1.

Istoria demografiei

Demografia a debutat ca știința în momentul în care economistul englez John

Graunt a publicat în anul 1662 lucrarea “Natural and Political Observations
Made upon the Bills of Mortality”, astfel el a devenit prima persoana care a
observat ca multitudinea de cifre consemnate în statisticile empirice ale
timpului, de către Biserică, au semnificații mai profunde. Idea cea mai valoroasă
a lui Graunt reprezintă un argument solid pentru de-a lungul timpului: “în
realitatea socială pot fi găsite regularități și legități asemănătoare celor care
guvernează lumea fizica”. (Traian Rotariu, Demografia și sociologia populației.
Fenomene demografice, editura Polirom – Iași, 2003)

De asemenea, Edmund Halley trebuie menționat pentru contribuțiile sale, el

construind prima tabelă de mortalitate (Traian Rotariu, Demografia și sociologia
populației. Fenomene demografice, editura Polirom - Iași, 2003). Contribuțiile
importante ale lui William Petty nu trebuie trecute cu vederea, el a reprezentat o
cumulare a disciplinelor sociale bazate pe analiză statistică. Prima tabelă de
mortalitate unde s-au utilizat date la nivel național a fost realizată de către Pierre
Wargentin. (Traian Rotariu, Demografia și sociologia populației. Fenomene
demografice, editura Polirom - Iași, 2003)

Întemeietorul demografiei ca știința este belgianul Achille Guillard, acesta a

utilizat pentru prima data termenul în anul 1885 în lucrarea sa “Elemente de
statistica umana sau demografie comparata”. În aceeași lucrare definește
demografia ca fiind “istoria naturală și socială a speciilor umane sau cunoașterea
matematică a populațiilor, a schimbărilor lor generale și a condiției lor fizice,
civile, intelectuale și morale.”

Dezvoltarea demografiei este dependent de calitatea și acuratețea datelor

demografice disponibile, dar și de nivelul de dezvoltare a metodelor de analiză a
acestor date.

Pe parcursul trecerii anilor, studiile demografice au evoluat datorită

perfecționării metodelor de culegere și stocare a datelor statistice. O creștere
calitativa a cercetării demografice a avut loc în secolul XIX. Componentele ce
au stat la baza progresului științific sunt:

 “îmbunătățirea substanțial a calității informațiilor, grație generalizării

practicii recensămintelor și ameliorării înregistrării evenimentelor curente.
  Organizarea unor institute naționale responsabile cu culegerea și
prelucrarea datelor demografice și apoi a unor organisme internaționale.
 Pe plan teoretic, ameliorarea în continuare a instrumentului tehnic.”
(Traian Rotariu, Demografia și sociologia populației. Fenomene
demografice, editura Polirom - Iași,2003)

În secolul al XX-lea urmează schimbarea interesului demografilor de la analiza

fenomenului de mortalitate la studiul fenomenelor ce influențează evoluția
populației.

2.Definirea demografiei

Demografia îndeplinește funcțiile unei științe datorită faptului că identifică

relația cauză-efect și predicțiile structurate asupra viitorului. În lucrările de
specialitate este definită ca fiind „o știință socială care are ca obiect studiul
populațiilor umane privite din perspectiva dimensiunii lor numerice și a
schimbărilor de volum.”(Traian Rotariu, „Demografie și sociologia populației.
Fenomene demografice”, editura Polirom - Iași, 2003)

Este ştiinţa socială ce are ca obiect studiul colectivității umane, al fenomenelor

şi proceselor demografice specifice, în scopul cunoaşterii legităţilor care
determină evoluţia efectivului, structurii şi mişcării acesteia, stabilind locul şi
corelaţiile care derivă din calitatea populaţiei ca verigă a sistemului general
economico-social. Demografia fundamentează, prin metode proprii, măsurile de
politică demografică, menite să asigure dezvoltarea armonioasă a populaţiei, în
concordanţă cu interesele generale ale societăţii, într-o viziune de largă
perspectivă.

