Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Concentrator Echip.
multiplex
Centrală de
de
COMUTAŢI
E transmisie
Post
abonat Cablu de Canale de
transmisie recepţie
Cablu de Cablu de
distribuţie transmisie
Prin multiplexare, o legătură de comunicaţie este partajată în acelaşi timp de mai mulţi
utilizatori. La început, s-a utilizat transmisia multiplexată numai în porţiunea denumită
“transfer la distanţă” (Fig. I.3). Ulterior, o dată cu dezvoltarea tehnologică s-a transmis prin
metode de multiplexare şi în porţiunea “transfer zonal” sau în anumite situaţii în porţiunea
“acces” pentru abonaţii speciali. Există două procedee importante de multiplexare:
multiplexarea cu partajare în frecvenţă şi multiplexarea cu partajare în timp.
Centrala telefonică automată a început să fie utilizată după anul 1900. Primele centrale
automate erau realizate cu motoare electrice (pas cu pas), comutatoare rotative şi relee
electromagnetice. Centralele automate digitale au fost utilizate cu prioritate după anul 1980.
T T
CL
J J
T
CL J JE
CT
T
J J
CL
T T
Fig. I.4 SCHEMĂ BLOC SUBREŢEA TC.
(T: terminal; CL: centrală locală; J: joncţiune locală; CT: centrală de tranzit;
JE: joncţiune exterioară subreţelei (distantă))
T
C
T
CL
T
C
T
TELEFON n
Centrală
PABX
FAX
PC
C C
C CL
CL CT
C
CL
C C
Benzile de frecvenţă ale celor mai importante linii de transmisie sunt următoarele:
0….150 KHz pentru linia aeriană
0….550 KHz pentru liniie metalice simetrice din cabluri
0….60 KHz pentru liniile simetrice pupinizate din cabluri
0….60 MHz pentru liniile coaxiale
Banda frecvenţelor care pot fi transmise pe linia aeriană este limitată în primul rând de
zgomotul produs de staţiile de radioemisie pe unde lungi, şi în al doilea rând de parametrii
liniei.
Primele transmisii s-au făcut în banda frecvenţelor vocale. Este cea mai simplă transmisie.
Pentru legătura de la abonat la centrală se foloseşte linia metalică cu 2 fire (linia aeriană sau
linia torsadată din cabluri). Pentru legături la distanţe mari s-au practicat transmisii în banda
vocală pe 4 fire (două perechi din cablu), motivaţia fiind evitarea apariţiei unor oscilaţii
posibile.
O legătură telefonică între 2 abonaţi se poate realiza din mai multe linii de transmisie,
conectate prin intermediul centralelor telefonice interurbane. Atenuarea maximă a unei linii
de transmisie în banda vocală (măsurată la 800 Hz), nu trebuie să depăşească 10 dB.
Această condiţie determină lungimile maxime ale liniilor metalice folosite la transmisia fără
amplificare în banda vocală:
250 Km pentru linia aeriană cu fire din cupru cu diametrul de 3 mm;
60 Km pentru linia aeriană cu fire din oţel cu diametrul de 3 mm;
15 Km pentru linia nepupinizată din cablu cu fire din cupru de 0,9 mm;
25 Km pentru linia nepupinizată din cablu cu fire din cupru de 1,4 mm;
50 Km pentru linia pupinizată din cablu cu fire din cupru de 0,9 mm.
Realizarea circuitelor telefonice de frecvenţă vocală presupune utilizarea liniilor aeriene cu
fire din cupru dur, din bronz, sau din oţel şi a liniilor pupinizate sau nu din cabluri. Liniile
aeriene au o atenuare relativ mai mică, dar costul conductoarelor este mai mare, necesitatea
unei rezistenţe mecanice impunând secţiuni mult mai mari. Un alt dezavantaj al liniilor
aeriene provine de la numărul limitat al transmisiilor telefonice de frecvenţă vocală care se
pot realiza pe un traseu aerian. Datorită înălţimii stâlpilor şi distanţei dintre fire ( 20 cm), nu
s-au putut realiza simultan mai mult de 30 transmisii. Un număr mai mare de transmisii în
banda vocală se pot realiza prin folosirea liniilor simetrice din cablul pupinizat, sau
nepupinizat.
