Material oferit de @iabacul

Schița operei
1.Încadrare
Roman realist, obiectiv, de tip balzacian
 narator obiectiv, omniscient, neîmplicat
 caracterul tipologic al personajelor
 narațiunea la persoana a III-a
 realismul descrierilor
2. Tema
 frescă a burgheziei bucureștene de la începutul secolului al XX-lea.
 în această societate se va forma (maturiza) tânărul Felix Sima, care înainte de a
își face o cariera, trece prin experiența iubirii și a relațiilor familiale.
 motivul moștenirii și al paternității o încadrează în proza balzaciană.
3. Elemente de structură
Titlul
 titlul inițial a fost Parinții Otiliei, ceea ce evident reflectă ideea paternității.
Fiecare personaj reflectă într-un fel soarta Otiliei, ca niște "părinți".
 Din motive editoriale, titlul se schimbă în Enigma Otiliei, care evidențiază
comportamentul misterios al protagonistei.
Perspectiva narativă
 întamplarile sunt relatate la persoana a III-a (viziune dindărăt).
 naratorul este obiectiv, detasat, nu se împlică în ceea ce povestește.
Construcţia subiectului
Expozițiunea este realizată dupa modelul realist-balzacian, prin situarea exacta a
acțiunii într-un cadru bine definit din punct de vedere al timpului și al spațiului,
dandu-se detalii topografice, utilizandu-se o descriere a străzii realistă și observandu-
se fiecare detaliu fin.
Caracteristicile străzii si ale casei sunt surprinse de un narator specializat, deși
observația îi este atribuită personajului-reflector, Felix. Familiarizarea cu mediul se
realizează prin procedeul restrangerii treptate a cadrului, de la stradă la casă, la
interior, la aspectul si actiunile locatarilor.
Acțiunea începe odată cu venirea lui Felix, orfan, absolvent al Liceului Internat din
Iași, la București. Acesta este orfan și urmează să stea la casa unchiului și tutorelui sau
legal, pentru a urma Facultatea de Medicina. Costache Giurgiuveanu (unchiul lui
Felix) este un avar care o creste pe Otilia, fiica să vitrega, și are intenția de a o înfia.
Material oferit de @iabacul

Aglae o considera un pericol pentru moștenirea fratelui ei. Odată pătruns în locuință,
Felix îl cunoaște pe Costache, un om care se teme de străini, o cunoaște pe Otilia și
asista la jocul de table.
Intriga are doua planuri:
     -Istoria moștenirii lui Costache Giurgiuveanu
     -Destinul tanarului Felix Sima, maturizarea sa (caracterul de bildungsroman)
Moș Costache moare în cele din urma, din cauza lui Stanica Rațiu, ginerele sau, care îi
fura averea de sub saltea. Stanica se amesteca oriunde crede că poate obține profit, și
susține intriga romanului, până în deznodământ.
4. Statutul personajelor
Personajele sunt descrise după tehnica balzaciană. Se pornește de la caracterele clasice
(avarul, ipohondrul, gelosul, parvenitul, etc.), care sunt conturate apoi prin realism.
În text sunt prezente personaje tipice:
-Moș Costache - avarul
-Simion - dementul senil
-Titi - debil mintal
-Otilia - cocheta
-Felix - ambițiosul
-Pascalopol - aristocratul
-Stanica Rațiu – arivistul
Portretul Otiliei este caracterizat prin tehnici moderne, precum reflectarea poliedrică.
Ea este caracterizata din perspectiva mai multor personaje:
-fe-fetiță cuminte și iubitoare - Moș Costache
-Fata admirabila, superioara pentru Felix
-Femeia capricioasa cu un temperament de artista pentru Pascalopol
-O fata deșteaptă pentru Aglae
-O rivala în căsătorie pentru Aurica
Material oferit de @iabacul

