Viata Sfantului Ioan Gura de Aur - Preot prof. dr.

CONSTANTIN CORNITESCU.
1. Copilaria

Sfantul Ioan Gura de Aur s-a nascut in anul 354, in Antiohia Siriei, intr-o familie
nobila, tatal sau fiind un general roman, pe nume Secundus, conducatorul armatei din
Siria, iar mama sa, pe nume Antuza, de neam grec, era o femeie cultivata si cu un
caracter deosebit

A ramas orfan de tata in frageda copilarie, insa mama sa, admirata pentru virtutea ei
chiar si de catre pagani, nu s-a recasatorit, ci s-a dedicat cresterii si educarii celor doi
copii ai ei: Ioan si sora sa.

A primit o instructie aleasa la scolile vestite ale timpului, avand intre dascali pe
retorul Libanius si pe filosoful Andragatius. Atat de mult l-a impresionat pe Libanius
prin insusirile sale intelectuale si prin zelul sau pentru studiu, incat se zice ca, fiind
intrebat Libanius inaintea mortii sale pe cine ar dori sa lase ca urmas, acesta ar fi spus:
"Pe Ioan, daca nu l-ar fi furat crestinii" .

Dupa ce si-a incheiat studiile si pe cand toti cunoscutii se asteptau sa aleaga

avocatura, vazand viata tumultuoasa din tribunale, iar el fiind o fire meditativa, la
varsta de 18 ani s-a dedicat citirii Sfintelor Scripturi, rugaciunii si a ince¬put sa
frecventeze "Ascheterionul" din Antiohia, condus de Diodor si Carterius . I-a
indemnat si pe colegii sai Teodor si Maxim sa faca acelasi lucru. Acestia i-au urmat
sfatul, si in cele din urma au ajuns episcopi, primul de Mopsuestia, iar celalalt de
Seleucia .

2. Botezul si hirotonia in diacon si preot

Curand a fost botezat si hirotonit citet de catre episcopul Pimen al Antiohiei .

Nefiind multumit doar cu asprimea vietii duse in casa parinteasca, s-a retras in muntii
din apropierea orasului, unde a facut ascultare timp de patru ani la un batran monah
induhovnicit, apoi s-a retras si a trait de unul singur, intr-o pestera, pentru ca dorea cu
tot dinadinsul sa stea departe de lume. Acolo a vietuit doi ani, petrecandu-si cea mai
mare parte a timpului fara sa doarma si incercand sa invete pe de rost Testamentul
Domnului. Ruinandu-si sanatatea, s-a retras din pestera si s-a intors acasa.
A fost hirotonit diacon de catre episcopul Meletie, treapta in care a slujit cinci ani,
apoi a fost hirotonit preot de catre episcopul Flavian, treapta in care a slujit
doisprezece ani, luminand clerul cu intelepciunea si cu exemplul vietii sale .