Perechile de conductoare ale liniilor metalice de transmisie în banda vocală sunt conectate în
centrala telefonică printr-un transformator de linie.
Centrala proprie de întreprindere tip PABX (Private Automatic Branch eXchange) este
o minicentrală telefonică destinată unui grup de utilizatori, spre deosebire de centrala clasică
utilizată de companiile de telecomunicaţii pentru a oferi servicii tuturor utilizatorilor posibili.
Prima minicentrală manuală proiectată a fost denumită PMBX (Private Manual Branch
eXchange) şi era destinată diverselor societăţi particulare, sau guvernamentale. O centrală
PMBX este reprezentată în figura I.10.
Fig. I.10 CENTRALĂ PRIVATĂ MANUALĂ
Deoarece astăzi comutaţia automată este generalizată, denumirea PABX este tot mai
frecvent înlocuită cu PBX (Private Branch eXchange).
Interconectarea prin PABX permite concentrarea traficului propriu unei societăţi, spre reţeaua
PSTN. Posesorul de centrală PABX dispune de obicei şi de reţea poprie de calculatoare,
pentru care are nevoie de acces la Internet. De regulă, traficul rezultant poate fi satisfăcut
printr-o legătură cu exteriorul de cel puţin 2048 Kbps. Un asfel de debit corespunde
multiplexului primar PCM.
PABX
O centrală PABX permite interconectarea utilizatorilor din interiorul societăţii deservite, fără a
folosi reţeaua PSTN exterioară. În cazul când abonatul chemat este din exterior, centrala
PABX selectează automat canalul de ieşire spre reţeaua PSTN. Prin urmare centralele
telefonice private sunt capabile să funcţioneze independent sau în reţea, iar conectarea la
reţeaua publică se poate face pe linii analogice sau ISDN.
E
X
CONEXIUNI INTERNE T.
T1 Tn
Fig. I.12 SCHEMA BLOC A UNEI CENTRALE PABX
Televiziunea prin cablu este un sistem de difuzare a unor programe TV, radio FM şi a
altor servicii pentru consumatori, cu ajutorul semnalelor de radio-frecvenţă, transmise spre
aparatele de recepţie prin intermediul unei reţele fixe realizată cu fibră optică sau cu cablu
coaxial.
Televiziunea prin cablu a apărut în paralel cu televiziunea tradiţională radiodifuzată, a cărei
recepţie necesită o antenă.
Trebuie făcută observaţia că denumirea CATV are mai multe provenienţe, dar toate cu
aceeaşi semnificaţie:
- televiziune prin cablu (CAblu TV);
- televiziune cu antenă colectivă (Community Antena TV);
- televiziune cu acces colectiv (Community Access TV).
Începuturile televiziunii prin cablu sunt legate de unele deficienţe de propagare a semnalului
de televiziune. Primul sistem de televiziune prin cablu a fost utilizat spre sfârşitul anilor '40,
lansarea lui fiind datorată imposibilităţii recepţiei cu o antenă obişnuită în zonele unde
vizibilitatea directă între antena emiţătorului şi antena receptorului nu era posibilă. Astfel de
situaţii erau frecvente în zonele muntoase. Ca urmare, în localităţile „de peste munţi” au fost
montate antene speciale (de dimensiuni mari şi amplasate la înălţime), cu ajutorul cărora se
putea recepţiona semnalul TV, care era apoi distribuit populaţiei prin reţea de cablu coaxial.
O astfel de antenă, special construită pentru o colectivitate, se numea „Community antena”
(antenă colectivă).
De asemenea, difuzarea televiziunii prin cablu s-a dezvoltat iniţial şi în oraşele mari, fiecare
ansamblu de locuinţe fiind dotat cu o antenă colectivă şi un amplificator colectiv. Mai departe
semnalul TV era distribuit printr-o reţea fixă realizată cu cablu coaxial. Se proceda în felul
acesta pentru:
evitarea „pădurilor de antene individuale” care ar fi determinat un aspect
neplăcut.
evitarea problemelor datorate perturbaţiilor industriale precum şi multiplele
reflexii datorate construcţiilor.
În figura I.14 este reprezentat un sistem de recepţie şi distribuţie colectivă.