Enigma Otiliei de George Călinescu. Eseu

Critic si istoric literar înainte de orice, estetician și subtil analist al fenomenului literar
romanesc din toate timpurile, George Călinescu experimentează romanul, așa cum
face și cu celelalte genuri literare, din dorința de a înțelege din interior procesul
creator, astfel încat judecățile sale de valoare să aibă nu doar autoritate ștințifică, ci și
fidelitatea psihologică dată de dublarea gandirii critice prin gandirea creatoare.
Romanele călinesciene pornesc de la cateva puncte comune, teoretizate de curentul
literar. Astfel, realismul de factură balzaciană se îmbină în mod original cu trăsături
reprezentative moderniste, fiind evidente în scrierea sa:
 crearea de caractere marcate de o trăsătură dominantă, devenite tipologice de
factură universală,
 adaptarea manierei balzaciene de redare a subiectului evidentă prin tehnica
narativă,
 prin fixarea caracterelor în timp și spațiu,
 prin descrierea minuțioasă a cadrului, a arhitecturii clădirilor, a vestimentației,
 prin pluriperspectivismul, relativizarea perspectivei.
Balzacianismul este observabil încă din incipit. Descrierea casei lui Costache
Girugiuveanu („zidăria era crăpată și scorojită, un grilaj înalt și greoi, ruginit și
căzut puțin pe spate”, „pereții erau grosolan tencuiți și zugrăviți”), realizată în
tehnica balzaciană, surprinde contrastul dintre pretenția de confort și bun gust a unor
locatari bogați și realitate: faptul că ei au aceeași condiție socială și aceeași educație
superficială precum restul oamenilor. Arhitectura sugerează imaginea unei lumi în
declin, care a avut cândva energia necesară pentru a dobândi avere, dar nu are și fond
cultural.
 Incadrarea în specia literară
Părtaș la disputele asupra romanului din perioada interbelica, el optează în cunoștință
de cauza, în “Enigma Otiliei” pentru romanul realist de inspirație citadină, obiectiv
ca abordare stilistică si clasic la nivelul mesajului.
In primul rând, caracterul realist este argumentat de perspectiva narativă, ce
definește punctul de vedere al naratorului omniscient și omniprezent asupra
evenimentelor relatate la persoana a III-a („se petrecură”, „fuseseră”, „nu-l invită”,
etc). Atitudinea naratorului, reieșită din relația sa cu personajele, profilează
focalizarea zero și viziunea „dindarat”, evidențiind obiectivitatea romanului.
In al doilea rând, relevantă pentru încadrarea operei în realism este caracterul
tipologic al personajelor. Personajul care se remarcă cel mai mult din punct de vedere
tipologic este Costache Giurgiuveanu, reprezentând tipologia avarului umanizat.
Ceea ce îi oferă caracter tipologic este avariția pe care o manifestă față de oamenii
din jurul lui: de pildă, acesta îi cere bani lui Felix pentru anumite lucruri, în ciuda
Material oferit de @iabacul

faptului că îi administrează averea. Totuși, Costache prezintă elemente de

umanitate, accentuate de sentimentele paterne pe care le are față de Otilia: deși ea
este fiica lui vitregă, el o tratează ca și cum el ar fi tatăl ei natural, spunându-i „fetița
tatii”.
De asemenea, există și alte tipologii: tipologia aristocratului (reprezentată de
Pascalopol) și tipologia oportunistului (reprezentată de Stănică Rațiu).
Romanul este o specie epică, în proză, de cea mai mare dimensiune, cu o acțiune
complexă desfășurată pe mai multe planuri, cu personaje multe, amplu caracterizate și
prin intermediul cărora se construiește o imagine cuprinzătoare a vieții.
Romanul “Enigma Otiliei” apare în anul 1938 și este inspirat din viața autorului.
Imaginea autorului se regăsește în personajul Felix Sima atat prin asemănările fizice,
morale dar și a motivului orfanului, George fiind adoptat la varsta de 8 ani de familia
Călinescu.
De asemenea, chipul Otiliei este preluat tot din viaţa personală, aparţinând unei
verişoare,

Totodata, se remarcă un pasaj de un umor macabru din ceea ce se speculează a fi ori

un jurnal personal ori aparţinând unei alte persoane, în care este amintită moartea
unei mătuşi pe nume Tinca şi urmările acestui fapt.
 Enunțarea temei + 2 secvențe explicative

Tema romanului este imaginea burgheziei bucureștene de la începutul secolului al

XX-lea, prezentată în aspectele ei esențiale, sub determinare social-economică, unde
banul reprezintă o valoare în societatea degradată moral, pe fundalul căreia se
proiectează maturizarea unui tânăr, care înainte de a se împlini în carieră, trăiește
experiența iubirii și a relațiilor de familie.

Un episod semnificativ care ilustrează tema este reprezentat de momentul venirii lui
Felix Sima, nepotul lui moș Costache Giurgiuveanu în București, pentru a urma
Facultatea de Medicină. Ajungând la casa acestuia, descrisă cu multe detalii
arhitecturale, ca și strada, Felix este întâmpinat într-un mod ciudat de unchiul său.
Fiica adoptivă a lui Costache, Otilia Mărculescu, o tânără de aceeași vârstă cu el, îl
primește cu multă căldură și îl conduce pe băiat într-o camera unde restul familiei se
strange la jocurile de cărți. Astfel, Felix îi cunoaște pe Leonida Pascalopol, Aglae
Tulea, sora lui Costache, pe Simion Tulea, soțul acesteia, și pe Aurica, fiica de 30 de
ani a Aglaei. In timp ce ceilalți jucau table și mai apoi cărți, tânărul Felix, își aduce
aminte de felul în care a ajuns orfan, cum murise mama sa și cum tatăl lui fusese
distant față de copil, lăsându-l să crească mai mult prin internate. După un timp, Otilia
își amintește de el și îi aduce două prăjituri (crezând că îi este foame) și îl trimite să
doarmă chiar în camera ei, unde Felix observă o dezordine generală.
Material oferit de @iabacul

