Si in fine si cea din urma categorie

Cea pozitiv naiva

Nu ca ar fi un lucru sa rau sa fii pozitiv, categoric din potriva, mai ales in
situatia asta
Dar pozitivismul asta, este de alta natura, este unul care vede in online o
solutie a tuturor problemelor, un remediu la orice, un soi de vaccin in
potriva distantei a izolarii ,a singuratii , a intreruperii scolilor si muncii,
dar dar vedeti voi online-ul ca online-ul, dar offline-ul ne omoara
Off cum suna asta…
Si avem aici un potot pe previzuni si indicatii pretioase , unii sunt
categorii, adica da, asa vom trai de acum si colo si pentru tot deauna ,
asa ca coane trebuie sa ne adaptam , altii mai sneaky : poate ca nu e atat
de rau sa functionam asa, ca vezi tu putem sa o facem si online forever,
unii mai sovaitori zic ca vom ramane traumatizati si ca strangerea de
mana si intalnirea fata in fata la mai putin de 1 , 1.5 sau 1.99 metri au
murit definitive pentru a nu mai reinvia niciodata.
Dar cred ca categoria care ma enerveaza cel mai tare este aia care nu
mai primideste in a recomanda in a recomanda metode de lucru la
distanta, care isi pierde respiratia recitand, liste de aplicatii , mereu
acelasi, evident, menite ce ca sa ne faca viata mai usoara, la distanta:
zoom , teams messenger skype bla bla bla, eu insumi cazand in capcana
asta la un moment dat
Si ba bine ca nu sunt destule companii carala le convine actuala stare de
fapt si vorbim imediat si despre asta, fie incearca pur si simplu sa
supravietuiasca, si in vreme pe aceastea din urma le inteleg, cu primele e
unpic mai complicat. Amazon spunea la un moment dat ca mai are nevoie
de 100.000 de mii de oameni.
Cum era citatul ala pe care l-am spus in discutia precedenta : Nu lasa
niciodata sa se iroseasca o criza buna “ Si apropos de asta vomit daca mai
aud odata porcaria aia motivationala cu: cum sa transformam asta intr-o
oportunintate, m-ai lasa-ne nene ca mi-e unul nu-mi place ne-am sa stau
inchis intre patru pereti.
Revenind la companii, cat mi se pare de ipocrita faza asta,la nivel de PR,
de discurs public, tuturor li sa pus in vedere urmatorul caz : Ba faceti in
asa fel sa nu para ca profitam de criza, dar prin spate, pe usa din dos, li
sa spus tutoror care lucreaza in companiile care au tangenta cu onlineul,
ba rupeti cu promovarea solutiilor noaste, sa nu care cumva sa ne-o ia
altii inainte, si sa nu profitam si noi de situatie, care mai de care s-au
spart in gratuitatii si campanii si promotii si oferte, de parca a venit
sfarsitul lumii, cred ca a-ti prins idea.
Trecand peste companii si revenind la oameni mai sunt aia care cauta
partea plina a paharului, in tembeala asta pe care o traim acum, dar nu
cumva e chiar mai bine asa ? Adica se miscoreaza cheltuiile cu chiriile
pentru companii si oricum eu sunt mai efficient de acasa si uite cum bag
eu linii de cod si raportarii de indoi internetul, in halat si in papucii,
chiufulit si cu urme de perna pe fata.
Da , Genul asta de pseudopragmatism il regasesti in general in tabara
corporatistilor, cei al caror job a fost din tot deauna legat de online pe
de o parte si care ei insisi au mereu asociali si elitist pe de alta parte,
bine cu exceptii cum ar fi meetingurile pe trotine cu copii si animale de
companie …
Iar aceasta dependenta de online preexistenta actualei crize le induce
asa un soi de miopie de parca graul se insemanteaza si se aduna online si
painea se coace tot online sau gunoiul se strange online sau hainele de pe
tine se fabrica online, nu tovarase ele doar se comanda online si daca o
incerci pe aia cu robotii sau masinile care ar putea face asta online ma
umplu de spume instant ca nesu hai sa nu mai provaduim excluzionea
sociala in numele aceste pseudoeficiente online sis a nu mai transformam
programarea si web-designul , Pr sau marketingul online in alfa si omega
al existentei umane. :D.