O definiție mai complexă este oferita de către Constanţa Mihăiescu și de către

Giani Grădinaru: “demografia este o știință socială care are ca obiect studiul
colectivității umane, al fenomenelor și proceselor demografice, în scopul
cunoașterii legităților care determină evoluția efectivului, structurii și mișcării
acesteia, stabilind locul și corelațiile care derivă din calitatea populației ca
verigă a sistemului general economico-social.”( Constanţa Mihăiescu, Giani
Grădinaru, „Demografie, elemente de baza și docimologie”, editura ASE,
București 2000).
Încercând să cuprindă și fenomenele care fac obiectul demografiei, au fost
oferite mult mai multe definiții ale acesteia. Este de memorat faptul că la baza
demersului demografic stă statistica.

„Studiul dimensiunii distribuției teritoriale și compoziției populației cu

schimbările aferente, și compoziția acestor schimbări poate fi identificată prin
natalitate, mortalitate, migrație teritorială sau mobilitate socială.”(Philip Hauser,
Dudley Ducan, „The study of population”, University of Chicago Press, 1959).
De asemenea demografia „își menține caracterul descriptiv prin analiza
comparativă a trendurilor, scopul pe termen lung este de a dezvolta un corp de
teorii pentru a explica evenimentele de natură demografică descrise prin
diagrame și comparații efectuate”(Donald Bogue, „Principales of demography”,
John Wiley & Sons Inc., 1969).

Pe baza definițiilor ce descriu fenomenele ce fac obiectivul demografiei se

desprind două viziuni majore ce le circumscriu (V.C. Sinha, Easo Zacharia,
„Elementents of demography”, Allied Publishers, 1984, Reprinted 2009):

 Macro demografice prin care sunt analizate cauzele creșterii sau scăderii
rapide a ratelor natalității, mortalității, creșterii sau scăderii populației,
raporturile dintre sexe și condițiilor de viață. Cuprinde și alte obiecte de
studiu precum șomajul, nivelul veniturilor, nivelul de trai, producția și
consumul, etc. problemele sociale, precum statusul marital, compoziția
familiei, categoriile sociale realizate în funcție de religie, educație, sunt
component ale analizelor acesteia.
 Micro demografice reprezintă punctul îngust de vedere referitor la studiul
demografic al unităților sociale de mici dimensiuni, precum individual,
familia sau grupul.

3. Obiectul și problematica științei demografice

Demografia este “studiul celor mai multe dintre cele mai importante evenimente
ale vieții noastre”( Dudley L. Poston, Jr.,Leon F. Bouvier, “Population and
Society. An Introduction to Demography”, 2010 ), iar așa cum sugerează și
etiologia cuvântului : demos = popor, populație; graphia = scrierea despre, este
știința despre populație. Limitele științei demografice o reprezintă raportarea la
două dintre cele mai importante fenomene naturale, adică nașterea și moartea.
Pe lângă aceste două fenomene, mai regăsim și altele, precum: căsătoriile,
natalitatea, divorțialitatea, ocupațiile, grupele de vârstă, etc. toate aceste
fenomene sunt studiate din două perspective:

 Sincronică, în momentul în care fenomenele se petrec în același interval

de timp
 Diacronică, când se oferă informații asupra evoluției în timp a anumitor
fenomene

Ea poate fi definită atât intr-un sens îngust, cât și într-un sens larg. În sensul
îngust, demografia este știința ce studiază variabilele demografice de bază ale
populației, adică numărul de locuitori, distribuția teritorială, structura,
schimbarea locuințelor. Populația este abordată oarecum “în sine”, neluând în
considerație contextual concret-istoric în care se trăiește sau implicațiile de
natură social-economică. În sensul larg se studiază variabilele demografice ca
atare ale populației, caracteristicile adiționale ale populației și implicațiile social
economice ale fenomenelor și proceselor demografice. Se abordează astfel
populația într-o manieră concret-istorică și este considerată o variabilă a
ansamblului social.

Demografia este o știință cu două niveluri ce se condiționează reciproc:

 empiric, descriptiv: îi corespunde statistica populației

 teoretic explicative: îi corespunde teoria populației

De asemenea, demografia are o dublă finalitate:

 cognitive: vizează cunoașterea formelor și proceselor demografice și o

multiplă determinare și implicație a acestora, astfel oferă demografiei
statutul de știință.
 practice-acționară: vizează folosirea cunoștințelor obținute ca instrument
de acțiune în vederea determinării direcției dorită cursului evoluției
demografice a unei populații, astfel oferă demografiei statutul de
instrument eficace de acțiune practică.