3. Hirotonia lui Ioan in treapta de

episcop

 Carti
 Religie
 Psihologie
 Literatura
 Arta

3. Hirotonia lui Ioan in treapta

Faima preotului Ioan, a vietii si intelepciunii sale trecuse granitele Siriei, cand a murit
episcopul Nectarie al Constantinopolului. Si, pentru ca numaidecat s-au si imbulzit
multi nechemati ca sa-si asume intaietatea in Biserica , iar unii propuneau pe unul, iar
altii pe altul, poporul s-a scandalizat si a cerut staruitor imparatului sa fie adus episcop
cel mai vrednic in ale preotiei. La sugestia lui Eutropius, care de curand se intorsese
din Orient, imparatul Arcadius isi indrepta gandul spre Ioan. El scrise guvernatorului
Antiohiei sa trimita numaidecat Ia Constantinopol, fara a tulbura poporul, pe preotul
Ioan. Scrisoarea imparatului suna cam asa: "Augustul (si) slavitul Arcadius, catre
patricianul Victor, generalul Orientului, acestea scriu: intrucat unii neispraviti dau
buzna, neavand nici rusine, nici stapanire asupra mintii, si vor sa-si insuseasca
(scaunul) episcopal, noi, avand pururea frica de Dumnezeu, pe astfel (de oameni) ii
respingem. (De aceea), iti poruncesc prin aceasta scrisoare a noastra ca, aratand toata
dibacia, sa ne trimiteti aici pe Ioan, preotul marelui oras, fara ca cineva sa observe sau
sa simta acest lucru. Prin urmare, daca astfel vei executa aceasta porunca, te vei
invrednici de cele mai calduroase laude de la noi" . Acesta, de indata ce a primit
scrisoarea, l-a rugat (pe Ioan) sa iasa din oras, si (sa vina) la (locul numit) Martiri,
aproape de regiunea numita Romanisia; si, venind, l-a suit intr-o trasura a statului si l-
a predat eunucului care fusese trimis (sa-l aduca) impreuna cu aghiotantul
comandantului garzii de corp a imparatului . Iar pentru ca hirotonia sa fie cat mai
fastuoasa, imparatul a convocat o adunare a episcopilor, din care facea parte si
episcopul Teofil al Alexandriei .

La inceput, Teofil s-a opus, vrand sa fie pus episcop Ia Constantinopol preotul Isidor
din eparhia sa. Acesta, candva, indeplinise pentru Teofil o misiune periculoasa. Pe
cand imparatul Teodosie era in razboi cu tiranul Maxim, Teofil a trimis pe Isidor in
Occident cu daruri si cu doua scrisori (una adresata lui Maxim, iar alta lui Teodosie),
cu porunca de a da numai invingatorului darurile si scrisoarea adresata lui. Acesta a
venit la Roma, dar, temandu-se ca nu cumva lucrurile sa fie descoperite, a revenit la
Alexandria.
impotriva Iui Teofil se formulasera multe acuzatii si, pentru a nu li se da curs de catre
Eutropiu, episcopul Alexandriei a fost de acord cu hirotonia lui loan .

De altfel, despre Teofil se spune ca "obisnuia sa nu hirotoneasca pe cei buni si

intelepti, afara numai daca nu gresea; pentru ca voia (sa aiba in preajma sa) numai
prosti, ca sa-i domine. Socotea ca este (cu mult) mai bine sa domine pe cei prosti,
decat sa asculte de cei intelepti" .

4. Activitatea desfasurata ca episcop

Fiind deci hirotonit episcop, Ioan a desfasurat o intensa activitate invatatoreasca

misionara, de redresare a moravurilor. Predica cu timp si fara timp, pentru a invata pe
cei care ii fusesera incredintati.

Afland ca in Fenicia se mai aduceau jertfe idolilor, "a adunat monahi inflacarati de
ravna dumnezeiasca si, inarmandu-i cu legile imparatesti, i-a trimis impotriva
templelor idolesti". Afland, apoi, ca gotii nomazi din preajma Dunarii sunt dispusi si
doritori sa li se predice cuvantul Evangheliei, a cautat barbati ravnitori de lucrare
apostolica, pe care, dupa ce le-au predicat gotilor cuvantul Evangheliei, i-a hirotonit,
punandu-i in fruntea lor. A scris episcopului Leontius al Ancirei o epistola, in care ii
vorbea despre convertirea scitilor si-l ruga sa trimita barbati destoinici pentru
indrumarea acestora .

A combatut pe arieni, care obisnuiau sa-si propage credinta cantand cantari de noapte,
al caror text era impregnat de erezia lor. El contrapune acestor manifestari altele mult
mai stralucitoare. Obiceiul executarii acestor cantari antifonice se pare ca a fost
introdus de Sfantul Ignatie al Antiohiei . A combatut, de asemenea, pe arianul Gainas,
care ceruse imparatului Arcadius o biserica dintre cele ortodoxe, pentru a servi ca
lacas pentru adunarea arienilor.

