Alexandru al III-lea al Macedoniei

Alexandru al III-lea al Macedoniei sau Alexandru cel Mare a fost una dintre cele
mai ilustre si controversate personalitati ale lumii antice. De-a lungul timpului au
existat divergente in parerile istoricilor in ceea ce priveste caracterul si talentele
sale. Insa un lucru este cert: a fost una dintre cele mai mari personalita istorice si
unul dintre cei mai renumiti strategi miltari.

Ridicarea casei regale a Macedoniei si imprejurarile nasterii lui Alexandru.

Dupa cum spune legenda la sfarsitul sec. al VIII-lea i.Cr , intr-un colt al Iliriei antice
3 frati greci numiti: Gaianes, Aeropus si Perdiccas, care pretindeau ca se trag din
semizeul Heracles, au ajuns in Macedonia de Sus, care se intinde la nord de Golful
Salonic, s-au pus in slujba unui sef din Lebeea. Dupa un anumit timp acest stapan
a observat ca portia de paine a lui Perdiccas este mai mare decat a celorlalti
slujnici, atunci acesta a intrebat-o pe sotia sa despre acest aspect si aceasta ii
raspunde ca si ea a observat si crede ca acesta are puteri magice deoarece cand ii
da ratia, aceasta este la fel ca si a celorlalti, dar cand acesta o atinge ea se
dubleaza singura. Stapanul auzind acestea se hotaraste sa-i alunge pe cei 3 frati.
Cand acesta le spuse sa plece cei 3 ii raspund ca ar pleca fericiti daca si-ar primi
leafa. Acesta in schimb le arata o raza de soare ce se strecura printr-o gaura
rotunda din acoperis si le spune: “ Iata leafa pe care o meritati, luati soarele
acesta, vi-l dau”. Auzind acestea Perdiccas a facut un cerc pe pamant, in jurul
acesti raze si ii raspunde stapanului ca primesc bucurosi aceasta rasplata, voind sa
se inteleaga ca ei vor fi proprietari si vasali asupra acestui petic de pamant. Dupa
acestea cei 3 s-au stabilizat la poalele muntelui Bemion, unde Perdiccas, mai
tarziu, devine rege al acestui tinut, casatorindu-se cu fiica regelui din aceste
tinuturi.

Dupa moartea lui Perdiccas au urmat la tron diferiti regi, dintre care cel mai
notabil fiind Alexandros sau Alexandru I. Acesta a vizitat Grecia in 496 (in aceasta
perioada grecii nu faceau deosebire intre macedoneni, iliri, mesieni si traci,
considerandui pe toti barbari). Acestia nu au stiut cum sa-l trateze pe tanarul rege
vazand ca acesta este foarte cult, vorbindu-le limba si fiind foarte entuziasmat de
sporturile lor. Dar cand Alexandru le spuse ca are intentia sa participle la jocurile
olimpice ce aveau loc din 4 in 4 ani la Olimpia din Elida, acestia l-au refuzat
spunand ca este barbar si la aceste jocuri participa numai grecii. Atunci Alexandru
a probat cu indignare ca se trage din grecii din Argos, urmasii marelui Heracle,
care intemeiase el insusi aceste jocuri. Victoria acestuia la cursele pe jos au
produs o mare emotie in randul grecilor si poetul liric Pindar ii scrie o oda
entuziasmata. Prin aceasta recunoastere a grecilor, ca Alexandru este grec,
acestia au facut un act diplomatic deoarece in aceasta epoca statele grecesti
traind sub amenintarea marelui Imperiu Persan, considerau ca aceasta
recunoastere constituie un obstacol puternic in drumul persilor spre Grecia de
nord. Deoarece trecerea persilor din Orient, pe uscat, se facea prin Helespont
(Bosfor), trecand prin Tracia si Macedonia.

Cu toate ca se considera grec, Alexandru o casatoreste pe o sora de a lui cu un

persan care avea mare trecere pe langa Marele Rege, acest fapt determinandu-l
sa faca un juramant de credinta lui Darius, in 492 i.Cr. Acesta il intovaraseste pe
urmasului lui Darius, Xerxe in expeditia din 480 i.Cr, in urma careia incendiaza
Atena. In timpul luptelor de la Plateea intoarce armele impotriva persilor, astfel
ajutand Atena sa castige batalia. Aceasta fapta aducandu-i numele de Filoelen.