Un alt episod semnficativ pentru tema socială abordată de autor este episodul în care
moș Costache se împiedică și cade în casă. Aflând întâmplarea aceasta, Aglae,
sperând într-o apropiată moarte a fratelui ei și la moștenire, se grăbește să cheme
doctorl și merge la Costache acasă. Deși bătrânul își revine rapid, Aglae și Stănică fac
tot ceea ce pot pentru a-l aduce într-o stare gravă, mâncând de față cu el toate
bunătățile strânse cu greu de bătrân, spre durerea acestuia. Felix îl roagă pe Pascalopol
să îi ajute, iar acesta aduce un doctor de renume, care observă că bătrânul nu are
nimic, însă le spune că în cazul unui alt atac Costache nu ar supraviețui. Aceste
evenimente surprind realist două tipologii de caractere umane, ghidate de interese
diferite: obsesia banilor pentru parveniți și dorința de a oferi ajutor pentru cei ce nu se
lasă influențați de puterea banului.
 Elemente de structură și compoziție ale operei

Titlul iniţial a fost „Părinţii Otiliei” ilustrând motivul paternităţii, de factură

balzaciană. El a fost schimbat, enunţând o trăsătură importantă de caracter a eroinei.
Fiind alcatuit din doua substantive, unul comun (“enigma”) si unul propriu (“Otiliei”).
 In sens denotativ, enigma semnifică un lucru greu de înțeles, nelămurit, ascuns
sau o taină, un mister, iar substantivul propriu semnifică un nume oarecare.
 In sens conotativ, titlul duce cu gandul la misterul personajului Otilia, care
este ca o ghicitoare sau un joc distractiv greu de descifrat de către ceilalți.
Astfel, legatura dintre titlu și ideea textului devine stransă cand încercarea lui Felix de
a o înțelege pe Otilia este în zadar, dar și a lui Pascalopol în final.

Romanul este alcătuit din 20 de capitole, numerotate cu cifre, fară titluri și construit
pe mai multe planuri narative care urmăresc destinul unor personaje prin acumularea
detaliilor: al membrilor clanului Tulea, destinul Otiliei, al lui Felix.

Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul temporal “intr-o seară de la

inceputul lui iulie 1909” și spațial, descrierea străzi Antim, a arhitecturii casei lui
Moș Costache, a interioarelor. Tot acum sunt prezentate, întocmai ca pe o scenă
aglomerată, principalele personaje, sugerandu-se astfel conflictul.

Acțiunea: Costache Giurgiuveanu, deţinător al mai multor imobile şi variate

proprietăţi, creşte pe Otilia Mărculescu, fiica sa vitregă; de asemenea, este tutore şi
administrator al veniturilor lui Felix Sima. Averea lui este vânată de clanul Aglaei
Tulea, sora acestuia, care luptă cu înverşunare cu oricine pare că îi periclitează
planurile. În final, banii bătrânului, pe care refuză să îi depoziteze la bancă şi amână să
îi dăruiască Otiliei, sunt furaţi de Stănică Raţiu- avocat. Totul confirmă teza
balzaciană: „Zeul la care se închină toţi este banul”. Pe de altă parte, personajele
care se sustrag acestei fascinaţii- Felix şi Pascalopol, care au o concepţie morală
asupra vieţii , trăiesc sub diferite forme experienţa esenţială a iubirii, obiectul adoraţiei
lor fiind, în final, inefabilul feminin. „Enigma” este decriptată de însuşi autor: ”
Enigmatică va fi în veci fata care respinge, dând totuşi dovezi de afecţiune.”
Material oferit de @iabacul

Finalul consemnează destinele personajelor: Otilia se căsătoreşte cu Pascalopol în

străinătate apoi divorţează şi devine nevasta unui conte. Felix ajunge profesor
universitar, medic de prestigiu, autor de tratate de medicină, bine căsătorit. Mânat de
amintiri, Felix revede casa lui moş Costache, nelocuită şi curtea năpădită de scaieţi şi-i
răsună limpede în urechi cuvintele bătrânului din prima zi: „Aici nu stă nimeni.”

Conflictele operei sunt exterioare și sunt întâlnite în cele două planuri narative
prezente în roman.
 Conflictul ce susține arhitectura narativă este exterior, determinat de relațiile
încordate dintre clanul Tulea și Costache Giurgiuveanu, dar și de familia lui
Aglae, prin intervenția ginerului acesteia, Stănică Rațiu, care întuiește bogăția
unchiului, mascată de poza permanentei strămtori materiale și intră în
competiție declarată cu soacra sa, pentru a o dobandi.
 Conflictul interior este mai puțin nuanțat, dar prezent, totuși, sub forma
dilemelor Otiliei, care oscilează între un viitor nesigur alături de ambițiosul
Felix, căruia îi mărturisește vag iubirea și protecția delicată și generoasă a
maturului Pascalopol, ale cărui sentimente, deși difuze sunt statornice.

Stilul abordat este unul sobru, impersonal, obiectiv,caracterizat prin precizia notaţiei
şi observaţiei, cu fraze ample cu multe determinări ce alternează cu fraze scurte,
concise. Limbajul este bogat în neologisme, "juvenilă","bizar", "volubil" şi este
modificat în funcţie de personaj, reprezentând un mijloc de caracterizare. De exemplu,
limbajul lui moş Costache este alterat de vârsta şi condiţia sa "Nu-nu-nu ştiu...".