Receptoare TV
SUMATOR Linie de
distribuţie
Linii de distribuţie
TV1 TVn
Echipament
terminal de linie
(SUMATOR)
Există programe TV care sunt transmise abonaţilor atât prin radiodifuzare, cât şi prin reţele
CATV, de regulă în benzi de frecvenţă diferite. Există de asemenea anumite programe TV
care sunt distribuite exclusiv prin reţeaua CATV, acestea având un regim mai relaxat din
punctul de vedre al unor restricţii impuse de societate.
Difuzarea televiziunii analogice prin cablu este realizată printro transmisie de bandă largă. În
acest caz, un echipament terminal de linie plasat la un capăt al reţelei CATV, transmite un
număr de programe TV pe acelaşi cablu la care sunt conectate receptoarele TV ale
abonaţilor. La început transmisia a fost unidirecţională, făcând posibilă utilizarea
amplificatoarelor. O astfel de reţea este organizată în arbore şi poate atinge zeci de kilometri
(Fig. I.15).
Transformarea reţelei de cablu CATV şi într-o reţea de acces la Internet a fost posibilă
prin împarţirea benzii de frecvenţe a unui singur cablu în doua părţi:
banda de frecvenţe joase folosite pentru transmisia înapoi spre echipamentul
de linie („upstream”);
banda frecvenţelor înalte folosită pentru transmisia înainte („downstream”) de
la echipamentul de linie spre receptoarele TV ale abonaţilor.
Astfel reţeaua CATV s-a transformat din reţea unidirecţională în reţea bidirecţională.
Cablul utilizat pentru transmisia de bandă largă este cablul coaxial cu impedanţa
caracteristică de 75 Ω. O aplicaţie la un moment dat a fost următoarea :
1. Banda 5-116 MHz utilizată pentru sensul înapoi (spre echipamentul de linie);
2. Banda 168-300 MHz utilizată pentru sensul înainte (spre abonaţi);
3. Banda 116-168 MHz cu rol de separare a celor două sensuri.
Separarea celor doua sensuri permite realizarea repetoarelor necesare pentru amplificarea
simultană a semnalelor transmise bidirecţional. Schema bloc a unui repetor care permite 2
sensuri de transmisie pe un singur cablu este redată în Fig. I.16
înainte FTS „downstream”
A
A
înapoi „upstream”
FTJ
Fig.I.16 REPETOR PENTRU TRANSMISIE BIDIRECŢIONALĂ
Prin urmare, această abordare a determinat transformarea reţelei CATV dintr-o reţea punct la
multipunct, întro reţea punct la punct, ceea ce a permis utilizarea ei ca modalitate de acces la
comunicaţiile prin Internet. Conexiunea prin reţea de televiziune prin cablu (CATV) este
asemănătoare conexiunii tip reţea ISP. Deosebirea provine de la modul de transmitere a
datelor în reţea. În acest caz pe acelaşi suport fizic sunt create mai multe canale de
transmisiune prin utilizarea unor semnale purtătoare, de frecvenţe diferite. Astfel este posibil
să se transmită simultan pe acelaşi suport fizic semnale de televiziune şi semnale de date.
Cablul coaxial permite o viteză de transmisie ridicată, superioară celei posibile pe o linie
telefonică obişnuită. Este necesar însă un echipament de interfaţă special (modem de cablu
CATV), care transformă semnalele binare ale calculatorului în semnale potrivite a fi
transmise pe cablu coaxial. În figura I.17 este reprezentat un modem de cablu.
MC1 MC3
EMT
(CMTS)
MC2 MC4
Echipamentul modem terminal (CMTS) are rolul de a oferi servicii de date cu viteză
mare (comunicaţii Internet prin cablu şi telefonie IP) abonaţilor reţelei CATV. Echipamentul
CMTS este conectat prin canale de mare capacitate la reţeaua Internet. Acest echipament
poate gestiona de la 4 000 modemuri de cablu la peste 150 000 modemuri de cablu. În figura
I.19 este reprezentat un echipament modem terminal.
Spre
Internet
Spre
abonaţi
Fig. I.19 ECHIPAMENT MODEM TERMINAL (CMTS)
Tehnica de transmisie a datelor prin intermediul unei reţele CATV a fost recent standardizată
şi poartă denumirea prescurtată DOCSIS (Data Over Cable Service Interface Specification).
