UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ, FARMACIE, ȘTIINȚE ȘI

TEHNOLOGIE ,,GEORGE EMIL PALADE’’ DIN TÂRGU MUREȘ

FACULTATEA DE MEDICINĂ

DISCIPLINĂ: MEDICINĂ LEGALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific: Absolvent:

TÂRGU MUREȘ

2023
 UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ, FARMACIE, ȘTIINȚE ȘI
TEHNOLOGIE ,,GEORGE EMIL PALADE’’ DIN TÂRGU MUREȘ

FACULTATEA DE MEDICINĂ

SPECIALIZAREA: MEDICINĂ GENERALĂ

DISCIPLINĂ: MEDICINĂ LEGALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

INFECȚII ASOCIATE ASISTENȚEI MEDICALE

Coordonator științific: Absolvent:

TÂRGU MUREȘ

2023
CUPRINS
PARTEA GENERALĂ ................................................................................4
1.1. Introducere ......................................................................................
1.2. Definiția infectiei asociate asistentei medicale (IAAM)....................
1.3 Cadrul legislativ privind supravegherea, prevenirea și limitarea infecțiilor
asociate asistenței medicale..................................................................
1.4. Factorii ce determină apariția IAAM. Epidemiologia IAAM..............
1.5. Tipuri de infecții asociate asistentei medicale................................
1.6. Clasificarea cazurilor de IAAM....................................................
1.7. Raportarea cazurilor de IAAM.....................................................
1.8. Reguli de asepsie și antisepsie în spital.....................................
PARTEA SPECIALĂ…………….................…..………..…...................….
2.8. Concluzie ................................................................................
Bibliografie........................................................................................
Anexe ...............................................................................................
 I. PARTEA GENERALĂ

1.1. INTRODUCERE

Infecția asociată asistenței medicale (IAAM) reprezintă o problemă majoră

de sănătate populaţională pentru toate serviciile în care se prestează activitate
medicală. Din păcate incidenţa şi prevalenţa acestora au fost subevaluate,
morbiditatea şi letalitatea la nivel mondial având şi în prezent un caracter
estimativ. Se apreciază că aproximativ 4% dintre pacienţii supuşi intervenţiilor
neurochirurgicale sunt afectaţi de o IAAM (A.M.Korinek-1997-studiul efectuat în
Franţa),cu incidentă de 0,3-1% după intervenţiile craniene vasculare sau
tumorale,1-39%-la bolnavii cu shunt ventricular.
Rata infecțiilor asociate asistenței medicale este în continuare o
necunoscută în România. Un raport dat recent publicității arată că nici măcar un
sfert dintre spitale nu au raportat, în pandemie, infecţiile intraspitalicești, deși
erau obligate să facă asta.
Doar în două din 10 spitale de la noi din țară sunt infecții nosocomiale,
arată datele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate.
Statistica prezentată se bazează, însă, doar pe raportări voluntare ale unităților
sanitare. O imagine completă ar trebui să vină de la Direcțiile de Sănătate
Publică, din fiecare județ, iar această centralizare lipsește în momentul de față.
În perioada 1 martie – 30 septembrie 2020, în România au fost raportate,
voluntar, mai bine de 2600 de infecții nosocomiale. Mai bine de jumătate dintre
cazuri au fost asociate actului medical, urmate de infecţiile nosocomiale din
spitalele suport COVID. 20% din cazuri au fost raportate în spitale non-COVID
și doar 10% în spitalele care tratează exclusiv pacienții diagnosticați cu noul
coronavirus.
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/infectiile-nosocomiale-
intalnite-in-spitalele-din-romania-o-necunoscuta-1389883
La noi în țară sunt mai bine de 660 de spitale acreditate - 374 de spitale
publice și 290 de spitale private – și dintre acestea doar 86 au raportat infecții
intraspitalicești. „Până în 2016 era un punct de penalizare pentru manageri
dacă raportau adevărul cu privire la infecțiile nosocomiale. Dacă ne uităm la
date pe ultimii ani vedem o creștere semnificativă, dar treptată a raportării
infecțiilor nosocomiale.
Incidenţa IAAM în România, în perioada 1995-2014, În anul 2014 -IAAM =
subestimate –Incidenţă calculată (raportări statistice ale spitalelor) = 0,25% din
pacienții externați.
Începând din august 2014 - implementat la nivel național un sistem de
supraveghere a infecţiilor cu Clostridium difficile (ICD) - perioada august-
decembrie 2014 = 2970 ICD raportate - din care 8.4 % = cu evoluție severă,
3022 IN digestive = 28,4 % din totalul raportărilor, Infecții cu Clostridium difficile:
79,9% nosocomiale, 12,4% comunitare, 7,7% cu origine nedeterminată
 Factori de risc pentru ICD:
- Utilizarea antibioticelor- 81,5% dintre cazuri - tratament cu antibiotic în
perioada imediat anterioară debutului bolii, 22,7% dintre pacienți - mai multe
cure de tratament antibiotic, 20,2% dintre pacienți - asocieri de antibiotice, cele
mai utilizate antibiotice: cefalosporinele de generaţia a 3-a = 51,2% și
fluorochinolonele = 32,4% ( în special ciprofloxacina = 74% dintre prescrierile
de fluorochinolone)
- contact anterior cu un caz de ICD = 57,3 %
- tratament antisecretor = 35,1%
- intervenții chirurgicale în sfera gastro-intestinală = 7,6%

