Sonet atemporal

Secunda noastră de iubire s-a curmat

De parc-abia de ne-am fi cunoscut,
Schiţăm, când ne-ntâlnim, un vag salut
Şi-un „ce mai faci?”, formal şi îngheţat.

Da-n golul ăsta, nemilos şi greu,

Pluteşte o poveste ca un vis,
Nu pot să-l trec drept „episod închis”
Şi nici ca un banal instantaneu.

Mă-ncing şi-acum privirile-ţi de foc

Şi trupul învelit cu flori de mac
Pe care l-am iubit, plin de noroc,

De şoaptele-ţi fierbinţi sunt mai sărac,

Nimic din ce-am trăit n-are soroc:
Secunda – preţuieşte cât un veac.
- mai 2013

Mihai Litinschi

1
Sonet vibrant

Sărutul tău – suavul leac al dragostei fără izbavă,

Brodat pe buze, ochi şi frunte cu focul lungii despărţiri,
Cu jurăminte spuse-n şoaptă, febril, cu lacrimi în priviri,
Perpetuând transfigurat parfum şi a speranţei lavă.

Sărutul tău – mesajul mut al aşteptării şi-al răbdării,

Necenzurat de poticneli şi neputinţele din grai,
Când vrei să spui nespus de mult, dar nicio vorbă nu mai ai
Şi-ai la-ndemână un sărut profund cât infinitul zării.

Sărutul tău – impulsul viu al unei ţinte împlinite,

Un pas cu dreptul, depăşind un prag prefigurând a rău,
Călcând impetuos şi demn peste oprelişti nesfârşite

Şi ocolind învingător alunecarea înspre hău,

Pecete năboind noroc, dovada dragostei sortite…
Câtă nevoie am de el, iubito, de sărutul tău!

- nov. 2016
Mihai Litinschi

2
Sonet avid

Mă-nvârt în jurul cozii, n-am linişte şi-orând:

De ce nu eşti acasă, pe unde-i fi, ce faci?
Nu dai un semn de viaţă, e-aievea, te prefaci?
Arată-te, iubito, ori spune-mi ce-ai de gând!

E drept că de o vreme nu eşti cea care-ai fost:

Mă-ntâmpinai la uşă cu tandrul tău sărut,
Cu ghiduşii, de parcă atunci ne-am cunoscut,
Reinventai scenarii, totul avea un rost!...

Nu ştiu când s-a scurs timpul acela minunat!

Îl simt ca un drog dulce, mă doare lipsa ta,
Mă chinuie-ntrebarea cu ce sunt vinovat?

Şi, negăsind răspunsul, mă flagelez cumva

Îmbrăţişându-ţi perna şi suspinând: “Păcat,

3
Cel care-ţi soarbe vraja nu-s eu, e-altcineva!”

- nov. 2013
Mihai Litinschi