Subiect seminar

Tutoveanu Andreea-Miruna, LLR-LLS, an III, grupa 10

Varianta 2

Poezia a fost întotdeauna, iar începând de la finalul secolului trecut, este mai mult ca niciodată
cea mai sinceră formă de mărturisire, raportându-ne cu precădere la poezia românească.
Având în vedere evenimentele fericite, pe de o parte, nefericite, pe de altă parte, care avut loc
în România în a doua jumătate a secolului XX. Postmodernismul a adus cu sine, pe lângă
libertatea enormă de exprimare care până cu puțin timp în urmă fusese îngrădită din prisma
ideologiilor partidului, și o viziune sumbră asupra lumii,în sensul de pierdere a ultimelor
speranțe. Caracterizat de sentimente și trări constante de tipul disperării, scepticismului,
plictisului, monotoniei, postmodernismul este cel care le dă încredere și îi ajută pe poeții care
îl „frecventează“ să urce pe un piedestal, de unde să „își vomite pe pagină boala“. Totodată,
poezia românească optzecistă, spre exemplu, se caracterizează și printr-o promovare a tradiției
cu totul diferită de cea a modernismului. „Bogdan Ghiu şi Ion Bogdan Lefter scriu o poezie
cerebrală, lingvistică, reflexivă. Şi totuşi, acest tip de poezie, în anii ’80, era şi ea, deseori, o
replică dată realului, social-politicului, o revoltă şi un refugiu. Bogdan Ghiu: «Mă apăr de
ceea ce / mă înconjoară/ și scriu un poem debil/ pe care îl părăsesc. » (Poem); «Aș vrea să
urlu/ și/ să port un titlu» (Poem)“. (Adina Dinioiu, Poezia „generației în blugi“ a anilor ꞌ80)

Consider că acest loc pe care poetul și l-a asumat este similar cel al unei coborâri ipotetice a
scriitorului din turnul de fildeș, o apropiere nouă față de cititor, care până nu cu mult timp în
urmă, nu se mai înregistrase în spațiul românesc.