Viața femeilor în timpul Primului Război Mondial

A ramas celebră declaraţia "Fără femei, nu va exista o victorie rapidă", făcută

în 1915 de viitorul premier britanic David Lloyd George, care ilustrează cel mai
bine implicarea femeilor în efortul de luptă din toate tările beligerante, în timpul
Primului Război Mondial.

Participare şi emancipare
Înainte de război, tradiţional, femeile
munceau în general în propria gospodărie sau
lucrau cu plată, în agricultură, ca servitoare,
menajere şi dădace, ca vânzătoare sau
muncitoare în industria textila şi în
manufacturi, ori ca profesoare, institutoare
sau guvernante.

Chiar de la începutul ostilităţilor, la 7 august

1914, şeful guvernului francez, Rene Viviani,
care se aştepta la un război scurt, a făcut apel
la femeile de la ţară să-i înlocuiască pe
câmpul muncii pe cei care sunt pe câmpul de
bătălie.

Conflictul militar s-a prelungit, iar în Franţa, la

fel ca în Germania, multe femei au fost nevoite să facă munci grele, luând uneori chiar locul
cailor rechiziţionaţi, şi să administreze singure exploatările agricole.

După plecarea a milioane de bărbaţi pe front, în toate tările beligerante femeile au

fost încurajate, sau forţate, să se alăture efortului de război, şi ele fie s-au oferit voluntar, fie
au fost plătite pentru munca lor şi multe dintre ele s-au specializat în munci sau profesii
rezervate altădată doar bărbaţilor. Ele au devenit recepţionere, angajate la poştă sau la
bancă, au condus tramvaie, au lucrat în spitale sau ca institutoare în şcolile de băieţi.

Au lucrat şi pe santiere navale, în

ateliere sau în uzinele de armament. Lucrul
unei muncitoare-turnătoare de obuze era
epuizant. Fiecare obuz cântărea şapte
kilograme. La o producţie normală, 2.500
de obuze treceau în decurs de 11 ore prin
mâinile unei asemenea muncitoare. În
condiţiile în care ea trebuia să ridice de
două ori fiecare obuz, rezultă că femeia
ridica pe zi 35.000 de kilograme.
 În Marea Britanie războiul a adus în câmpul
muncii în special femeile măritate, din toate mediile
sociale. Dacă în 1911, mai puţin de 10% dintre femeile
căsătorite aveau un loc de muncă, în 1918 în uzinele
de război britanice, mâna de lucru feminină ajunge la
un milion de muncitoare.În Canada femeile au lucrat,
în special ca infirmiere sau au cusut bandaje, dar şi în
fabricile de muniţie sau pe şantiere navale.În
Germania, deşi femeile au fost mobilizate în industriile
de război, ele au fost plătite şi tratate destul de prost şi
s-au retras foarte repede, pentru a-şi pune forţa de
muncă în serviciul familiilor lor şi pentru a face rost de
mâncare,datorită condiţiilor severe de alimentație care a lovit imperiile centrale, supuse
unei blocade maritime din partea aliaţilor.

La sfârşitul războiului, femeile au fost rugate să se întoarcă la casele şi la muncile

lor tradiţionale sau în familie, dar o se produsese o schimbare fundamentală de
mentalitate, şi femeile au revenit pe piaţa muncii în anii care au urmat, feminizând
locurile de muncă din agricultura, industrie şi comerţ sau au facut cariera practicând
profesii liberale.

În armată şi pe front
Multe femei s-au implicat benevol
pentru a-i susţine psihologic sau moral pe
combatanţi, unele au întreţinut corespondenţă
cu soldaţii de pe front, altele au suţinut
spectacole în faţa soldaţilor britanici şi francezi,
ca americanca Elsie Janis, sau au însoţit
trupele ca scritoare, distrând trupele cu lecturi
din propriile romane sau poezii, cum a făcut de
exemplu americanca Ella Wheeler Wilcox.

