Sunteți pe pagina 1din 7

RECENSĂMÂNT (Dex)

Formă specială de înregistrare statistică de mare amploare, de obicei periodică și


exhaustivă, în care culegerea datelor se face direct de către observatorii speciali
trimiși la fața locului.

Recensământul populației = recensământ al cărui scop îl constituie stabilirea pe


întreg teritoriul unei țări, la un moment dat, a numărului și a structurii populației
după principalele sale caracteristici demografice, economice, religioase și social-
culturale.
RECENSĂMÂNT conform OUG 19/2020

Recensământul este o cercetare statistică de mare anvergură, care are ca obiectiv prioritar
producerea de statistici oficiale naţionale şi europene, sub forma unor indicatori statistici, în condiţii de
calitate, privind numărul şi distribuţia teritorială a populaţiei rezidente, a structurii demografice şi
socioeconomice, date referitoare la gospodăriile populaţiei, precum şi la fondul locativ, condiţiile de locuit
ale populaţiei şi clădirile în care se situează locuinţele.

OUG 19/2020 privind organizarea și desfășurarea recensământului populației și


locuințelor din România în anul 2021, a fost dat cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din
Constituția României, art. 1 alin. (3), art. 53, art. 26 și art. 27 din Constituția României, art. 1 alin. (3) și (5),
precum și art. 79 alin. (1) din Constituție, art. 110 alin. (4) din Constituția României și art. 1 alin. (5) raportat
la art. 37 alin. (3) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ(În cazul încetării mandatului sau, în condiţiile
prevăzute de Constituţie, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern, Guvernul continuă să emită numai actele cu caracter
individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi. În această perioadă, Guvernul nu poate
să emită ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă şi nu poate iniţia proiecte de lege.)
La data emiterii OUG 19/2020, Guvernul României nu a solicitat avizul
Consiliului Legislativ, ceea ce contravine dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (5), precum și
art. 79 alin. (1) din Constituția României.
Orice act normativ, de la momentul adoptării până la momentul emiterii are un
parcurs procedural clar stabilit și care obligatoriu trebuie îndeplinit.

Procedura de emitere a OUG nr. 19/2020 a fost emisă de un guvern demis ,


deoarece de la momentul adoptării (04.02.2020) și până la momentul emiterii
(12.02.2020), Guvernul Orban era demis prin moțiune de cenzură în Parlamentul
României ca urmare a retragerii încrederii la data de 05.02.2020, deci nu mai putea
emite Ordonanțe de Urgență conform art. 110 alin. (4) din Constituția României.
Proiectul de OUG nr. 19/2020 a fost transmis spre avizare Consiliului Legislativ în
data de 05.02.2020.
Consiliul Legislativ prin avizul nr. 102/10.02.2020 a dat aviz negativ acestui
proiect de OUG, motivând soluția.
OUG 19/2020 privind organizarea și desfășurarea recensământului populației
și locuințelor din România în anul 2021, încalcă flagrant drepturile cetățenilor
români garantate prin dispozițiile :

-Art. 26 din Constituția României - dreptul la viață privată

-Art. 27 din Constituția României - dreptul la inviolabilitatea domiciliului

- Art. 29 din Constituția României - libertatea conştiinţei

- Art. 30 din Constituția României - libertatea de exprimare


Consimțămăntul cetățenilor pentru nici un motiv sau cauză nu poate fi
prezumat, condiționat și mai mult decât atât, este interzis a fi smuls prin mijloace
viclene cum ar fi constrângere (amenzile), amenințare, șantaj, hărțuire, intimidare și
manipulare manifestate direct sau deghizat.

Consimțămăntul cetățeanului trebuie să reprezinte acordul de voință corect și


neutru informat, liber exprimat, expres, neechivoc și nemanipulat.

Prin obligarea cetățenilor la completarea integrală a formularului de


recensământ, dat în baza unui act normativ anticonstituțional și abuziv sub multiple
aspecte, precum și prin sancțiunile aplicate persoanelor care refuză să răspundă
total sau parțial, se încalcă drepturi și libertăți fundamentale și se smulge
consimțământul prin constrângere și amenințare(amenzile).
SOLUȚIE:

NOTIFICARE adresată de cetățean Primăriei și Institutului Național de Statistică


prin care persoana care se recenzează specifică exact întrebările la care alege
hotărât să răspundă, respectiv numărul exact din chestionar la care atașază
răspunsul.

De asemenea specifică în continuare că pentru restul întrebărilor din


chestionar alege să nu răspundă, motivând în scris faptul că îi este încălcat
dreptul la viața intimă și privată.
NOTIFICAREA reprezintă :
1- dovada bunei-credințe a cetățeanului de a conlucra pentru colectarea datelor
statistice firești unui recensământ;
2- dovada faptului că cetățeanul nu legitimează colectarea de informații
specifice vieții intime și personale;
3- dovada faptului că cetățeanul este liber și nu legitimează colectarea de
informații specifice vieții intime și personale prin obligare/constrângere de nici un
fel. OUG 19/2020 este un act normativ neconstituțional atât sub aspectul
continutului său, cât și al procedurii nelegale prin care a fost emis.
Completarea și semnarea chestionarului fie electronic, fie în fața recenzorului
presupune acceptarea prin acordarea consimțământului, recunoașterea și
subordonarea cetațeanului român în fața unor prevederi nelegale și
neconstitutionale.
Adică înseamnă că cetățeanul acceptă ca drepturile și libertațile lui
fundamentale să îi fie încălcate permanent de oricine și în orice condiții .

S-ar putea să vă placă și