Se impotriveste, de asemenea, marcionitilor , si pe unii care faceau parte din grupul

ereticului Macedonie ii converteste la dreapta credinta . Paralel, el incepe lupta de
insanatosire a moravurilor, atat in Constantinopol, cat si in afara lui.

In primul rand, condamna viata dezordonata a clericilor, isi indreapta cuvantul

impotriva prefacutei "convietuiri a fratilor", de fapt impotriva acelei convietuiri
pacatoase si nerusinate a unor clerici cu acele femei numite "subintroduse", si le arata
ca cei care conduc lupanarele sunt mai buni decat acesti oameni rai, care mai traiesc si
in erezie». Pentru ca aceia, locuind departe de laboratorul mantuirii, deci, de Biserica,
nu fac atata rau cat acestia care "in Biserica fiind, ii imping catre imbolnavire si pe cei
sanatosi" .

Condamna, apoi, pe acele vaduve care traiau la casele lor, dar care nu aratau o
comportare morala adecvata starii lor. Le indeamna sa-si struneasca trupul prin post,
sa se abtina de la a merge Ia baile (publice); sa nu mai poarte vesminte
necuviincioase, iar daca nu pot sa duca un astfel de mod de viata, sa purceada la a
doua casatorie, pentru a nu fi batjocorita legea Domnului .

In al doilea rand, incepe a vorbi impotriva nedreptatii de tot felul; condamna lacomia,
temelia nedreptatilor, pentru a zidi, apoi, edificiul dreptatii. "Pentru ca asa fac
arhitectii cei intelepti: mai intai distrug edificiul (cel vechi si putred) al minciunii si
apoi pun temelia (edificiului celui statornic al adevarului), dupa cum (se spune) in
(cartea) profetului (Ieremia): Te-am pus peste neamuri si imparatii ca sa smulgi si sa
sadesti, sa darami si iarasi sa zidesti (Ier. l,10)" .

Exemplu al cumpatarii se da pe sine insusi; mesele de la palatul episcopal devin foarte

sobre. Episcopul Ioan ia masa singur. Cheama pe iconom, cerceteaza registrele si,
"gasind ca unele cheltuieli nu (se faceau) in folosul Bisericii, a poruncit ca sumele
afectate (in acest scop) sa fie sistate". Ajungand la capitolul "care prevedea cheltuieli
pentru episcop si gasind (ca se facea) o risipa neobisnuita, a poruncit ca banii care
erau de prisos sa fie transferati la spital, si, pentru ca era nevoie, el a construit mai
multe spitale, pe care le-a pus sub conducerea a doi preoti cucernici; inca si medici le-
a adus, si bucatari, si muncitori fara familie, pe care i-a pus in slujba acestora. Si s-au
bucurat de ingrijire nu numai (localnicii), ci si strainii veniti (intamplator) in partea
locului si cuprinsi de boala" .

Episcopul Ioan a inteles sa puna randuiala nu numai in Constantinopol, ci si in afara

lui, mergand pana la Efes. Lui i s-a adus la cunostinta de catre Eusebiu, episcopul de
Valentinopolis, ca episcopul Antonin a hirotonit pe bani sase episcopi. Murind intre
timp Antonin, Ioan merge la Efes, depune pe cei sase episcopi simoniaci si
hirotoneste pe Heraclid, care provenea din Cipru si care facuse parte dintre monahii
din Scetis .