Utilitatea analizelor demografice poate fi extinsă și pentru alte științe precum

sociologia, psihologia, economia, etc., pe langă demografie. Unele din
obiectivele demografiei sunt (Rajendra Sharma, „Demography and population
problems”, Atlantis Publishers and Distribuitors Ltd., 2000, 2007)

 cunoașterea mărimii, structurii și distribuției populației

 descrierea evoluția populației de-a lungul timpului într-o regiune și
distribuția acesteia în funcție de anumiți indicatori
 pentru a identifica legăturile dintre trendurile populației și diferite aspecte
ale societății
 pentru a realiza, estimări ale evoluției demografice și consecințelor
probabile.

I. OBIECTUL DE STUDIU AL DEMOGRAFIEI ŞI PRINCIPALELE

CATEGORII OPERAŢIONALE

Categorii operaționale

1. Evenimentul demografic este unitatea statistică simplă, orice caz

individual a cărui producere modifică componenţa populaţiei din
punctul de vedere al efectivului şi structurii acesteia. Astfel,
naşterea unui copil viu sau mort, decesul unei persoane, căsătoria
sau divorţul unor persoane, chiar şi schimbarea domiciliului stabil
sunt evenimente demografice. Unele evenimente demografice
precum nașterea sau decesul sunt concomitent evenimente
biologice. Alte evenimente demografice, precum căsătoria, divorţul,
modificarea domiciliului stabil, au un pronunţat caracter social .
Evenimentele demografice constituie obiect de înregistrare în actele
de stare civilă sau în alte sisteme de evidenţă, fiind supuse
observării curente.
2. Fenomenul demografic reprezintă masa evenimentelor demografice
de acelaşi fel care sunt înregistrate pe o axa temporala definita. În
funcţie de specificul evenimentelor demografice a căror masă o
descriu, fenomenele demografice poartă denumirea de natalitate
 (masa născuţilor vii), mortinatalitate (masa născuţilor morţi),
mortalitate (masa deceselor), nupţialitate (masa căsătoriilor),
divorţialitate (masa divorţurilor), migraţie (masa evenimentelor de
schimbare a domiciliului stabil). În procesul analizei, fenomenele
demografice beneficiază de o exprimare cantitativă absolută în
perioada de timp stabilită, dar şi de o exprimare relativă, aceasta
indicând intensitatea cu care se manifestă fenomenul în rândul
populaţiei studiate .
3. Procesul demografic defineşte modificarea în timp a fenomenelor
demografice influențate de un ansamblu de factori social-
economici, demografici, social-culturali, etc. Procesul demografic,
relevând caracterul dinamic al fenomenelor demografice, atrage
atenţia asupra determinării complexe a acestora.

Fenomenele demografice şi modificarea lor de-a lungul timpului au drept

consecinţă continua schimbare a stării populaţiei, din punct de vedere al
numărului şi structurii acesteia. Pe de altă parte, populaţia se află într-o strânsă
legătură cu celelalte subsisteme ale economiei naţionale, constituind obiect al
politicii de dezvoltare social-economică. Statul poate influenţa, fie intr-o
manieră pozitivă, fie într-una negativă evoluţia populaţiei prin intermediul
măsurilor de politică demografică.

Având în vedere categoriile operaționale menționate mai sus, putem astfel defini
demografia ca știință și obiectul de studiu al acesteia:

II. SISTEMUL INFORMAŢIONAL ÎN DEMOGRAFIE

Populația, datorită diversității caracteristicilor care fac obiectul observării,

a modificărilor frecvente în structura sa, este unul din cele mai complexe
obiective statistice.

Datorită acestor trăsături ale populației, s-au impus modalități adecvate de

obținere a informației despre aceasta. Cele mai importante surse de informații
asupra populației sunt:
 - Recensământul
- Înregistrarea evenimentelor mișcării naturale și mișcării migratorii
- Anchetele și monografiile

Aceste sunt principalele mijloace de înregistrare a informațiilor referitoare

la populație; însă pe lângă acestea, pentru a se cunoaște unele aspecte
demografice și socio-economice, se mai pot utiliza și alte surse colaterale,
precum :

- Registrul agricol ;
- Cărțile de imobil ;
- Listele de alegător ;
- Recensământul castrelor cu studii medii și superioare, etc.