Tehnologia DOCSIS defineşte necesităţile de interfaţă pe suportul de comunicaţii CATV,
pentru transmisii de date. Prin această tehnologie se pot face transferuri de date cu viteze
foarte mari, prin intermediul reţelelor CATV. Utilizând standardul DOCSIS, operatorii CATV
oferă servicii de Internet abonaţilor, accesul realizându-se prin infrastructura existentă de tip
HFC (Hybrid Fibre Coaxial).
Prima specificaţie DOCSIS a fost versiunea 1.0, apărută în martie 1997, revizuită destul de
repede prin versiunea 1.1 prezentată în aprilie 1999. Din cauza cererilor tot mai mari de
servicii simetrice în timp real, servicii de acest tip fiind şi telefonia IP, standardul DOCSIS a
mai fost revizuit încă odată, pentru creşterea vitezelor de transmisie de la utilizator spre
Internet (sens „upstream”). A rezultat în acest fel varianta DOCSIS 2.0, prezentată în ianuarie
2002.
Organizaţia ITU (International Telecommunications Union) a adoptat cele două variante
DOCSIS ca standarde internaţionale. În acest sens există recomandarea „J112 Anexa C”
pentru varianta 1.1, respectiv recomandarea „J122” pentru varianta 2.0. Deoarece benzile de
frecvenţă ale canalelor utilizate sunt diferite în sistemele CATV american şi european, a
trebuit să se facă o adaptare a standardului DOCSIS pentru a fi utilizabil în Europa. A rezultat
„EuroDOCSIS”, care ţine seama că dacă în SUA un canal CATV are o lărgime de 6 MHz
(conform cu sistemul NTSC), în Europa acelaşi canal are lărgimea de 8 MHz (conform cu
sistemele PAL sau SECAM). În aceste condiţii standardul EuroDOCSIS permite viteze
„downstream” (de descărcare din reţea) mai mari, deoarece se foloseşte un canal cu
lărgimea mai mare.
Competenţe:
Identifică schipamentele reţelelor de comunicaţii electronice
1.Telefonul analogic este conectat în mod uzual la reţeaua PSTN, prin pereche simetrică
cu fire de cupru.
Efectul local este fenomenul prin care abonatul îşi aude propria
voce în receptorul telefonic. Eliminarea efectului local se obţine
prin utilizarea unei scheme diferenţiale care plasează microfonul
şi difuzorul în diagonalele unei punţi de impedanţe. Dacă puntea
este echilibrată, influenţele nedorite sunt eliminate. Schema
diferenţială, utilizată în aparatele telefonice analogice este redată
în Fig. II.7.
Z1
ZL
Z4
Z3
RE
Z2
Dacă Z3=Z4 (înfăşurări identice) rezultă RE=ZL. Traductoarele electroacustice sunt conectate
la linie printr-un transformator de tip diferenţial într-o schemă de punte echilibrată, în vederea
evitării efectului local (fig. 32), unde R E=680 Ω iar ZL reprezintă impedanţa liniei telefonice.
Dacă puntea este echilibrată, curentul de convorbire produs de microfon nu va trece prin
receptor.
Circuitul de sonerie este excitat de semnalul de apel trimis de centrală, caracterizat printro
valoare eficace de circa 70 V şi o frecvenţă de circa 25 Hz (20 – 50 Hz). Telefoanele
analogice clasice sunt echipate cu sonerii electromagnetice, acţionate chiar de semnalul de
apel. În cazul telefoanelor electronice soneria electromagnetică este înlocuită de o sonerie
electronică multi-tonală. Alimentarea circuitului integrat care realizează funcţia de sonerie
electronică se face dîn linia telefonică prin redresarea semnalului de apel. Dacă se doreşte
ca un aparat telefonic analogic să fie conectat la o centrală ISDN, atunci este nevoie de un
adaptor ISDN.
