Sunteți pe pagina 1din 13

Activitati pentru vremea rea 😊

LPB
1. Mini discoteca – Copiii adoră să danseze. Trage jaluzelele, aprinde doar
câteva lumini mai discrete și să drumul la muzică. Alege cântecele pe care știi că
le plac și care sunt ritmate. Dacă ai un glob disco, atunci efectul este și mai
spectaculos pentru cei mici.

2. Spălătoria din cadă – Iată o activitate în casă care nu doar este amuzantă, ci și
utilă. Strânge împreună cu băiețelul tău toate mașinuțele și spune-i că este
timpul să le ducă la… spălătorie. Amenajează mica afacere în cadă, ca să nu-ți
faci griji apoi cu apa de pe jos.

3. Găsește comoara – Copiii și, nu doar ei (să recunoaștem!), se dau în vânt


după lucrurile misterioase. Așa că, de ce nu, poți organiza o mică expediție a
piraților chiar în casă, ascunzând prin diverse locuri „comori prețioase”. Ce
trebuie să faci? Împachetează diverse obiecte, ascunde-le și apoi crează o hartă
a piraților. Astfel, îl încurajezi pe cel mic să-și devolte simțul orientării și gustul
pentru aventură.

4. Simon spune – Este un joc internațional, de care probabil ai mai auzit. Este
simplu și distractiv. Toți cei din casă se așază în cerc și unul în mijloc. Poți fi tu
prima. „Simon spune… să-ți atingi nasul” – ceilalți trebuie să te imite. Dacă spui
o acțiune fără să utilizezi cuvintele magice „Simon spune”, atunci nimeni nu
trebuie să execute nimic. Cine a greșit, iese afară. Ultimul care rămâne, devine
următorul „Simon”. Bineînțeles, pentru a personaliza jocul, puteți folosi
numele voastre.

5. Felicitări pentru bunici – Dacă-i pui oricărui copil foarfeca în mână, garantat
nu se va plictisi prea curând. Puteți crea ceva împreună, iar cele mai simple sunt
felicitările pentru bunici. Pentru asta trebuie să apelezi la kitul creativ din casă:
hârtie colorată, sclipici, stickere, carioci, etc. Bineînțeles, puteți face orice altă
creație, sunt destule resurse de inspirație pe Internet.

6. Teatru de păpuși – Cei mici iubesc joaca de-a personajele. Și atunci, de ce să


nu faci un teatru de păpuși chiar la tine acasă? Pune-l pe cel mic să deseneze un
personaj favorit pe care apoi îl va lipi pe o bucată de carton. Când e gata, trece
în spatele cortinei (care poate fi o cutie decupată) și spune chiar el povestea.
Astfel, îl stimulezi să creeze povești, să fie creativ și să vorbească liber, în public.
Ca să-i fii un exemplu, creează mai întâi tu un personaj sau poate două.
7. Ghicește obiectul – Acest joc este foarte distractiv. Pune pe o masă mai
multe obiecte din casă, cu diferite dimensiuni și texturi, apoi leagă copilul la
ochi cu o eșarfă și… pune-l să le ghicească.

8. Plantați o floare într-un ghiveci {sau ceapa, cartof) și priviți-o în timp ce


crește. Lasă-l pe el să o ude și să aibă grijă de ea.

9. Nuferi în castron

Decupaţi şi coloraţi împreună nuferi de hârtie. Dacă copilul este foarte mic şi nu
mânuieşte foarfeca prea bine, poţi să încerci un model mult mai simplu de flori,
cu trei-patru petale. Funcţionează la fel de bine!
Îndoaie apoi toate petalele spre interiorul florii.
Umple un castron sau o farfurie adâncă cu apă.
Pune floarea în apă şi aşteptaţi câteva minute. Floarea se va îmbiba cu apă şi
petalele se vor deschide ca prin magie!

10. Balonul fermecat

Pentru acest experiment aveţi nevoie de:


• Un balon mai gros
• O pâlnie
• O sticlă mică (de plastic sau nu)
• Bicarbonat de sodiu
• Oţet

Pune balonul pe capătul îngust al pâlniei şi toarnă în el o lingură de bicarbonat


de sodiu.
În sticlă toarnă cam două degete de oţet.
Cu grijă, ataşează balonul de gura sticlei, apoi varsă bicarbonatul din balon în
sticlă. Oţetul şi bicarbonatul de sodiu vor reacţiona, iar balonul se va umflă
aproape instantaneu.

11. Experiment cu apă şi bănuţi

E foarte simplu, mai ales dacă aveţi obiceiul de a strânge monede în puşculiţă.

