Sonet atemporal

Secunda noastră de iubire s-a curmat

De parc-abia de ne-am fi cunoscut,
Schiţăm, când ne-ntâlnim, un vag salut
Şi-un „ce mai faci?”, formal şi îngheţat.

Da-n golul ăsta, nemilos şi greu,

Pluteşte o poveste ca un vis,
Nu pot să-l trec drept „episod închis”
Şi nici ca un banal instantaneu.

Mă-ncing şi-acum privirile-ţi de foc

Şi trupul învelit cu flori de mac
Pe care l-am iubit, plin de noroc,

De şoaptele-ţi fierbinţi sunt mai sărac,

Nimic din ce-am trăit n-are soroc:
Secunda – preţuieşte cât un veac.
- mai 2013

Mihai Litinschi