In 465 i.Cr Artaxerx I, il urmeaza pe Xerxe iar in 454 i.Cr Alexandru moare, la tron
urmadui Perdiccas al II-lea. Ca si tatal sau,se considera un grec adevarat si palatul
sau era intotdeauna deschis savantilor si literatilor greci. In timpul razboiului
peloponesiac, 451-404 i.Cr, cu anumite intreruperi, Perdiccas al II-lea intervine
cand de partea Atenei, cand de partea Spartei. Acest lucru legand statele grecesti
de Macedonia. In 413 i.Cr Perdiccas al II-lea moare, urmand la tron fiul sau
nelegitim Arhelaus. Acesta, dupa cum povesteste Tucidide, a facut cat toti regii
dinaintea sa, civilizand poporul macedonean in cultura Elena. El muta capitala
primitiva din Aegeea catre sud, la Pella. In timp ce statele grecesti erau antrenate
in razboi, acesta creaza un adevarat stat. In acest timp capitala Macedoniei devine
un centru al scriitorilor greci care cautau pace si liniste. Cel mai faimos dramaturg,
Euripide, paraseste Atena in 408 i.Cr si se stabileste aici pana in 406 i.Cr cand isi
gaseste un sfarsit tragic, fiind sfasiat de cainii salbatici, tinuti de Arhelaus in palat.

In 399 Arhelaus este asasinat, urmand o lunga perioda de anarhie pana in 358
cand urca la tron Filip al II-lea. Acesta era un mare admirator al Atenei dar avea un
respect deosebit pentru Teba, oras in care a fost prizonier timp de 3 an. El a fost
gazduit aici de rudele marelui general Epaminonda care a dus prin antrenament
armata tebana la o inalta perfectiune. Intorcandu-se in Macedonia el a vrut sa
reorganizeze armata dupa modelul teban, dar nu a putut face nici o schimbare
mai importanta pana la inceputul domniei sale.

Filip al II-lea era considerat un barbat frumos, bine facut si entuziast, care poseda
cultura ateniana admisa de aristocratia din campia macedoneana, dar nu era
intotdeauna in stare sa-si infraneze asprimea si exuberanta ereditatii sale
muntenesti. Intreaga sa viata ni se prezinta sub aspectul unui pendul, osciland
rand pe rand intre cele doua stari.

Ca orice om atenian cult avea maniere incantatoare si stia sa vorbeasca bine si

incantator. Insa in acelasi timp, asprimea sa caracteristica era un exemplu pentru
cei pe care nu reusea sa-i miste prin cuvinte sonore.

La inceputul domniei sale aveau inca trecere multe obiceiuri primitive si functia
regala era o simpla demnitate de sef de gen patriarhal. Exista un congres
rudimentar pe care trebuia sa-l prezideze si cand cineva primea vina capitala si
era declarat vinovat, Adunarea Sefilor il injunghia pe condamnat.

Dupa o perioada, se dezvoltase o clasa formata din marii proprietari elenizati din
campie care erau calificati drept hetairoi sau “camarazii” regelui. Acesti
“camarazi” formau o noua armata Cavaleria. Infanteria formata din tarani era
instruita sa lupte, ca si tebanii, in formatie de falanga.

Filip se va indragosti de Olimpia, fiica regelui Neoptolem I din Epir, care isi tragea
originea la Neoptolem, fiul lui Achile si de la Aiax, fiul lui Zeus. Aceasta practica
ritualurile orgiastice ale lui Orpheu si Dionysos.
 Dupa nasterea lui Alexandru, Olimpia incepu sa insiste cum ca Filip nu ar fi tatal
lui Alexandru deoarece in noaptea conceperii acestuia, ea a vut un vis despre
fulgere, interpretat cum ca Zeus-Amon a intervenit in procreerea viitorului rege.

In ziua nasterii lui Alexandru preotii din Ephes au spus: “In aceasta zi s-a aprins
intr-una din partile lumii o torta care va distruge intr-o zi tot Orientul”.