Aveţi nevoie de:


• un pahar transparent, aproape plin cu apă;
• multe monede.
Se aşează pe o tavă paharul şi monedele. Paharul se umple cu apă până foarte
aproape de margine. Începeţi să puneţi  monedele în apă şi va fi evident cum
nivelul apei va creşte. Înainte de a se revarsa, apa va face un fel de cupola
deasupra paharului. Foarte interesant!

12. Roata culorilor: un experiment cu bomboane

Aveţi nevoie de:


• o pungă mică de M&Ms
• 6 pahare transparente
• puţină apă în fiecare pahar
• roata culorilor pe care o puteţi printa de pe blogul Mama Jenn.  Fiindcă
lucraţi cu apă e bine să o laminaţi.

Se pun  câte două sau câte patru bombonele în fiecare pahar după această
formulă:
• 2 sau 4 roşii
• 2 albastre + 2 roşii
• 4 albastre
• 2 albastre + 2  galbene
• 4 galbene
• 2 galbene + 2 roşii

Toate culorile se combină foarte frumos.


Este un experiment uşor de făcut chiar şi cu cei mai mici copii, şi dacă se lasă şi
cu o surpriză dulce în guriţă sunt sigură că cei mici îl vor aprecia dublu.

13. Experiment cu ploaie în borcan

Este o activitate care merge foarte bine când copilul vă bombardează cu


întrebări despre vreme, ploaie, atmosferă sau nori.

Pentru experiment aveţi nevoie de:


• un borcan/pahar transparent
• colorant alimentar
• pipetă
• spumă de ras
Paharul sau borcanul se umple cu apă, peste care se toarnă spumă de ras.  Apoi
se picură cu pipeta colorant alimentar şi se aşteaptă până când colorantul va
trece prin spumă şi va intra în apă. Va ploua colorat!

Precis copiii îţi vor spune că spuma aduce foarte mult a îngheţată!

14. Experiment cu apă colorată

Este un joc foarte la îndemână, căci aveţi în bucătărie tot ce va trebuie pentru


el:
• trei pahare transparente
• două nuanţe de colorant alimentar
• hârtie de bucătărie
• pipetă (găsiţi la farmacie, sau puteţi folosi pipetele flacoanelor goale de
picături)

Hârtia de bucătărie se rulează în două suluri nu prea groase.


Paharele de pe laterale se umplu cu apă, cel din mijloc rămânând gol. În cele
două pahare copilul va picura  cu ajutorul pipetei câţiva stropi de colorant
alimentar (noi am folosit roşu şi galben).
Sulurile de hârtie se aşează astfel  încât să treacă din paharele laterale în cel din
mijloc.
Apoi  aşteptaţi…şi  aşteptaţi…şi  aşteptaţi!
În jumătate de oră apă colorată va trece prin hârtie că printr-un tub şi va începe
să picure în paharul gol din mijloc. Culorile se vor combina, iar fiul meu a
observat cum roşu+galben= portocaliu.

15. Asculta lumea

Aceasta activitate poate avea loc atat in interior cat si afara. Stati alaturi de
copilul dvs. sau spate-in-spate, si inchideti-va ochii. Concentrati-va asupra
sunetele din jurul vostru. Ascultati lumea.

Se poare auzi zbarnaitul frigiderului, un avion care zboara, latratul cainilor,


muzica din vecini sau un telefon care suna! Spuneti ceea ce auziti. Poate copilul
sa identifice toate sunetele? Este o metoda buna de relaxare, dar si interesanta.
16. Cutia misterelor

Alegeti un numar mare de obiecte si puneti-le intr-o cutie mare de carton.


Acoperiti-o cu o fata de masa sau un prosop, astfel ca nimeni sa nu poata vedea
in cutie. Fiecare participant trebuie sa aiba un creion si hartie pe care va scrie
denumirea obiectelor.

Jucatorii trebuie sa bage mana in cutie si sa identifice obiectele. Cand toata


lumea a trecut pe la cutie se vor compara obiectele scrise de ei si se va atribui
un premiu persoanei care a identificat corect cele mai multe.

Sugestii:

In cutie puteti include un animal de plastic, o masina de jucarie, o papusa


Barbie, o crema pentru bronzat, o pereche de ochelari de soare, un costum de
baie, o carte, o scoica, pene, etc.

17. Farfuria cu bule de sapun

Tot ce aveti nevoie pentru aceasta activitate distractiva este o farfurie mica, un
pai de baut, detergent lichid de spalat vase şi apa de la robinet. Cu grija turnati
2 picaturi de detergent in farfurie apoi putina apa (lasati apa sa curga peste
detergent pentru a se forma cateva spume)!