Pentru portretizarea personajelor, autorul alege tehnica balzaciană a descrierii

mediului și a fizionomiei, făcand posibilă deducerea trăsăturilor de caracter. Portretul
Balzacian pornește de la caracterele clasice, cărora realismul le conferă dimensiune
socială și psihologică.

Naratorul oferă detalii despre starea civilă și gradele de rudenie ale personajelor,
reunite la jocul de table, la începutul romanului. Singurii intruși sunt Felix si
Pascalopol. Prin caracterizare indirecta se completează fișele biografice ale
personajelor.

O excepție o constituie portretul Otiliei, realizat prin tehnici moderne:

comportament și reflectarea poliedrică. Otilia este fascinantă și exercită o atracție
irezistibilă pentru majoritatea celor din jur. Ea este expensivă, capricioasă, dar și
onestă. Ii declară lui Felix că îl iubește dar oscilează între acest sentiment și echilibru.

In concluzie, Enigma Otiliei este un roman realist dar depașeste modelul realismului
clasic, este, după cum s-a spus, de un balzacianism fără Balzac, prin spiritul critic și
polemic, prin valorificarea unor elemente moderniste.
Material oferit de @iabacul

Enigma Otiliei de George Călinescu. Relația

Critic si istoric literar înainte de orice, estetician și subtil analist al fenomenului literar
romanesc din toate timpurile, George Călinescu experimentează romanul, așa cum
face și cu celelalte genuri literare, din dorința de a înțelege din interior procesul
creator, astfel încat judecățile sale de valoare să aibă nu doar autoritate ștințifică, ci și
fidelitatea psihologică dată de dublarea gandirii critice prin gandirea creatoare.
Romanele călinesciene pornesc de la cateva puncte comune, teoretizate de curentul
literar. Astfel, realismul de factură balzaciană se îmbină în mod original cu trăsături
reprezentative moderniste, fiind evidente în scrierea sa:
 crearea de caractere marcate de o trăsătură dominantă, devenite tipologice de
factură universală,
 adaptarea manierei balzaciene de redare a subiectului evidentă prin tehnica
narativă,
 prin fixarea caracterelor în timp și spațiu, prin descrierea minuțioasă a cadrului,
a arhitecturii clădirilor, a vestimentației,
 prin pluriperspectivismul, relativizarea perspectivei.
Balzacianismul este observabil încă din incipit. Descrierea casei lui Costache
Girugiuveanu („zidăria era crăpată și scorojită, un grilaj înalt și greoi, ruginit și
căzut puțin pe spate”, „pereții erau grosolan tencuiți și zugrăviți”), realizată în
tehnica balzaciană, surprinde contrastul dintre pretenția de confort și bun gust a unor
locatari bogați și realitate: faptul că ei au aceeași condiție socială și aceeași educație
superficială precum restul oamenilor. Arhitectura sugerează imaginea unei lumi în
declin, care a avut cândva energia necesară pentru a dobândi avere, dar nu are și fond
cultural.
 Incadrarea în specia literară
Părtaș la disputele asupra romanului din perioada interbelica, el optează în cunoștință
de cauza, în “Enigma Otiliei” pentru romanul realist de inspirație citadină, obiectiv
ca abordare stilistică si clasic la nivelul mesajului.
Romanul este o specie epică, în proză, de cea mai mare dimensiune, cu o acțiune
complexă desfășurată pe mai multe planuri, cu personaje multe, amplu caracterizate și
prin intermediul cărora se construiește o imagine cuprinzătoare a vieții.
Romanul “Enigma Otiliei” apare în anul 1938 și este inspirat din viața autorului.
Imaginea autorului se regăsește în personajul Felix Sima atat prin asemănările fizice,
morale dar și a motivului orfanului, George fiind adoptat la varsta de 8 ani de familia
Călinescu. De asemenea, chipul Otiliei este preluat tot din viaţa personală, aparţinând
unei verişoare,
Material oferit de @iabacul

Totodata, se remarcă un pasaj de un umor macabru din ceea ce se speculează a fi ori

un jurnal personal ori aparţinând unei alte persoane, în care este amintită moartea
unei mătuşi pe nume Tinca şi urmările acestui fapt.
 Prezentarea statuturilor personajelor

Felix Sima și Otilia Mărculescu, reprezintă tipologia intelectualului în formare și a

femeii enigmatice, alcătuiesc un cuplu de personaje care ilustrează tema iubirii
adolescentine în romanul realist “Enigmă Otiliei’’.Relaţia celor doi este valorificată şi
prin prezenţa statului social, moral şi psihologic al acestora.

Din punct de vedere social, Otilia Mărculescu este fiica celei de-a două soții a lui
moș Costache. Rămasă orfană de mama, în copilărie, față se bucură de afecțiunea și de
protecția lui Costache și Pascalopol. Ea este studentă la conservator.