2. Telefonul ISDN se conectează la centrala ISDN prin interfaţă „S” cu 4 fire (o pereche pe
sensul de transmisie). Un telefon ISDN oferă o varietate de servicii, dintre care trebuie
subliniate: telefonia cu debit redus şi telefonia de înaltă calitate. Reducerea debitului este
utilizată pentru aplicaţii de telefonie mobilă şi mesagerie vocală. Creşterea calităţii semnalului
de convorbire se obţine prin folosirea unei benzi extinse pentru semnalul vocal (7 kHz),
împărţirea în două subbenzi şi codarea diferenţial-adaptivă a fiecăreia dintre subbenzi. Astfel
se generează o calitate superioară celei disponibile prin utilizarea legii de codare „A” pe un
canal de 64 kb/s.
Aparatul telefonic ISDN are trei blocuri principale:
Biţii rezultaţi din citirea fotoelectrică sunt transmişi pe linia telefonică analogică cu ajutorul
unui modem de bandă vocală (Grup 3). Cu alte cuvinte, modem-ul transformă informaţia
binară de la ieşirea aparatului FAX, într-o succesiune de frecvenţe audio, care se transmit în
condiţii foarte bune pe linia telefonică analogică. Transmisia FAX este unidirecţională
(simplex) pe cea mai mare parte a duratei de comunicaţie. Pe durata stabilirii condiţiilor de
transfer (protocolul de comunicaţie) transmisia este duplex. Prin protocol se stabileşte viteza
de transfer (în funcţie de calitatea conexiunii), modul cum sunt corectate erorile, tipul de
compresie utilizat, etc. Viteza de transmisie se poate modifica automat dacă linia este
zgomotoasă, putând să scadă şi să crească luând valorile: 9600 biţi/s, 7200 biţi/s, 4800 biţi/s,
2400 biţi/s, 1200 biţi /s. Tehnica de modulaţie folosită în cazul transmisiei de 9600 biţi/s este
o modulaţie de amplitudine şi de fază (QAM=Quadrature Amplitude Modulation), cu viteza de
semnalizare 2400 schimbări/s, fiecare semnalizare fiind asociată unui grup de 4 biţi
(2400×4=9600 biţi/s). Pentru ca o semnalizare să poată fi asociată oricărui grup de 4 biţi este
nevoie ca aceasta să aibă 16 forme diferite (2 amplitudini×8 faze=16 cazuri).
Aparatul FAX GRUP 4. Această categorie de aparate FAX necesită linie ISDN. Transmisia
se face cu viteza de 64 kb/s. Costul mai ridicat al acestor telecopiatoare, precum şi
necesitatea unei linii ISDN, a determinat o evoluţie lentă a cererii.
6. Calculator prin Modem de bandă vocală. În acest caz accesul la Internet se obţine pe
linie analogică prin modem de bandă vocală. Modemul este
conectat în paralel cu aparatul telefonic analogic. Funcţionarea
telefonului, sau accesul la Internet se face alternativ. Primele
modemuri de bandă vocală, cu transmisie bidirecţională, au avut
viteze foarte mici (300 biţi/s) şi foloseau o tehnică simplă de
modulaţie (FSK=Freqvency Shift Keyng). Un modem de bandă
vocală transformă impulsurile binare în tonuri audio care se pot
transmite pe liniile reţelei telefonice. Modemurile cu viteza de
transmisie egală cu 300 bauds au folosit tehnica de modulaţie FSK,
cu două frecvenţe audio generate de două oscilatoare. Viteza
datelor de 300 bps este egală cu viteza de modulaţie
(semnalizare), deoarece în acest caz fiecare bit este transmis pe
durata unei semnalizări care are durată egală cu 3,3 ms. Printre standardele care au descris
astfel de modemuri se pot aminti standardul american “Bell System 103/113” şi standardul
european “V.21”. Standardele din seria “V” descriu modemurile propuse şi iniţiate de
Comitetul Consultativ Internaţional de Telefonie şi Telegrafie (CCITT), transformat ulterior în
Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii (ITU).
Transmisia într-un sens foloseşte o subbandă a benzii audio (980Hz-1180Hz la V.21), iar
transmisia în sens opus foloseşte o altă porţiune a benzii audio (1650Hz-1680Hz la V.21).