 Diagnosticul de laborator = în proporţie de 93% - prin evidenţierea

prezenţei toxinei A/B
Sursa: Popescu GA, Şerban R, Pistol A. Consumul de antibiotice,
Rezistența microbiană și Infecții Nosocomiale în România - 2014 .
Bucureşti, 2016 (http://www.cnscbt.ro/index.php/analiza-date-
supraveghere/infectii-nosocomiale-1/524-consumul-de-antibiotice-
rezistenta-microbiana-siinfectii-nosocomiale-in-romania-2014/file)

Infecția nosocomială a devenit una din problemele majore ale asistenței

medicale contemporane. Rata acestor infecții în patologia infecțioasă generală
este de 5-20% (incidența maximă de 28-30% în serviciile de reanimare) fiind
responsabile de cele mai multe decese înregistrate în serviciile de chirurgie
generală. Aceste infecții determină consecințe importante în plan medical, cât și
în plan economic: infecții respiratorii grave la bolnavii intubați mai multe zile,
complicații postoperatorii (peritonite, abcese intraperitoneale), posibile
intervenții chirurgicale ulterioare, prelungire a duratei de spitalizare, incapacitate
temporară, prelungită sau definitivă. Se estimează că unul din zece pacienți
internați în spital, face o astfel de infecție și anual circa 50.000 decese ar fi
atribuite acestor infecții în țările U.E.
De aceea, adoptarea unor strategii fezabile și viabile, cu obiective
orientate spre implementarea unor măsuri de prevenire și limitare ale infecțiilor
nosocomiale sunt absolut necesare în combaterea morbidității crescute, a
consecințelor ei, precum și în combaterea impactului negativ al existenței
acestora la nivel social. Totodată, adoptarea unor astfel de strategii va diminua
pierderile economice rezultate din costurile îngrijirilor suplimentare.
Cele mai frecvent raportate de tipuri de infecții asociate asistenței medicale sunt
infecțiile tractului respirator, infecțiile la nivelul locului chirurgical, infecțiile
tractului urinar, infecțiile sângelui și infecțiile gastro-intestinale, infecțiile
cu  Clostridium difficile  reprezentând aproape jumătate din infecțiile gastro-
intestinale.

1.2. DEFINIȚIA INFECTIEI ASOCIATE ASISTENTEI MEDICALE (IAAM)

Plecând de la Decizia nr. 2012 / 506 / UE – Definiţia IAAM, a

Ministerului Sănătăţii o regăsim în Ordinul nr. 1101/2016, art. 2., prin
termenul de infecție asociat asistenței medicale (IAAM) este o patologia
infecţioasă a unei persoane contactată în urma acordării asistenţei medicale,
în cursul spitalizării sau în condiţii de ambulator, patologie care nu era în
incubaţie sau manifestă în momentul respectiv, precum şi infecţiile
contractate de nou-născut în urma trecerii prin canalul genital matern.
Acestea se referă la orice boală datorată micro-organismelor, boală
ce poate fi recunoscută clinic sau microbiologic, care afectează bolnavul,
datorită internării lui în spital sau îngrijirilor primite, fie ca pacient spitalizat
sau în tratament ambulatoriu, fie personalul sanitar datorită activităţii sale,
indiferent dacă simptomele apar, sau nu, în timp ce persoana respectivă se
afla în spital.
 Pentru ca o infecţie să fie dovedită nosocomiala, trebuie să nu existe
dovada ca infecţia era prezentă sau în incubaţie, în momentul internării în
spital. Trebuie considerate ca nosocomiale şi infecţiile dobândite în spital dar
dignosticate după externare.
Nu sunt considerate infecții asociate asistentei medicale infecțiile
transmise transplacentar (rubeola, toxoplasmoza, sifilisul, infecția cu virus
citomegalic, infecția cu virus herpes simplex), complicaţiile intrainfecţioase
apărute pe parcursul spitalizării (pneumonia variceloasă primară, encefalita
rujeolică), patologia care era în incubaţie în momentul internării, extinderea
în timpul spitalizării a unei infecţii prezente la internare dacă nu s-a schimbat

agentul patogen, sau dacă semnele nu arată o nouă infecţie (varicelă în evol
Fiecare caz de infecţie nosocomiala trebuie dovedit că se datorează
spitalizării sau îngrijirilor medico-sanitare ambulatorii în unităţile sanitare.
Numărul tot mai mare de infecții nosocomiale reflectă abuzul de antibiotice,
neglijarea igienei, perturbarea raporturilor dintre agenții patogeni și grupuri
mari de imunosupresați.
În mod frecvent cele mai grave infecţii nosocomiale sunt cauzate de
agenţi patogeni cu rezistenţă mare în mediu, iar pentru unele bacterii
acestea se caracterizează prin plurirezistenta la antibiotice (stafilococi, E.
coli, Proteus, Klebsiella). La acestea se adăugă virusurile hepatitice, HIV,
virusurile cu poartă de intrare la nivelul căilor respiratorii etc. De asemenea,
cele mai raportate tipuri de infecții asociate asistenței medicale sunt infecții
ale tractului respirator, infecții ale locului chirurgical, infecții ale tractului
urinar, infecții ale fluxului sanguin și infecții gastro-intestinale, infecțiile
Clostridium dificile reprezentând aproape jumătate din infecțiile gastro-
intestinale.