Nu vedeti ca se dovesteste acum mai mult ca niciodata cat de putin
relevante sunt ele pentru existenta umana inn mod fundamental?
Sunt joburi pentru timp de liniste, pace si prosperitate. Poate de aia
joburile de medic sau profesor au rezistat trecerii mileniilor, sigur
exagerez umpic dar cred ca a-ti prins idee.
In ceea priveste cealalta raciala online-ului si anume distantarea
asta superioara, asumata, despre care s-a discutat atat de mult si inainte
de aceasta criza, intotdeauna mi-a repugnat profund.
Nu n-am crezut niciodata ca este suficient sa ai niste mii de prieteni
necunoscuti pe Facebook, n-am considerat niciodata ca intalnirea fata in
fata ar putea fi compensata de clapacitul pe telefon, n-am crezut
niciodata ca strangerea de mana poate fi inlocuita de cate un emoji idiot
si de aia refuz sa pun botul la oricare dintre aceste atitutidini extreme si
consider ca asta nu poate fi o situatie altfel decat provizorie. Punct
Ca o fi o luna, doua sau mai mult i-a trebuie sa inceteze si viata sa
revina la normal, pentru ca ceea ce ne defineste ca specie este tocmai
contactul, asta ne face sa fim oameni, de aceea refuz sa imi fac din
situatia actuala un mod de viata, de aceea refuz sa imi bat prea tare
capul cu online-ul si cu aplicatiile care de care mai eficiente si mai
sofisticate de a lucra de acasa, de asta refuz sa imi fac planuri pe termen
lung care sa implice distantarea definitiva, de aia refuz sa accept sa spun
ca lumea asa cum o stim s-a terminat.
Lumea asta nu face doi bani in absenta contactului dintre noi, a
atingerii si a stragerii de mana. Decat o lume sterila in care sa iti fie
teama sa te aproprii de propia ta umbra, mai bine una periculoasa dar
calda si umana. Si acum sigur vor sarii unii destepti si vor zice : Pai da si
ce ai sa faci daca nu se schimba nimic ? si lucrurile vor continua asa ?
Raspunsul este simplu si e doua : Pe de o parte trebuie sa intelegeti
ca nu poate sa continue la nesfarsit asa, cum am dat de inteles pana
acum, asta nu este o solutie este doar o amanare. Nu cred ca suntem atat
de imbecili sa ajungem sa murim de foame in casa doar ca sa fim la
adapost de virus si da cred ca eventual comunitate stiintifica va veni cu o
solutie. Nu rugaciunile, nu obedienta sociala, nu institutiile statului, ci
cercetatorii vor veni cu solutia si nu doar cu alte amanari.
Pentru ca eroii mei, ca sa il parafrazez pe Mark Twain : Nu sunt
niste epigonii pop, fie ei politicenii sau influenceri trecatori. Ci se
numesc Alexander Fleming, Robert Goch, Louis Pasteur si altii care
aceasta omenire le-a ramas si le va ramane mereu datoare vanduta.
Si daca totusi prin absurd aceasta solutie nu va veni niciodata, dupa
ce voi fi dat deja autoritatiilor contributia mea la aceasta amanare prin
sechestrarea la domiciliu, atunci voi recurge la nesupunere, imi voi
asuma riscul si voi face si eu precum Hobbitul lui Tolkien, voi iesi pe usa
si voi pasi in strada, fara ma interes unde merg si unde voi ajunge, dar
mai am putintica rabdare si asta v-o recomand si voua.
Hai sa vedem „How it plays ? „, Cum se va derula, fara panica si
fara disperare, pentru ca pana la urma o v-om scoate la capat iar lumea
va fi din nou ce a fost si poate chiar mai mult decat atat si asta in ideea
in care la momentul in care ne vom intoarce la ale noastre, de zi cu zi,
poate le vom pretui mai mult si poate vom fi si invatat dracului ceva din
tot ce ni s-a intamplat acum. De exemplu sa nu mai toleram batjocora la
adresa sistemului nostru de sananate, la adresa mediciilor batjocoritii
care fug din tara pe capete, la adresa tuturor acelor lucruri cu care nu
ne-am batut capul, atunci cand nu am avut nevoie in mod imediat noi
insine de ele.