Copilaria lui Alexandru si expansiunea Macedoniei

Olimpia gasi pentru Alexandru o doica de origine nobila Lanicea, care ramane
in palat pana la cea de-a a sasea aniversare a acestuia. In acest timp numai
Olimpia s-a ocupat de educatia lui, Filip fiind ocupat cu noua sa armata, pregatind
marile invazii ale acesteia. In anul 355 i.Cr, isi trimite soldati catre nord, in Bulgaria
de azi, dupa ce ocupa aceasta portiune se indrepta spre vest, invingand ilirii. Catre
sfarsitul anului cobora pana la Matone, o colonie ateniana din vestul golfului
Salonic, orasul ii inchide portile, fortandul sa-l asedieze. Filip ii obliga pe soldati sa
invinga sau sa moara, lund scarile de pe ziduri si facand retragere imposibila. In
aceasta lupta Filip a fost lovit de o sageata in obraz care a dus la pierderea unui
ochi. Cu toate ca a cucerit aceasta cetate el a ordonat soldatilor sai sa nu ucida
sau sa ia nici un ostatic atenian, lasandui pe acestia sa plece in liniste.

Dupa o scurta perioada petrecuta la Pella, timp in care rana sa vindecat, acesta
se reintoarce in tabara, se reintoarce in tabara, continundusi campania inceputa.

De la varsta de 7 ani baietii de familii nobile erau dati in grija unui preceptor, in
cazul lui Alexandru, Leonida a fost numit in aceasta functie. Leonida era o
persoana austera si rigida, el spunea ca oboseala si lipsurile sunt cel mai bun leac
impotriva exceselor tineretii si lenei. Acesta il invata pe pint economia si
moderatia in toate. Odata cand Alexandru a aruncat, nebuneste, o cantitate
uriasa de tamaie in focul sacrificiului unei serbari, acesta la certat si ia cerut sa nu
mai fie risipitor.

Filip isi continua ‘cruciada’ in jurul Macedoniei incercand sa uneasca statele

grecesti sub un singur conducator mlilitar (nu vroia sa uneasca statele grecesti
din punct de vedere social si politic, ci doar din punct de vedere militar), dar
Demostene creaza la Atena un partid antimacedonean si nu-l recunoaste pe
acesta ca lider militar. Dupa o scurta perioada in care, acesta cucereste cateva
state care i se impotriveau, ajunge la portile orasului Delfi, unde consiliul
Amfictionic il numi presedintele uniunii statelor grecesti.

Adolescenta lui Alexandru si ucenicia regala

Inca din copilarie, Alexandru a fost atras de Iliada lui Homer si se asemana cu
eroul Homeric Ahile. In ochii tatalui sau fiind doar un copilandru pios si iubitor de
carte. Insa un incident care a schimbat aceasta parere a lui Filip, despre fiul sa, ne
este povestita in detaliu de Plutarh. Intro zi un negustor de cai teslieni, ia adus lui
Filip un cal numit Bucefal, ‘Cap de bou’, un armasar negru cu o pata alba in frunte,
iar pe sold o pata in forma de cap de bou. Dar cand a vrut sa-l incerce la calorie,
Filip a fost dezamagit, ca nimeni nu-l putea calari pe Bucefal, acesta fiind foarte
salbatic. In schimb Alexandru a luat calul de haturi si la imblanzit. Vazand acestea
Filip la luat in brate si i-a spus cu lacrimi in ochi: “Fiul meu, cauta in alta parte un
regat care sa fie demn de tine; Macedonia prea mica pentru ati fi de ajuns!”

Cand Alexandru implini 13 ani, Filip se gandeste ca este timpul sa-l dea pe
mana unui preceptor, care sa-i neutralizeze influenta mistica a Olimpiei si
educatia severa si nesociabila a lui Leonida. Acesta se hotara sa-l lase pe fiul sau
pe mana marelui filozof Aristotel, cu care era prieten.

In ciuda materialismului lui Aristotel si a dragostei lui pentru realitate,

Alexandru nu-si pierdu inocenta spiritual care-I caracterzase copilaria si urma sa
gramatica, muzica, geometria, retorica, filozofia si medicina.