5. Reactia celor nemultumiti

Data fiind aceasta atitudine era firesc ca aceia care fusesera certati sa se manie si sa
coalizeze impotriva lui. Atata timp cat a mustrat doar pe clerici zice istoricul Socrates,
viclesugul urzit impotriva lui a fost slab si fara efect. Dar indata ce a incercat sa-i
mustre pe cei din afara clerului, indeosebi pe nobili, s-a aprins mania multora
impotriva lui, iar acuzele formulate au inceput sa fie crezute. Acestei tensiuni i-a pus
varf cuvantarea rostita impotriva lui Eutropius. Acesta, vrand sa pedepseasca pe cei
condamnati, care isi gaseau refugiul in biserica, a staruit pe langa imparat sa emita o
lege prin care sa se ia Bisericii dreptul de a-i ocroti pe acestia in incinta ei. Curand
insa Eutropius insusi a venit in conflict cu imparatul si el insusi s-a refugiat in
biserica. Atunci, episcopul Ioan a tinut un cuvant in care a vorbit despre desertaciunea
vietii prezente si a mustrat pe Eutropius pentru demersurile facute pentru a i se rapi
Bisericii acest drept .

Nemultumitilor li s-a adaugat un grup de episcopi, dintre care unii, Ia inceput i-au fost
prieteni lui Ioan; este vorba despre Acacius de Bereea, Severian de Gabala si Antioh
al Ptolemaidei.

Venind la Constantinopol, Acacius nu s-a bucurat de o sedere placuta. El s-a maniat

pentru acest fapt, l-a pus pe seama episcopului Ioan, si, coplesit de ganduri
nestapanite, a rostit, din prisosul mintii sale, un cuvant nesabuit, vrednic de mintea lui,
impotriva lui loan .

Antioh al Ptolemaidei a venit in Constantinopol spre a castiga bani pentru biserica lui.
Vorbea frumos si, dupa ce si-a implinit gandul, s-a intors in eparhia lui. Fiind sirieni,
episcopul Ioan i-a primit cu blandete, ba chiar le-a dat tot concursul. Ei au revenit in
Constantinopol si, in lipsa episcopului Ioan, care se afla Ia Efes pentru hirotonirea
episcopului de acolo, impinsi de mandrie, au dezbinat Biserica .

Acestui grup i s-a atasat cu multa usurinta Teofil al Alexandriei, cel care nu dorise pe
Ioan ca episcop de Constantinopol. Motivul intrarii lui Teofil in aceasta polemica a
fost primirea de catre episcopul Ioan la Constantinopol a monahilor pe care Teofil ii
prigonise in Egipt.

Avva Isidor, monah cu o statura morala impresionanta, - care avusese de implinit la

Roma, in timpul razboiului dintre imparatul Teodosie si tiranul Maxim, o misiune in
numele lui Teofil, fapt pentru care Teofil il si sustinuse pentru ocuparea postului de
episcop in Constantinopol -, a primit din partea vaduvei unui dregator o suma de bani,
pentru a-i cheltui in folosul saracilor. Ea I-a rugat pe Avva Isidor "sa nu faca cunoscut
acest lucru Iui Teofil, ca nu cumva acesta, luandu-i, sa-i cheltuiasca pe pietre (de
constructie), pentru ca il stapanea lithomania faraonica, constructiile de care Biserica
in nici un fel nu are nevoie" .

Afland despre acest fapt, Teofil s-a maniat pe Avva Isidor si a nascocit o scrisoare
impotriva lui, invinuindu-l de viata imorala. Atunci Isidor s-a retras printre monahii
din pustiul Nitriei, unde isi petrecuse anii tineretii, intrucat s-a savarsit aceasta
nesabuinta, un numar de sapte episcopi egipteni, trei episcopi din Libia, impreuna cu
douazeci de clerici din Alexandria au caterisit pe Teofil. Aducandu-se la cunostinta
acest lucru papei, el i-a scris lui Teofil, pentru a nu mai proceda in acest chip cu
monahii. Acesta insa i-a raspuns ca nu accepta amestecul papei in eparhia sa. Drept
urmare, papa, indignat, a acceptat caterisirea lui Teofil . Dar Teofil devine violent. El
a scris episcopilor din imprejurimi sa alunge pe conducatorii monahilor, iar el i-a
excomunicat pe motivul ca sunt origenisti. Mai mult decat atat, venind in toiul noptii,
cu oaste,a dat foc chiliilor monahilor.
6. Episcopul Ioan si monahii din pustiul
Nitriei