Asezati apoi farfuria pe o suprafata plana, solida, cum ar fi masa din bucatarie.
Pentru a creea bulele, suflati uşor şi Incet In apa cu detergent, dar nu prea
repede, pentru ca nu va functiona! Lent si constant! Dupa ce ii aratati copilului
cum se procedeaza, lasati-l sa incerce insa aveti grija sa nu inspire aerul in loc sa
il expire!

18. Ghici !

Se alege un jucator care incepe. El va scrie un numar intre 1 si 100, si va avea


grija ca ceilalti sa nu vada numarul. Dupa care va spune: "Ma gandesc la un
numar intre 1 si 100"
Urmatorul jucator va incerca sa ghiceasca, iar primul raspunde, "mai mare" sau
"mai mic", dupa caz. Apoi al treilea jucator va ghici, si tot asa in cerc, pana
cineva raspunde corect.

Exemplu:

Jucatorul 1: Ma gandesc la numarul ...

Jucatorul 2: Este 45?

Jucatorul 1: Nu, mai mare

Jucatorul 3: Este 74?

Jucatorul 1: Nu, mai mare

Jucatorul 4: Este 94?

Jucatorul 1: Nu, mai mic

Jucatorul 2: Este 93?

Jucatorul 1: Nu, mai mic

Jucatorul 3: Este 80?

Jucatorul 1: Nu, mai mare

Jucatorul 4: Este 83?

Jucatorul 1: Ai ghicit!

Variante:

Nu trebuie ca cifra sa fie neaparat pana la 100. Copiii mai mici se pot juca cu
cifre cuprinse intre 10 si 50, iar cei mai mari ar putea sa ajunga si pana la 500 sau
chiar mai mult!

19. Gusta si ghiceste


Scopul acestei activitati este de a va face copilul mai constient de simtul
gustului. Adunati o varietate de alimente în cantitati mici, iar in momentul
gustarii copilul trebuie sa închida ochii. Dupa fiecare aliment, discutati ce gust
are si daa ia placut. Începeti sa faceti distinctia între dulce, acru, amar si sarat.
Cereti-i copilului sa isi motiveze alimentul preferat.

Daca totul merge bine si incepeti sa va distrati, incercati combinarea unor


anumite produse. Cat de mult isi schimba gustul alimentele dupa combinare?

20. Nimereste cuvantul

In functie de numarul de jucatori, poate doriti sa impartiti copiii în echipe. Daca


aveti mai mult de 3 sau 4 echipe veti avea nevoie de o multime de litere!

Alegeti o colectie de cuvinte, pe care credeti ca fiecare copil sau echipa va fi


capabil sa le decodeze. Copiii mai mici vor avea nevoie cuvinte simple si mai
putine la numar, iar cei mai mari vor putea face fata probabil, cu 5 sau 6 cuvinte
mai lungi. Incercati sa dati o tema fiecarui grup de cuvinte.

De exemplu:

Pentru copii mici, animale de ferma - rata, pisica, câine si vaca.

Pentru copii mai mari, animale de ferma - rata, pisica, caine, vaca, gasca si gaina.

Pentru grupuri mixte de copii, inclusiv adulti, animale - antilopa, gasca, pui,
girafa, leu.

Fiecare jucator sau echipa primeste cate un teanc de litere, care vor forma
cuvintele lor, precum si un indiciu referindu-se la grup ("toate acestea le veti
gasi la ferma") sau la un singur cuvânt ("are doua stomacuri").

Primul jucator sau echipa care decodeaza toate cuvintele, castiga.

Acest joc poate deveni destul de captivant! Odata ce copiii inteleg cum se
joaca, ei isi pot seta mereu alte provocari.
21. Magie dulce!

Acest joc simplu ii incanta pe cei mai mici, iar cei mari se simt mandri de faptul
ca pot juca.

Asezati pe masa cateva pachetele mici de zahar sau indulcitor. Apoi, ascundeti
o moneda sub un pachet. Mutati repede locul pachetelor, si observati daca
copilul dumneavoastra isi poate da seama unde se afla moneda. Din cate
incercari

va nimeni moneda?

Pentru a va distra si mai bine, puteti manevra pachetele langa marginea mesei
si sa scapati moneda în poala. Unde a disparut moneda? Copiii se vor simti ca in
prezenta unui mare magician!