Pentru a se cunoaște numărul și structura populației la un moment dat,

recensământul constituie principala sursă de informare asupra populației.

Dorința de conducere și organizarea statului a dus la apariția unei forme

embrionare de înregistrare a populației, s-au găsit documente ce atestă
numerotarea populației Chinei cu aproximativ 3000 de ani i.e.n.

1.Rcensamantului populației

Recensământul oferă informații detaliate, într-un anumit moment, asupra

stării populației. „Organizarea recensământului este o acțiune complexă,
antrenează un număr mare de persoane și resurse materiale, fapt pentru care
efectuarea acestuia se face cu o anumită periodicitate, de obicei din zece în zece
ani.”( Virgil Cora, Ilie Hristache, Mircea Paul Despa „Demografie” EDITURA
DIDACTICA și PEDAGOGICA, București, 1983)

Datorită experienței îndelungate, permite „definirea unor principii

metodologice a căror respectare constituie o garanție a reușitei unor asemenea
lucrări statistice de amploare” (Virgil Cora, Ilie Hristache, Mircea Paul Despa
„Demografie” EDITURA DIDACTICA și PEDAGOGICA, București, 1983).
Principalele principii ce stau la baza organizării recensământului sunt:

- este o lucrare statistică inițiată de stat, efectuându-se pe baza unui act

normativ;

- înregistrarea cuprinde întreg teritoriul statului;

- toată populația statului este înregistrată;

 - înregistrările respectă principiul simultaneității, informațiile fiind culese
în același moment pentru toate persoanele recenzate, acesta fiind „momentul
critic”;

- datele obținute sunt prelucrate detaliat;

În calendarul oricărui recensământ sunt trei etape principale: efectuarea

lucrărilor pregătitoare propriu-zise; înregistrarea și predarea informațiilor
obținute de pe teren; prelucrarea informațiilor în scopul obținerii rezultatelor
definitive.

2. Înregistrarea evenimentelor mișcării naturale și mișcării migratorii

Instrumentul cu ajutorul căruia se ține evidența evenimentelor mișcării naturale

a populației se numește „registru de stare civilă”, acesta este completat de către
oficiul de stare civilă. Purtătorul de informaţii, care asigură utilizarea din punct
de vedere statistic a informaţiei, este “buletinul statistic” specific fiecărui
fenomen demografic. „În prezent se folosesc cinci categorii de buletine statistice
pentru mişcarea naturală:

 buletinul statistic pentru născutul viu;

 buletinul statistic pentru născutul mort;
 buletinul statistic pentru deces;
 buletinul statistic pentru căsătorie;
 buletinul statistic pentru divorţ.”( Virgil Cora, Ilie Hristache, Mircea
Paul Despa „Demografie” EDITURA DIDACTICA și
PEDAGOGICA, București, 1983)

Toate buletinele statistice referitoare la mișcarea naturală a populației se

întocmesc de către oficiile de stare civila, cu excepția buletinului de divorț,
acesta fiind completat de către secretarul Tribunalului care a pronunțat divorțul.
în fiecare lună toate buletinele statistice sunt înaintate Direcției Județene de
statistică de care aparțin.
Orice eveniment trebuie declarat în mod obligatoriu într-un anumit termen
pentru a se asigura înregistrarea completă a evenimentelor mișcării naturale a
populației. Legislația României prevede faptul că orice născut viu trebuie
înregistrat la oficiul de stare civilă în maxim 15 zile de la naștere, născutul mort
în maxim 24 de ore, decesul unei persoane în maxim 3 zile, divorțul imediat
după pronunțarea sentinței de către organele judecătorești, sau cele împuternicite
de a oficia acest act.
Pentru mişcarea migratorie a populaţiei, adică deplasarea persoanelor dintr-o
localitate în alta, însoţită de schimbarea domiciliului stabil, se completează de
către organele de poliţie, care aprobă de fapt schimbarea domiciliului, buletinul
statistic corespunzător, al cărui circuit este identic cu cel prezentat în cazul
mişcării naturale.

