Sunteți pe pagina 1din 3

NUME Mormoloc-Nacu PRENUME Alexandru Cristian

ANUL 2021

GRUPA II

DATA 18.05.2021

EXAMEN
DISCIPLINA CLINICĂ JURIDICĂ
1. Anchetatorul temperat este catalogat drept :
a. Nu este cunoscută o astfel de catalogare în doctrina penală;
b. Acelaşi cu anchetatorul cabotin;
c. Atent și interesat faţă de relatările învinuitului/inculpatului, răbdător, cu un dezvoltat simţ
de observaţie, analiză şi sinteză.

2. Anchetatorul autoritar este acela care:


a. Are o atitudine rigidă și prin atitudinea sa induce o atmosferă mult prea solemnă,
depărtându-se de trăsăturile de personalitate și de caracter ale celui audiat;
b. Se confundă cu anchetatorul vorbăreţ;
c. Se comportă patern cu cel anchetat în scopul obţinerii de elemente necesare anchetei.

3. În cadrul procesului penal martorul este acela care :


a. Are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probe în cauza penală;
b. Este selectat aleatoriu dintr-un grup de persoane şi întrebat dacă ştie ceva despre fapta
incriminată;
c. Care, după împlinirea vârstei de 16 ani, poate formula declaraţii în cauze penale.

4. Nu pot formula declaraţii în calitate de martori:


a. Părţile şi subiecţii procesuali principali;
b. Minorii sub 14 ani;
c. Persoanele care locuiesc în acelaşi imobil în calitate de vecini.

5. Martorii de bună credinţă sunt :


a. Cei care formulează declaraţii orientate spre adevăr;
b. Declară ceea ce este important pentru partea vătămată;
c. Colaborează cu organele de cercetare penală.

6. Martorii de rea credinţă sunt :


a. Formulează declaraţii în favoarea inculpatului;
b. Denaturează în mod voit adevărul;
c. Nu colaborează cu organele de cercetare penală.

7. Martorul are obligaţia de a comunica organelor de urmărire penală:


a. În termen de 3 zile orice schimbare a domiciliului;
b. În termen de 5 zile orice schimbare a domiciliului;
c. În cel mai scurt timp orice schimbare a stării sale civile.
8. Relatarea liberă este :
a. Declaraţia formulată de martor după citirea notiţelor proprii;
b. Este cunoscută şi ca relatare spontană;
c. Declaraţia martorului după ce acesta a citit declaraţiile anterioare din dosar.

9. Martorul vulnerabil este :


a. Are tendinţa de a uita aspecte relevante pentru investigaţia penală;
b. Este martorul care a suferit o traumă ca urmare a săvârșirii infracțiunii ori datorită
comportamentului ulterior al suspectului/inculpatului;
c. Nu este cunoscută o astfel de categorie de martori.

10. Cine poate dispune părăsirea domiciliului de către un inculpat arestat la domiciliu:
a. Echipajul medical sosit la faţa locului, fără informarea ori acceptul organelor judiciare;
b. Instanţa de judecată;
c. Organele de supraveghere judiciară, fără informarea ori acceptul organelor judiciare.

11. Expertiza se dispune în faza de cercetare judecătorească:


a. Prin ordonanţă motivată;
b. Prin încheiere motivată;
c. Prin proces-verbal încheiat de judecătorul de cameră preliminară.

12. Organele de cercetare ajunse primele la faţa locului:


a. Sunt obligate să filmeze locul faptei, pentru fixarea cât mai corectă a acestuia;
b. Sunt obligate să ia măsuri pentru îndepărtarea oricărui pericol care ar contamina locul
faptei;
c. Sunt obligate să stea cât mai departe de locul faptei pentru ca acesta să nu sufere modificări
substanţiale.

13. În faza statică a cercetării la faţa locului :


a. Este interzisă filmarea şi fotografierea locului faptei;
b. Este interzisă mutarea, de la locul unde au fost descoperite a probelor;
c. Se permite accesul neîngrădit al reprezentanţilor presei în virtutea dreptului la informare.

14. Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului :


a. Se face prin planşa fotografică în tocmită de tehnicianul criminalist;
b. Se face prin finalizarea filmului judiciar care a cuprins toate aspectele relevante ale
cercetării;
c. Se face prin încheierea procesului verbal de cercetare la faţa locului.

15. Ascultarea suspectului/inculpatului se fixează prin :


a. Proces verbal de audiere care se semnează obligatoriu de cel audiat, de organul de urmărire
penală şi de avocatul acestuia;
b. Nu se întocmeşte nici un act, este deajuns înregistrarea tehnică a relatării libere a
suspectului/inculpatului;
c. Ascultarea se fixează prin declaraţia scrisă consemnată de organul de urmărire penală.

16. Printre cerinţele reconstituirii se regăsesc şi :


a. Obligaţia organelor de cercetare penală de a asigura prezenţa părţii vătămate;
b. Posibilitatea de a efectua reconstituirea doar în condiţiile de vreme, perioadă a zilei şi loc al
comiterii faptei;
c. Se reproduc doar fapte, acţiuni sau fenomene care nu încalcă legea sau ordinea publică, cele
care nu aduc atingere vieţii, integrităţii fizice, sănătăţii, demnităţii persoanei sau moralei
publice, ori care nu cauzează pagube avutului public sau privat.

17. Percheziţia domiciliară se poate dispune :


a. In faza de urmărire penală de către procuror;
b. In faza de judecată pe fond, de către judecător;
c. Indiferent de fazele procesului penal, de către judecător.

18. Percheziţia poate fi :


a. Doar domiciliară;
b. Corporală, a unui vehicul, a unui sistem IT, domiciliară;
c. Efectuată doar la domiciliul suspectului sau inculpatului.

S-ar putea să vă placă și