IMPLICAȚIILE AMENINȚĂRILOR HIBRID ASUPRA

DIMENSIUNII DE SECURITATE A UNIUNII EUROPENE

Amenințările hibrid sunt dovada evoluției mediului de securitate în care oponenții au

dobândit capacitatea de a învăța mai rapid și de a îngloba în acțiunile lor noi tactici, tehnici
și proceduri. Conflictul hibrid constă într-o strategie militară care combină elemente ale
conflictului convențional cu elemente specifice luptei neconvenționale și cu elemente ale
războiului cibernetic. Acesta se desfășoară în medii preponderent urbane şi aglomerate, în
care se reduce eficienţa capacităţilor tehnice ale forţelor moderne şi care oferă avantaj
oponenților. Insurgenții vor căuta refugiu în locuri precum spitale, şcoli, lăcaşuri de cult şi
locaţiile populate cu femei şi copii, exploatând cultura operaţională a forţelor din Occident
şi importanţa pe care acestea o acordă respectării regulilor de angajare şi legislaţiei
internaţionale. Caracterul periculos al ameninţărilor hibride este dat de utilizarea
mijloacelor nucleare, biologice şi chimice, de dezvoltarea capacităţilor de război cibernetic
şi de deteriorarea sistemelor de comandă și control prin utilizarea unor programe
antisatelit.
Rata ridicată a schimbărilor în câmpul de luptă modern impune un timp cât mai scurt
pentru informare, decizie şi acţiune. Evoluția tehnologiei oferă posibilitatea cunoaşterii
ştiinţifice, a dezvoltării tuturor proceselor şi fenomenelor din istoria omenirii, din toate
domeniile vieţii sociale, economice, culturale, politice şi militare, precum şi a ritmului de
evoluţie a diferitelor state. Un obiectiv important în cadrul conflictelor hibride este
menţinerea permanentă a libertăţii de mişcare şi manevră prin controlul nodurilor de
comunicaţie. Capacităţile expediţionare vor constitui un element de superioritate nu numai
pentru desfăşurarea rapidă a forţelor la distanţă, pentru misiuni de sprijin sau evacuare, ci
şi pentru susţinerea logistică a forţelor. Acest tip de amenințări presupune o nouă abordare
a securității. Prin urmare, parteneriatul dintre NATO și Uniunea Europeană reprezintă unul
dintre pilonii arhitecturii de securitate transatlantică. Acordurile NATO-UE sunt
instituționalizate în cadrul Acordurilor ”Berlin Plus”, prin care se garantează accesul UE la
mijloacele și capabilitățile NATO pentru desfășurarea unor operații sub conducerea
Uniunii.
În scopul asigurării unui management eficient al mediului de securitate, se reafirmă
necesitatea consolidării unui dialog între Uniunea Europeană și alte organizații
internaționale precum: ONU, OSCE, ASEAN, Uniunea Africană pentru schimb de

1
informații, analize și cooperarea în ceea ce privește riscurile și amenințările la adresa
securității dar și încheierea unor parteneriate strategice cu țări precum Rusia, China, etc.
Pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor în cadrul unor conflicte hibride, Uniunea
Europeană trebuie să dispună de forțe de luptă permanente cu un înalt nivel de
operaționalizare, capabile să întervină în orice situație, cu un grad ridicat de adaptabilitate
și flexibilitate. Acestea ar trebui să beneficieze de o bază logistică adecvat finanțată și să
îndeplinească anumite cerințe, precum: capacitate de a se adapta oricăror schimbări din
mediul de securitate; crearea unor structuri militare, cu pregătirea necesară translatării lor
dintr-o structură în alta, cu capacitatea realizării interoperabilităţii şi integrării într-un
sistem de luptă creat pentru a oferi răspunsuri eficiente noilor situații. Cerința enunțată
presupune prezența la toate nivelurile ierarhice (strategic, operativ şi tactic) şi pentru
fiecare categorie de forţe şi gen de armă a unor structuri militare aflate în măsură să
participe la îndeplinirea unui spectru larg de misiuni; realizarea unor structuri specializate,
capabile să răspundă cerinţelor câmpului de luptă modern, potrivit noilor riscuri şi
provocări ale modului de securitate; crearea unor structuri – nuclee capabile să crească
potenţialul cerut într-o situaţie de criză sau război; tehnologii performante; structuri de
conducere de tip CJTF capabile să conducă forţele aparţinând tuturor categoriilor de forţe
ale armatei.
Pentru contracararea și prevenirea amenințărilor hibrid, este necesară o neutralizare a
tuturor aspectelor ce pot provoca astfel de amenințări. Uniunea Europeană a recurs la
utilizarea unor acțiuni de prevenire a criminalității organizate și de dizolvare a rețelelor de
crimă organizată prin aplicarea strictă a legii. A dezvoltat un proces de cooperare și
colaborare eficientă între autoritățile statelor membre prin care se vizează schimbul
oportun de informații și acordarea asistenței reciproce pentru capturarea celor implicați în
activități ilicite și confiscarea bunurilor.
În ceea ce privește terorismul, Uniunea Europeană aplică patru concepte pentru
combaterea acestui fenomen: prevenirea, protecția, urmărirea (urmărirea actelor de
terorism în justiţie) și răspunsul. Pentru a diminua activitățile teroriste, Uniunea Europeană
acționează în scopul curmării accesului teroriștilor la resurse și minimalizarea cauzelor și
capacităților. În acest sens, cooperarea internațională și aplicarea legii reprezintă o
necesitate pentru asigurarea luptei împotriva terorismului. Spațiul european reprezintă un
obiectiv al atacurilor cibernetice datorită structurii avansate de internet, a numărului mare de
utilizatori precum și sistemului economic integrat în spațiul virtual care curpinde sistemul de plată
online. Pentru prevenirea și combaterea atacurilor, Comisia Europeană a publicat împreună cu
Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate o strategie privind securitatea