Cand implini varsta de 16 ani, Alexandru a fost luat de Filip, care intreprinse o
campanile militara in nordul Macedoniei si in timp ce asedia Perintul a fost ranit
grav la un umar, si-l invata mestesugul regalitatii militare. Dupa ce asista la o mica
batalie, acesta a fost trimis inapoi in Macedonia pentru a indeplini functia de
regent. In timp ce Filip era cu armata macedoneana intro campanie in Tracia, are
loc o revolta a medarilor, o zona prin care Filip vroia sa o strabata la intoarcere.
Atunci Alexandru in calitate de regent, a strans o mica armata si a plecat in
campania de pedepsire a acestor triburi. Armata macedoneana a infrant revolta si
Alexandru a decis sa intemeieze aici o colonie macedoneana care a primit numele
de Alexandria sau Alexandriopolis, in cinstea sa. La 16 ani Alexandru castigase
respectul si simpatia armatei. Auzind acestea Filip il cheama pe Alexandru sa-l
intampine in sudul Dunarii, urmand sa se intoarca impreuna in Pella. Langa
capitala de astazi a Bulgariei, Sofia, armata macedoneana este prinsa intro
ambuscada si Filip era sa-si piarda viata, dar a fost salvat la timp de Alexandru.

In primavera anului 338, sosi la Pella o cerere a Consiliului Amfictionic, care-l

rug ape Filip sa vina cu armata in sud, sa pedepseasca triburile muntoase din
Amfissa. Acestia fiind certati cu delfienii si luand cu forta unele teritorii ale lui
Apollo. Acestia au primit ajutorul Tebei si celelalte state grecesti au refuzat sa se
amestece, nedorind sa se compromita. Prin aceasta ‘cruciada’, Filip reusi sa-i de-a
destule motive lui Demostene, sa convinga atenieni ca Filip vrea sa atace si sa-si
anexeze cetatile grecesti. Atena face o alinta cu Teba, impotriva Macedoniei.
Dupa ce Filip cucerii Amfissa, tebanii care odinioara au fost prieteni cu
macedonenii, au fost tentati sa accepte tratativele de pace, dar atenienii au
raspuns violent si iau facut pe tebani tradatori. Alexandru a luat parte la lupta in
fruntea cavaleriei de elita macedoneana, asa numitii ”Camarazi”. Aceasta batalie
a fost un success pntru macedoneni, Alexandru impreuna cu Camarazii sai fiind
un element decisive in deznodamantul bataliei. Totusi Filip a eliberat prizonierii
de razboi, doar pe cei atenieni, pe cei tebani vanzandui ca sclavi ca pedeapsa a
incalcarii vechii prietenii intre cele 2 state. Cand un general de-al sau a vrut sa-i
aminteasca ca acum Atena este in mainile lui si ca ar putea sa o distruga, acesta ia
raspuns: “ Am infruntat toate aceste primejdii pentru glorie si acum sa distrug
centrul acestei glorii? Fereasca Zeii!”.

Toata lumea il iubea pe Alexandru si pentru soldatii macedonenii a ajuns un

idol. Se spune chiar ca lui Filip ii placea sa auda soldatii spunand ca el este
generalul lor iubit si Alexandru era adevaratul lor rege.
 Sfarsitul domniei lui Filip si inceputurile domniei lui Alexandru

Timp de aproximativ un an Filip calatorii prin Grecia, unind statele grecesti sub
conducerea lui, cu scopul cruciadei panelenice impotriva persilor. In toamna
anului 337 i.Cr, toate statele grecesti, in afara de Sparta il numi generalisim al
Eladei. Dupa acestea se intoarce la Pella, incapand pregatirile pentru expeditie.

Filip se indragosteste de Cleopatra sau Euridice, fica unui general de al sau

Attalos. Aceasta ii spune ca nu vrea sa fie o nevasta secundara si prin urmare
trebuie sa divorteze de Olimpia, lucru care se si intampla. In timpul banchetului ce
precede nuntii, Attalos bea in cinstea mirilor si pune ca acum lumea se poate
astepta la nasterea mostenitorului tronului. Alexandru auzind astea il lovi pe
acesta, timp in care Filip scoate sabia si o ridica asupra lui Alexandru, dar piciorul
schiop cedeaza si ramane buimacit pe podea. Atunci Alexandru aratandu cu
degetul dispretuitor spre el: “Priviti-l, macedoneni”, rase el “iata-l pe acest om
care se pregatea sa treaca din Europa in Asia si care nici nu e in stare sa treaca de
la o masa l alta fara sa cada”. Dupa aceea pleca, o lua pe Olimpia si cativa intimi
de ai sai si fugi in Epir, la curtea unchiului sau, fratele Olimpiei. Filip fiind constient
de greseala facute, trimite oameni la curtea din Epir, care-l conving pe Alexandru
sa revina acasa.

