LEMNUL - MATERIAL DE CONSTRUCŢIE

INTRODUCERE

Lemnul şi piatra au fost, încă din cele mai vechi timpuri, utilizate ca
materiale de construcţie. Coliba, menţionată în istorie ca un prim habitat în care
omul s-a adăpostit în faţa intemperiilor naturii, construită foarte simplu, dintr-un
schelet de lemn şi piatră acoperit cu frunze, piei de animale, paie sau stuf,
reprezintă un început în utilizarea lemnului. Piatra, ca material structural, a pierdut
din atractivitate, spre deosebire de lemn care este un material de construcţie utilizat
destul de frecvent. De la cele dintâi utilizări care se confundă cu începutul
civilizaţiei speciei umane, marcând un statut ceva mai bun decât o existenţă
animală, şi până la jumătatea secolului XIX, lemnul a fost principalul material de
construcţie folosit de om, datorită valoroaselor sale însuşiri tehnice care au făcut ca
acesta sa aibă întotdeauna un vast domeniu de utilizare raţională, ce nu a fost
niciodată limitat decât din cauza inflamabilităţii sale şi a rezistenţei mici pe care o
are la acţiunea agenţilor fizici, chimici şi biologici.

Utilizarea lemnului în realizarea structurilor de rezistenţă, într-o anumită

perioadă, a fost criticată ca fiind costisitoare, ineficientă sau poate pur şi simplu
demodată. În România sfârşitului de secol XX, strategiile de dezvoltare națională
și direcțiile de cercetare erau orientate pentru eliminarea lemnului din domeniul
construcţiilor (şi ne referim aici în principal la structurile de rezistenţă ale
clădirilor, podurilor, etc.), punându-se accent pe utilizarea betonului, metalului, iar
la nivel mondial, şi pe utilizarea materialelor compozite polimerice armate. Criza
mondială a petrolului, principiile dezvoltării durabile, aplicarea corectă a cerințelor
esențiale pentru atingerea performanțelor de calitate a construcțiilor au făcut ca
lemnul să câștige teren și să-și înlocuiască competitorii săi în domenii largi de
utilizare. În prezent, în fiecare an, din punct de vedere al greutăţii totale folosite la
nivel mondial, construcţiile utilizează mai mult lemn decât ciment și oţel.

Oricine a folosit lemnul, în atelierul propriu sau într-un proces industrial,

cunoaște ușurința cu care acesta poate fi prelucrat manual sau mecanic. În
condițiile în care sistemele de îmbinare a elementelor din lemn au fost
perfecționate, fabricarea structurilor din lemn, chiar şi în cele mai complexe
procese de producţie, au costuri de fabricaţie relativ scăzute comparativ cu cele
pentru materialele tradiţionale concurente.

Lemnul este la fel de protrivit atât pentru elemente și construcţii de serie mică
cât şi pentru producţia la scară industrială. După cum arată practica, elementele de
construcţie din lemn sunt avantajoase datorită uşurinţei şi rapidităţii în execuţie,
prelucrare, transport, depozitare, asamblare şi montare în orice anotimp al anului,
precum şi datorită posibilităţii de refolosire repetată a acestor elemente. Există o
tendinţă a beneficiarilor de a respinge acest material structural natural în favoarea
materialelor tradiţionale precum betonul, oţelul sau zidăria, mai ușor de controlat
sub aspectul proprietăţilor mecanice. În prezent, lemnul, ca material pentru
construcții, este complet reglementat prin standarde, iar îmbinările tradiţionale prin
chertare (cioplire) au fost în mare parte eliminate și înlocuite cu sisteme de
îmbinare moderne, ușor de realizat. Atunci când avantajele ce vin din prelucrare
sunt combinate cu alte avantaje ale lemnului, cum ar fi raportul extrem de
avantajos dintre rezistenţă şi greutate specifică, capacitatea de izolare termică,
capacitatea de izolare acustică, precum şi proprietăţile estetice unice ale lemnului
finisat, devine greu de înţeles de ce se preferă soluţiile structurale cu materiale
alternative. Lemnul este un material rezistent, cu rigiditate remarcabilă la
încovoiere şi compresiune. Este elastic, atractiv şi plăcut la atingere. Lemnul are o
stabilitate excepţională pe direcţia fibrelor, chiar şi atunci când este supus la o
variaţie mare sau fluctuantă de umiditate, sau la temperaturi excepţionale. Lemnul
nu este afectat de coroziune şi este un material cu durabilitate conformă cu
cerinţele atunci când este uscat şi tratat printr-un proces tehnologic de protecţie.
Structura sa celulară asigură proprietăţi bune de izolare şi, deși este inflamabil, își
menţine integritatea când este expus la acțiunea directă a focului, situație în care
metalele se topesc sau betonul se dezintegrează. Un alt avantaj deosebit al
lemnului, în comparaţie cu celelalte materialele tradiţionale competitive, se găseşte
și în tehnologiile de întreţinere şi de reparare a degradărilor, care sunt simple şi la
îndemâna oricui.

