În Bunavestire, personajele lui Breban se pândesc, se vânează, ca animalele de pradă.

Bărbații cuceresc femeile violându-le și uneori femeile procedează cu bărbații lor la fel. Cu
datele unui orășel de provincie, Breban ilustra la scară restransă teoria puterii. Eugen Negrici
afirmă faptul că acesta încearcă să demonstreze cu ajutorul figurii unui ins submediocru și anost
cum este Grobei, că în anumite condiții, colectivitățile umane pot naște conducatori din
personaje grotești. Traian Liviu Grobei este un personaj prismatic care fascinează și dezamăgește
deopotrivă. Pe parcursul șederii sale la Sinaia, Traian întâlnește o frumoasă domnișoară pe nume
Lelia Crăiniceanu a cărei înfățișare duce cu gândul spre o lume a rafinamentului, o lume
aristocrată, lume care pentru Grobei pare straină. Acesta se îndrăgostește de această domnișoară
și încearcă să se apropie de ea și căreia îi va deveni și logodnic. În Arca lui Noe, Nicolae
Manolescu scoate în relief ideea că „sensul critic și sarcasmul romanului au fost eludate complet
de cei care au considerat că frazele și sentimentele lui Grobei sunt de fapt ale lui Nicolae
Breban”. Lelia este în căutarea unui posesor al destinului sau pe care crede ca l-a găsit la Sinaia
în acel grup de indivizi aristocrați pe care îi întâlnește. Atrasă întotdeauna de necunoscut, Lelia
va trece prin toate nivelurile spaimei, curajului și a ispitei devenind ea însăși o provocatoare și o
ispititoare pregătită să se supună altora. Cel mai fascinant și misterios personaj al romanului este
fără doar și poate Mihai Farca despre care se vorbește mai mult abia după moartea sa.
Pesonalitatea sa puternică va fi resimțită dincolo de moarte și un exemplu verosimil în acest caz
este ziua în care Grobei descoperă fotografia răposatului unchi al Leliei în albumul de familie al
acesteia. Complexitatea literară îl face să depășească granițele pur teoretice, deoarece departe de
ideile sale, Farca posedă o originalitate care reprezintă un amalgam între tragic și kitsch.
Observăm astfel că universul lui Breban se conturează în jurul binomului pândă-seducție, unde
dominarea și seducția sunt reversibile. Se poate vorbi și despre motivul ,,cuplurilor care se
devoră”, idee întâlnită la Eugen Simion.
În concluzie, romanul Bunavestire poate fi analizat și ca un roman al dominării așa cum
apreciază criticul Ioan Bogdan Lefter în cartea sa Scurtă istorie a romanului și totodată este calea
spre o etapă de creație, cu o fascinație aproape patologică