O SCRISOARE PIERDUTĂ

CARACTERIZARE ZOE TRAHANACHE

Reprezentată la 13 iulie 1884 în prezența reginei Carmen Silva, opera O scrisoare

pierdută prezintă eterna dorință de parvenire a oamenilor. I.L Caragiale a oferit, prin această
comedie, un manual satiric despre mecanismele puterii din totdeauna. Jocul electoral devine o
simplă convenție în care alegătorii sunt înșelați, iar aleșii sunt conduși doar de voința de
putere. Tema comediei este demascarea prostiei umane și a imoralității publice și private,
dezvăluirea împletirii de interese dintre două grupări politice locale ale partidului de
guvernământ, într-un oraș de provincie, capitala unui județ de munte. Conținutul operei are un
puternic caracter social, dar și de viața familială. Nimeni nu se sinchisește de nimic,
imoralitatea e suverană peste tot, la toate nivelele, în oraș, în case pretențioase, la moșieri și la
burghezi. Titlul pune în evidență contrastul comic dintre aparență și esență.
Pretinsa luptă pentru puterea politică se realizează, de fapt, prin lupta de culise, având ca
instrument al șantajului politic o scrisoare pierdută, pretextul dramatic al comediei. Articolul
nehotărât o indică atât banalitatea întâmplării, cât și repetabilitatea ei.
Conflictul din O scrisoare pierdută e realizat pe baza unei
tehnici artistice numită bulgărele de zăpadă. Conflictul principal atrage după sine conflictul
secundar precum bulgărele în rostogolire. Încercările disperate de recuperare a acestei scrisori
sunt secondate de alte conflicte: Cațavencu este șantajat de Trahanache, Farfuridi și
Brânzovenescu iubesc trădătorii, dar urăsc trădarea, Dandanache nu vrea să piardă postul de
deputat pe care familia îl deținea de la pașopt.
La sporirea complexității conflictului contribuie
trei procedee: repetiția, asigurată de cetățeanul turmentat care intră de mai multe ori în scenă
și aduce scrisoarea atunci când nimeni nu se mai aștepta, evoluția inversă a seriilor de
personaje: la început gruparea lui Cațavencu părea să fie câștigătoare, în cele din urmă, cei
care erau învinși câștigă, cu toate că prin alegerea unanimă a lui Dandanache se creează
impresia că a câștigat un al treilea, și interferența seriilor de personaje: la final, toată lumea
se împacă declarându-se mulțumită. În construirea incipitului,
Caragiale a folosit tehnica acumulărilor succesive, oferind informații incomplete publicului
cu scopul de a capta atenția acestuia. Incă din prima scenă, Ghita Pristanda il informează pe
Ștefan Tipătescu, prefectul județului, în legătură cu un document despre care adversarul lor
politic, Nae Cațavencu, afirmase că îi asigură postul de deputat. Abia in scena a III-a apariția
lui Zaharia Trahanache lămurește misterul asupra scrisorii. Finalul este specific unei comedii,
surprinzând rezolvarea conflictului exterior în momentul în care Zoe Trahanache își
recuperează scrisoarea. Ea îl pedepsește pe Cațavencu, obligându-l să organizeze petrecerea
dată în cinstea celui ales în locul său, Agamemnon Dandanache.
Acțiunea se desfășoară în capitala
unui județ de munte, în timpul unei campanii electorale.
Actul I începe în casa prefectului Ștefan
Tipătescu căruia Ghiță Pristanda, polițaiul, îi relatează despre misiunea de a afla ce discutau
inamicii politici grupați în partidul lui Nae Cațavencu care se afla în posesia unui document
cu care îi obliga pe cei de la putere să-l susțină. Zaharia Trahanache este chemat la Cațavencu
pentru a i se arăta scrisoarea de amor a prefectului către Joițica Trahanache. Zoe a fost si ea
chemată la redacție ziarului lui Cațavencu și acesta i-a promis că îi va înapoia scrisoarea
dacă i se va sigura alegerea ca deputat. Lucrurile se complică atunci când în scenă apar
Farfuridi și Brânzovenescu, doi membri ai partidului, care se tem de trădare. Apariția
cetățeanului turmentat, care nu știe cu cine să voteze, este uimitoare pentru Zoe și Fănică,
deoarece acesta le mărturisește că el a găsit scrisoarea, dar că a fost surprins de Cațavencu
tocmai când o citea din curiozitate. El l-a îmbătat și i-a furat scrisoarea. Vine apoi Trahanache
pentru a-i anunța că tocmai a descoperit o poliță falsă semnată de Cațavencu.
