Intr-o zi, cum ma plimbam prin orasul meu natal, zaresc in apropiere o

figura inalta cat o cladire. Curioasa in fire, ma apropii de el si atunci cand

ma vede, incepe sa planga:
- Ajutor! Te rog, ajuta-ma!
- Ce ai patit? Il intreb eu.
- Stau legat aici de nu stiu cate zile si nimeni nu vine sa ma dezlege.
- Cine te-a legat?
- Oamenii orasului, imi raspunde el. Nimeni nu ma place pentru ca sunt
diferit.
- Stiu cum e, si colegii mei de la scoala rad de mine pentru ca imi place
sa citesc. Dar eu cred ca basmele ne ajuta sa scapam de aceasta
lume banala, unde totul in ochii mei, este alb si negru.
- La fel cred si eu. Pe mine ma cheama Gulliver.
- Incantata! Ii raspund eu. Acum, ha isa te dezleg.
- Da, te rog.
Dupa ce l-am dezlegat, am decis amandoi sa fugim in padurea din
apropiere pentru a nu ne vedea nimeni. Padurea ne-a lasat primitoare in
haina sa, unde am mers ceva timp pana cand am dat de o portiune fara
iarba. Eram inconjurati de copaci. Deodata, vantul a inceput sa sufle.
Crengile se auzeau rupand si ciroile zburau deasupra noastra. Dupa un
moment de liniste, s-a auzit un ras in spatele nostru.
- Cine e acolo? Am intrebat eu speriata.
- Hahaha!
- Ah! E o vrajitoare! Ajutor! striga Gulliver.
- Ce cautati voi aici? Nu stiti ca puteti fii in pericol? Multte vrajitoare pe
aici mananca copii ca tine..
- Oh nu! Ai de gand sa ma mananci?
- In deosebire de celelalte vrajitoare, eu am decis sa iau partea binelui
si de aceea am sa va ajut sa iesiti din padure. Apropo, pe mine ma
cheama Luna.
- Multumim, Luna!
A durat cateva ore intregi pana am iesit din Padurea Interzisa, dar in
sfarist am reusit.
 - Cred ca e momentul sa ne luam la revedere, ii spun eu trista lui
Gulliver. Luna te va duce intr-un loc sigur unde nu te va gasi nimeni si
vei fi fericit.
- Imi va fi dor de tine! Imi raspunde Gulliver imbratisandu-ma.
- Si mie! Drum bun!
Dar cand am rostit ultimele cuvinte, m-am trezit acasa. Din pacate, fusese
doar un vis.