Visul unui oraș, promovarea pe prima scenă a fotbalului românesc

Până în 2003 Unirea Alba Iulia se intersectase cu marea performanță ca să spun așa, doar de 3 ori în
întreaga sa istorie, una destul de lungă, echipa luând ființă în 1924. Se întâmpla în anii 90, când
revenit acasă, Cornel Țălnar a format pe Cetate o echipă extrem de puternică. Așa că Unirea Alba
Iulia ajunge în semifinalele Cupei României sezonul 1990/1991, asta după ce elimină în sferturi
Steaua (1-1 în Ghencea si 3-0 la masa verde și 1-2 pe teren propriu), dar este scoasă din cursa pentru
ultimul act de puternica formație a Craiovei (0-4 în Bănie și un incredibil 3-0 la Alba Iulia). Au urmat
două tentative de promovare în prima ligă, ambele eșuate, în sezoanele 1991/1992 și 1993/1994.
Publicul albaiulian și-a pierdut speranța la capătul acelei frumoase perioade, visul unei promovări
fiind spulberat în anii care au urmat.

Totul se va schimba la finalul sezonului 2001/2002, atunci când Viorel Mălușel, director general la
combinatul Ampelum din Zlatna, ulterior devenind conducător al clubului din Alba Iulia, a
intermediat transferul unui număr important de jucători valoroși, în frunte cu antrenorul Aurel
Șunda, de la echipa locală spre Unirea. În capitala spirituală a românilor s-a format o echipă
redutabilă, în jurul unor jucători precum Ovidiu Maier, Dan Găldean, Alin Paleacu sau Vasile Jercălău.
După câteva etape scurse din sezonul 2002/2003, Unirea era lider și își anunța răspicat intenția de a
se bate pentru accederea pe prima scenă a fotbalului românesc, un vis care pentru mine ca suporter
înfocat al echipei, devenise chiar obsesie. Nu de puține ori mi-am spus că e singurul lucru pe care
vreau să-l trăiesc în fotbal, după care se poate întâmpla orice, să-mi văd echipa de suflet jucând în
elita fotbalului românesc. A fost un sezon dominat până la final de alb-negrii, dar presărat și cu unele
sincope, echipa suferind și 3 înfrângeri.

Memorabil rămâne jocul de pe teren propriu împotriva orădenilor antrenați la acea vreme de Ionuț
Popa, echipă cu care uniriștii se luptau pentru locul 2 și care aveau în componență nume precum
Mihuț, Naidin, Csehi, Sfârlea sau Vrăjitoarea. În etapa a 17-a, FC Bihor venea în vizită pe Cetate cu
gânduri mari, iar la pauză tabela înregistrează un rezultat total neașteptat pentru gazde, 0-3. Ce a
urmat a întrecut chiar și scenariile filmelor SF, turnurile gemene Giuchici și Tibi Moldovan reușind
câte o dublă, întorcând astfel soarta acelei partidei. De altfel, partida a rămas una de neuitat și
pentru Ionuț Popa, celebrul tehnician pomenind de acest film horror chiar la interviul de după Poli-
CFR 4-3, disputat nu de mult în Liga 1. A fost partida care a netezit drumul către prima ligă. O altă
întâlnire întipărită pe vecie în mintea și sufletul uniriștilor este cea cu Olimpia Satu Mare, în urma
căreia s-a obținut matematic promovarea. Se întâmpla cu două etape înainte de final, pe 24 mai, iar
Unirea Alba Iulia obținea victoria atât de mult așteptată de un întreg oraș, o victorie la care întreaga
suflare uniristă visa de o viață. Cele mai importante nume care au adus fericirea în orașul de pe
malul Mureșului sunt cele ale lui Ovidiu Maier, Alin Paleacu, Dan Găldean, Florin Cotora, Adrian
Popescu, Darius Miclea, Tibor Moldovan, Dan Iurișniți, Florin Macavei, Vasile Jercălău, Cosmin Bar,
Lupașcu, Kiraly sau Chivescu.
A fost cel mai fericit moment din viața mea de suporter, moment așteptat de la vârsta de 5 ani când
am fost dus prima dată de mână la stadion, pe când Unirea evolua în al treilea eșalon fotbalistic.  O
bucurie imensă mi-a inundat sufletul în acea superbă zi de mai, una istorică pentru fotbalul din
județul Alba. Au mai urmat și alte clipe de neuitat, totul culminând cu locul 6 obținut la debutul în
prima divizie, dar despre asta într-o poveste viitoare. Tot pe viitor voi încerca să aduc în actualitate și
parcursul actual al echipei, care momentan evoluează în Liga a 3-a.