ALEXANDU LĂPUȘNEANUL

-PARTICULARITĂȚILE TEXTULUI NARATIV-

Nuvela Alexandru Lăpușneanul a apărut în revista Dacia literară în 1840, fiind

prima nuvelă istorică românească, dar și o ilustrare a direcțiilor tematice deschise prin
articolul Introducție semnat de Mihail Kogălniceanu.
Nuvela își asumă atât criteriul originalității, al inspirației din istoria națională, cât și
modalitățile compoziționale promovate de romanticii europeni care preferau ca specie literară
nuvela. Din acest punct de vedere, textul negruzzian este o nuvelă romantică. Trebuie
remarcată însă prezența descrierilor monografice, tipologia personajelor și intervențiile
moralizatoare ale naratorului care aduc în nuvelă note de realism, simetria construcției, care
este o trăsătură a clasicismului, precum și surprinderea raporturilor fiziologice ale
personajelor și a stărilor patologice care trimit spre naturalism.
Sursele de inspirație sunt cronica lui Grigore Ureche Letopisețul
Țării Moldovei, dar și letopisețul lui Miron Costin de unde autorul preia scenele de răzvrătire
a maselor populare în vremea lui Alexandru Iliaș Vodă. Se poate vorbi de o contaminare a
surselor, de amplificări și selecții, de introducere a unor personaje imaginare, fără exactitate
istorică, dar cu intenția de a crea o imagine plauzibilă și semnificativă a Evului Mediu
românesc. Tema este dată de evocarea unei domnii zbuciumate din
medievalitatea românească: întoarcerea lui Alexandru Lăpușneanu pentru a doua sa domnie,
între anii 1564- 1569. Întâlnirea lui Alexandru Lăpușneanul cu delegația celor 4 boieri
trimiși de țară reprezintă scena introductivă a nuvelei, moment ce reflectă determinarea
personajului dar și specificul vremurilor, pline de intrigi politice și dorință după putere. În
ciuda faptului că țara nu îl vrea nici nu îl place, Alexandru hotărăște să înainteze, cu voia ori
fără lor,  rostind replica-motto: „Dacă voi nu mă vreți eu vă vreu…”. 
Secvența uciderii celor 47 de boieri și așezarea capetelor lor într-o
piramidă, după funcție și rang, ilustrează dorința de răzbunare a personajului în fața unor
boieri care îl vânduseră în trecut. Scena are suport istoric real și este creată pentru a dinamiza
nuvela și a pune în evidență cruzimea personajului principal.
Viziunea despre lume a lui Negruzzi este una specific pașoptistă.
Negruzzi se înscrie în programul „Daciei literare”, inițiat de Kogălniceanu prin inspirația din
istoria națională. În nuvelă, Costache Negruzzi îmbină elemente din realitatea istorică
(existența personajului principal, uciderea boierilor) cu elemente ficționale (boierul Stroici,
uciderea lui Moțoc), construind astfel o cutremurătoare creație epică.
Titlul ne îndreaptă interesul asupra personajului principal al
nuvelei, erou literar de mare complexitate şi forţă, un personaj romantic ce trădează putere și
vitalitate. Perspectiva narativă  este obiectivă naraţiunea este la persoana a III-a,
naratorul este omniscient, prezintă cu dexteritate comportamentul personajelor, având
cunoştinţă cu privire la gândurile şi atitudinile lor. Naratorul este parţial obiectiv, în mare
parte evitând să-şi expună judecăţile vizavi de personajele sale.
Compoziția nuvelei este riguroasă și coerentă.
Episoadele se grupează în patru capitole ce au concentrarea actelor unei piese de teatru și un
moto semnificativ: 1. Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu reprezintă cuvintele domnitorului
hotărât să recapete tronul Moldovei. 2. Ai să dai samă, doamnă este replica unei văduve de
boier ucis de Lăpușneanu, amenințare directă pentru doamna Ruxandra, soția domnitorului. 3.
Capul lui Moțoc devine răspunsul mulțimii asuprite, apăsate de sărăcie și biruri, venită la
curte pentru a cere înțelegere și dreptate. 4. De mă voi scula pre mulți am să popesc și eu sunt
cuvintele de amenințare ale lui Lăpușneanu, aflat pe patul de suferință după o criză mistică în
care ceruse să fie călugărit. Din punctul de vedere al mijloacelor
artistice, pe Negruzzi îl caracterizează sobrietatea exprimării și precizia. Înregistrarea fără
înflorituri a mişcărilor, a gesturilor, a detaliilor de comportament, concizia notării reprezintă
primul mare succes al prozei noastre artistice. Narațiunea lui Costache Negruzzi
este nu doar cap de serie a nuvelisticii românești, ci și o probă literară exemplară pentru
modul particular în care literatura română a asimilat ideile romantismului european.