Din punct de vedere psihologic, este înzestrată cu un temperament de artista, Otilia

reprezintă în egală măsură, tipul ingenuei și al cochetei, și este întruchiparea
misterului feminim. Comportamentul acestei tinere capricioase, atrasă de lux și
călătorii în stăînătate, îl derutează pe Felix, care nu înțelege plecarea ei cu Pascalopol.
Scriitorul justifică misterul personajului feminism prin prisma imaturitățîi lui Felix,
atunci când afirmă: “ Nu Otilia are o enigmă, ci Felix cred că are. Pentru orice
tânăr de 20 de ani, enigmatică va fi în veci față care îl va respinge, dându-I dovezi
de afecțiune”.

Din punct de vedere moral, Otilia este un personaj rotund, multidimensional, care
surprinde și este prezentat în transformare. Are inițiative și este capabilă să ia decizii
pentru sine și pentru ceilalți.

Din punct de vedere social, Felix este un orfan aflat sub tudela lui moş Costache,
venit la Bucureşti pentru a studia medicină. Spre finalul textului aflăm că a reuşit să
treacă peste despărţirea de Otilia, ajungând un medic renumit, la fel că tatăl său şi se
căsătoreşte cu o fată din lumea bună bucureşteană.

Din punct de vedere psihologic,Felix se distinge prin capacitatea sa intelectuală,

fiind capabil să-și ducă la bun sfârșit scopul propus și să realizeze că Otilia poate fi un
impediment în drumul său spre o carieră de succes în domeniul științific. El înțelege
că societatea este degradată din cauza puterii pe care o are banul și că nu există altă
șansă de supraviețuire decât adaptarea totală la regulile ei.

Din punct de vedere moral, pare să fie un tânăr onest în sentimente, dezinteresat de
averea lui Costache, chiar dacă în finalul romanului îl găsim în tiparul burghez
bucureştean.

Relația dintre Felix și Otilia evoluează treptat de la prietenie la iubire, demonstrată în

principal de atitudinea lui Felix, o relație de dragoste care se deteriorează și are un
sfârșit brusc, legat de plecarea la Paris a Otiliei.
Material oferit de @iabacul

O prima secvență din care reiese relația dintre cei doi reiese încă din scenă sosirii lui
Felix la București, în casă lui Costache Giurgiuveanu, Otilia purtându-i grijă. Neavând
o camera pregătită, Otilia îi oferă cu generozitate camera ei, prilej pentru Felix de a
descoperi în amestecul de dantele, romane de dragoste, cutii de pudra și parfumuri, o
parte din personalitatea Otiliei.

O altă secvență care ilustrează relația dintre cei doi este reprezentată de ultima
întâlnire înaintea plecării Otiliei din țară, împreună cu Pascalopol. Această secvență
este esențială pentru înțelegerea personalității și a atitudinii lor față de iubire. Otilia
concepe iubirea în felul aventurii, al artistului, cu dăruire și libertate absolută, iar
Felix, este dispus să aștepte oricât pentru a se căsători cu ea. Dându-și seama că ea ar
putea reprezenta o piedică în realizarea profesională a lui Felix, Otilia îl părăsește pe
tânăr și se căsătorește cu Pascalopol.
 Analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj ale textului

Titlul iniţial a fost „Părinţii Otiliei” ilustrând motivul paternităţii, de factură

balzaciană. El a fost schimbat, enunţând o trăsătură importantă de caracter a eroinei.
Fiind alcătuit din doua substantive, unul comun (“enigma”) și unul propriu (“Otiliei”).
 In sens denotativ, enigma semnifică un lucru greu de înțeles, nelămurit, ascuns
sau o taină, un mister, iar substantivul propriu semnifică un nume oarecare.
 In sens conotativ, titlul duce cu gandul la misterul personajului Otilia, care
este ca o ghicitoare sau un joc distractiv greu de descifrat de către ceilalți.
Astfel, legatura dintre titlu și ideea textului devine stransă cand încercarea lui Felix de
a o înțelege pe Otilia este în zadar, dar și a lui Pascalopol în final.

Romanul este alcătuit din 20 de capitole, numerotate cu cifre, fară titluri și construit
pe mai multe planuri narative care urmăresc destinul unor personaje prin acumularea
detaliilor: al membrilor clanului Tulea, destinul Otiliei, al lui Felix.

Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul temporal “intr-o seară de la

inceputul lui iulie 1909” și spațial, descrierea străzi Antim, a arhitecturii casei lui
Moș Costache, a interioarelor. Tot acum sunt prezentate, întocmai ca pe o scenă
aglomerată, principalele personaje, sugerandu-se astfel conflictul.

Acțiunea: Costache Giurgiuveanu, deţinător al mai multor imobile şi variate

proprietăţi, creşte pe Otilia Mărculescu, fiica sa vitregă; de asemenea, este tutore şi
administrator al veniturilor lui Felix Sima. Averea lui este vânată de clanul Aglaei
Tulea, sora acestuia, care luptă cu înverşunare cu oricine pare că îi periclitează
planurile. În final, banii bătrânului, pe care refuză să îi depoziteze la bancă şi amână să
îi dăruiască Otiliei, sunt furaţi de Stănică Raţiu- avocat. Totul confirmă teza
balzaciană: „Zeul la care se închină toţi este banul”. Pe de altă parte, personajele
care se sustrag acestei fascinaţii- Felix şi Pascalopol, care au o concepţie morală
asupra vieţii , trăiesc sub diferite forme experienţa esenţială a iubirii, obiectul adoraţiei
Material oferit de @iabacul

lor fiind, în final, inefabilul feminin. „Enigma” este decriptată de însuşi autor: ”
Enigmatică va fi în veci fata care respinge, dând totuşi dovezi de afecţiune.”

