Sonet inechitabil

(undeva pe Pământ)

Truditorii târâş, cu genunchii zdrobiţi,

Roşi de boli şi puteri, pe o ceaţă bolnavă,
Doar sudoare şi sânge, nici un ceas de zăbavă,
Nici speranţă, nici rost, permanent hămesiţi.

Viermi destoinici, scurmând galerii şi mormânt,

Traiul – cât le i-e dat – întuneric şi tină,
Soarele – de-l zăresc – e râvnită lumină
Şi sublimul tabu, jos – sub negrul pământ.

Soartă, cum e să-mparţi bucuria şi-amarul,

Unul prea fericit, altul – veşnic proscris?
Uite-i, robii damnaţi împlinindu-şi calvarul,

Ţin în palma căuş – talisman interzis –

Niciodată al lor – diamantul ca jarul –
Flacără şi cavou, puritate şi vis.

- martie 2009

1
 Mihai Litinschi

Sonet interogativ

Formăm de ceva vreme un cuplu – e monden -

Fără convenienţe, frenetici – ne iubim;
Închipuim – spun unii – un angrenaj sublim
Şi chiar ni se prezice un viitor peren.

Trăiesc, cu toate astea, o silnică dilemă:

E trainic sau ruină ce am clădit estimp?
Ardenta risipire nu prea mi-a dat răstimp
Să fiu lucid când judec o astfel de problemă.

Mă minţi frumos, iubito, nu pot să nu te cred,

Când „treaba” până noaptea te ţine la birou,
Sau când şofer îţi este tot alt superb biped;

Prins ca trofeu vremelnic în tainicu-ţi lasou,

Mă chinuie-ntrebarea cu repetat ecou:
Pe-agenda ta „de lucru” al câtelea succed?

2
- iulie 2012

Mihai Litinschi