Subliniază comparația din textele de mai jos: Pruncului de abanos.

( G. Topîrceanu, Acuarelă)
Câmpul lung şi lat albeşte
Ca un strat de mărgărint. Căpitane, te gătește,
Alba lună sus luceşte Mihai mândrul te gonește.
Ca icoană de argint Iată-l, vine ca un zmeu!
Şi apare nemişcată Fă trei cruci la Dumnezeu.
În abis nemărginit
Ca pe marea îngheţată Mihai mândrul vine iară,
Un vas mare troienit. Falnic ca un stâlp de pară,
Pe-un cal alb ce n-are loc
Iepuraşu-n trei picioare Și din ochi aruncă foc.
Saltă, fuge uşurel (V. Alecsandri, Andrii Popa)
Pe zăpada lucitoare La orizont-departe-fulgere fără glas
Comparația
Săpând urme după el, zvâcnesc din când în cand
Pe când barba argintie ca nişte lungi picioare de păianjen-smulse
Al uncheşului străbun din trupul care le purta.
Se târâie pe câmpie
Ca o coadă de păun. În soare spicele îşi âin la sân grăunţele
(V. Alecsandri, Noaptea albă) ca, asemenea, ca nişte prunci ce sug.
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă, Iar timpul îşi întinde leneş clipele
precum
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă; şi aţipeşte între flori de mac.
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi, La ureche-i ţârâie un greier.
Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi. (Lucian Blaga, Vara)
(V. Alecsandri, Iarna)
Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe, Şi plângând înfrână calul,
Răpind sania uşoară care lasă urme albe. Calul ei cel alb ca neaua,
Surugiul chiuieşte; caii zboară ca doi zmei Îi netează mândra coamă
Prin o pulbere de raze, prin un nour de scântei Şi plângând îi pune şeaua.
(V. Alecsandri, Sania) (M. Eminescu, Făt-Frumos din tei)
Iată, vin cosaşii veseli, se pun rând. Sub a lor coasă Privirile de farmec bete
Câmpul ras rămâne verde ca o apă luminoasă. Mi le-am întors către pământ -
Unii brazdele răstoarnă, în căpiţi alţii le-adună, Iar spicele jucau în vânt,
Le clădesc apoi în stoguri şi cu stuh le încunună. Ca-n horă dup-un vesel cânt
(V. Alecsandri, Cositul) Copilele cu blonde plete,
Când saltă largul lor vestmânt.
Ceru-n zare se roteşte; mii de vrăbii deşteptate (G. Coșbuc, Vara)
Ciripesc şi se alungă pe girezi netreierate. Şi e linişte pe dealuri
Balta vesel clocoteşte de-un concert asurzitor, Ca-ntr-o mănăstire arsă;
Şi din ochiuri se înalţă cârd de raţe ca un nor. Dorm şi-arinii de pe maluri
(V. Alecsandri, Balta) Şi căldura valuri-valuri
În pădurea de cristal Se revarsă.
Ca un alb decor de teatru, (G. Coșbuc, În miezul verii)
Stau copacii vertical
(Trei plus douăzeci și patru). Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic,
Înger trist de abanos, Rumenind străvechii codri şi castelul singuratic
Înger mic (M. Eminescu, Călin-file din poveste)
S-a trezit cu fața-n jos
Într-un cuib de borangic. Era de aur pe tot locul,
Un luceafăr ideal, Un fulger pe-al ei trup încins.
Verde i s-a prins pe gene, El noaptea da lumini ca focul,
Ca un fulg de papagal Şi-n brâu sta fetei prins norocul
Din păduri braziliene. Precum e-n talismane prins.
Iar căpșunii de pe jos (G. Coșbuc, Brâul Cosânzenii)
Îi trimit în nări mireazma
De tămâie și aghiazma,