3.Anchetele și monografiile demografice

Ancheta demografică poate urmări studierea unui singur fenomen demografic, în
strânsă legătură cu factorii ce îl determină, sau studierea mai multor fenomene
demografice interdependente. În organizarea ei trebuie să se precizeze
fenomenele a căror caracterizare determină scopul , precum şi colectivitatea care
va forma obiectul propriu-zis al acesteia.

Eșantionul anchetelor va cuprinde numai o parte din membrii colectivității, aleși

în așa fel încât să respecte principiile reprezentativității.

Practica statistică recomandă ca fiind mai utilă caracterizarea, prin intermediul

anchetei, a unui singur fenomen demografic, în cadrul unui eşantion.( Virgil
Cora, Ilie Hristache, Mircea Paul Despa „Demografie” EDITURA DIDACTICA
și PEDAGOGICA, București, 1983) Acest fapt se datorează reducerii timpului
de observare, factorii cauzali sunt cuprinși în detaliu, se reduce costul anchetei și
este sporit gradul de veridicitate a datelor înregistrate etc.
Planul de organizare al unei anchete este:
 definirea fenomenului demografic studiat și a factorilor de natură social-
economică,
 Întocmirea chestionarelor ce vor cuprinde întrebările ce urmează să fie
adresate persoanelor chestionate,
 Stabilirea felului selecției eșantionului,
 Instruirea personalului ce va efectua ancheta,
 Prelucrarea datelor obținute prin cercetare și analiza acestora în scopul
obținerii concluziilor generale pentru a se putea face o caracterizare a
fenomenului studiat.
Monografiile demografice se caracterizează prin aceea că studiile întreprinse
prin intermediul lor au un caracter exhaustiv , adică se studiază fenomenul
demografic sub toate aspectele.

Se deosebesc două tipuri de monografii:

- cele care studiază un singur fenomen demografic în cadrul întregii

populaţii sau al unei părţi a acesteia, în corelaţie cu toţi factorii social-economici
care îl determină;

- cele care studiază toate fenomenele demografice interdependente, în

cadrul unei unităţi teritoriale sau zone geografice.
 Monografia trebuie să aibă ca scop final elaborarea unor propuneri pentru
determinarea unei evoluţii favorabile a fenomenelor demografice.

III.Statistica demografică și Fenomenele demografice

Statistica este disciplina care studiază fenomenele din natură și din societate
folosind date numerice centralizate și sistematizate. Toate fenomenele naturale
și sociale sunt studiate în funcție de natura documentelor, cu metode proprii de
descriere și analiză. Gottfried Achenwall este prima persoana ce a folosit
termenul de statistică spre mijlocul secolului XVIII. Pentru acestă statistica
reprezenta „cunoașterea aprofundată a situației respective și comparative a
fiecărui stat” sau „știința care indică tot ceea ce se găsește numeric într-o
societate politică, într-o țară, într-un loc oarecare”(1749).

După natura fenomenelor unde este aplicată statistica, putem distinge mai multe
tipuri:

1. Statistică economică: financiară, industrială, agricolă, bancară,etc.

2. Statistică socială: medicală, judiciară, școlară. Acesteia îi aparține și
statistica demografică.

Domeniul de activitate al statisticii demografic reprezintă culegerea,

centralizarea și gruparea datelor privind populația și fenomenele demografice și
de determinare a indicatorilor cu ajutorul cărora se descriu populația și
fenomenele demografice în vederea evidențierii regularităților statistice.

Toate teoriile despre populație elaborate de-a lungul timpului caută să ofere
explicații coerente privind cauzele creșterii sau scăderii populației.

Într-o accepțiune restrânsă, demografia vizează studiul, cu ajutorul metodelor

statistico-matematice, al populației umane, urmărind anumite fenomene
demografice.

Într-o accepțiune lărgita, demografia studiază și mobilitatea socială, structura

social-economică a populației, raporturile reciproce între populație și
economie.
În sens demografic, o populație este formată din locuitorii unei așezări, a unei
zone administrative a unei țări, al țării în întregime, ai unor comunități
supranaționale și, la limită, din toți locuitorii planetei noastre. Demografia se
ocupă mereu de populații mari care conțin un număr suficient de ridicat de
indivizi pentru a stabili regularități statistice. Principalul instrument utilizat este
cel statistic.