Acest modem permite transmisia duplex. Evoluţia modemurilor de bandă vocală a avut loc în
direcţia creşterii vitezei de transmisie, care de la 300 biţi/s a ajuns la 56 000 biţi/s. Această
evoluţie a fost posibilă prin tehnici de modulaţie din ce în ce mai performante (modulaţii
combinate) şi prin tehnici de codare ingenioase (codarea unor grupuri de biţi din ce în ce mai
mari). Etapele evoluţiei au fost următoarele:
300 biţi/s, 1200 biţi/s, 2400 biţi/s, 4800 biţi/s, 9600 biţi/s, 14400 biţi/s, 19200 biţi/s, 32000
biţi/s, 56000 biţi/s. Viteza de 56 kb/s este maximul posibil, care se poate obţine pe o linie
analogică scurtă şi în condiţii de zgomot inexistent.
7. Calculator prin Modem de bandă largă. În acest caz accesul la Internet se poate face prin
modem ADSL pe linie analogică cu 2 fire de cupru, sau prin modem CATV pe reţeaua de
distibuţie TV.
Tehnic
PSTN
Telefon
Codor/Mux
Spliter Spliter
Linie cu fire
de cupru
DSLAM
Modem Ethernet
Internet ADSL
PC
Transmisia prin modem CATV permite accesul rapid la Internet prin intermediul reţelelor de
difuzare a programelor de televiziune prin cablu. Tehnica de realizare a unui modem CATV
utilizează canalele de transmisie specifice difuzării TV prin cablu, utilizatorul de modem
având pentru recepţia datelor întreaga lărgime de bandă a unui canal TV (6-8 MHz), iar
pentru transmisia datelor o lărgime de bandă mai mică, de regulă 2 MHz.
Un modem de cablu are receptorul acordat pe un canal TV situat între 50 şi 800 MHz, iar
emiţătorul transmite într-o bandă de 2MHz situată sub 50 MHz. Un modem CATV permite
recepţia datelor la viteze de 30-40 Mbps şi emite cu viteze de 2-3 Mbps. Deşi abordările nu
sunt în totalitate standardizate, de regulă la recepţie se utilizează tehnica de modulaţie QAM
cu 64 sau 256 puncte, iar pentru emisie modemul poate utiliza modulaţia cu deplasare de
fază în cuadratură QPSK (Quadrature Phase Shift Keying).
Între un modem de bandă audio destinat reţelei de telefonie publică şi un modem de cablu
coaxial diferenţa esenţială provine de la banda de frecvenţă disponibilă. Banda modemului
CATV este de aproximativ de 2000 ori mai mare decât a modemului de bandă vocală. În
consecinţă şi viteza de transfer care se poate obţine cu modemul CATV este mult mai mare.
În fig. II.10 este reprezentat accesul prin reţea CATV la Internet.
TV
Reţea
Spliter CATV Reţea
Cablu Fibră Internet
coaxial optică
PC
Tf.
Modem
CATV
CATV
Competenţe:
Identifică echipamentele reţelelor de comunicaţii electronice
1. Telefonul mobil permite conectarea unui utilizator la reţeaua PSTN, sau ISDN, prin
intermediul unui canal radio. Telefonul mobil GSM emite spre antena staţiei radio celulare în
banda 890 – 915 MHz şi recepţionează în banda 935 – 960 MHz.
SIM
Codor voce
4. Modemul wireless. Accesul la Internet se poate obţine pe canal radio, dacă pe de o parte
furnizorul de servicii Internet are echipament “wireless” şi permite accesul, iar pe de altă
parte utilizatorul are adaptor de reţea wireless (modem radio). Cel mai frecvent se foloseşte o
placă de reţea wireless, care transmite în banda de 2,4 GHz şi realizează conectare fără fir
Ethernet. Eficacitatea conexiunii este maxim 100 m la interior şi maxim 500 m la exterior.
DERANJAMENTE ÎN REŢELELE DE COMUNICAŢII
Tipuri de deranjamente
Competenţe:
Verifică starea tehnică a reţelei
TIPURI DE DERANJAMENTE
Deranjamentele analizate în rândurile care urmează sunt cele datorate unor disfuncţionalităţi
ale mediilor de transmisie. În corelaţie cu mediile de transmisie există:
creşterea atenuării, datorată unor fisurări apărute în urma unei îndoiri forţate;
În figura II.12 sunt reprezentate câteva cazuri de joncţionări neprofesionale care determină
creşterea atenuării pe fibra optică.