Monahii, in numar de peste trei sute, deznadajduiti au venit in Palestina, iar de aici la
Constantinopol si au chemat pe episcopul Ioan in ajutor . Ioan le-a oferit acestora
gazduire, - dar n-a intrat in comuniune cu ei; cele necesare hranei le-au fost oferite de
unele femei pioase, indeosebi de Olimpiada, iar el, asumandu-si rolul de mijlocitor, a
scris lui Teofil sa-i ierte sau sa vina la Constantinopol pentru a-i acuza. Drept raspuns,
Teofil i-a scris: "Presupun ca nu esti necunoscator al canoanelor de la Niceea, prin
care se stabileste ca episcopul sa nu faca judecata dincolo de granitele (eparhiei sale).
Daca nu ai stiut (acest lucru), invatand (acum, cauta) sa stai deoparte de reclamatiile
(indreptate) impotriva mea. (Sa stii ca) daca ar trebui sa fiu judecat, (atunci) ar trebui
sa fiu judecat de catre egipteni, si nu de catre tine, care te afli cale de saptezeci si cinci
de zile, departe de noi". Astfel stand lucrurile, si neputand sa faca pace, a scos aceasta
problema din preocuparile sale . Monahii insa s-au adresat imparatesei pentru a le face
dreptate, imparateasa le-a promis ajutorul ei si a rugat pe imparat sa dispuna
convocarea unui sinod, Ia care Teofil sa fie judecat pentru abuzurile sale, lucru pe
care el l-a si facut.

In sfarsit, cu Acacius, Antioh si Serapion s-au coalizat femeile vaduve pe care

episcopul Ioan le mustrase pentru comportamentul lor si imparateasa Eudoxia, pe care
episcopul Ioan o certase pentru savarsirea unei nedreptati. "Pentru ca s-a intamplat ca
imparateasa sa mearga catre via imparateasca si intrand ea in via unei femei vaduve
care era in apropierea viei ei, fie ca a vrut, fie ca n-a vrut, a rupt un strugure si a zis:
"Am intrat din greseala. Cu toate acestea, (via) nu (mai) poate sa ramana a stapanei ei,
ci ii voi da in loc o (alta) vie mai mare si mai buna". Vaduva n-a acceptat acest lucru,
ci, venind la Ioan, l-a rugat sa intervina sa i se inapoieze via. Ioan a intervenit, dar
imparateasa n-a cedat, fapt care l-a facut pe Ioan sa porunceasca superiorului bisericii
episcopale sa inchida portile bisericii atunci cand Eudoxia ar fi voit sa intre in biserica
. Luand cuvantul in biserica si vorbind impotriva viciilor femeilor, poporul si
episcopii defavorabili lui au interpretat acest cuvant ca fiind la adresa imparatesei .

In sfarsit, a venit la Constantinopol Teofil, "incarcat (cu nimicuri) stralucitoare din

Egipt si India, intocmai ca un carabus (incarcat) cu murdarie, raspandind mirosul
infect al invidiei" . Eudoxia, care urmarea sa se razbune impotriva lui Ioan, a uitat de
scopul dintai al venirii lui Teofil, anume acela de a fi judecat pentru abuzurile
savarsite, si, indata ce acesta a sosit, l-a chemat la ea, pe el si pe ceilalti episcopi, si i-a
castigat de partea ei. Teofil a pus in miscare viclenia-i cunoscuta. A chemat pe cei doi
diaconi exclusi din Biserica de catre Ioan, din cauza faradelegilor pe care le
comisesera, si, promitandu-le ca vor fi repusi in treapta slujirii lor, i-a convins sa
formuleze reclamatii impotriva lui Ioan in acelasi timp, imparateasa a dorit sa aiba
asentimentul episcopului Epifanie, din Cipru, caruia, chemandu-l, i-a zis: "Cinstite
Parinte, Ioan este un eretic si toti subscriu sa fie exilat, dar subscrie si tu". El a zis:
"Daca Ioan este eretic, se cuvine sa mearga in exil, iar daca nu este eretic, ci a fost
condamnat sa mearga in exil pentru ca a insultat pe inaltimea voastra, se cuvine sa fie
iertat; pentru ca si inaltimea Voastra greseste fata de imparatul ceresc"