Variabilitatea proprietăţilor lemnului din specii diferite poate părea un

dezavantaj pentru utilizatorul mai puţin familiar cu acest aspect, dar este, de fapt,
un avantaj distinct, deoarece speciile diferite, cu proprietăţi diferite, asigură faptul
că există aproape întotdeauna un produs din lemn eficient şi adecvat pentru orice
scop. Variabilitatea proprietăţilor lemnului în cadrul aceleaşi specii este cunoscută,
dar limitele de variaţie sunt mici şi, în consecinţă, aspectul este corectat prin
factorii de siguranţă utilizaţi la proiectarea structurilor de construcţii din lemn - o
procedură acceptabilă, având în vedere preţul scăzut al lemnului în comparaţie cu
celelalte materialele de construcţie.

În mulţimea materialelor de construcţie, există o caracteristică a lemnului

care îl face să fie unic în rândul tuturor materialelor structurale: este un material
biologic care poate fi obţinut prin cultivare, oriunde şi oricând, în timp ce
concurenţii săi, cum ar fi piatra, cărămida, metalul şi materialele plastice sunt toate
derivate din resurse epuizabile. Această caracteristică este suficientă pentru a ne
asigura că lemnul va continua să fie utilizat ca material structural, şi este, de
asemenea, posibil să rămână și cea mai ieftină variantă de material structural.

STRUCTURA LEMNULUI

Structura materialului lemnos

Un copac este alcătuit dintr-o coroană de ramuri cu frunze, sprijinită pe o

tulpină principală unică numită trunchi, care conectează coroana la rădăcinile din
pământ, Fig.1.1.a.

duramen

alburn
(a) (b)
Fig. 1.1 - Componenţa arborelui (a) şi secţiunea transversală a acestuia (b)

Trunchiul crește spre exterior, prin adăugarea de noi inele. De obicei se

adaugă un inel în fiecare an, dar cum acest lucru nu se întâmplă întotdeauna este
mai bine să se facă referire la inele ca inele de creștere, în loc de inele anuale.
Privit în secţiune transversală, Fig.1.1.b, materialul lemnos prezintă două zone
distincte ca şi culoare: o zonă mai decolorată denumită albrun şi o zonă mai intens
colorată denumită duramen, (Isopescu D, 2002).

9
 Alburnul este lemnul mai nou care de obicei apare ca o bandă de culoare mai
deschisă în imediata apropiere a cojii (scoarţa copacului), extinzându-se spre
interior, de la cateva până la mai multe inele de creștere, în funcţie de specie.

Duramenul este lemnul mai vechi din partea centrală a unui copac care a
încetat să participe activ în fiziologia vieţii copacului.

O creştere anuală este însoţită la suprafaţa interioară a alburnului de moartea

celulelor şi transformarea lor în duramen. Singura diferenţă semnificativă dintre
alburn şi duramen este cantitatea mare de material care este depus în acesta din
urmă, aparent deşeuri materiale rezultate din procesele de viaţă ale arborelui.
Aceste depozite din zona inimii (zona centrală) sunt de multe ori, în mod
semnificativ toxice, astfel încât inima (duramenul) este, în general, mult mai
rezistentă la atacul biologic decât alburnul. Aceste depozite asigură materialului
lemnos din zona inimii stabilitate bună în condiţiile modificării conţinutului de
umiditate. Proprietăţile structurale ale lemnului, fie din alburn sau din regiunile
inimii (zona centrală a duramenului), utilizate pentru cheresteua structurală sau
placajul de furnir, sunt asemănătoare. Inima şi, în anumite condiţii de creştere,
porţiuni din alburn posedă permeabilităţi diferite, invers proporționale cu
densitatea materialului lemnos. Acest aspect pare a fi un dezavantaj, în realitate
acesta poate fi un avantaj deoarece alburnul este mai permisiv la penetrarea
soluţiilor de protecţie a lemnului şi a soluţiilor ignifuge.

Proprietăţile fizice şi mecanice ale unei piese din lemn depind de specia de
arbori din care aceasta este prelucrată. Lemnul este clasificat în:
· lemn de răşinoase (plante care au frunze permanent - conifere), şi
· lemn de foioase (plante cu frunze căzătoare - dicotiledonate şi
monocotiledonate).

