UNIVERSITATEA ŞTEFAN CEL MARE DIN SUCEAVA

FACULTATEA DE INGINERIE ALIMENTARĂ

- PROIECT-
Relații de cooperare, competiție și conflict ce se
stabilesc între elevii clasei

Cadru didactic:

Lect. univ. dr. Livia FEIDAROS

Student:

Adelina DOHOTARIU

Program de studii: IPA

Anul: III

SUCEAVA, 2022
 Fenomenul cooperării trebuie studiat ca relație interumană, ca o formă specifică de
interacțiune. Orice activitate pe care o desfășuram presupune schimbul de informații, adică
procese și relații de cooperare. Ca fenomen social, procesul cooperării îi angajează pe elevi cu
toată încărcătura lor psihică, ceea ce nu se întâlnește în lumea animală, unde are o
semnificație pur instrumentală.
Studiile din domeniul educațional au arătat că deprinderile sociale insuficient
dezvoltate sunt asociate cu performanțe academice scăzute, probleme comportamentale și
emoționale, dificultăți de adaptare socială( Trower si Hollin,1986). Dificultățile de stabilire și
menținere a relațiilor interpersonale reduc calitatea și frecvența experientelor de învățare, ceea
ce duce la scăderea performanțelor școlare.
Cooperarea dă naștere unui climat mai destins, lipsit de tensiuni, în care fiecare poate
să lucreze potrivit propriilor capacități. Chiar și elevii slabi au posibilitatea să contribuie la
obținerea unor rezultate bune de către grup. Acest fapt generează creșterea stimei de sine, a
încrederii în forțele proprii, dar și a valorizării competențelor celorlalți. Apartenența la
grupurile „cooperative” oferă membrilor satisfacție, echilibru și condiții optime de dezvoltare
a personalității. Ceea ce s-a reproșat însă structurării cooperatiste a grupurilor este
posibilitatea pierderii motivației individuale și a reducerii efortului în condițiile îndeplinirii de
către grup a unei sarcini colective.
Competiția reprezintă rivalitatea mutuală sau o “luptă” între două sau mai multe
persoane pentru atingerea unui scop indivizibil (Golu, 1974, p. 158). Competiția este o formă
motivațională a afirmării de sine, în care individul rivalizează cu ceilalți pentru dobândirea
unei situații sociale sau a superiorității, iar cooperarea este o activitate orientată social, în
cadrul căreia individul colaborează cu ceilalți pentru atingerea unui țel comun (Ausubel,
Robinson, 1981, p. 491).
Astfel, competiția are efecte, în primul rând, în plan motivațional. Subiecții depun
eforturi mai mari, lucrează cu mai multă tragere de inimă, își fixează aspirații mai înalte, sunt
învățați să lupte, să persevereze pentru atingerea scopurilor și să fie pregătiți pentru a face față
condițiilor unei societăți organizate pe principiile competiției.
De asemenea, competiția face mai atractive sarcinile școlare, elevii își pot aprecia mai
realist propriile capacități comparându-le cu ale altora și își dezvoltă spiritul critic și
autocritic.
În același timp, competiția are însă și o serie de efecte negative, care nu sunt deloc
neglijabile. În grupurile competitive s-a constatat o creștere a numărului comportamentelor
agresive, ostile, a conflictelor și a atitudinilor de opoziție și suspiciune. Competiția exagerată
generează frustrare, anxietate, sentimente de nesiguranță și de neputință la copiii mai puțin
dotați, care sunt tentați să abandoneze școala. De aceea, este mai recomandabilă competiția
între copiii cu niveluri cognitive relativ apropiate. Procesul competitiv se caracterizează
printr-o slabă interacțiune între colegi, prin lipsa de comunicare sau prin comunicarea unor
informații false, prin lipsa încrederii reciproce, fapt care conduce la scăderea coeziunii
grupului.
Conflictul reprezintă o opoziţie deschisă, o luptă între indivizi, grupuri, clase sociale,
comunităţi, state cu interese economice, politice, religioase, etnice, rasiale etc. divergente sau
incompatibile, cu efecte distructive asupra interacţiunii sociale. Conflictul poate fi abordat şi
din punctul de vedere al şanselor oferite pentru maturizare şi dezvoltare prin educaţie.
Capacitatea de a aborda conflictele în mod constructiv contribuie pe de o parte la sănătatea
individuală a elevilor, pe de alta parte, pe termen lung şi aplicată la scară planetară are efecte
asupra sănătăţii umane în întregul ei.
 Pentru a înţelege modalităţile în care conflictul acţionează şi influenţează interac
ţiunile psihosociale dintre persoane şi a găsi modalităţile optime de soluţionare a acestora,
este necesară cunoaşterea anumitor aspecte de ordin teoretic.
Evitarea, ignorarea sau neimplicarea în raport cu situaţiile conflictuale din sala de
clasă nu apar ca abordări predominante ale cadrelor didactice, ci doar ca tendinţe în unele
situaţii. Acest fapt corelează pozitiv cu ansamblul rolurilor manageriale pe care managerul
clasei ar treb ui să le exercite în grupul şcolar, deoarece procesul pe care îl conduce, cel de
dezvoltare a personalităţii elevilor săi, este unul esenţial, extrem de delicat şi cu înrâurire
puternică asupra întregii evoluţii ulterioare a educabilului.
Conflictul este o componentă naturală a existenţei cotidiene în general şi a realităţii
şcolare în special. În intervenţiile lor în situaţiile de „microcriză educaţională” (indisciplină,
violenţă, non - implicare, comunicare blocată), cadrele didactice sunt puse în situaţia de a
demonstra abilităţi şi strategii de management educaţional, ţinând cont de faptul că nu educă
numai de la catedră sau în clasă, ci prin fiecare contact relaţional cu copiii.
Utilizarea unor strategii de intervenţie cu privire la managementul clasei este o artă
care ţine de măiestria şi harul didactic al profesorului. Cadrul didactic trebuie să aibă în
vedere faptul că modul în care desfăşoară activităţile de învăţare în clasă, sistemul de evaluare
şi chiar propria lui conduită pot să acţioneze asupra performanţei şcolare şi asupra formării
personalităţii elevului.