1.3 CADRUL LEGISLATIV PRIVIND SUPRAVEGHEREA, PREVENIREA ȘI

LIMITAREA INFECȚIILOR ASOCIATE ASISTENȚEI MEDICALE

1. Ordinul M.S. nr. 1101 din 30 septembrie 2016 publicat în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 791 din 7 octombrie 2016 privind aprobarea Normelor
de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale
în unităţile sanitare.
Ordinului M.S. nr. 1101/2016, asigură supravegherea, prevenirea și
limitarea infecțiilor asociate asistenței medicale (IAAM) la nivelul unitățior
spitalicești. Regulile stabilite conform acestui ordin sunt obligatorii de către orice
unitate sanitară iar activitatea de supraveghere, prevenire și limitare a IAAM
face parte din obligațiile profesionale ale personalului și va fi înscrisă în Fișa
postului a fiecărui salariat”.
Prin conținutul lui acesta asigură reducerea incidenței IAAM și va
determina scăderea costurilor, eliminarea/reducerea unor riscuri cuprinse în
Registrul de riscuri a fiecărei unităţi sanitare.
Ordinul M.S. nr. 1101 din 30 septembrie 2016 asigură dezvoltarea şi
implementarea unor sisteme de supraveghere şi control care permit
monitorizarea ratei IAAM, iar aceasta este metoda cea mai eficientă pentru
identificarea riscurilor și scădea ratei de IAAM din spital.
În scopul prevenirii IAAM, în conformitate cu Ordinul M.S. nr. 1101/2016,
la nivelul fiecărui spital se organizează servicii/compartimente specializate de
prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale asigurată prin personal
propriu, sau cu furnizori privați care oferă servicii de consultanță de
epidemiologie.
Activitatea de prevenire a IAAM este prevăzută în „Planul anual de
activitate pentru supravegherea, prevenirea şi limitarea infecţiilor asociate
asistenţei medicale”, care este aprobat de către Comitetul director al unităţii
sanitare. Acesta cuprinde planificarea activităților pentru supravegherea,
prevenirea şi limitarea IAAM, inclusiv planificarea instruirilor cu personalul
spitalului cu privire la riscul de contaminare profesională.
Ordinului M.S. nr. 1101/2016, în Anexa Nr.1, Capitolul II prezintă
Atribuțiile unității sanitare în activitatea de supraveghere, prevenire și limitare a
infecțiilor asociate asistenței medicale.
În Anexa Nr. 2 a Ordinului M.S. nr. 1101/2016 este prezentată
Supravegherea și raportarea infecțiilor asociate asistenței medicale.
În Anexa Nr. 3, Metodologia de supraveghere a expunerii accidentale
personalului care lucrează în sistemul sanitar la produse biologice, având scop
reducerea riscului de infecție post-expunere la sânge și la alte produse
biologice la personalul care lucrează în sistemul sanitar.
În Anexa Nr. 4, sunt prezentate - Precauțiunile standard - Măsuri minime
obligatorii pentru prevenirea și limitarea infecțiilor asociate asistenței medicale.
Măsurile standard reprezintă măsurile minime de prevenire a infecției
care se aplică tuturor pacienților îngrijiți, indiferent de statutul de infecțiozitate
suspectat sau confirmat al pacientului, în orice cadru unde este asigurată
asistență medicală .
 Aceste proceduri sunt concepute atât pentru a proteja personalul sanitar,
cât și pentru a preveni răspândirea infecțiilor în rândul pacienților.
- Căile de transmitere pentru care pot fi necesare măsuri suplimentare de
precauție sunt:
1. Transmiterea prin contact:
2. Transmiterea prin picături
3. Transmiterea aeriană

2. ORDIN Nr. 1.761 din 3 septembrie 2021 pentru aprobarea Normelor tehnice
privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi
private, evaluarea eficacităţii procedurilor de curăţenie şi dezinfecţie efectuate
în cadrul acestora, procedurile recomandate pentru dezinfecţia mâinilor în
funcţie de nivelul de risc, precum şi metodele de evaluare a derulării procesului
de sterilizare şi controlul eficienţei acestuia.
Ordinul nr. 1761/2021 aprobă:
- Normele tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în
unitățile sanitare publice și private, prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul ordin.
- Evaluarea eficacităţii procedurilor de curăţenie şi dezinfecţie,
prevăzută în anexa nr. 2 la prezentul ordin.
- Procedurile recomandate pentru dezinfecția mâinilor, în funcție de nivelul
de risc, prevăzute în anexa nr. 3 la prezentul ordin.
- Metodele de evaluare a derulării procesului de sterilizare şi controlul
eficienţei acestuia prevăzute în anexa nr. 4 la prezentul ordin.

1. Ord. M.S. Nr. 1226/2012 privind gestionarea deşeurilor medicale: modul

de colectare, triere, evacuare şi depozitare temporară până la eliminarea finală
a acestora

3. Ordinul nr. 1.096 din 30 septembrie 2016 privind modificarea şi

completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 914/2006 pentru aprobarea
normelor privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în
vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare

4. Ordinul nr. 1.082/2016 pentru aprobarea modelului de documentaţie de

atribuire standard privind achiziţia de produse biocide

5. Ordinul nr. 1020/2017 privind modificarea și completarea Normelor tehnice

de realizare a programelor naționale de sănătate publică pentru anii 2017 și
2018, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 377/2017
 1.4. FACTORII CE DETERMINĂ APARIȚIA IAAM. EPIDEMIOLOGIA
IAAM

