Sunteți pe pagina 1din 2

Nume și prenume: Data:

Clasa a VI-a

TEST INIȚIAL
Citește cu atenție textul de mai jos, pentru a răspunde la cerințele următoare:

,,Așa s-a întâmplat și cu Emma într-o zi de luni, când a simțit deodată o nevoie puternică
de a se lăuda. Și dintr-odată, s-a trezit în Țara Nevirtuților, față în față cu un domn pe care nu
îl mai văzuse până atunci. Era înalt, frumos îmbrăcat și cu părul foarte bine pieptănat, cu
cărare pe mijloc. Zâmbea cu nonșalanță și își ținea ochii aproape închiși, de parcă nu ar fi
vrut să își consume privirea. Și, pe lângă toate astea, avea o gură foarte mare. Că, deh, îți
trebuie o gură mare ca să te tot dai mare.
- Bună ziua …spuse Emma, vizibil derutată, privind în sus spre acesta.
- Bună ziua, bună ziua, îi răspunse degrabă domnul. Eu sunt domnul Mădaumare. Unii îmi
mai spun domnul Înfumurare, Infatuare, Îngâmfare, Orgoliu sau chiar Lăudăroșenie, continuă
el zâmbind cu toată gura, arătându-și dinții mari și albi. Însă eu prefer să mi se spună
Mădaumare, mi se pare cel mai potrivit nume pentru cineva ca mine.
- Bună ziua, domnule Mădaumare. Dar unde mă aflu?
- Te afli în Țara Nevirtuților, bineînțeles, unde altundeva?”
Aventuri în Țara Nevirtuților, Alec Blenche

1. Formulează o idee principală cu privire la textul dat. 0,40 puncte

2. Unde și când se petrece acțiunea? 1 puncte
3. Menționează o trăsătură a domnului Mădaumare. 0,50 puncte
4. Precizează modurile de expunere întâlnite în text. 0,60 puncte
5. Numește personajele care participă la acțiune. 0,50 puncte
6. Găsește în textul de mai sus cuvintele sinonimice și alcătuiește enunțuri cu ele. 1 punct
7. Identifică tipul de sunete (vocale, consoane, semivocale) din cuvintele următoare:
atunci, ochii, închiși, acesta. 1,20 puncte
8. Desparte în silabe cuvintele: Mădaumare, infatuare, îngâmfare, lăudăroșenie.
0,80 puncte
9. Indică partea de vorbire corectă pentru cuvintele subliniate. 1 punct
10. Redactează o compunere de 10-15 rânduri în care să scrii ce crezi că face Emma în
Țara Nevirtuților. Dă un titlul compunerii tale! 2 puncte
1 punct oficiu

S-ar putea să vă placă și