22. Matele incurcate

Se alege la inceput un copil care sa ii descurce pe restul insa intai este trimis
deoparte si pus sa stea cu spatele pentru a nu vedea ce fac “incurcatorii de
mate”. 

Ei se aseaza in cerc, in picioare, tinandu-se de maini, apoi incep sa se incurce:


picior peste mana, mana pe umar, mana pe sub celelalte maini etc. Daca se
prabusesc, o iau de la capat.

Dupa ce termina, il cheama pe cel ales sa ii descurce, fara ca acestia sa isi dea
drumul la maini.

23. O zi de la coada la cap

Astazi veti putea sa ii faceti o surpriza placuta copilului dvs.! Tot ce se intampla
de obicei la inceputul zilei va avea loc seara, si invers. Incepeti ziua cu o poveste
de culcare si o baie, luati dimineata somnul de dupa-

Ganditi-va la alte lucruri pe care ati putea sa le faceti, dar nu uitati sa va anuntati
copilul de ce se va intampla si cereti-i sugestii.
24. Papusi din pungi de hartie

Veti avea nevoie doar de o punga de hartie şi creioane colorate sau markere.
Acum trebuie sa desenati o fata pe punga de hartie si aveti o papusa! Pentru a
face caracterele mai elaborate, decorati-le cu fire de ata care sa inlocuiasca
parul, nasturi pentru ochi, si sclipici pentru obraji. Nu uitati sa colorati buzele si
genele.

Optiuni: daca aveti pungi de hartie de diferite marimi puteti creea o familie
intreaga - de la copii, parinti, bunici si alte rude, fiecare cu o expresie mai
nostima ca cealalta. Puteti folosi de asemenea si ciorapi decorati pe post de
papusi.

25. Fazan

Unul dintre copii spune in gand alfabetul iar un alt jucator trebuia sa spuna
„stop”; litera la care ajunge va fi cea cu care trebuie sa inceapa primul cuvant.
Unul dintre copii spune un cuvant care incepe cu litera la care „sa oprit”
alfabetul si care este format din cel putin trei litere. Urmatorul copil trebuie sa
formeze un alt cuvant cu ultimele doua litere ale cuvantului spus de
precendentul.

Copilul care nu mai stie un cuvant cu silabele primate, primea un “F”. Fiecare
jucator are dreptul la cinci greseli, penalizate, pe rand, cu „F”, „A”, „Z”, „A”,
„N”, dupa care era exclus din joc. In joc nu se folosesc niciodata nume proprii,
prepozitii si in nici un caz nu se repeta cuvintele.

26. Picnic in interior

Luati un cosulet, farfurii de hartie, ustensile si canite. Preparati cateva


sandwich-uri, fructe proaspete, covrigei, un termos cu suc, iaurt şi ceva pentru
desert. Asezati o patura pe podeaua camerei si puneti-va ochelarii de soare
(atat dvs. cat si copilul)!

27. Retete amestecate

Stiu cum arata. Stiu ce gust au. Si chiar isi pot da seama ce este, doar dupa
aroma. Dar copiii dumneavoastra stiu cu adevarat ce ingrediente contin
mancarurile lor favorite?
Testati-le cunostintele alimentare intr-un mod distractiv: scrieti ingredientele a
doua retete, cu fiecare ingredient pe o fasie de hartie separata. Apoi spuneti
copiilor cum se numesc cele doua retete. Acum, copiii trebuie sa separe
ingredientele in doua gramezi, una pentru fiecare reteta.

Puteti mari provocarea in mai multe moduri. Incercati sa folositi mai mult de
doua retete. Sau, nu spuneti copiilor denumirea felurilor de mancare. (Incercati
sa utilizati retete de prajituri similare.)

Nu exista nici o penalizare pentru cel care greseste reteta, doar daca nu doriti
sa ii lasati pe copii sa prepare si sa manance retetele presupuse de ei...

28. Spectacol de talente

Pentru a avea un spectacol de talente de succes, toata familia trebuie sa


participe, chiar si animalutul de companie! Daca aveti o familie mica, invitati
prietenii, vecinii sau rudele.

Talentul vine in mai multe forme: citind un poem, cantand la un instrument,


dansand, spunand o gluma, interpretand o melodie sau o piesa de teatru,
recitand o poveste personala, etc. Puteti face tot ce doriti pentru a va exprima.

Important: anuntati toti participantii de spectacolul ce va urma cu cel putin o


saptamana in avans. Cineva ar putea sa faca un program cu ora de incepere,
participantii si de ce nu, formati un juriu (tot din cei care partcicipa - cu
mentiunea de a nu se vota pe ei insisi), iar la final alegeti cea mai talentata
persoana.