7. Sinodul de la Stejar

In asteptarea delegatilor papei care sosisera, insa la sugestia imparatesei, Marian,

prefectul palatului, ii inchisese intr-o casa , imparatul dispune, fiind indemnat de
episcopii Acacius, Severian si Porfirius, sa se purceada la examinarea problemelor
pentru care fusese convocat sinodul, sub supravegherea generalilor Maxentius si
Diodor, si a chestorului Achilinus. Cercetarea a avut loc in afara,orasului; in
manastirea condusa de arhimandritul Dorotei.

A fost examinata prima data problema monahilor si a lui Teofil, nedreptatea pe care
acesta le-a facut-o, si discordia s-a aplanat. In cele din urma, a fost invitat episcopul
Ioan sa spuna din ce cauza a rostit cuvinte de insulta la adresa imparatesei. Ioan a
raspuns; "Daca am rostit cuvinte de ocara impotriva Domnului meu Hristos, El insusi
ma va pedepsi; dar daca este (vorba) despre un om si cu atat mai putin despre o
femeie, (atunci) despre acest lucru nu voi spune nici un cuvant" .

Atunci chestorul Achilinus a spus: "Eu nu m-am ocupat de canoane. Voi (insiva) stiti
ce sa faceti cu el". Si sculandu-se (Achilinus si cei ce erau impreuna cu el), a plecat.

Dupa ce a plecat chestorul, dusmanii lui Ioan s-au adunat in sinod, la Stejar, "au
chemat pe monahi sa arate pocainta", promitandu-li-se ca nu vor suferi nimic, lucru pe
care acestia l-au si facut, si si-au cerut iertare, desi erau nevinovati .

Dupa aceea, au chemat pe cei impotriva carora, la indemnul lui Teofil, se formulasera
reclamatii, adica pe Ioan, preotul Tigris, diaconul Serapion si Pavel citetul, sa vina la
sinod pentru a se apara . Pe Ioan il acuzau indeosebi pentru invinuirea de
lezmajestate . Si pentru ca l-au chemat pentru a patra oara, iar el n-a venit, sinodul l-a
depus . Motivul depunerii sale a fost faptul ca, fiind chemat Ia judecata, n-a venit ,
nimeni n-a comentat o astfel de sentinta, afara de Severian, care, luand cuvantul in
biserica, a spus: "Chiar daca n-ar fi existat vreun motiv ca Ioan sa fie condamnat,
exista, totusi, o nelegiuire demna de condamnare, mandria lui" .
8. Primul exil

