Anexa 2.

Superstiţia şi magia
Superstiţia este o falsă credinţă a omului puţin credincios, care, din naivitate şi credulitate, apelează
şi crede într-o mulţime de practici şi credinţe false, cum ar fi: diferite semne prevestitoare de veşti rele ca de
exemplu: ţiuitul urechilor, cântecul cucuvelei, întâlnirea cu preotul, cu un cortegiu funerar, cu o pisică neagră
care taie drumul, spargerea oglinzii, visele, practici magice de împiedicare a unor evenimente nefaste, ca
baterea în lemn, ferirea de numărul 13, purtarea amuletelor sau talismanelor aducătoare de noroc -potcoavă,
trifoi - , numere fatidice, credinţa în stafii, vampiri etc). Aceste superstiţii pot îmbrăca şi alte forme, mai ales
în lumea satului: aruncarea gunoiului în faţa soarelui, ungerea uşii cu usturoi de Sfântul Andrei etc.
Superstiţia este un păcat împotriva lui Dumnezeu, o încălcare a Poruncii întâi (Ieşirea 20, 2-3), şi
dovedeşte o lipsă de credinţă în ajutorul lui Dumnezeu. Omul superstiţios renunţă la închinarea la Dumnezeu
în locul idolatrizării creaturii, considerându-se sub influenţa forţelor ei.
Din păcate, alunecarea omului spre lucruri străine de Sfânta Biserică nu se opreşte aici. Putem spune
că superstiţia nu reprezintă decât prima treaptă. A doua experienţă, mult mai periculoasă, este magia.
Magia sau vrăjitoria este un sistem de ceremonii şi tehnici care au la bază credinţa în puterea
omului de a acţiona asupra realităţii cu ajutorul forţelor proprii sau cu ajutor supranatural, demonic. Prin
ea se urmăreşte invocarea puterilor spirituale cu scopul de a fi folosite în favoarea sau în defavoarea cuiva.
Fiind apanajul unor persoane iniţiate, considerate ca având anumite puteri magice, numite vrăjitori sau
magicieni, ea nu poate fi practicată de oricine.
Vrăjitoria a apărut după păcatul strămoşesc, odată ce omul nu L-a mai recunoscut pe Dumnezeu ca
Stăpân al său, nu S-a mai închinat Lui, ci a început să folosească practici oculte, magice. Popoarele păgâne
au cunoscut şi folosit din plin magia, aceasta fiind parte integrantă a cultului lor, adresat zeilor.
Se pretinde că, după scop, magia poate fi albă, care ar lucra numai cu ajutorul lui Dumnezeu, având
efecte benefice, şi magie neagră, care ar lucra cu ajutor demonic, având efecte malefice împotriva celor
pentru care este făcută. Adevărul este că amândouă tipurile de magie sunt făcute cu ajutorul diavolului, căci
nu există magie albă sau neagră, ci doar magie.
O altă formă de magie, numită şi magia populară este descântecul, practică prin care se doreşte
vindecarea de boli sau alungarea spiritelor rele.
Spiritismul este tot o formă de magie, un ritual prin care se invocă sufletele morţilor. Realitatea este că
nu sufletele morţilor vin la invocarea spiritiştilor, ci diavolul, căci după moarte, sufletele celor adormiţi se
duc în Rai sau în iad, neputând să plece de acolo nicăieri (vezi Luca 16, 19-31, Pilda bogatului nemilostiv şi
a săracului Lazăr).
Condamnând practicile vrăjitoreşti, Sfântul Ioan Gură de Aur zicea: Nu vezi cum diavolii n-au putut să
vindece nici chiar pe vrăjitorii şi fermecătorii care le slujeau lor de beşicile şi de bubele date de Moise în
Egipt, şi pe tine oare au să te vindece? Aşadar, presupusul ajutor al magiei este înşelător, el putând aduce,
poate, bunăstare materială, dar cu preţul vânzării sufletului diavolului.
Vrăjitoria, sub toate formele ei, are urmări dăunătoare nu numai în viaţa spirituală, ci şi în cea morală,
intelectuală şi practică. Ea abate atenţia de la fenomenele vieţii reale către domeniul problemelor de dincolo
de hotarele realităţii, în lumea obscurantismului, a demonilor. Ea înnebuneşte sistemul nervos, slăbeşte
sănătatea, duce la demonizare, la nebunie, conducând uneori până la sinucidere.