Finalul consemnează destinele personajelor: Otilia se căsătoreşte cu Pascalopol în

străinătate apoi divorţează şi devine nevasta unui conte. Felix ajunge profesor
universitar, medic de prestigiu, autor de tratate de medicină, bine căsătorit. Mânat de
amintiri, Felix revede casa lui moş Costache, nelocuită şi curtea năpădită de scaieţi şi-i
răsună limpede în urechi cuvintele bătrânului din prima zi: „Aici nu stă nimeni.”

Conflictele operei sunt exterioare și sunt întâlnite în cele două planuri narative
prezente în roman.
 Conflictul ce susține arhitectura narativă este exterior, determinat de relațiile
încordate dintre clanul Tulea și Costache Giurgiuveanu, dar și de familia lui
Aglae, prin intervenția ginerului acesteia, Stănică Rațiu, care întuiește bogăția
unchiului, mascată de poza permanentei strămtori materiale și intră în
competiție declarată cu soacra sa, pentru a o dobandi.
 Conflictul interior este mai puțin nuanțat, dar prezent, totuși, sub forma
dilemelor Otiliei, care oscilează între un viitor nesigur alături de ambițiosul
Felix, căruia îi mărturisește vag iubirea și protecția delicată și generoasă a
maturului Pascalopol, ale cărui sentimente, deși difuze sunt statornice.

Stilul abordat este unul sobru, impersonal, obiectiv,caracterizat prin precizia notaţiei
şi observaţiei, cu fraze ample cu multe determinări ce alternează cu fraze scurte,
concise. Limbajul este bogat în neologisme, "juvenilă","bizar", "volubil" şi este
modificat în funcţie de personaj, reprezentând un mijloc de caracterizare. De exemplu,
limbajul lui moş Costache este alterat de vârsta şi condiţia sa "Nu-nu-nu ştiu...".

În concluzie, relația celor 2 îndrăgostiți, Felix și Otilia, dă culoare romanului

reprezentând iubirea adolescentină că refugiu din față lumii contemporane.
Material oferit de @iabacul

Enigma Otiliei de George Călinescu. Caracterizare

Critic si istoric literar înainte de orice, estetician și subtil analist al fenomenului literar
romanesc din toate timpurile, George Călinescu experimentează romanul, așa cum
face și cu celelalte genuri literare, din dorința de a înțelege din interior procesul
creator, astfel încat judecățile sale de valoare să aibă nu doar autoritate ștințifică, ci și
fidelitatea psihologică dată de dublarea gandirii critice prin gandirea creatoare.
Romanele călinesciene pornesc de la cateva puncte comune, teoretizate de curentul
literar. Astfel, realismul de factură balzaciană se îmbină în mod original cu trăsături
reprezentative moderniste, fiind evidente în scrierea sa:
 crearea de caractere marcate de o trăsătură dominantă, devenite tipologice de
factură universală,
 adaptarea manierei balzaciene de redare a subiectului evidentă prin tehnica
narativă,
 prin fixarea caracterelor în timp și spațiu, prin descrierea minuțioasă a cadrului,
a arhitecturii clădirilor, a vestimentației,
 prin pluriperspectivismul, relativizarea perspectivei.
Balzacianismul este observabil încă din incipit. Descrierea casei lui Costache
Girugiuveanu („zidăria era crăpată și scorojită, un grilaj înalt și greoi, ruginit și
căzut puțin pe spate”, „pereții erau grosolan tencuiți și zugrăviți”), realizată în
tehnica balzaciană, surprinde contrastul dintre pretenția de confort și bun gust a unor
locatari bogați și realitate: faptul că ei au aceeași condiție socială și aceeași educație
superficială precum restul oamenilor. Arhitectura sugerează imaginea unei lumi în
declin, care a avut cândva energia necesară pentru a dobândi avere, dar nu are și fond
cultural.
 Incadrarea în specia literară
Părtaș la disputele asupra romanului din perioada interbelica, el optează în cunoștință
de cauza, în “Enigma Otiliei” pentru romanul realist de inspirație citadină, obiectiv
ca abordare stilistică si clasic la nivelul mesajului.
Romanul este o specie epică, în proză, de cea mai mare dimensiune, cu o acțiune
complexă desfășurată pe mai multe planuri, cu personaje multe, amplu caracterizate și
prin intermediul cărora se construiește o imagine cuprinzătoare a vieții.
Romanul “Enigma Otiliei” apare în anul 1938 și este inspirat din viața autorului.
Imaginea autorului se regăsește în personajul Felix Sima atat prin asemănările fizice,
morale dar și a motivului orfanului, George fiind adoptat la varsta de 8 ani de familia
Călinescu. De asemenea, chipul Otiliei este preluat tot din viaţa personală, aparţinând
unei verişoare,
Material oferit de @iabacul

Totodata, se remarcă un pasaj de un umor macabru din ceea ce se speculează a fi ori

un jurnal personal ori aparţinând unei alte persoane, în care este amintită moartea
unei mătuşi pe nume Tinca şi urmările acestui fapt.

