Marea Piramidă din Giza 

(numită și piramida lui Keops)

Este localizată pe Platoul Gizeh - orașul Gizeh, necropola
anticului Memphis, actualmente parte a capitalei Cairo. Este cea
mai veche și totuși singura care a supraviețuit timpului. Contrar
părerii generale, numai Marea Piramidă a lui Keops, nu toate
cele trei Mari Piramide, se află pe lista celor șapte minuni ale
lumii antice. A fost construită de faraonul Khufu , în jurul anului
2560 î.Hr. pentru a servi drept mormânt acestuia. Atunci când a
fost construită, Marea Piramidă avea 145,75 m înălțime. De-a
lungul timpului, a mai pierdut 9 m din vârf. Era acoperită cu
piatră șlefuită (o parte se mai vede în vârful piramidei lui
Khefren). Unghiul sub care e construită este de 54 de grade și 54
de minute. Fiecare parte a ei este orientată atent spre unul din
punctele cardinale locale, adică nord, sud, est și vest. Perimetrul
orizontal al fiecărei secțiuni în piramidă descrie un pătrat. Cea
mai mare eroare între lungimile laterale este, uimitor, mai mică
de 0,1%. Herodot a spus că piramida a fost construită în 20 de
ani, adică 7300 zile, (Khufu a domnit circa 23 ani) sunt
construite cu pietre așa mari. Deși aparent piramida are patru
laturi, de fapt ea are opt laturi. O fotografie făcută din
întâmplare de generalul de brigadă Groves publicată pentru
prima oară în 1929 arată o „latură” a piramidei împărțită în
două, așa cum apare ea în bătaia soarelui. Prin urmare, Marea
Piramidă are opt laturi și nu patru, dar acest efect de împărțire
nu este vizibil cu ochiul liber.
Mumificarea
Egiptenii credeau că viața după moarte este posibilă, dar numai
dacă trupul era conservat într-o formă pe care spiritele – ba,
personalitatea, și ka, forța vieții – o puteau recunoaște, pentru a
se reunifica și accede la viața de apoi. Mumificarea artificială a
fost modalitatea prin care egiptenii încercau, astfel, să păstreze
corpul uman intact pentru veșnicie. Deși ei nu au fost singurii
care au încercat o astfel de conservare artificială, au fost singurii
dintre popoarele antice care făceau asta din motive religioase.
Până de curând, se credea că mumificarea a fost integrată
ritualurilor funerare egiptene cândva în jurul anului 3400 î.Hr.,
dar studii recente au arătat că e posibil ca practica să fie cu mult
mai veche, datând chiar din mileniul V î.Hr. Mai întâi, creierul
persoanei decedate era extras pe nas, cu ajutorul unei tije, iar
cutia craniană era umplută cu o soluție pentru a elimina toate
resturile organice și bacteriile. Apoi erau scoase din abdomen
toate organele – care erau uneori conservate separat, iar
cavitatea abdominală era curățată cu o infuzie de ierburi și
condimente. Singurul organ păstrat era inima deoaraece
egiptenii considerau că inima, și nu creierul, este organul
gândirii.. După acest pas, corpul era deshidradat prin păstrarea
sa, timp de 40 de zile, într-o soluție naturală de sare. Ulterior,
trupul era din nou spălat și apoi înfășurat în bandaje tratate,
impermeabile și antimicrobice.
Grădinile suspendate ale Semiramidei  (Grădinile
suspendate din Babilon)
Au fost construite de regele Nabucodonosor al II-lea (605-562
î.Hr.) pentru una din soțiile sale, Amytis (Amuhea). Ele figurau
în antichitate printre cele Șapte minuni ale lumii antice.După
unele relatări, se pare că vestitele grădini au fost dărâmate de
perși, în timpul ocupării Babilonului, tot atunci fiind dărâmat
și Turnul Babel.Orașul propriu-zis era cuprins în interiorul
primei incinte, și avea două cartiere, unul care cuprindea palatul
regal, iar celălalt templul zeului Enlil, ambele pe malul stâng
al Eufratului. În colțul de nord-est al palatului, lângă poarta
zeiței Iștar, se aflau grădinile suspendate. Terasele erau susținute
de ziduri de piatră, construite la o distanță de trei metri unele de
altele. Spațiile dintre ziduri erau acoperite cu bolți realizate din
blocuri de piatră. Pe aceste blocuri era așezat un strat
de trestie îmbibat în asfalt, deasupra trestiei urma un dublu rând
de cărămizi arse, legate între ele cu mortar de ipsos, acoperite cu
foi de plumb, pentru a desăvârși izolarea hidrofugă. Peste foile
de plumb era un strat de pământ, de grosime suficientă pentru ca
să poată prinde rădăcinile celor mai mari arbori. În grosimea
teraselor erau amenajate galerii și camere, care primeau lumina
lateral, pe o singură latură, în așa fel încât galeriile și camerele
de la un anumit nivel aveau în față priveliștea unei grădini, care
se rezema pe terasele nivelului inferior.