Sunteți pe pagina 1din 1

Speta:

Inculpații Ionescu Marian și Ali Vera au fost trimiși în judecată reţinându-se


în sarcina lor că, în perioada februarie - noiembrie 2015 au sechestrat și au obligat
la practicarea prostituției trei părţi vătămate A, B și C, ultimele două fiind minore.
Primele două victime au fost ademenite în locuință inculpaților și apoi reținute cu
forța acolo. Victima C a fost luată cu mașina la ocazie și apoi sechestrată de cei
doi. Victima B a fost racolată prin metoda lover-boy și sechestrată împreună cu
copilul minor în vârstă de un an, copil care, după un timp, cauzând prea multe
cheltuieli, a fost trimis la familia victimei. 
Pentru a scăpa, victimele au escaladatbalconul la etajul 4, la vecinul de la
etajul 3 care a chematpoliţia.
Cei doi inculpaţi se află în stare de arest preventiv şi nu recunosc săvârşirea
faptelor reţinute în sarcina lor. Ambii au antecedente penale. Părţile vătămate au
fost agresate fizic şi verbal de către ambii inculpaţi.

Pledoaria:

În ambele cazuri se rețin circumstanțe agravante ale săvârșirii infracțiunilor, după


cum urmează:
-Inculpatul  I.M. se face vinovat de:– trafic de persoane incriminat de art. 210, alin.
(1) lit. a) C. P. și respectiv trafic de minori art. 211 alin. (1) C.P..
-Inculpatul A.V. - se face acuzat de trafic de persoane art. 210, alin. (1) lit. a C.P. și
respectiv trafic de minori art. 211 alin. (1) C.pen.
Pentru ambii inculpați se cere dispunerea unei măsuri privative de libertate.

S-ar putea să vă placă și