Lumea romanului “Enigma Otiliei” de George Călinescu, gravitează în jurul

singurului personaj viu cu adevărat prin firea ei nedeterminată: Otilia. Alăturată altor
personaje feminine ale literaturii noastre, Otilia impresionează prin complexitatea
sufletului, imprevizibilul care o învăluie, prin farmec și delicatețe.
 Prezentarea statuturilor personajului

Din punct de vedere social, Otilia Mărculescu este fiica celei de-a două soții a lui
moș Costache. Rămasă orfană de mama, în copilărie, față se bucură de afecțiunea și de
protecția lui Costache și Pascalopol. Ea este studentă la conservator.

Din punct de vedere psihologic, este înzestrată cu un temperament de artista, Otilia

reprezintă în egală măsură, tipul ingenuei și al cochetei, și este întruchiparea
misterului feminim. Comportamentul acestei tinere capricioase, atrasă de lux și
călătorii în stăînătate, îl derutează pe Felix, care nu înțelege plecarea ei cu Pascalopol.
Scriitorul justifică misterul personajului feminism prin prisma imaturitățîi lui Felix,
atunci când afirmă: “ Nu Otilia are o enigmă, ci Felix cred că are. Pentru orice
tânăr de 20 de ani, enigmatică va fi în veci față care îl va respinge, dându-I dovezi
de afecțiune”.

Din punct de vedere moral, Otilia este un personaj rotund, multidimensional, care
surprinde și este prezentat în transformare. Are inițiative și este capabilă să ia decizii
pentru sine și pentru ceilalți.
 Evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin două episoade/secvențe
comentate

Otilia reprezintă un ideal de feminitate “eroina mea lirică” după mărturisirile

autorului, care-l farmecă prin generozitate, grație, frumusețe și elegantă pe bărbații din
roman.

O prima secvență în care este descrisă generozitatea fetei este când Felix ajunge la
casă lui moș Costache, Otilia purtându-i grijă. Neavând o camera pregătită, Otilia
îi oferă cu generozitate camera ei, prilej pentru Felix de a descoperi în amestecul de
dantele, romane de dragoste, cutii de pudra și parfumuri, o parte din personalitatea
Otiliei. Portretul fizic al Otiliei este realizat din perspectiva tânărului: “în apropierea
lui Hermes cel vopsit cafeniu, un cap prelung și tânăr de față, încărcat de bucle,
căzând până pe umeri”. Ea îl primește cu căldură în casă, îl prezintă familiei și-I oferă
cu generozitate propria odaie în seară sosirii. Între cei doi senaste, încă de la început, o
afecțiune delicată, determinată de condiția lor de orfani.

O altă secvență care evidențiază generozitatea fetei este când această se întoarce de
la Paris cu Pascalopol. Cu toate că pe timpul șederii la Paris, Otilia a fost bârfita de
Material oferit de @iabacul

familia Tulea, această a ținut să le ofere cadouri la întoarcerea acasă, dând dovadă de
bună creștere.
 Analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj ale textului

Ea este caracterizată direct și indirect, fiind tipul eternului feminin, dar și proiecția
autorului în ipostază feminină.

Caracterizarea directă făcută de narator arată vârstă de 18 ani, tânăra, fiica celei de-a
două soții a lui Costache Giurgiuveanu, el crescând-o că pe fiica lui. Ea se diferențiază
de celelalte personaje prin aflarea în mod permanent într-un proces dinamic, în
continuă devenire.

Caracterizarea directă făcută de alte personaje conturează portretul fizic, relatat

indiret prin ochii lui Felix, care sugerează trăsăturile sale morale de delicatețe,
tinerețe, farmec, inocența și maturitate “un cap prelung și tânăr de față, încărcat de
bucle, căzând până la umeri. Față subțirică, îmbrăcată într-o rochie foarte largă pe
poale, dar strânsă tare la mijloc.”

-Moș Costache o iubește pe “fe-fetiță mea”, el fiind cel care primește de la ea un strop
de voiniciune, tinerețe și lumina, la simplă prezența a fetei râdea.

-Pascalopol vede în Otilia “un temperament de artista, femeie în devenire”.

-În ochii răi ai Aglaei, Otilia este o amenințare la averea lui Costache și o consideră o
“ușuratică” care cucerește mințile băieților din familie.

-În ochii lui Stănică Rațiu, Otilia este față delicioasă.