Fillip isi propune ca in toamna aceea sa porneasca invazia in Asia Mica. Ca

avangarda trimite un corp de armata sub conducerea a doi dintre generalii sai,
Parmenion si Attalos, la Helespont. Cel mai importat banchet pana la inceperea
expeditiei , era casatoria ficei sale Cleopatra. Dar in timpl banchetului a fost
asasinat.

La nici 20 de ani Alexandru devine rege. O sarcina grea a cazut pe umerii lui ,
atunci cand inca nu era calit indeajus, trebuia sa-si conduca supusi, dar mintea lui
era inca nematurizata.

Timp de doi ani (336-334 Î. Hr.), el continuă opera începută de tatăl său - care
urmărea consolidarea politică a Macedoniei - pacificând Tracia, trecând Balcanii
pentru a lupta împotriva tribalilor, ilirilor şi geţilor, care, rând pe rând, sunt
înfrânţi.
În timpul acestei expediţii, în oraşele greceşti, a căror încercare de desprindere o
frânase el însuşi încă din 336, se răspândeşte zvonul morţii lui Alexandru, care dă
naştere în teritoriile greceşti unor agitaţii şi încercări de revoltă, întreţinute de
oratorul Demostene; încetarea mişcărilor din Grecia va surveni distrugerii Tebei,
pe care tânărul rege o ordonă în urma votului sinedrionului (consiliului) din
Corint, care decisese distrugerea oraşului, datorită refuzului conducătorilor lui de
a se supune.

Expeditia in tinuturile Persane

Tânarul rege a început de foarte devreme să construiască, în mod conştient,

această imagine de nou Ahile: frumuseţea, îndrăzneala, inteligenţa eroului se
regăseau în el peste secolele care îl despărţeau de războiul Troiei. Pentru a-şi
întemeia puterea, Alexandru şi-a construit o ascendenţă divină şi s-a dat drept
urmaş al lui Hercule, după mamă. În 334 i.Hr, după ce a trecut podul Heles, la
Troia, primul act politic întreprins de Alexandru cel Mare a fost ceremonia la
mormintele lui Ahile şi Patrocle.

După ce a lăsat supravegherea Greciei în seama lui Antipatros, Alexandru s-a

îndreptat împreună cu contigentele cele mai sigure ale armatei sale spre Asia (335
i.Hr.). În fruntea unei armate formate din 30.000 de pedeştri şi 5.000 de călăreţi,
Alexandru pleacă din Amfipolis, Tracia, şi debarcă la Troia.

Armata persană, mult superioară numeric, încearcă să oprească trupele

macedonene pe malul raului Granicos, în mai 334 i.Hr. Deşi au fost obligaţi să
traverseze râul şi să escaladeze un mal abrupt, macedonenii i-au pus pe fugă pe
perşi, după o luptă crâncenă dintre cele două cavalerii, în cursul căreia Alexandru
a fost în pericol de moarte de mai multe ori.

După această luptă, Alexandru intenţionează să cucerească toată regiunea de

coastă, cu scopul de nu da persanilor posibilitatea de a avea o bază de la care să
încerce invadarea Greciei. Astfel, eliberează câteva oraşe de tiranii sau de oligarhii
satrapi care le guvernau, restabilind democraţia. Unele oraşe, cum ar fi
Halicarnas, Lampsaca sau Aspendos, îi rezistă şi au fost pedepsite cu asprime.
În timpul iernii 334 i.Cr.-333 î.Cr, Alexandru a cucerit cetăţile Lycia, Pamfilia şi
Pisidia, în sudul Asiei Mici, încredinţând guvernarea acestora prietenului său,
Nearchos. De aici, Alexandru se îndreaptă spre interiorul regiunii şi ocupă
Gordion, unde legenda spune că a desfăcut cu o lovitură de sabie nodul care fixa
jugul de carul regelui Gordios (conform legendei, cel care reuşea acest lucru avea
să stăpânească imperiul). Apoi, Alexandru se îndreaptă spre est, spre munţii
Taurus, pe care îi traverseză cu uşurinţă.