7
 Anexa 3.

Originea superstiţiilor

Se dă textul:
Superstiţia, aşa cum este ea definită filologic, apare ca o credinţă primitivă, bazată pe rămaşiţe ale
magiei şi animismului, pe concepţii retrograde, neconforme cu nivelul cunoaşterii ştiinţifice, pe admiterea
forţei spiritelor bune şi rele, a miracolelor, farmecelor, vrăjilor, semnelor prevestitoare etc.
Originea, sursele care au alimentat superstiţiile, evoluţia acestora sunt cercetate temeinic de etnografie
şi antropologie, care au realizări importante în acest domeniu, descoperindu-se sensurile unor credinţe
mitico-magice stravechi desacralizate.
Din păcate, foarte multe dintre ele au pătruns în unele locuri şi în interiorul Sfintelor Slujbe,
respectarea sau nerespectarea lor arătând valabilitatea sau nevalabilitatea celor săvârşite de preot (de
exemplu: darea găinii peste groapă la înmormântare, aruncarea de bani în cristelniţa de la Sfântul Botez, etc).
Care este locul tuturor acestor superstiţii în cadrul credinţei ortodoxe?
Trebuie să ştim că toate aceste practici, precum şi multe altele pe care nu le-am enunţat aici, sunt
străine de învăţătura Sfintei Biserici. Cele mai multe dintre ele au pătruns din tradiţiile populare care, la
rândul lor, le-au preluat de la păgânism. Iar Mântuitorul Hristos întreabă: Ce părtăşie are lumina cu
întunericul? Bineînţeles că niciuna. De aceea, Sfinţi Părinţi au lăsat canoane aspre pentru cei ce fac astfel de
lucruri. Sfânta Biserică are tot ceea ce trebuie pentru mântuirea fiecăruia. Nimic nu lipseşte. Ceea ce
Mântuitorul Hristos a lăsat în Biserică nu poate fi completat de oamenii slabi şi păcătoşi. Nu au îndrăznit
marii sfinţi ai Ortodoxiei să facă acest lucru, îndrăznim noi?
Pe baza textului de mai sus, răspundeţi la următoarele întrebări:
1. Cum i-ai convinge pe cei ce merg la vrăjitorii despre care spun că fac „magie albă" că, indiferent de
culoarea sau forma ei, vrăjitoria este de la diavol?
2. Dacă ai fi nevoit să alegi între a apela la vrăjitorie sau la Biserica lui Hristos în rezolvarea unor probleme
grave cu care te confrunţi, ce ai alege? Argumentează-ţi răspunsul.
3. Care crezi că sunt motivele pentru care unii oameni aleargă mai uşor la tot felul de practici superstiţioase
şi vrăjitoreşti, în defavoarea alegerii slujbelor Bisericii?

Anexa 4.
Citeste textul următor şi rezolvă sarcinile de lucru împreună cu colegul de banca.
Să nu se găsească la tine de aceia care trec pe fiul sau fiica lor prin foc, nici prezicător, sau ghicitor,
sau vrăjitor, sau fermecător, nici descântător, nici chemător de duhuri, nici mag, nici de cei ce grăiesc cu
morţiu Căci urâciune este înaintea Domnului tot cel ce face acestea, şi pentru această urâciune îi izgoneşte
Domnul Dumnezeul tău de la faţa ta. (Deuteronomul 18, 10-12)

a. Analizaţi consecinţele negative ale comportamentului care încalcă morala creştină;

b. Explicaţi consecinţele pe care le poate avea asupra oamenilor credinţa în superstiţie;
c. Argumentaţi de ce Biserica respinge credinţa în superstiţii pe baza textului citit.
8