1. Principalele surse de agenți patogeni ai bolilor infecțioase care

cauzează IAAM sunt următoarele:
- pacienti, flora microbiologica proprie a pacientului, flora microbiologica a
altor pacienti; purtători de germeni aparent sănătoşi din rândul personalului
medico-sanitar, elevilor şi studenţIlor veniţi în practică şi vizitatorilor,
Bolnavii din salon, internaţi pentru cauze diverse chirurgical şi care pot fi
purtători de boli grave ca: hepatita, febra tifoidă, gripa, SIDA şi altele.
- angajații instituțiilor medicale care sunt purtători de agenți patogeni;
- însoţitorii bolnavilor internaţi care ies şi intră în spital putând aduce cu ei cei
mai variaţi germeni (gripă).
- obiectele mediului.
 Instrumentar sau alte soluţii injectabile contaminate datorită
nerespectării regulilor de asepsie.
Alte surse de infecție
 Lenjeria intimă şi de pat, saltelele şi păturile fiind mai greu
de dezinfectat.
 Aeroflora din saloane la care nu s-a executat dezinfecţia
ciclică obligatorie.
 Dezinfecţia incorectă a ploştilor, urinarelor, tăviţelor renale,
veselei şi tăcâmurilor.
 Efectuarea incorectă a unor tehnici chirurgicale cum sunt:
injecţiile, perfuziile, cateterele prelungite, care pot provoca
infecţii locale sau generale (hepatita epidemică, SIDA ş.a)
 Efectuarea unor sondaje urinare infectante prin toaleta
incompletă a organelor genitale murdare, lipsa de mănuşi
sterile sau sonde sterilizate incomplet.
 Aglomeraţia în saloane, săli de pansamente, săli de
aşteptare.
 Lipsa de saloane septice pentru izolarea bolnavilor cu
supuraţii şi dezinfecţia incorectă a blocurilor operatorii şi
sălilor de tratamente.
 Circuite deficitare în spital care permit intersectarea hranei
cu rufele murdare, bolnavii şi aparţinătorii, datorită lipsei de
lifturi sau de personal care le deservesc.
 Rezistenţa scăzută a unor bolnavi cu afecţiuni care le
micşorează puterea de apărare contra infecţiilor (afecţiuni
imuno-depresoare).
  Tratamente cu substanţe imuno-depresoare (citostatice,
iradieri terapeutice sau corticoterapii).
 Abuz de antibiotice care selectează flora microbiană cea
mai virulentă, strică echilibrul biologic şi favorizează
apariţia micozelor (candidoze).
Modurile în care bolile infecțioase se răspândesc în interiorul și în afara
unităților de asistență medicală sunt similare;
• Modul direct presupune transmiterea agenţilor patogeni prin relaţii
între bolnavi, între aceştia şi personalul medico-sanitar, cu ocazia efectuării
diferitelor prestaţii şi în cadrul “modului de viaţa” specific serviciilor de asistentă
spitalicească sau de ambulatoriu, cu aglomerații şi condiţii igienico-sanitare cu
risc.
• Modul indirect este predominant deoarece, frecvent, intervin
agenţi patogeni cu rezistenţă mare, având astfel posibilitatea de a fi vehiculaţi
prin aer, apă, obiecte, medicamente şi produse biologice: de asemenea, mâinile
bolnavilor şi diferitelor categorii de personal care vin în raport cu aceştia.
Factori etiologici (cauzali): microorganisme patogene sau oportuniste
(bacterii, virusuri, fungi, paraziți):
 Escherichia coli,
 Staphylococus aureus,
 Streptococus,
 Pseudomonas,
 Klebsiella,
 Enterobacter,
 Candida.
După sursa de agent cauzal infecțios există:
a. infecții nosocomiale endogene
 microorganisme proprii din flora gastrointestinală, cutanată
sau respiratorie, care se dezvoltă patologic în condiții de
rezistență scăzută a organismului
b. infecții nosocomiale exogene
 cauzate de microorganisme externe.
c. receptivitatea colectivă
In funcție de receptivitatea persoanei asistate și de tipul de intervenție există trei
clase de risc pentru infecțiile nosocomiale:
 Risc redus
 pacienți imunocompetenți fără patologie asociată
 intervenții neinvazive, fără expunere la produse
biologice
 Risc mediu
  pacienți cu infecții preexistente și factori individuali
de risc (vârsta, boli asociate)
 proceduri invazive (cateter venos, perfuzie, sondă
urinară) și expunere la produse biologice.
 Risc crescut
 pacienți imunodeficienți, politraumatizați,
transplantați,
 intervenții chirurgicale și proceduri invazive: cateter
venos central, intubare traheală.
Sectoarele din spital cu risc crescut de infecţii nosocomiale sunt:
 sectile de ATI
 secţiile de chirurgie-arsuri
 secţiile de hematologie-oncologie.

https://asistent-medical.ro/infectii-nosocomiale.html

1.5. TIPURI DE INFECȚII ASOCIATE ASISTENTEI MEDICALE

Se cunosc 13 tipuri de infectii asociate ingrijirilor medicale:

– Infectii de tract urinar

– Pneumonii
– Infecţii de tip bacteriemic/sepsis (bloodstream infections)
– Infecţii de plagă chirurgicală
– Infectii articulare si osoase
– Infectii ale SNC
– Infectii cardiovasculare (endocardita, mediastinita)
– Infecţiile cavităţii bucale (stomatită, glosită, parodontită)
– Sinuzitele
– Infectii ORL, ale cavitatii bucale si ochiului
– Infectii gastrointestinale
– Infectii de tract respirator inferior
– Infectii ale tractului genital
– Infectii ale pielii si tesuturilor moi
– Infectia sistemica