Termenii de foioase şi răşinoase sunt doar vag legaţi de proprietăţile

mecanice reale ale lemnului, deoarece unele răşinoase sunt de fapt mai rezistente
decât unele foioase. Cele mai puţin rezistente foioase aproximează în performanţe
răşinoasele cele mai rezistente. Speciile de răşinoase cele mai des întâlnite sunt
pinul, bradul şi molidul, în timp ce speciile de lemn de esenţă tare obişnuite
includ stejarul, arţarul, fagul şi mesteacănul.
 ) Avantajele constructiilor de lemn

1. Densitatea aparenta redusa fata de rezistenta relativ mare.

Comparativ cu densitatea celorlalte materiale principale de constructie ( zidarie , beton armat, otel , etc.)
se poate constata ca lemnul este de 3,5 . . . 16 ori mai u§or iar raportul dintre rezistenta §i densitate
are valoarea comparabila pentru lemn §i otel , atat la compresiune cat § i la intindere.
2. Greutatea redusa a lemnului face ca toate constructiile realizate din acest material sa
^
prezin te o co mporta re favorabila la actiunea sei smic a, sa poata fi ampla sate cu mai multa u urin ta
pe te renuri difi cil e de fundare §i sa necesit e consumuri mai reduse de materiale in stmctu ri le de
fundat ii .
5

3. Prelucrarea $i fasonarea u§oara a lemnului atat in uzina cat § i pe §antier, datorita

rezistentelor reduse la prelucrare , cu posibilitatea executarii constructiilor in orice anotimp, fara ca sa
necesite masuri speciale de executie . Viteza de executie este mare, prin eliminarea lucrarilor umede
specifice constructiilor din beton armat sau zidarie, iar darea in exploatare a constructiilor de lemn este
posibila imediat dupa terminarea lucrarilor.
4. Existenta mai multor sisteme de asamblare, cu posibilitatea demontarii §i a refacerii
partiale sau totale a elementelor $i constructiilor.
5. Posibilitatea realizarii unor forme $i gabarite deosebite care sunt dificil sau chiar
imposibil de realizat cu alte materiale de constructie. Exista constructs din lemn sub forma de arce sau
cupole cu deschideri ce ating 100 m.
6. Proprietatile termice sunt favorabile pentru constructs.
In comparatie cu otelul , betonul §i chiar caramida, lemnul are :
A

- coeficientul de conductibilitate termica ( L ) mult mai redus , ceea ce justified folosirea lui
ca material pentru izolatie termica cu buna eficacitate. Lemnul opune o rezistenta termica, la trecerea
—
unui flux de cal dura prin el, de 300 - 400 ori mai mare decat otelul § i de 7 10 ori mai mare decat
betonul.
- coeficientul de dilatare termica liniara in lungul fibrelor ( a ) redus face sa nu fie
necesare rosturi de dilatatie termica la constructiile din lemn §i sa prezinte o comportare buna din
*
"
*
" ^
punct de vedere a rezi stentei la foe . Pentru lemnul de ra inoase, de exemplu, coefici entul a este de
4 10 6 5 10 6, adica aproximati v de 2-3 ori mai mic deca t coeficientu l de dilata re termica a ote lului §i
al betonului armat.
.
7 Durabilitatea mare a constructiilor din lemn , aflate intr -un regim optim de exploatare ,
din punct de vedere a conditiilor mediului ambiant
Cheltuielile de intretinere sunt cele de tip curent cu exceptia finisajului exterior care necesita
intretinere periodica ( vopsea la 7...8 ani ).
Interventiile asupra elementelor de lemn, pentru consolidare sau refacere , se fac u§ or § i la fata locului.
8. Comportarea relativ buna din punct de vedere a rezistentei la foe.
Lemnul, de§i este un material combustibil, se comporta bine din punct de vedere a rezistentei
structural la foe deoarece elementele masive se consuma relativ lent, cu o viteza de 0,5 ... 0,7 mm /
-
minut, ceea ce presupune o scadere a sectiunii transversale de 1 cm pe fiecare fata intr un sfert de ora
timp in care temperatura incendiului poate sa ajunga la 700 - 800°C. Pe de alta parte, rezistenta §i
rigiditatea lemnului in interiorul sectiunii carbonizate raman practic neschimbate .
9. Posibilitatea refolosirii lemnului , dupa o perioada de utilizare , la realizarea altor elemente
de constructs § i utilizarea lui pentru productia de energie face ca de§ eurile sa fie reduse .
10. Caracteristicile arhitecturale deosebite § i senzatia de caldura pe care o da lemnul facand
sa fie folosit nu numai ca § i material structural dar § i ca material de finisaj sau aparent, cu efecte
estetice deosebite .
11. Posibilitatea asocierii lemnului cu otelul sau cu betonul §i formarea unor structuri mixte
eficiente.

