Cum se jucau parintii noștri?

Mima era un joc potrivit nu numai pentru cei de varsta frageda, ci poate fi foarte distractiv chiar
si pentru adulti, cu ocazia unei petreceri, de exemplu. Se scriu mai multe biletele cu categorii
(carti, filme, seriale, obiecte etc), apoi trebuie sa fie ales un participant care sa mimeze cat mai
bine titlul/numele a ceva ce reprezinta categoria respectiva, astfel incat ceilalti sa poata ghici
despre ce e vorba.

Telefonul fara fir se lasa cu hohote de ras de fiecare data, fiind cu atat mai amuzant cu cat
erau mai multi participanti. Cel care incepea jocul, alegea un cuvant care sa fie transmis mai
departe in soapta, la ureche, jucatorului din dreapta. Ultimul jucator trebuia sa il spuna tare, iar
cea mai mare distractie era faptul ca aproape niciodata cuvantul initial nu era acelasi cu cel de
la final.

Cand eram mici, Baba oarba era unul dintre acele jocuri care starnea hohote de ras. Unul
dintre copii trebuia legat la ochi, invartit si apoi trebuia sa prinda pe cineva si sa ghiceasca cine
e. Jocul se continua cu urmatorul copil, si tot asa.

Țară, țară vrem ostași! este alt joc al copilariei pe care nu il vom uita niciodata si de care ne
bucuram in curtea scolii sau in parcuri. Pentru a fi cat mai amuzant, trebuiau sa fie cel putin 6
jucatori, care se imparteau in doua echipe, asezate la distante de cativa metri. Participantii se
tineau de mana si formau un gard, iar dupa ce echipa cealalta striga: "Tara, tara, vrem ostasi",
ei strigau: "Pe cine?", iar ceilalti numeau pe cineva. Acel jucator trebuia sa fuga spre echipa
adversa si sa "sparga" sirul celalalt. Daca reusea, se intorcea la echipa lui cu un membru din
cea adversa, iar daca nu, era el luat in echipa respectiva.

Cine nu isi mai aduce aminte cu drag de clasicul sotron, care a facut fiecare copil sa topaie la
un moment dat. Pe langa forma pe care si azi o vedem prin parcuri, existau modele mult mai
complexe, adevarate provocari pe care putini reuseau sa le duca pana la capat!

Pentru Flori, fete si baieti era nevoie de cel putin 4 copii, dintre care 2 se indepartau de grup,
alegeau un numar de la 1 la 10, apoi copiii ramasi deoparte incercau sa ghiceasca numarul. Cel
norocos isi alegea o categorie (flori, fete sau baieti), iar cei 2 care decideau numarul la inceput,
alegeau cate un reprezentant al categoriei selectate. Dupa aceea, se intorceau la cel care a
ghicit numarul, iar acesta facea pereche cu un alt copil din echipa. Desi nu era competitiv,
scopul acestui joc era socializarea.

Desi foarte simplu, Leapsa era unul dintre jocurile noastre favorite atunci cand eram copii. Unul
dintre jucatori trebuia sa ii alerge pe ceilalti, iar cand reusea sa atinga pe cineva, respectivul
devenea cel de care trebuia sa se fuga.