In a treia zi dupa caterisire, pe la amiaza, Ioan s-a pus la dispozitia celor ce aveau sa
execute ordinul fara ca multimea sa stie, si a plecat in surghiun , in localitatea
Praenetum din Bitinia . In acel timp a avut loc un cutremur, iar un obiect de valoare s-
a spart in dormitorul imparatesei. Fiind interpretate ca instiintari dumnezeiesti,
imparateasa, la amenintarea poporului care a inceput sa se miste, a convins pe imparat
sa-l cheme pe Ioan din exil . Si fiind adus Ioan in Constantinopol, "poporul l-a
intampinat cu cantari, anume facute pentru acest moment, cei mai multi oameni
purtand lumanari aprinse". Dar Ioan n-a voit sa intre in cetate, spunand ca un sinod
trebuie sa-l declare nevinovat, si a ramas in mahalaua Marianis. Si pentru ca intarzia
sa intre in cetate, multimea s-a tulburat si mai tare si a inceput sa profereze injurii la
adresa imparatului. De aceea, el s-a vazut nevoit sa intre. Si, intrand, multimea l-a
rugat sa intre in biserica, sa stea pe tronul episcopal, sa binecuvanteze si sa-i adreseze
cuvant, lucru pe care Ioan l-a facut , in aceasta atmosfera de entuziasm, Teofil si
episcopii egipteni s-au salvat prin fuga de furia poporului, pentru ca orasul intreg
cerea ca el sa fie aruncat in mare . Viata episcopului Ioan a decurs, in general, in
liniste, pana cand in apropierea bisericii a fost inaltata o statuie de argint, - care o
reprezenta pe imparateasa Eudoxia, imbracata cu hlamida -, pe o coloana purpurie,
asezata pe un piedestal inalt. Langa aceasta statuie aveau loc de obicei "jocuri
populare", Ioan, considerand cele intamplate ca o batjocura la adresa bisericii, cu
indrazneala-i cunoscuta a inceput sa vorbeasca impotriva celor ce faceau aceasta,
imparateasa, dandu-si seama ca Ioan se refera la ea si socotind cuvintele lui o insulta,
a cerut iarasi convocarea unui sinod impotriva lui loan . Acest fapt nu l-a intimidat pe
Ioan, ci el a blamat-o inca si mai pe fata in biserica, zicand: "Iarasi se manie Irodiada,
iarasi joaca, iarasi se straduie sa obtina capul lui Ioan pe tipsie" .

Creandu-se din nou tensiune intre episcop si Curte, apropiindu-se ziua Nasterii
Domnului, imparatul n-a venit la biserica, precum ii era obiceiul, si i-a declarat lui
Ioan ca nu va avea comuniune cu el inainte de a se dezvinovati de acuzele care i se
aduc .

In Constantinopol fusese din nou invitat Teofil, impreuna cu episcopii dusmani ai lui
loan .

La sugestia acestuia i se reprosa lui Ioan, in virtutea unui canon formulat de arieni
impotriva lui Atanasie, ca nu avea dreptul sa-si reia tronul inainte de a fi rejudecat de
un sinod. Canonul suna asa: "Daca vreun episcop sau preot, pe drept sau pe nedrept
caterisit, ar reveni la Biserica sa, fara asentimentul sinodului, unui astfel de episcop sa
nu i se dea posibilitatea de aparare si sa fie indepartat definitiv de Biserica" . Or, acest
canon fusese abrogat la Sardica. in aceasta situatie, in postul Pastilor, a venit la
imparat episcopul Antioh si i-a spus ca Ioan este "un invins" si l-a sfatuit sa
porunceasca sa fie indepartat, pentru ca se apropie Pastele.
Imparatul i-a cerut lui Ioan sa paraseasca Biserica, porunca pe care acesta a respectat-
o in sambata cea mare , Ioan n-a mai mers Ia biserica, insa preotii sai au adunat
poporul in baia publica, supranumita Constantiniana, au facut priveghere si au botezat
pe cei catehizati .