Cele mai importante fenomene demografice sunt: mortalitatea, fertilitatea,

natalitatea, nupțialitatea, divorțialitatea și migrația. Prin acțiunea acestora,
pornind de la o stare dată a populației, se configurează structurile ei viitoare
( în principal cea pe sexe și vârste) și se modifică treptat și volumul de
ansamblu sau al unor subsisteme demografice. (Traian Rotariu, „Studii
demografice”, Polirom, Iași, 2010).

1. Mortalitatea

Prin mortalitate se înțelege frecvența deceselor într-o populație și se determină

prin raportarea numărului deceselor dintr-o perioadă la numărul mediu al
populației în perioada respectivă. Termenul se folosește uneori cu semnificația
de indice sau rată a mortalității.

Mortalitatea diferențiată reprezintă intensitatea deceselor în sânul unei

populații constituite după anumite caracteristici: vârstă, sex, religie, etc. Ea se
diferențiază semnificativ în funcție de statutul social dar și de profesie. Profesia
influențează semnificativ mortalitatea deoarece, după cum știm, există profesii
care au un risc mai mare față de altele (profesia de miner, militar, cei expuși la
radiații, etc.).

De asemenea, mortalitatea este influențată și de mediul în care trăim, mediul

urban oferind condiții de igienă, tratament și spitalizare mai bune față de
mediul rural.

Mortalitatea poate fi întâmpinată și în cazul subnutriției și malnutriției. În cazul

subnutriției, hrănirea este insuficientă pentru organism, iar în cazul
malnutriției, hrănirea este una dăunătoare, necorespunzătoare.
De asemenea poate să intervină și mortalitatea infantilă în cazul copiilor sub un
an. Cauzele pot fi multiple: construcția fizică a noului născut, împrejurările în
care se produce nașterea, malformațiile congenitale, etc.

Romania, asemenea altor țări din zona noastră, a intrat mai târziu în procesul
de scădere a mortalității, comparativ cu partea apuseană a Europei. În jurul
anilor 1900, speranța de viață la naștere în țara noastră era de 36 de ani, pe
când țările apusene aveau o asemenea valoare încă de la începutul secolului
XIX, iar până la finalul acestui secol depășindu-se pragul de 50 de ani. În
perioada interbelică țara noastră atinge pragul de 40 de ani, însă țările apusene
ofereau și în această perioadă o speranță de viață mai mare, și anume cea de
60 de ani.

Recuperarea distanței speranței de viață s-a făcut după anii 1945 când s-a ajuns
la o valoare medie de 68,5 ani, adică asemănătoare cu cea a altor țări din
Europa. Progresul înregistrat în anii postbelici nu este numai la scara națională,
ci este unul la scara mondială, fiind legat în mare măsură de introducerea în
uzul general al antibioticelor și de generalizarea practicii vaccinărilor.

Anii 60 au reprezentat pentru Europa încheierea unei etape în lupta împotriva

morții. Însă din păcate, țara noastră nu a mai progresat deloc de la începutul
anilor 1970. în acea perioada se ajunsese la o speranță medie de 70 de ani

Aceste condiții de mortalitate se corelează cu un proces de îmbătrânire

demografică, astfel se ridică numărul absolut al deceselor, dar și masa lor
relativă, măsurată prin rata brută de mortalitate.

De-a lungul timpului s-a dovedit că principala metodă prin care se poate
îmbunătăți speranța de viață în Romania este pe cale medicală. Diferențele
culturale sau de nivel de viață își pun amprenta doar în cazul comunităților
reduse.

2. Fertilitatea/natalitatea

Evoluția populației României a fost marcată fundamental de către fostul nostru

dictator. Pe 1 octombrie 1966, Nicolae Ceaușescu a dat decretul 770, prin care
interzicea tuturor femeilor să întrerupă sarcinile, cu câteva excepții: dacă
sarcina punea în pericol viața femeii, dacă unul dintre părinți suferea de o boală
transmisibilă ereditar sau dacă mama prezenta invalidități grave, dacă femeia
avea peste 45 de ani sau născuse deja patru copii, și dacă sarcina era urmarea
unui viol sau incest.