Joncţionare cu spaţiu între fibre
Protejarea fibrei optice împotriva solicitărilor mecanice şi a unor agenţi corozivi se face cu o
peliculă de protecţie, care îndeplineşte următoarele cerinţe:
Un defect de izolament apare dacă rezistenţa de izolaţie scade sub norma admisă
(rezistenţa unui fir faţă de pământ / rezistenţa dintre două fire).
Un defect de continuitate este caracterizat de ruperea unui fir, sau de scurtcircuit între două
fire.
Un defect de simetrie este caracterizat de pierderea simetriei firelor unei perechi în raport
cu pământul, sau cu firele altor perechi, efectul fiind creşterea diafoniei.
Constatarea deranjamentului se poate face de la caz la caz prin inspectare vizuală, măsurări
electrice, sau prin metode de presurizare.
Teste sem I
1. În figura de mai jos este reprezentată schema simplificată a unei reţele telefonice :
Repartitor Repartitor Canale
de recepţie de transmisie de emisie
Concentrator Echip.
multiplex
Centrală de
de
COMUTAŢI
E transmisie
Post
abonat Cablu de Canale de
transmisie recepţie
Cablu de Cablu de
distribuţie transfer
I) Zona de
distribuţie: .................................................................................................................................
.......................................................................................................................
II) Zona de
comutaţie: .................................................................................................................................
.......................................................................................................................
....................................................................................................................................................
....................................................................................................
2. Stabiliţi valoarea de adevăr a următoarelor enunţuri prin bifarea căsuţei A, dacă apreciaţi
că enunţul este corect (adevǎrat), respectiv căsuţa F, dacă apreciaţi că enunţul este fals.
A (adevărat) F (fals)
A (adevărat) F (fals
3. Completaţi spaţiile libere cu termenii corespunzători.
a. Conectarea unui abonat dintr-un oraş cu un abonaţii din alt oraş, se face prin ...................
interurbană.
b. Mediile de transmisie reprezintă ......... de comunicaţie utilizate şi sunt realizate cu fir sau
fără fir (wireless).
C C
C CL
CL CT
C
CL
1.
C C
T
C
T
CL
T
C
T CT
T
C
T CL
T
2.
C
T
1. Reprezentaţi schematic conexiunea realizată între două terminale A din oraşul Bucureşti
şi B din oraşul Ploieşti prin intermediul reţelei telefonice.
În realizarea schemei utilizaţi următoarele blocuri:
- terminale telefonice
- centrala telefonică locală
- centrala telefonică de tranzit
- linia telefonică de abonat
- concentratorul de distribuţie
- linie telefonică interurbană
- linie de transmisie
La finalizarea cerinţei veţi argumenta, modul de realizare a schemei respective.
2. Pentru fiecare dintre enunţurile de mai jos încercuiţi litera corespunzătoare variantei
corecte:
1.1. Banda de frecvenţă pentru linia aeriană este:
a. 0….150 KHz
b. 0….60 KHz
c. 0….550 KHz
d. 0….60 MHz
1.2. Debitul canalului digital de bază în reţeaua PSTN este:
a. 32kb/s
b. 64kb/s
c. 128kB/s
d. 256kB/s
1.3. Pentru realizarea circuitului telefonic de frecvenţă vocală se utilizează linii aeriene cu fire
din:
a. cupru dur, bronz, oţel
b. cupru dur, aluminiu, oţel
c. aluminiu, bronz, oţel
d. manganină, bronz,oţel
2. Stabiliţi valoarea de adevăr a următoarelor enunţuri prin bifarea căsuţei A, dacă apreciaţi
că enunţul este corect (adevǎrat), respectiv căsuţa F, dacă apreciaţi că enunţul este fals.
a. Atenuarea maximă a unei linii de transmisie în banda vocală (măsurată la 800 Hz), trebuie
să depăşească 10 dB.
A (adevărat) F (fals)
b. Perechile de conductoare ale liniilor metalice de transmisie în banda vocală sunt conectate
în centrala telefonică printr-un transformator de linie.
A (adevărat) F (fals)