Pompei ajuns în Tars, Alexandru îl cucereşte, după care cade grav bolnav; unii
spun că din cauza oboselii, alţii că pricina ar fi fost baia în apa rece ca gheaţa a
râului Cidnus. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât regele Spartei încercă o
revoltă, aliindu-se cu perşii. Cu toate acestea, Alexandru se mobilizează şi, ajutat
de locul propice al bătăliei, dar şi de abilitatea sa de a-şi ordona şi conduce
trupele în luptă, reuşeşte să pună pe fugă imensa armată de 600.000 de oameni
pe care perşii o strânseseră pe câmpia de la Issos. Darius fuge, lăsându-şi în
mâinile învingătorului mama, soţia, fiicele şi o pradă de război imensă şi se
retrage dincolo de Eufrat.

Se spune că Alexandru nu a profitat niciodată de poziţia sa de învingător şi a tratat

prizonierele cu toată consideraţia cuvenită rangului lor.

Bătălia de la Issos a avut mai multe puncte decisive Alexandru, cu o armată

experimentată şi compactă, a întâlnit o armată dezorganizată formată din soldaţi
din mai multe ţări. Bătălia decisivă s-a dat la Issos. Aici, oastea lui Alexandru a
întâlnit armata persană într-un câmp deschis. Darius a atacat primul aruncând, în
prima faza a luptei, cavaleria. Alexandru a aşteptat pe loc prima iniţiativă a lui
Darius al III-lea, aşteptând cavaleria. Oastea lui Alexandru s-a desprins în două
lăsând cavaleria să intre pintre ei şi, prizând-o ca într-un cleşte, a distrus-o (vreo
80.000 de soldaţi). Apoi Alexandru a lansat un atac puternic în flancul armatei
persane. Perşii pierzând grosul armatei lor (cavaleria) au început să dezerteze,
lăsându-l pe Darius singur.

De acum, drumurile Siriei şi ale Egiptului sunt în faţa lui Alexandru, cu atât mai
mult cu cât multe oraşe i se predau. Singur Tyr a rezistat timp de 6 luni, ceea ce va
atrage asupra lui mânia lui Alexandru. Cetatea a fost în cele din urmă învinsă şi cei
30.000 de prizonieri luaţi de armata lui Alexandru au fost vânduţi ca sclavi.

Apoi regele atacă şi cucereşte Gaza, fiind rănit de 2 ori.

Ocupând Memphisul, Alexandru este întâmpinat ca un eliberator de către
egipteni, fiindcă perşii nu erau iubiţi în această parte a lumii. Dorind să
răspândească elenismul pe valea Nilului, tânărul rege întemeiază în vestul deltei
oraşul Alexandria, primul cu acest nume, ce avea să devină noua capitală a
Egiptului, destinată unui viitor înfloritor. El reface sanctuarele şi încredinţează
administraţia Egiptului mai multor conducători civili şi militari macedoneni.

După un lung şi istovitor drum prin deşert, consultă oracolul zeului Amon, iar
preoţii acestuia îi acordă titlul de fiu al lui Ra, purtat altădată de faraoni; astfel
regele devine, în ochii egiptenilor, un zeu.

Alexandru stăpâneşte acum bazinul mediteranian şi o bună parte a Asiei, fiind

onorat ca un faraon de către egipteni. Îmbătat de succes, reîncepe lupta
împotriva lui Darius în anul 331.

Împins de ambiţia de a pătrunde în inima Imperiului Persan şi de a se proclama

rege în locul lui Darius, Alexandru traversează Eufratul şi Tigrul fără a întâmpina
rezistenţă.

Darius îşi adusese trupele (1.000.000 de oameni, se spune) aproape de oraşul

Gaugamela. Aceasta avea să fie ultima lui bătălie. Cu tactica sa obişnuită (în
dreapta cavaleria, iar regele în frunte, în centrul puternicei falange macedonene),
Alexandru rupe frontul armatei persane, iar Darius este nevoit să abandoneze în
luptă, carul şi armele. Lupta a avut loc pe data de 2 octombrie 331 î.Hr.