Tipurile de infecții nosocomiale

- Infecțiile plăgilor chirurgicale
- Pneumonia nosocomială
- Infecția nosocomială a tractului urinar
- Infecţii de tip bacteriemic/sepsis (bloodstream infections)
Patogeneza-IAAAM

• Bacterii (aprox. 80%)

- Escherichia coli (infecţii ale tractului urinar)
Pseudomonas aeruginosa (infecţii ale arborelui respirator inf.)
Staphylococcus aureus (infecţii ale plăgilor chirurgicale)
Staphylococcus epidermidis (septicemie)
Fungi (aprox. 10%)
• Virusuri (aprox. 5%)
• Altele (aprox. 5%)

INFECȚIA NOSOCOMIALĂ A TRACTULUI URINAR

Infecțiile
tractului urinar
sunt cele mai
frecvente
infecții
nosocomiale.
(>40% din
totalul infecţiilor
nosocomiale).
Din fericire,
aceste infecții
sunt cel mai
ușor de tratat,
având cele mai
puține
consecințe
nefaste pentru pacient. A fost demonstrată existența a cel puțin patru factori de
risc care concură la apariția infecțiilor urinare la pacienții spitalizați:
 sexul feminin, datorită faptului că uretra femeilor este mult mai scurtă
decât cea a bărbaților, aproximativ 3 cm.,
 cateterismul urinar prelungit,
 absența unei chimioterapii adecvate,
 prezența unor erori în supravegherea corespunzătoare a cateterului
urinar.
Se manifestă cu sau fără simptomatologie (febră, disurie, jenă
suprapubiană).
- Asimptomatice -2/3 din cazuri
- Simptomatice: pielonefrite, cistite
 - cu bacteriemie documentată prin hemoculturi pozitive 2-4%
- Indice de fatalitate <1%
ETIOLOGIE
- Bacili gram negativi proveniţi din flora endogenă a pacientului dar şi
exogenă (mediul spitalicesc)

FLORA ENDOGENĂ FLORA EXOGENĂ

E. coli Serratia marcescens
Enterococ Pseudomonas aeruginosa
Proteus mirabilis Pseudomonas cepacia
Klebsiella Providencia stuartii
Enterobacter Morganella morganii
Candida albicans Stafilococi coag neg
288923154-Infectii-Nosocomiale-2015-2016
INFECŢII ALE TRACTULUI RESPIRATOR INFERIOR. PNEUMONIA
NOSOCOMIALĂ
Definiţie: infecţie a parenchimului pulmonar care nu este prezentă şi nici
în incubaţie la internare şi se manifestă prin tuse, spută purulentă, febră >380
C, modificări clinice şi radiografice compatibile cu diagnosticul de pneumonie.
La nou născuţi este suficient dg. radiografic
Pe locul II ca frecvenţă între infecţiile nosocomiale - 18%
Prima cauză de deces în rândul IN: 30-60%
Etiologia plurimicrobiană în 30-40% - domină gramnegativii

INFECŢIILE NOSOCOMIALE DE CATETER (INC) reprezintă 18-25% din

totalul IN, 30% din bacteriemiile nosocomiale
Factorii de risc:
- Imunosupresie: HIV, cancere solide, hematologice
- Vârste extreme
- Deficienţe de asepsie şi antisepsie
- Alterarea microflorei cutanate
- Durata menţinerii şi frecvenţa utilizării
- Tipul de cateter Cateter venos central, incidenta mai mare la folosirea
cateterului periferic
- Situs de implantare Calea jugulară, femurală - incidenta mai mare in
zona subclaviculară
- Tipul de material Clorură de polivinil > poliuretan
- Mod de implantare Situaţii de urgenţă > implantare de elecţie

INFECŢIILE NOSOCOMIALE POSTOPERATORII

- A treia cauză de IAAM
Riscul de infecţie depinde de:
- Riscul preanestezic apreciat prin scorul ASA
- Clasa de contaminare evaluată cu scorul Altemeier
- Durata intervenţiei

CLASIFICAREA INFECȚIILOR
NOSOCOMIALE

PROFILAXIA INFECȚIILOR NOSOCOMIALE

POSTOPERATORII
 I.6. CLASIFICAREA CAZURILOR DE IAAM

Cazurile de IAAM sunt clasificate pe baza Deciziei 2012/506/UE

astfel: „posibil”, „probabil” și „confirmat”.
- „Caz posibil: un caz posibil înseamnă un caz clasificat ca posibil în scopul
raportării și care îndeplinește criteriile clinice, astfel cum sunt descrise în
definiția de caz, fără să existe dovezi epidemiologice sau de laborator pentru
boala în cauză.
- „Caz probabil: un caz probabil înseamna un caz clasificat ca probabil în
scopul raportării și care îndeplinește criteriile clinice și are o legatură
epidemiologică, astfel cum sunt descrise în definiția de caz.
- „Caz confirmat: un caz confirmat înseamnă un caz clasificat ca fiind
confirmat în scopul raportării când sunt confirmate prin teste de laborator și pot
sau nu să îndeplinească criteriile clinice, astfel cum sunt descrise în definiția de
caz.
Criteriile clinice pentru anumite boli nu surprind faptul că multe cazuri
sunt asimptomatice (de exemplu, hepatitele A, B, C, infecția cu Campylobacter,
salmoneloza), deși aceste cazuri pot să prezinte importanță din perspectiva
sănătății publice la nivel național.
Tipuri de cazuri confirmate:
1. Caz confirmat prin teste de laborator care îndeplinește criteriile clinice - cazul
îndeplinește criteriile de laborator pentru confirmarea cazului și
criteriile clinice incluse în definiția de caz.
2. Caz confirmat prin teste de laborator cu criterii clinice necunoscute
- cazul îndeplinește criteriile de laborator pentru confirmarea cazului, dar nu
exista nicio informație disponibilă privind criteriile clinice (de exemplu, doar
raportul de la laborator).
3. Caz confirmat prin teste de laborator care nu îndeplinesște criteriile
clinice - cazul îndeplinește criteriile de laborator pentru confirmarea cazului, dar
nu îndeplinește criteriile clinice din definiția de caz sau este
asimptomatic.
Cele mai multe IAAM de etiologie bacteriană se manifestă după o
perioadă de aproximativ 48 de ore de la internare.Infecția dobândită în spital,
care devine evidentă clinic după externarea pacientului, se consideră IAAM.
Nu se consideră IAAM:
- complicațiile/extinderea unor infecții existente la internarea
pacientului, în absenţa unui alt agent infecţios sau absenţa unei
simptomatologii care să sugereze o altă infecție;
- prezenţa/colonizarea cu agenţi infecţioşi a mucoaselor,
tegumentelor, secrețiilor şi excrețiilor, fără a cauza simptome clinice;
- inflamația produsă prin lezarea țesuturilor sau cea datorată
agenților noninfecțioşi sau chimici.

