese adevărate şi autentice.
– Atunci trebuie să existe şi Dumnezeu! strigă prinţul.
– Eu sunt Dumnezeu, răspunse omul în haine de seară, înclinandu-se uşor.
Tânărul prinţ se întoarse acasă cît putu mai repede.
– Iată-te înapoi deci, îi zise împăratul.
– Am văzut insule, am văzut prinţese, l-am văzut pe Dumnezeu, îi răspunse prinţul, cu reproş
în glas.
Împăratul rămase impasibil.
– Nu există nici insule adevărate, nici prinţese adevărate şi nici Dumnezeu adevărat nu există.
– Dar am văzut cu ochii mei!
– Ia spune-mi cum era îmbrăcat Dumnezeu.
– Dumnezeu era în haine de seară.
– Avea mânecile hainei suflecate? Prinţul îşi aduse aminte că aşa erau. Împăratul zîmbi.
– E un costum de magician. Ai fost păcălit.

Auzind acestea, prinţul plecă din nou în împărăţia vecină şi se duse pe acelaşi mal unde îi
ieşi din nou în cale omul în haine de seară.
– Împăratul, tatăl meu, mi-a spus cine eşti, zise prinţul indignat. Data trecută m-ai păcălit, dar
nu se va mai întâmpla. Acum ştiu că insulele nu sînt reale şi nici prinţesele nu sunt reale,
pentru că tu nu eşti decât un magician.

Omul în ţinută de seară zîmbi.

– Nu eu te păcălesc, băiete. În împărăţia tatălui tău există multe insule şi multe prinţese, dar
tatăl tău le ţine sub vraja lui şi nu le poţi vedea.
Prinţul se întoarse acasă gânditor. Cînd îl văzu pe împărat, se uită drept în ochii lui.
– Tată, e adevărat că nu eşti împărat, ci doar un magician?
Împăratul zîmbi şi îşi suflecă mânecile.
– Da, fiule, sunt magician.
– Atunci bărbatul de pe mal era Dumnezeu.
– Bărbatul de pe mal era doar un alt magician.
– Trebuie să cunosc adevărul adevărat, adevărul de dincolo de magie.
– Nu există adevăr dincolo de magie, răspunse împăratul.
Prinţul fu cuprins de tristeţe şi zise:
– Am să mă omor.

Prin farmecele sale, împăratul chemă moartea să vină. Moartea apăru în uşă şi îi facu semn
prinţului să vină cu ea. Prinţul se înfioră. Îşi aminti de insulele frumoase, frumoase, dar ireale
si de prinţesele ireale, ireale, dar frumoase.

– Prea bine, zise. Voi putea îndura totul.

– Vezi, fiule, zise împăratul, acum eşti şi tu un magician.”