Acum perşii nu mai au o armată organizată, iar Darius nu mai este decât un fugar.
Toate capitalele sunt cucerite, iar bogăţiile luate, dar Alexandru îi cruţă pe
localnici şi le respectă obiceiurile. Proclamându-se rege al Asiei, este primit ca
atare la Babilon şi Susa; va întâmpina o rezistenţă sporită în jurul Persepolisului,
unde va incendia palatele ca represalii pentru crimele comise de Xerxes şi va
aduce un omagiu la mormântul lui Cyrus al II-lea cel Mare, la Pasargades.

Pe urmele lui Darius, Alexandru înaintează spre est, dar regele persan fuge mai
departe, înconjurat de tot mai puţini credincioşi. Alexandru îl urmăreşte cu un
grup mic de soldaţi într-un marş forţat şi extenuant, până când Darius moare ucis
de unul dintre satrapii care îl însoţeau.

Din acest moment, Alexandru se consideră succesorul şi moştenitorul lui Darius.

Totuşi, nu se va opri aici şi va supune şi Persia orientală (Afganistanul, Turkestanul
şi Belucistanul de astăzi), dar destul de greu, după un război de aproape 3 ani (330
i.Hr.-328 î.Hr.) într-un climat sau torid cu intermitenţă, pe un teren dificil.
Rezistenţa perşilor nu încetează decât o dată cu supunerea Sogdianei şi a
Bactrianei, unde Alexandru se căsătoreşte, după ritualurile persane, cu prinţesa
Roxana, fiica nobilului Oxyartes. Pentru a realiza o uniune adevărată între
învingători şi învinşi, Alexandru şi-a îndemnat adjuncţii să facă la fel şi i-a încurajat
pe soldaţi să-şi găsească soţii persane.

Ultimul an din viata lui Alexandru

Crizele sale de mânie s-au agravat (a pus să fie ucis fostul său general Parmenion
şi l-a înjunghiat, în cursul unei orgii, pe unul din cei mai apropiaţi prieteni ai săi,
Clitos), iar megalomania lui recepţiona: dincolo de Indus, armata s-a revoltat şi l-a
forţat să facă cale întoarsă.

Nu mai exista nici un consens în jurul persoanei sale. Consuma foarte mult alcool,
iar numeroasele campanii îndelungate i-au periclitat sănătatea. Pe de altă parte, a
amânat foarte mult momentul conceperii unui urmaş, astfel încât, epuizat de
acest stil de viaţă, a fost răpus de febră şi a murit la numai 32 de ani, fără să
numească un moştenitor. El a murit în timpul unei petreceri (probabil de friguri,
ori fusese otrăvit); planificase o campanie de cucerire în Arabia. La moartea lui,
imperiul a intrat, timp de 2 secole, în război civil. Însă amprenta culturală şi
administrativă lăsată asupra ţărilor riverane ale Mediteranei orientale urma să
dea naştere unei strălucite civilizaţii elenistice care a supravieţuit chiar şi cuceririi
romane.

Celui mai demn. În aceşti termeni sibilinici şi-a desemnat Alexandru cel Mare
succesorul pe patul de moarte. Fiecare din generalii săi putea crede că acest
calificativ se referea la el. Imediat, imperiul a fost împărţit în regiuni rivale
conduse de diadohi său succesori care, după ce s-au sfâşiat peste 40 de ani, şi-au
împărţit, în cele din urmă, imperiul său:
  Teritoriile din vest (Mesopotamia si Persia) au fost obţinute de către
Seleucizi, aceştia formând Imperiul Seleucid;
 Macedonia a fost obţinută de către Antigonizi;
 Egiptul a fost obţinut de către Ptolemei, astfel formându-se Egiptul
Ptolemeic;
 Asia Mica a fost obţinută de către Attalizi.
 Posesiunile indiene au fost pierdute.

Astfel, profeţia biblică din Daniel 8 cu privire la Imperiul Macedonean s-a împlinit
ad-litteram.

Prin traducere numele Alexandru înseamnă Alex (alexisferos) adică nepătruns,

anndros (antras) adică bărbat. In traducere liberă barbat-nepatruns, bărbat care
nu se poate lovi, răni. Marele vis a lui Alexandru cel Mare era sa unească Grecia şi
să distrugă Imperiul Persan, care era cel mai mare pericol pentru oraşele-stat din
Grecia