Actul al doilea se
desfășoară în salonul casei lui Tipătescu. Cațavencu este arestat din ordinul lui prefectului.
Zoe este decisă să susțină alegerea lui Cațavencu. Plânge, leșină, devine energică și chiar
amenințătoare în încercarea de a-l convinge pe Tipătescu să accepte această soluție. Ștefan
încearcă să-i ofere lui Cațavencu diverse funcții, dar acesta nu acceptă. Cetățeanul dorește să
afle cu cine trebuie să voteze, iar Tipătescu, dezgustat, îl indică pe Cațavencu. În acest
moment Pristanda aduce o telegramă foarte urgentă, în care se cerea alegerea lui Agamemnon
Dandanache ca deputat pentru județ. În actul al treilea,
acțiunea se petrece în sala cea mare a primăriei, unde au loc discursurile alegătorilor. Zoe și
Tipătescu îi cer insistent lui Trahanache să anunțe condidatura lui Cațavencu și să împiedice
astfel publicarea scrisorii. Acesta refuză, bazându-se pe polița falsificată. Când Trahanache
anunță numele candidatului Agamemnon Dandanache, în sală se iscă o încăierare. Încercarea
lui Cațavencu de a vorbi în public despre scrisoare eșuează, iar în mulțime acesta pierde
scrisoarea, care este găsită a doua oară de Cetățeanul turmentat, care o duce destinatarei.
Actul al
patrulea se petrece în grădina casei lui Trahanache. Candidatul venit de la Centru le
povestește cum a ajuns să fie trimis în acest județ. Dandanache a găsit o scrisoare de amor în
paltonul pe care un domn însemnat l-a uitat la el acasă și-l amenințase pe acesta cu publicarea
ei la ziarul Războiul în cazul în care nu i se va asigura alegerea în parlament. Cațavencu îi
mărturisește lui Zoe că a pierdut scrisoarea, iar atunci intră cetățeanul turmentat care îi spune
că a găsit-o și care are aceeași dorință de a i se spune cu cine să voteze. Joițica îi cere lui
Cațavencu să completeze buletinul de vot cu numele lui Dandanache. Zoe
Trahanache este unul dintre personajele principale ale textului, singurul personaj feminin din
operă și, totodată, cea mai distinsă femeie din teatrul lui Caragiale, ea neputând fi inclusă în
lumea de jos, ci în clasa aristocrată, a burheziei. Zoe
este un personaj caricatural, principalele trăsături decurgând din manifestarea diversificată a
comicului, care defineşte contradicţia dintre esenţă şi aparenţă. Zoe vrea să pară o doamnă
distinsă, o soţie fidelă şi o familistă autentică, însă esenţa caracterului său este minciuna,
adulterul şi perfidia. Ca statut
social, este soția unui important om politic din județ, Zaharia Trahanache, liderul local al
partidului de guvernământ. Din punct de vedere psihologic este o femeie cu o personalitate
puternică, care-i domină pe cei din jur. Din cauza pierderii scrisorii devine o fire agitată și
nestăpânită care trece ușor de la o stare la alta: agitată, scoate gazeta și citește, dezolată,
revenindu-i deodata toată energia. În ceea ce privește statutul moral, aceasta întruchipează
tipul adulterinei, având o relație extraconjugală cu Ștefan Tipătescu, prefectul județului. Firea
ei teatrală, prefăcută se remarcă în relația cu cei doi bărbați din viața sa, singura preocupare a
acesteia este de a salva aparențele, de a-și păstra imaginea de femeie onorabilă. Portretul
acesteia se conturează atât prin mijloace de caracterizare directă, cât și prin mijloace de
caracterizare indirectă. În mod direct, o parte din trăsăturile ei se desprind din indicațiile
scenice și din cuvintele altor personaje. Trahanache o consideră sensibilă ( cum e ea
simțitoare), Tipătescu precizează că este o fire glumeață, iar după ce află că a pierdut
scrisoarea o consideră neglijentă, necugetată. Cațavencu o asociază unui înger, fiindcă l-a
ajutat. Prin autocaracterizare, Zoe afirmă despre sine că este o femeie bună. După ce onoarea
i-a fost salvată, este dispusă să fie generoasă: sunt o femeie bună, am să ți-o dovedesc.