9. Al doilea exil
A treia zi dupa Pasti, au venit Ia imparat Acacius, Severian, Antioh si Chirinos,
indemnandu-l sa indeparteze pe Ioan, si i-au zis: "imparate, tu ai putere de la
Dumnezeu ca sa stapanesti peste toti si sa nu fii stapanit de nimeni; tie iti este permis
sa faci ceea ce vrei. Nu te face mai bland decat preotii, nici mai sfant decat episcopii.
(Iata) ti-am spus-o inaintea tuturor: caterisirea lui Ioan sa fie asupra capului nostru.
Nu cruta un om pierzandu-ne pe noi toti" ,Afland ca deja un grup de soldati era
pregatit sa-l scoata cu forta, pentru a nu se face tulburari in popor episcopul Ioan si-a
luat ramas bun de la episcopii pe care ii iubea, de Ia Olimpiada si diaconitele Pentadia
si Procla si de la Silvina, sotia fericitului Nevridios, si a iesit prin partea de rasarit a
bisericii, fara a fi vazut de cei care erau cu el , Fiind preluat de un grup de soldati
traci, s-a imbarcat pe o corabie si s-au indreptat spre Bitinia , iar de aici, mergand ziua
si noaptea, au ajuns intr-un orasel pustiu din Armenia, numit Cucuzis . Dar pentru ca
si aici a devenit renumit si multi veneau sa-l asculte sau sa fie ajutati de el, dusmanii
sai au obtinut de la imparat un edict ca sa fie mutat in localitatea Pityum, o localitate,
de asemenea, pustie, din tara Tzanilor, pe tarmul Marii Pontului .

Calatoria a fost foarte grea; ostenelii drumului i se adaugau arsita soarelui si ploile.
Ajungand in localitatea Comana, Sfantul Vasilisc, - fostul episcop al acestei localitati,
care suferise moarte martirica pe vremea imparatului Maximian -, ale carui moaste se
aflau in cetate, i s-a aratat lui Ioan si i-a zis: "Curaj, frate Ioane, caci maine vom fi
impreuna". A doua zi, Ioan a rugat pe soldati sa mai zaboveasca un timp in cetate, dar
ei n-au vrut si au plecat la drum. O ploaie torentiala i-a intors insa inapoi.

Revenind deci in Comana, Ioan a cautat hainele cele stralucitoare, demne de viata
(dusa de el) si, dezbracandu-le pe cele de pe el, fara sa manance, le-a imbracat, apoi
si-a schimbat incaltamintea, iar (lucrurile) care au ramas le-a impartit celor de fata. Si,
impartasindu-se cu Sfintele Taine, a facut ultima rugaciune inaintea celor prezenti,
zicand cuvantul sau obisnuit: "Slava Iui Dumnezeu pentru toate". Si adormind, trupul
sau a fost asezat langa moastele Sfantului Vasilisc . A fost chemat din lumea aceasta
in Imparatia Iui Dumnezeu, cea pururea fiitoare, la anul 407.

In timpul cand Ioan era in drum catre tinutul exilului sau, in locul lui a fost hirotonit
Arsacius, fratele fostului episcop Nectarie . Murind Arsacius, in locul acestuia a fost
hirotonit Atticus .
10. Reactia papei

Afland de cele intamplate, papa Inocentiu a scris o scrisoare familiei imperiale din
Constantinopol, anuntand urmatoarele pedepse: oprirea de la Sfintele Taine a lui
Arsacius, cel care fusese hirotonit in locul episcopului Ioan, caterisirea si
anatematizarea lui Teofil .

Primind scrisoarea, imparatul, pe care Eudoxia il tinuse departe de evenimente, a

intrebat unde se afla delegatii Romei. Afland ca acestia se afla sechestrati, a dispus ca
Marian, prefectul, impreuna cu fiii sai, autorii acestui fapt, sa fie ucisi. Apoi a
pedepsit, personal, pe Eudoxia .

Au scris, apoi, atat el, cat si Eudoxia, papei Inocentiu, cerandu-i iertare. Papa i-a
iertat, dar a staruit sa se convoace un sinod la Tesalonic, in care sa fie judecat Teofil .
La staruintele episcopului Atticus, acesta a fost primit in comuniune, dupa ce a trecut
in diptice numele episcopului loan . La putin timp dupa aceea, moastele episcopului
Ioan au fost aduse in Constantinopol de catre imparatul Teodosie cel Tanar.

"Acesta, punandu-si fruntea si ochii pe racla, s-a rugat pentru parintii sai sa fie iertati
pentru cele ce din nestiinta au gresit. Caci parintii lui murisera de mult, lasandu-l
orfan destul de tanar" .