O IAAM asociată spitalizării actuale este definită ca o infecție care

corespunde uneia dintre definițiile de caz:
 debutul simptomelor a fost în ziua 3 sau mai târziu (data internării = ziua 1)
a spitalizării actuale SAU 
 pacientul a fost supus unei intervenții chirurgicale în ziua 1 sau ziua 2 și
prezintă simptome de infecție la locul intervenției chirurgicale înainte de
ziua 3 SAU
 un dispozitiv invaziv a fost plasat în ziua 1 sau ziua 2 determinând o
infecție înainte de ziua 3 

O IAAM asociată unei spitalizări anterioare este definită ca o infecție care

corespunde uneia dintre definițiile de caz:
Infecție nosocomială asociată unei spitalizări anterioare
O infecție care corespunde uneia dintre definițile de caz : 
 pacientul se prezintă cu o infecție, dar a fost reinternat la mai puțin de
48 de ore de la o internare anterioară într-un spital de urgență SAU
 pacientul a fost internat cu o infecție care corespunde definiției de caz
pentru o infecție la locul intervenției chiurgicale (ILIC), adică ILIC a
apărut în primele 30 de zile de la intervenție (sau, în cazul intervențiilor
chirurgicale care implică un implant, ILIC a fost profundă sau a afectat un
spațiu/organ și a apărut în primele 90 de zile de la intervenție), iar
pacientul are simptome care corespund definiție de caz și/sau este sub
tratament cu antimicrobiene pentru infecția respectivă SAU
 pacientul a fost internat (sau îi apar simptome în primele 2 zile) pentru
infecție cu Clostridioides difficile la mai puțin de 28 zile de la o externare
anterioară de la o externare anterioară dintr-un spital de urgență.
Infectii_asociate_asistentei_medicale_ebook

I.7. RAPORTAREA CAZURILOR DE IAAM

1.7.1. ORGANIZAREA SUPRAVEGHERII IAAM ÎN SPITAL

În conformitate cu Ordinul 1101/2016 Anexa nr. 2, Metodele de supraveghere a

IAAM pot fi:
- pasive,
- active,
- studii de prevalență de moment/perioadă,
- studii de incidență.
Această metodă de supraveghere furnizează date de incidență a
infecțiilor, permite determinarea ratei de atac, şi în acest fel se potmonitoriza
tendințele și pot defini legăturile cu un anumit factor de risc (ex.intervenția
chirurgicală).
Pentru supravegherea epidemiologică a IAAM se utilizează
următoarele documente:
- Foi de observație clinică (FOCG)
- Registre de consultații
- Buletine de analize medicale și de la alte explorări paraclinice
- Fișa cazului de IAAM.
 1.7.2. ANALIZA ȘI DISEMINAREA DATELOR

Raportarea statistică a IAAM se efectuează conform Ordinul MS nr.

1101/2016. Colectarea şi raportarea datelor presupune:
- identificarea IAAM – reprezintă o sarcină continuă a medicilor din
spitale,
precum şi din ambulatoriu. Diagnosticul de IAAM este pus de medicul curant al
pacientului respectiv, care răspunde de corectitudinea datelor înregistrate;
- diagnosticul de IAAM se va menționa în toate actele/documentele
medicale cu care lucrează personalul medical (ex.: FOCG, fișa/registrul de
consultație, foaia/biletul de externare, scrisoarea medicală, etc.);
- medicul curant comunică infecția sau portajul de germeni importanți din
punct de vedere epidemiologic în cazul transferului pacientului său înaltă
secție/compartiment/alt spital;
- medicul curant înregistrează și declară IAAM pe Fișa cazului de IAAM
care este însoțită de semnătura și parafa acestuia ; aceasta va
fi predată in folio medicului S/CPIAAM;
- Fișa cazului de IAAM se completează în Registrul electronic unic de
monitorizare a IAAM, în format electronic. Acesta include şicazurile cu
suspiciune de IAAM care pot fi depistate prin una dinmetodele de supraveghere
prezentate, dar precum și printr-o activitate de screening al pacienților;
- săptămânal, în fiecare zi de luni, secțiile vor transmite Registrul de
monitorizare pentru săptămâna precedentă. Clasificarea cazurilor va fi
efectuată pe baza definițiilor de caz. Datele se prelucrează, se analizează de
către S/CPIAAM, iar pe baza analizei lor, S/CPIAAM, le validează sau nu.
Registrul electronic unic al unității sanitare va fi pus la dispoziția managerului și
a Comitetului de prevenire a IAAM pentru analiză;
- în fiecare zi de marţi, Registrul electronic unic al spitalului va fi transmis
electronic, pentru săptămâna anterioară, către serviciul/compartimentul
de supraveghere a bolilor transmisibile din cadrul DSP-urilor judeţene şi
a municipiului Bucureşti;
- trimestrial, pe baza definiţiilor de caz, Serviciul/Compartimentul de
supraveghere a bolilor transmisibile din cadrul DSP-urilor judeţene şi a
municipiului Bucureşti are responsabilitatea validării confirmării/infirmării
cazurilor.

