Noapte de iarnă, de Otilia Cazimir

Luna plină-a răsărit,

Sus pe deal s-a odihnit,

Şi pe cerul ca oglinda

A pornit-o cu colinda.

Iar în calea ei senină,

Câte-o stea se dă pe gheată

Însemnând o dungă lină

Şi subţire, ca o aţă

De lumină.

Ninse, dealurile dorm.

Doar oraşul, alb sub lună,

Geme, zbârnâie şi sună

Ca un contrabas enorm.

Iarna, de George Cosbuc

Iarna-i un vestit dulgher

Că ea poate, când voieşte,

Peste râuri pod să puie,

Fără lemne, fără cuie,