2
informatică. Denumită „Un spațiu cibernetic deschis, sigur și securizat”, strategia vizează cinci
priorități a Uniunii Europene pentru menținerea unui spațiu cibernetic securizat: obținerea unei
reziliențe a infrastructurilor cibernetice, reducerea drastică a criminalității informatice, dezvoltarea
unei politici de apărare împotriva atacurilor cibernetice și a capacităților necesare în contextul
politicii de securitate şi apărare comună (PSAC), dezvoltarea resurselor industriale și tehnologice
necesare pentru securitatea cibernetică, stabilirea unei politici internaționale coerente a Uniunii
Europene privind spațiul cibernetic și promovarea valorilor fundamentale ale UE.
Pentru reducerea traficului de armament, muniții și materiale explozive, este necesar
un control eficient al granițelor externe ale Uniunii Europene. În scopul asigurării unui
management operativ al granițelor, atât externe, cât și interne, se recurge la utilizarea noii
tehnologii pentru controlul acestora care include aplicații precum SIS II (Schengen
Information System), VIS (Visa Information System) și pentru supravegherea acestora
(EUROSUR – European Boarder Surveillance System). De asemenea este necesară și o
coordonare în domeniu a statelor membre prin Frontex - Agenţia Europeană pentru
Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii
Europene.
Având în vedere complexitatea amenințărilor hibrid, se conturează necesitatea
redefinirii de către Uniunea Europeană a cadrului legislativ privind Strategia Europeană de
Securitate prin introducerea unor noi elemente aflate în concordanță cu evoluția mediului
de securitate care să contribuie la o creștere a protecției cetățenilor și infrastructurilor sale
critice. Pentru prevenirea eficientă a conflictelor este necesară dezvoltarea unui sistem de
informare și de alertare timpurie care să furnizeze informații necesare asigurării unui
avantaj strategic și superiorității deciziilor.
În scopul menținerii securității, trebuie să se recurgă la realizarea descurajării,
impunerea unui management eficient al crizelor şi încheierea unor parteneriate cu
instituțiile de impunere a legii, autorităţile locale şi alţi actori cu rol relevant în acest
context.

Bibliografie

Bușe, D., Politici și Instituții de Securitate, Editura Universității Naționale de Apărare

”Carol I”, București, 2014;
Duțu, P., Ameninţări asimetrice sau ameninţări hibride: delimitări conceptuale pentru
fundamentarea securităţii şi apărării naţionale, Bucureşti, Editura Universităţii Naţionale
de Apărare Carol I”, 2013;

3
Frunzeti, T., Geostrategie, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2009;
Frunzeti, T.,Globalizarea Securității, Editura Militară, București, 2006;
Gabriel, A., Particularități ale conflictelor viitoare. Amenințările hibride. Război/conflict
hibrid, În”Infosfera”, Anul III, nr. 1/2011, Direcţia Generală de Informaţii a Apărării;
Rațiu, A., Gestionarea dinamicii conflictelor asimetrice, Sibiu, Editura Academiei
Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu”;
Hoffman, F.G., Conflict in 21st century: The rise of hybrid wars, Arlington, Virginia,
Potomac Institute for Policy Studies, 2007;
Pop, A., NATO şi Uniunea Europeană: Cooperare şi securitate, în Revista NATO, 2007;
Strategia de Securitate Internă a Uniunii Europene – Către un Model European de
securitate, Bruxelles, 2010;
Strategia Europeană De Securitate – O Europă sigură într-o lume mai bună, Luxemburg,
2009;

Webliografie

www.hsdl.org
www.nato.int
www. europa.eu