1.7.3. SUPRAVEGHEREA BOLILOR TRANSMISIBILE CU POTENŢIAL

NOSOCOMIAL - METODOLOGIA DE IDENTIFICARE ȘI RAPORTARE

În vederea prevenirii riscului de apariție a unor IAAM, accidentării sau/și

îmbolnăvirii profesionale a personalului sau a afectării stării de sănătate a
pacienților, la nivel național există metodologii de supraveghere, identificare și
raportare a bolilor transmisibile cu potențial nosocomial pentru personal.
Acestea permit identificarea precoce a bolilor transmisibile cu potenţial de
răspândire rapidă și luarea unor măsuri de control, în vederea prevenirii şi/sau
limitării eventualelor izbucniri epidemice. Pentru implementarea sistemului de
supraveghere, identificare și raportare a bolilor transmisibile cu potențial
nosocomial pentru personal, la nivel național există o Fișa de raportare a
expunerii accidentale a personalului medico-sanitar, de îngrijire și auxiliar la
produse biologice.
Datele privind raportarea expunerii accidentale la produse biologice sunt
colectate pe baza:
- tabelului privind evidența vaccinărilor personalului medico-sanitar cu expunere
accidentală la produse biologice.
- fișei unității sanitare privind situația vaccinării antihepatită B a personalului
medico-sanitar, de îngrijire și auxiliar.

1.8. REGULI DE ASEPSIE ȘI ANTISEPSIE ÎN SPITAL

ASEPSIA reprezintă un complex de măsuri care împiedică pătrunderea

sau contactul germenilor cu plaga operatorie prin disrugerea lor de pe toate
obiectele ce intră în contact cu plaga. Asepsia este o metodă profilactică de
tratament care împiedică contaminarea plăgii. Cuvântul asepsie provine din
greaca veche şi se descifrează în modul următor: a = fără, sepsis = putrefacţie.
Regula de bază a asepsiei: Tot ce intră în contact cu plaga trebuie să fie lipsit
de microbi, adică steril.
ANTISEPSIA cuprinde un complex de măsuri care au ca scop distrugerea
germenilor prezenţi într-o plagă sau în organism. Antisepsia este o metodă
curativă şi se traduce din greaca veche: anti= împotriva, sepsis= putrefacţie.
Principalele reguli de păstrare a asepsiei şi antisepsiei în spital constau
în:
- obţinerea şi păstrarea sterilităţii instrumentarului chirurgical
- spălarea riguroasă a mâinilor - controlul aerobiocontaminării din sala de
operaţie (limitarea vorbitului, a tuşitului, reducerea traficului prin sala de
operaţie, acceptarea doar a celor ce au costum special şi mască, igienizarea şi
dezinfecţia încăperilor)
- asepsia corectă preoperatorie - izolarea marginilor plăgii cu câmpuri
sterile
- separarea strictă între timpii septici şi aseptici ai actului operator - drenajul
cavităţilor
- închiderea peretelui în cazul plăgilor contaminate, mai ales a celor cu
puroi sau cu conţinut intestinal septic, poate fi catastrofală. În aceste cazuri,
lăsarea deschisă a plăgii în totalitate (abdomenul “deschis” sau “semideschis”)
sau numai parţial (pielea şi aponevroza) permite drenarea unor supuraţii
profunde şi previne acumularea fluidelor care scurgându-se din plagă
antrenează şi microbi. La aceste măsuri trebuie ţinut cont şi de următorii factori:
- diminuarea zilelor de spitalizare preoperatorie
 - administrarea profilactică de antibiotice, în funcţie de riscul
infecţios.