Prin autocaracterizare, Otilia Mărculescu nu spune prea multe lucruri despre ea, ci
lasă faptele să vorbească de la sine. Este copilăroasă și matură în același timp “Eu am
un temperament nefericit, mă plictisesc repede, sufăr când sunt contrariată”

Caracterizarea indirectă prin fapte, acțiuni și gesturi arată că Otilia este un personaj
complex cu un comportament derutant, fiind capabilă de emoții puternice, pentru a
trece cu ușurință de la o stare la altă, împrăștiată și visătoare dar și lucidă. În relația cu
celelalte personaje, ea da dovadă de înțelegere. Ea îl iubește pe Felix, fiind pentru
această prima experiență erotică, dar pendulează între el și Pascalopol.

Titlul iniţial a fost „Părinţii Otiliei” ilustrând motivul paternităţii, de factură

balzaciană. El a fost schimbat, enunţând o trăsătură importantă de caracter a eroinei.
Fiind alcătuit din doua substantive, unul comun (“enigma”) si unul propriu (“Otiliei”).
 In sens denotativ, enigma semnifică un lucru greu de înțeles, nelămurit, ascuns
sau o taină, un mister, iar substantivul propriu semnifică un nume oarecare.
 In sens conotativ, titlul duce cu gandul la misterul personajului Otilia, care
este ca o ghicitoare sau un joc distractiv greu de descifrat de către ceilalți.
Material oferit de @iabacul

Astfel, legatura dintre titlu și ideea textului devine stransă cand încercarea lui Felix de
a o înțelege pe Otilia este în zadar, dar și a lui Pascalopol în final.

Romanul este alcătuit din 20 de capitole, numerotate cu cifre, fară titluri și construit
pe mai multe planuri narative care urmăresc destinul unor personaje prin acumularea
detaliilor: al membrilor clanului Tulea, destinul Otiliei, al lui Felix.

Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul temporal “intr-o seară de la

inceputul lui iulie 1909” și spațial, descrierea străzi Antim, a arhitecturii casei lui
Moș Costache, a interioarelor. Tot acum sunt prezentate, întocmai ca pe o scenă
aglomerată, principalele personaje, sugerandu-se astfel conflictul.

Acțiunea: Costache Giurgiuveanu, deţinător al mai multor imobile şi variate

proprietăţi, creşte pe Otilia Mărculescu, fiica sa vitregă; de asemenea, este tutore şi
administrator al veniturilor lui Felix Sima. Averea lui este vânată de clanul Aglaei
Tulea, sora acestuia, care luptă cu înverşunare cu oricine pare că îi periclitează
planurile. În final, banii bătrânului, pe care refuză să îi depoziteze la bancă şi amână să
îi dăruiască Otiliei, sunt furaţi de Stănică Raţiu- avocat. Totul confirmă teza
balzaciană: „Zeul la care se închină toţi este banul”. Pe de altă parte, personajele
care se sustrag acestei fascinaţii- Felix şi Pascalopol, care au o concepţie morală
asupra vieţii , trăiesc sub diferite forme experienţa esenţială a iubirii, obiectul adoraţiei
lor fiind, în final, inefabilul feminin. „Enigma” este decriptată de însuşi autor: ”
Enigmatică va fi în veci fata care respinge, dând totuşi dovezi de afecţiune.”

Finalul consemnează destinele personajelor: Otilia se căsătoreşte cu Pascalopol în

străinătate apoi divorţează şi devine nevasta unui conte. Felix ajunge profesor
universitar, medic de prestigiu, autor de tratate de medicină, bine căsătorit. Mânat de
amintiri, Felix revede casa lui moş Costache, nelocuită şi curtea năpădită de scaieţi şi-i
răsună limpede în urechi cuvintele bătrânului din prima zi: „Aici nu stă nimeni.”

Conflictele operei sunt exterioare și sunt întâlnite în cele două planuri narative
prezente în roman.
 Conflictul ce susține arhitectura narativă este exterior, determinat de relațiile
încordate dintre clanul Tulea și Costache Giurgiuveanu, dar și de familia lui
Aglae, prin intervenția ginerului acesteia, Stănică Rațiu, care întuiește bogăția
unchiului, mascată de poza permanentei strămtori materiale și intră în
competiție declarată cu soacra sa, pentru a o dobandi.
 Conflictul interior este mai puțin nuanțat, dar prezent, totuși, sub forma
dilemelor Otiliei, care oscilează între un viitor nesigur alături de ambițiosul
Felix, căruia îi mărturisește vag iubirea și protecția delicată și generoasă a
maturului Pascalopol, ale cărui sentimente, deși difuze sunt statornice.

Stilul abordat este unul sobru, impersonal, obiectiv,caracterizat prin precizia notaţiei
şi observaţiei, cu fraze ample cu multe determinări ce alternează cu fraze scurte,
Material oferit de @iabacul

concise. Limbajul este bogat în neologisme, "juvenilă","bizar", "volubil" şi este

modificat în funcţie de personaj, reprezentând un mijloc de caracterizare. De exemplu,
limbajul lui moş Costache este alterat de vârsta şi condiţia sa "Nu-nu-nu ştiu...".

În concluzie, Otilia Mărculescu se înscrie în galaria chipurilor delicate din literatura

română, alături de Maitreyi.