Decalajul de fertilitate între țara noastră și Occident s-a redus pană în 1966
aproape de zero, deoarece în Romania se coborâse în acel moment sub nivelul
de înlocuire a generațiilor, iar în Occident începuse scăderea după perioada
baby boom. Sincronia dintre noi și țările apusene a luat sfârșit după decretul
770. Revoluția din 1989, în urma căreia a fost executat fostul dictator comunist,
ne-a găsit cu valori de fertilitate net superioare celor occidentale. Am avut
aceste valori semnificativ mai mari chiar în detrimentul faptului că, deși erau
ilegale, avorturile erau făcute în mod ilegal. Potrivit datelor oferite de Centrul
de Statistică și Documentare Medicală, 9.452 de femei au murit intre anii 1966
și 1989 din cauza avorturilor autoprovocate sau făcute clandestin de
pseudomedici. Dar decretul și-a atins scopul, cel puțin la început. În 1967,
numărul de nașteri s-a dublat aproape, de la 14,3 la mia de locuitori pana la
27,4, în 1966. Efectul sociologic al decretului 770 s-a diminuat treptat, iar în
1983 s-a ajuns la aceeași cifră a natalității ca în 1966. În același timp, numărul
de decese materne din cauza avorturilor a crescut de la 64, în 1966, la 192 în
1968.

Însă după 1989 au urmat nivelurile cele mai scăzute de fertilitate din Europa,
chiar din lume am putea spune. În 1999 indicele simetric de fertilitate pe plan
mondial era de 2,9 copii pe femeie; valoarea în Europa era de 1,4, iar în
Romania de 1,2. (Traian Rotariu, „Studii demografice”, Polirom, Iași, 2010)

Chiar în prezent, în Romania există un stadiu primitiv al utilizării metodelor de

planificare al nașterilor. Aici mă refer la frecvența ridicată a avorturilor, care
depășește numărul nașterilor: avem 1,6 avorturi la o naștere vie. (Traian
Rotariu, „Studii demografice”, Polirom, Iași, 2010)

3. Nupțialitatea și divorțialitatea

Cele două fenomene demografice constituie constituirea și disoluția familiei,

ele au un efect major asupra nașterilor. În ultima perioadă tot mai multe
nașteri au loc în afara familiei, această instituție pierzându-și din importanță.
Pană la 50% din nașterile extraconjugale au loc în unele țări nordice, peste o
treime în majoritatea țărilor occidentale și 24,1% în Romania anului 1999.
(Traian Rotariu, „Studii demografice”, Polirom, Iași, 2010)
În țara noastră nupțialitatea are o clară tendință de scădere, coborând de la 7-9
căsătorii la mia de locuitori, la sub 7 după 1991. În anul 1999 am avut cea mai
scăzută rată de nupțialitate întâlnita la noi - 6,2‰, iar declinul este continuu.
Însă chiar și cu această rată scăzută, nupțialitatea României se menține încă
superioară celei din tarile vestice.

Pe lângă schimbarea intensității nupțialității, s-a modificat și vârsta medie la

prima căsătorie, de la 22,0 ani la femei în 1990-1991 la 23,3 ani în 1999, și
continuă să crească.

Divorțialitatea în Romania este foarte mica având în vedere contextul

european, 1,53‰ în anul 1999, iar această rată nu s-a schimbat semnificativ de
la an la an, învârtindu-se în jurul valorii de 1,5‰, cu mici oscilații. (Traian
Rotariu, „Studii demografice”, Polirom, Iași, 2010) divorțul în țara noastră este
descurajat de costurile ridicate pe cale le necesită un astfel de act, separarea
partenerilor și a copiilor, locuința suplimentară necesară în urma separării, etc.

4. Migrația

Migrația este în măsură să ofere indicii asupra stării economice și sociale a țării
noastre. Există două tipuri fundamentale de migrație: cea externă și cea
internă.