1.8.1. PRINCIPII DE IGIENĂ ŞI REGULI DE ASEPSIE ÎN

INTERVENŢIILE CHIRURGICALE

Factorii favorizanţi implicaţi în producerea infecţiilor postoperatorii – se

împart în:
- Factorii favorizanţi locali
În funcţie de tehnica chirurgicală utilizată, în plaga operatorie se pot
creea condiţii ce pot favoriza dezvoltarea procesului infecţios. Peacock
spune că nu doar germenii trebuie acuzaţi infectarea unei plăgi
chirurgicale,ci trebuie căutate greşelile proprii în modul din timpul actului
operator.În timpul operaţiilor pot apare zone de ischemie sau chiar
necrozetisulare, hematoame, acumulări de limfă, pot fi lăsaţi corpi străini,
toşi aceştifactori contribuind la apariţia infecţiilor postoperatorii.
Tehnicile chirurgicale corecte, care nu trebuie să fie delabrante şi sălase
zone decolabile sau/şi funduri de sac, protejează organismul
dedezvoltarea unei reţele de fibrină care favorizează, în perioada
postoperatorie, multiplicarea germenilor, încarcerarea fragmente de ţesut
necrozat/devitalizat sau a cheagurilor.
Riscul de contaminare al plăgii chirurgicale depinde şi de durata
actului chirurgical. Incidenţa infecţiei plăgii este mult mai mică în operaţiile
care se desfăşoară într-un interval de până la 30 de minute, comparativ
cuoperaţiile care depăşesc 6 ore, riscul crescând pe măsură ce creşte
durata actului chirurgical.
- Factorii favorizanţi generali
- durata prelungită de spitalizare - preoperatorie şi
postoperatorie;
- stări patologice congenitale: modificări leucocitare,
agamaglobulinemia, boli congenitale cardiace, afecţiune
granulomatoasă cronică, boli congenitale ale vaselor
sanguine mari
 stări patologice dobândite – leucemia, anemii severe, diabet zaharat,
insuficienţă hepatică, insuficienţă renală, insuficienţă cardiacă, tulburări de
coagulare, afecţiuni maligne, boala de iradiere, tuberculoza activă, valvulopatii
reumatice, afecţiuni pulmonare cronice, neuropatii, operaţii pe ţesuturi ischemic,
alcoolismul, etc.
 alţi factori favorizanţi care scad mecanismele de apărare antiinfecţioasă: -
denutriţia - obezitatea - vârsta - existenţa unei infecţii cronice.
Măsuri de profilaxie şi combatere a infecţiilor postoperatorii Măsurile de
profilaxie şi combatere au drept scop prevenirea infectării plăgii cu germeni din
mediul extern sau cu germeni oportunişti. Ele se referă la: hemostază corectă,
evitarea zdrobirii de ţesuturi şi a formării de spaţii moarte, afrontarea corectă a
straturilor, suturi neischemiante şi respectare a regulilor de asepsie şi
antisepsie.
Măsuri de profilaxie pre- şi intraoperatorie Încadrarea intervenţiilor
chirurgicale în cele 4 grupe, în funcţie de riscul de infecţie, are o valoare
epidemiologică certă întrucât ea permite luarea unor măsuri care să ducă la
reducerea frecvenţei şi gravităţii unei infecţii apărute în urma unei intervenţii
chirurgicale. Profilaxia infecţiilor în plăgile chirurgicale curate (grupele I şi II)
cere executarea unui act chirurgical aseptic întrucât astfel de plăgi se
infectează din surse reprezentate de echipa operatorie, de atmosfera din sala
de operaţie sau de germeni care se găsesc pe piele în momentul operaţiei, spre
deosebire de cele contaminate (grupele III şi IV) a căror floră contaminantă este
predominant oportunistă, ceea ce obligă la aplicarea şi a altor măsuri. Pentru
aceasta, ele trebuie aplicate diferenţiat, în raport cu cele 4 grupe de plăgi şi cu
amploarea intervenţiei operatorii.
Măsuri de profilaxie postoperatorie În principiu, o plagă nu mai poate fi
infectată din afară odată ce a fost închisă. De aceea, se va acorda o atenţie
deosebită măsurilor pre- şi intraoperatorii de prevenire a infectării plăgii.
Măsurile profilactice postoperatorii vizează:
- urmărirea evoluţiei plăgii operatorii,
- funcţionarea drenajului.
Evitarea contaminării plăgii operatorii rămâne cel mai important factor de
prevenire a infecţiei întrucât antibioticul diminuă patogenitatea germenilor, dar
nu o poate anula complet.
BIBLIOGRAFIE

1. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/infectiile-nosocomiale-
intalnite-in-spitalele-din-romania-o-necunoscuta-1389883
2. Popescu GA, Şerban R, Pistol A. Consumul de antibiotice,
Rezistența microbiană și Infecții Nosocomiale în România - 2014 .
Bucureşti, 2016 (http://www.cnscbt.ro/index.php/analiza-date-
supraveghere/infectii-nosocomiale-1/524-consumul-de-antibiotice-
rezistenta-microbiana-siinfectii-nosocomiale-in-romania-2014/file)
3. https://www.umft.ro/wp
4. content/uploads/2021/10/
Infectii_asociate_asistentei_medicale_ebook.pdf
5. Sursa - Decizia nr. 2012 / 506 / UE – Definiţia IAAM, Ministerul
Sănătăţii: Ordinul nr. 1101/2016, art. 2
6. Ordinul M.S. nr. 1101 din 30 septembrie 2016 publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 7 octombrie 2016 privind
aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a
infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare
7. Ord. M.S. Nr. 1226/2012 privind gestionarea deşeurilor medicale:
modul de colectare, triere, evacuare şi depozitare temporară până la
eliminarea finală a acestora
8. Ordinul nr. 1.096 din 30 septembrie 2016 privind modificarea şi
completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 914/2006 pentru
aprobarea normelor privind condiţiile pe care trebuie să le
îndeplinească un spital în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de
funcţionare
9. Ordinul nr. 1.082/2016 pentru aprobarea modelului de documentaţie
de atribuire standard privind achiziţia de produse biocide
10. Ordinul nr. 1020/2017 privind modificarea și completarea Normelor
tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate publică
pentru anii 2017 și 2018, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății
nr. 377/2017
11. https://asistent-medical.ro/infectii-nosocomiale.html
12. 288923154-Infectii-Nosocomiale-2015-2016
13. 288923154-Infectii-Nosocomiale-2015-2016
14. Decizia 2012/506/UE
15. Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/945 a Comisiei din 22
iunie 2018 privind bolile transmisibile
16. Infectii_asociate_asistentei_medicale_ebook