Sonet candid

Un ghiocel – o veste: revine primăvara…

E totu-n aşteptare; sfielnic, un izvor
Porni s-o ia la vale cu-n şopot temător
Şi unda cristalină e numai joc, sprinţara!

E verde arpagicul pe brazdă în grădină,

Ridichile-nfoiate se-alintă-n stratul cald,
Pe margine-o narcisă şi-ascunse într-un fald
Horbota srăvezie-n boschetul de sulfină.

Ciorchini de floare albă doar-doar ivesc castanii

Şi iedera pe casă-şi întinde cozorocul,
Cu aur păpădia îşi umple gologanii,

Ca să-şi plătească puful ce-l fură hoţomanii!…

Un măr mai fără minte roz şi-a deschis bobocul:
O fi sau n-o fi bine? Ei, cum i-o fi norocul! - apr.
2012 Mihai Litinschi

Sonet estival
N-a mai plouat de-o vreme și holda-i veștejită,
În ciutura fântânii e apă cu nămol,
Cireada toropită mugește în ocol,
Pe uliță piciorul pășește ca pe plită.

Prin sat e-un du-te-vino de fete-paparude,

În straie de verdeață îngână monoton
O rugă către ceruri, cântând la unison,
Vecinii ies la poartă, cu apă să le ude.

Se-ntâmplă o minune: un tunet dă de veste,

Nor după nor se-adună, se-ntunecă în jur,
Un fulger dă pădurii și satului contur,

Vârtejuri se-mpreună pe văile agreste

Și ploaia se prăvale: potop ce prăpădește…
Atât…și apoi soare și cerul de azur. - aug.
2011 Mihai Litinschi