Din punct de vedere al migrației externe, țara noastră este în momentul actual
una a emigrației. Această particularitate s-a manifestat și în perioada
comunismului, chiar dacă condițiile de părăsire a țării erau foarte restrictive.
După deschiderea granițelor, în urma Revoluției din anul 1989, fluxul oficial de
emigrație s-a mărit brusc, pentru ca mai apoi să cunoască o rapidă scădere,
ajungând astăzi la cote relativ modeste. În raport cu sporirea imigrației, suntem
conduși la valori de balanță aproape de zero. Însă această valoare trebuie
tratată cu prudență pentru că migrația nu este un fenomen ușor de detectat.

În urma aderării României la Uniunea Europeană în anul 2007 și aderarea în

Spațiul Schengen în anul 2011, emigrația a fost ușurată pentru români datorită
circulației libere de care avem parte și a legilor mult mai permițătoare.

5. Îmbătrânirea demografică
Acest fenomen demografic reprezintă creșterea ponderii populației vârstnice,
de la 60 de ani în sus, în totalul locuitorilor unei țări. în prezent ponderea în
țara noastră se află aproape de valoarea de 19%. Această valoare este
aproximativ egală cu cea a copiilor de sub 15 ani. De-a lungul timpului au avut
loc schimbari în ceea ce priveste numarul total al persoanelor cu o varsta
inaintata, astfel, spre deosebire de prezent, în perioada interbelica procentul
batranilor era de aproximativ 7%, iar cel al copiilor sub 15 ani de cica 35%. Una
dintre explicatiile acestui fapt este masura fostului nostru dictator, cu efecte ce
pot fi usor evidentiate.

Un studiu realizat de Calot și Sardon pentru Comisia europeana în anul 1999,

releva faptul ca populatia celor de peste 60 de ani ca trece, intre anii 1995 și
2050, de la 20,6% la 33,9%; cei peste 70 de ani vor avea o pondere de 21,7% la
finalul intervalului fata de 10,6% la inceputul intervalului; iar cei de peste 80 de
ani vor avea o pondere crescuta de la 3,4% la 10,1%.

Efectul social al unor asemenea schimbari e dramatic din mai multe punde de
vedere, în special la pensiilor și al economiei tarii. în romania trendul
imbatranirii este deosebit de rapid în ultimii ani, el fiind corelat în viitorul
apropiat cu reducerea drastica a numarului de copii.

6. Dinamica populatiei

Pana în anul 1989 populatia tarii noastre a crescut, insa scade incontinuu din
anul 1990, o cauza importanta fiind bilantul migratoriu puternic negativ din
primii doi ani dupa Revolutie, iar o alta cauza fiind sporul natural care cade sub
zero din 1992.

Iata, de altfel, care este rezultatul unui calcul prospectiv simplu plecand de la
populatia în 1998, în conditiile mentinerii constante a ratelor de fertilitate, a
legii de mortalitate, și asumand tot timpul o migratie externa nula. (Traian
Rotariu, „Studii demografice”, Polirom, Iasi, 2010)

Anul 1998 2003 2008 2013 2018 2023 2048

Total populatie(in
22.503 22.369 22.097 21.659 21.066 20.351 15.457
mii)
Structura pe grupemari de varsta(%)
Sub 15 ani 19,1 16,7 15,4 15,1 14,3 13,2 10,9
15-59 63,6 64,3 65,7 64,6 63,6 64,0 54,3
60 și peste 18,3 19,0 18,9 20,3 22,1 22,8 34,8
Din care 65 și
12,8 14,0 14,3 14,1 15,4 17,0 25,9
peste
total 100 100 100 100 100 100 100

Calculul de mai sus ne arata, pentru actuala structura pe vârsta și în condițiile

actuale de mortalitate, care este efectul fertilității de circa 1,3 copii/femeie.
Scăderea actuala anuala de cateva zeci de mii se va accelera pe măsura trecerii
timpului, ajungand în 2025 aproape de 200.000 anual. Populatia tarii noastre va
cobora sub 20 de milioane de locuitori, iar peste inca 25 de ani numarul
populatiei se va apropia de 15 milioane de locuitori.

Trebuie retinut faptul ca în cazul în care fertilitatea se mentine mereu sub

nivelul de inlocuire al generatiilor, indiferent cat de bune conditii de viata s-ar
asigura populatiei, aceasta în cele din urma se va stinge. Deci nu conteaza
nivelul mortalitatii, ci cel mai important factor este natalitatea.