Există mai multe secvențe în care comportamentul si limbajul dezvăluie
indirect trăsăturile de caracter ale lui Zoe: teatralitatea și prefăcătoria. O scenă sugestivă în
acest sens este reprezentată de una dintre discuțiile ei cu Tipătescu. În timp ce plânge și
imploră iertarea acestuia, apelează la sentimente: Judecă-mă, Fănică, judecă-mă...Fănică,
dacă mă iubești, dacă ai ținut tu la mine măcar în viața ta, scapă-mă... . După mai multe
refuzuri din partea lui, devine brusc energică, vorbindu-i cu foarte multă hotărâre: am să lupt
și cu tine, om ingrat și fără inimă.
Zoe manifestă un spirit pragmatic, este foarte realistă,
sentimentele fiind inexistente. Când Tipătescu îi propune să fugă împreună, îi amintește de
poziția lui în societate, iar când află că Tipătescu l-a arestat pe Cațavencu, ea îi dă ordin lui
Ghiță să-l elibereze, fiind conștientă de urmările unui astfel de gest: Ești nebun? Ce-o să zică
la București că l-ai arestat pe Cațavencu înaintea alegerilor?. Spre final, scena discuției cu
Cațavencu dezvăluie aceeași dualitate a femeii. Atâta timp cât scrisoarea era în mâinile lui
Cațavencu, era dispusă să fie amabilă, generoasă, iar după ce Cațavencu îi spune că nu mai
are documentul compromițător, a devenit arogantă și amenințătoare: Când te-a arestat Fănică
te-am scăpat eu! Acum te arestez eu și n-ai să scapi decât atunci când îmi voi găsi scrisoarea.
După ce lucrurile reintră în normal, Zoe devine liniștită și
demonstrează, din nou, perspicacitate și pragmatism, căci ea cunoaște dedesubturile vieții
politice. De aceea, îl încurajează pe Cațavencu: Fi zelos, aceasta nu e cea din urmă Cameră.
În opinia mea, prin Zoe Trahanache, dramaturgul satirizează
imoralitatea în viața de familie. Fiind singurul personaj feminin, Zoe se integrează perfect
într-o lume de carnaval, ridicolă, o lume a ambițiilor și a orgoliilor nejustificate. La fel ca
celelalte personaje și în realizarea acesteia se regăsește contrastul dintre aparență și esență.
Abilă și teatrală, Zoe luptă pentru propriul interes, singurul ei scop fiind de a-și apăra statutul
de femeie onorabilă. De altfel, toate personajele din această comedie sunt adevărate expresii
ale "formelor fără fond", tipologii reprezentative pentru o societate pe care Maiorescu o
caracterizează prin neadevăr.George Călinescu afirmă că Zoițica este distinsă la limită,
temătoare de reputația ei. N-avem niciun indicu că ar fi ignoantă, nici unul că ar fi vulgară,
ori lipsită de sentiment. Caragiale a intuit că o domina bona”, o femeie care este idolul
bărbaților, nu trebuie zugrăvită realistic. Zoe este în faza plastică a icoanei, puțin hieratică.
Pompiliul Constantinescu: Zoe unește ambiția socială
și grija de reputație cu iubirea clandestină pentru Tipătescu.