Cine organizeaza spectacolul este responsabil de bauturi racoritoare si o


gustare :)

29. Telefonul fara fir

Copii stau unul langa celalalt, primul ii spune repede urmatorului un cuvant la
ureche, fara sa repete, acesta spune mai departe ce a inteles, si tot asa pana la
ultimul participant. La final se zice cu voce tare ce a iesit. Cu cat seamana mai
putin cuvantul cu cel spus initial, cu atat jocul devine mai interesant si amuzant.
30. TOMAPAN

Pe o hartie se scriu in ordine  (pe orizontala sau verticala) nume de tari, orase,
munti, ape, plante, animale, nume proprii, iar cine reusea cel mai repede sa
completeze aceste rubrici striga „TOMAPAN”.

Jocul se opreste si se ofera punctaje pentru fiecare casuta completata. Cu cat


raspunsurile sunt mai diferite, cu atat punctajul este mai mare.

31. Vanatoarea de maruntis

Spuneti-le copiilor sa paraseasca camera in timp ce dvs. ascundeti pretutindeni


maruntis (sub perne, in sertare, in spatele draperiei, pe carti, sub covor si asa
mai departe).

Cand se intorc toti copiii in camera dati fiecaruia cate un pahar de unica
folosinta, si la semnalul dvs. toti jucatorii pot incepe vanatoarea de maruntis.

Dupa cinci minute, cautarea se opreste si fiecare isi numara maruntisul.

Jucatorul cu cei mai multi banuti castiga.


Lasati copiii sa pastreze maruntisul pe care l-au gasi

32. Faceti marionete din sosete – e chiar simplu, aveti nevoie doar de niste
sosete vechi sau desperechiate, de cativa nasturi pe care sa ii lipiti pentru ochi
si vreo doua bucati de sfoara colorata pentru par. Sau bagati sosete una in alta
si confectionati astfel mingi moi pe care le puteti arunca unu in altul;
33. Confectionati avioane de hartie si luati-va la intrecere; se gasesc online tot
felul de tutoriale despre cum sa confectionezi din hartie forme diferite, de
genul barcuta (pe care o puteti apoi pune pe apa si faceti intrecere), masinuta
sau avion sau chestii mai complicate, daca aveti un copil mai mare si priceput;
34. Jucati-va de-a postasul – faceti o gentuta de postas din carton, cu curea
dintr-un cordon vechi si puneti in geanta. Cu ocazia asta puteti impacheta un
cadou sau lipi scrisori;
35. Creati propriile invitatii pentru petrecerea micutului, in care el sa lipeasca, sa
deseneze, sa adauge hartie creponata -dupa imaginatia lui si lasati-l sa scrie
numele lui; daca e prea mic semnati cu amprenta palmei copilului;
36. Jucati popice – se gasesc de cumparat, sunt din plastic usor si nu lovesc
copilul; sau va puteti pregati acasa din sticle goale de plastic: strangeti 6-10
sticle goale de apa, asezati-le in capatul holului sau sufragerie. Delimitati o linie
de start lipind banda adeziva, luati o minge normala si incepeti jocul. Tineti scor
daca doriti si la sfarsit acordati trofeu castigatorului;
37. Doctorul si pacientul – copiii adora jocul asta si se simt responsabili sa faca o
treaba importanta. Lasati copilul sa va bandajeze piciorul (il sfatuiti asfel cum sa
se fereasca de accidente si ce sa faca in cazuri de urgenta), sa va unga cu o
crema miraculoasa si sa va dea pastille;
38. Jocul ‘statuie’ –  puneti muzica de dans si din cand in cand opriti muzica,
copilul trebuie sa stea ca o statuie indiferent de pozitie atunci cand muzica s-a
oprit. Cine s-a miscat iese din joc, ultimul ramas e castigatorul;
39. Fortareata/cort in casa
Ajuta-l pe micut sa-si construiasca un spatiu propriu, amuzant, in care sa va
distrati si in care chiar sa innoptati, organizand o "drumetie la cort"... in mijlocul
sufrageriei.
Este o idee inedita, care va extazia micutul, mai ales ca puteti sa si dormiti acolo
peste noapte, puteti spune povesti de groaza sau va puteti juca ori manca in
cort, exact ca intr-o escapada in mijlocul naturii

40. Desenati pe oglinda. Cu un marker ce se sterge rapid, puneti oglinda in fata


copilului, iar acesta sa isi deseneze o mustata sau chiar autoportretul. Faceti si
poze la final, pentru a pastra amintirile.

S-ar putea să vă placă și