În Statele Unite, în timpul Marelui Război,

peste 30.000 de femei şi-au servit ţara în
armata, în marina militara sau în
Paza de Coastă, au purtat uniformă şi au avut aceleaşi însemne militare
şi statut ca şi al bărbaţilor.Cele mai multe au devenit infirmiere, au lucrat
ca voluntare neplătite sau au fost mobilizate la nevoie, şi au făcut tot felul
de munci, curăţenie şi dezinfectare, acordarea primului ajutor soldaţilor
răniţi, au condus ambulanţe sau au lucrat la cantină, în spatele frontului
sau în prima linie.Multe au fost rănite sau ucise, iar unele dintre ele s-au
distins prin fapte de curaj şi au fost decorate..
 Au existat şi femei-pilot, deşi
serviciul lor în armată nu au fost recunoscut
oficial. Hélène Dutrieu a servit în forţele
aeriene franceze, prinţesa rusă Eugenie
Shakhovskaya a fost pilot de recunoaştere,
Lyubov A. Golanchikova a fost pilot de test,
iar prinţesa Sophie A. Dolgorukaya şi Nadejda
Degtereva au zburat în misiuni de
recunoaştere ale aviaţiei ruse.

Multe femei s-au şi deghizat şi au purtat

uniforma bărbaţilor pentru a putea servi în
armată. Unele au luptat chiar şi în prima linie alături de soldati, deşi femei combatante au
fost totuşi puţine, cele mai multe au luptat în frontul din Rusia.

În România, Ecaterina Teodoroiu,  a fost răsplătită pentru curaj în lupta cu

distincţii militare şi ridicată ridicată la gradul de sublocotenent. La 22 august 1917 în
bătălia de la Varniţa şi Muncelu a căzut eroic, în fruntea plutonului, fiind împuşcată în
piept. Ultimele ei cuvinte au fost: Înainte băieţi, sunteţi cu mine!.

Luptătoarele pentru drepturi civile

La începutul anilor 1900 lupta pentru drepturi civile s-a intensificat şi femei ca
Flora Tristan, Emily Wilding Davidson, Louise Michel sau Rosa Luxemburg participau
activ la lupta politica. În Anglia, de exemplu, în 1903 în fruntea aripii cele mai dârze a
mişcării sufragetelor, pentru obtinerea dreptului la vot a ajuns Emmeline Pankhurst, iar
luptatoarele pentru dreptul la vot au întrerupt multe adunari politice şi s-au legat cu
lanţuri de garduri în faţa Parlamentului, iar unele au ajuns la închisoare unde au intrat în
greva foamei. Atitudinea lor patriotică a convins guvernul britanic să acorde femeilor, în
1918, atât dreptul la vot, cât şi dreptul de a fi alese ca membre ale Parlamentului britanic,
iar din 1928 li s-a garantat dreptului de vot în condiţii egale cu cele acordate barbaţilor.
După război, Statele Unite şi multe state europene, au introdus reforme asemanatoare.
Războiul a schimbat femeia şi la exterior, nu numai în interior – pentru prima dată
femeile se îmbracă în pantaloni şi nu vor mai renunţa niciodată la ei. Războiul era
imposibil de câştigat în fustă. Femeile au devenit cetăţeni.

VIDEO TELEJUREmancipare şi în modă

Marele Război a antrenat şi o evolutie decisivă în privinţa modei feminine, vestimentaţia s-a schimbat
esenţial şi la fel şi coafura, femeile îşi tund scurt părul şi renunţa la aranjamente elaborate în favoarea
unora mai lejere şi mai comode.

Fiind angajate pe şantiere, în uzine şi ateliere sau în transporturi femeile încep să poarte din ce în ce
mai mult pantaloni şi bluze sau salopete bufante, iar rochiile se scurtează descoperind glezna şi deven
mai puţin ample şi mult mai uşoare.

Nevoia de a avea libertate de mişcare a alungat încet-încet corsetul şi pălăriile mari, improprii pentru o
viaţă activă, iar materialele rigide sunt înlocuite cu altele mai uşoare şi mai flexibile.

Coco Chanel devine prima creatoare care introduce jerseul în lumea modei şi va cuceri femeile cu un
stil vestimentar simplu şi relaxat.

AL