5
 Scurt istoric
Primele locuințe folosite de oameni erau temporare și mobile, reflectând stilul de viață nomad, de
tipul vânător-culegător.
Materialele ușor transportabile (pielea animalelor, oasele, lemnele, lutul și nămolul) au constituit
principalele materiale de construcție.
Structurile astfel obținute au dispărut în totalitate.
Se crede ca prima structura artificiala folosita ca adapost a fost construita in Africa de Est de catre
homo habilis acum aproape 2.000.000 de ani.
Consta din pietre stivuite pentru a tine crengile de copaci in loc folosite ca acoperis:

Unul dintre cele mai vechi adăposturi descoperite până azi datează de 500 000 ani, fiind construit
de Homo erectus lângă Chichibu, Japonia, unde s-au găsit urme de găuri într-un strat de cenușă vulcanică.
Vestigii mai recente datează de acum 400 000 de ani și au fost descoperite în situl de la Terra
Armata, în Franța, unde punctul de susținere al adăpostului din nuiele erau niste blocuri de piatră.
Un cort din piei de animale de acum 17.000 – 12.000 de ani a fost descoperit la Plateau Parain,
Franta:
 Primele construcții ale oamenilor preistorici au fost corturile din piei de animale susținute de stâlpi
de lemn. În zonele în care lemnul era o raritate, pentru susținerea construcției erau folosite oase de mamut
(până în anii 10 000 î.Hr.).

În jurul anului 6000 î.Hr., oamenii au început să folosească cărămizi de mâl uscat și lemn pentru
construirea caselor. Acopereau pereții cu o tencuială fină, pe care pictau ornamente întrebuințând
coloranți din plante. Podelele erau goale ori acoperite cu paie sau piei de animale. Mobila era compusă din
mese și paturi, făcute din cărămizi de mâl.

Pentru a se feri de intemperii, primii oameni își făceau acoperișuri din stâlpi de lemn acoperiți cu
crengi și frunze, cu paie sau cu straturi groase de pământ prins între rădăcini de ierburi.
 În zonele cu climă caldă se făceau acoperișuri plate, pentru ca razele soarelui să se reflecte și în
clădiri să fie răcoare. Casele din Ierusalim aveau de pildă, acoperișuri plate și împrejmuite cu parapete.

În regiunile temperate, acoperișurile erau înclinate, pentru ca apa de ploaie să se scurgă repede.

Prin 4000 î.Hr., sumerienii din Mesopotamia își construiau casele din stuful din mlaștini. Ei făceau
acoperișuri mari și curbate din mai multe straturi de stuf, dar acestea nu rezistau foarte mult timp, fiind
înlocuite o dată la un interval de ani.

În Europa, primii agricultori europeni își construiau case cu pereți din plasă împletită din rămurele și
acoperite cu lut, ca să nu pătrundă vântul, ploaia sau ninsoarea. Adesea, ei decorau pereții cu pigmenți
extrași din plante.
Aceasta tehnică de construcţie poate fi considerată precursoarea paiantei:
 Prin 2000 î.Hr., chinezii înălțau case cu stâlpi de lemn și acoperișuri împletite din paie. Clădirile din
antichitate serveau ca locuințe, ca adăposturi pentru animalele domestice, pentru depozitare, unele aveau
destinații religioase, iar altele serveau drept morminte. Spre deosebire de construcțiile din mâl și lemn,
construcțiile din piatră s-au păstrat până în ziua de azi.
 Locuinte germanice la Nuremberg. Parterul de piatra cu pravalii si etajele superioare pe structura de
lemn+chirpici, numita fachwerk.

In imaginea de mai jos din oraselul german Marbach putem vedea casele traditionale germane.
Desi initial germanii isi construiau casute izolate, necunoscand ideea de oras, odata cu colonizarea Romana,
acestia deprind repede ideea de cetatean si viata in oras, pe care o aplica mai riguros chiar decat latinii in
Evul Mediu si ulterior.

Casele din Marbach pastreaza traditia si imaginea ancestrala cu acoperis in 2 pante cu unghi de 60
de grade, initial dezvoltat pentru caderea zapezii, insa aici se observa cum aceste case s-au alipit una alteia,
acoperisul nemaiputand sa scurga zapada. Chiar si asa, traditia si imaginea corecta in viziune germana a
unei case se pastreaza.
 Locuinte germane medievale la Marbach

Constructiile bazate pe un parter de piatra dar etajele superioare pe structura aparenta din
lemn, cu contravantuiri, posibile decoratii, obloane si jardiniere la ferestre si cu acoperis in 2 ape
foarte inclinate sunt traditionale germanilor de pretutindeni care initial au avut astfel de case de
lemn dintotdeauna si inca le mai aveau pe atunci tot asa.
 Oraselul german Dillenburg cu case in sistem Fachwerk. Foto: Werner Kunz /
Flickrhttp://www.flickr.com/photos/werkunz/3979568639/in/photostream/

Palatul Peles din Sinaia beneficiaza de elemente rezolvate in stil Fachwerk, simbolizand
originea germana, sanatoasa, a Casei Regale.
Palatul Peles – detaliu zona fatada in sistem fachwerk.