Sunteți pe pagina 1din 1

INTRODUCERE

Este frumos și plăcut ca finalul unei săptamâni de continuă alergare


să ne găsească adunați împreună, deoarece toți dorim să ne bucurăm
de binecuvântările Sabatului. Numai că, de obicei, începutul
Sabatului, care se traduce prin vineri seara, ne găsește și cei mai
obosiți după toată activitatea din cursul săptămânii, iar aspectul
acesta se vede prin faptul că unii dintre noi aleg să rămână acasă ca
să se odihnească, iar alții mai ațipim sau căscăm des în timpul
predicii.
Predica este unul dintre cele mai importante aspecte ale serviciilor
divine, pentru că predica înseamnă învățarea și aprofundarea
Cuvântului lui Dumnezeu.
Numai că un alt aspect, la fel de important, este cel pe care îl găsim
scris în Efeseni 5:19

S-ar putea să vă placă și