RICHARD AL III-LEA

Regele Edward al IV-lea

Edward, prinţ de Wales; mai târziu regele Edward al V-lea, Richard, duce de York: fiii regelui
George, duce de Clarence, Richard, duce de Gloucester; mai târziu regele Richard al III-lea:
fraţii regelui
Ducele de Buckingham
Contele Rivers, fratele reginei Elizabeth, soţia regelui Edward
Marchizul de Dorset şi Lordul Grey, fiii reginei Elizabeth
Lordul Hastings
Lordul Stanley
Sir Richard Ratcliff
Sir William Catesby
Sir James Tyrrel
Lordul primar al Londrei
Regina Elizabeth, soţia regelui Edward al IV-lea
Margaret, văduva regelui Henric al VI-lea
Ducesa de York, mama regelui Edward al IV-lea, a lui Clarence şi a lui Gloucester
Lady Anne, văduva lui Edward prinţ de Wales, fiul regelui Henric al VI-lea; mai târziu măritată
cu ducele de Gloucester

Actul I
Scena 1

Gloucester:
Azi iarna vrajbei noastre s-a schimbat,
Prin soarele lui York, în toi de vară;
Și toți norii ce-au fost deasupra casei noastre
S-au scufundat acum în sânul adânc al mării.
Pe frunți purtăm cununi de biruinţă;
Din armele tocite am făcut trofee;
Din strigăte de luptă, vesele taifasuri
Din marş războinic, paşi suavi de dans.
Măcelul morții își descruntă chipul
Și-acum, în loc să încalece pe cai înarmați,
Și sufletul dușmanului să tremure,
Dansează-n așternuturi de domnițe
La sunetul duios al corzilor.
Dar eu, ce nu-s făcut pentu exuberanța lor
Și nu-s născut să ma privesc în dulci oglinzi,
Eu, biet schilod, lipsit de patima iubirii,
Respins de orice nimfă lacomă de sărutări,
Eu, disprețuit și desconsiderat de toți,
Și înșelat pe nedrept de natură,
Neterminat și ciunt, scos prea devreme în această lume, / avortat
Stâlcit, diform, încât și câinii mă latră când mă văd,
Da, eu, în această lume de pace pustiită,
N-am altă plăcere decât să-mi privesc umbra în soare
Și să mă tot mir ce hidos sunt întocmit.
Deci, cum nu pot să fiu iubit,
Nici potrivit pentru aceste zile fericite
Mi-am pus în gând să fiu un ticălos.
M-am pregătit, am țesut comploturi, profeții și vise închipuite,
Așa încât pe rege și pe Clarence, frații mei,
Să-i fac să se urască.
Și dacă regele e drept, cât sunt eu de nemernic,
Atunci Clarence o să fie închis chiar azi
Din cauza profeției care spune că un “G”
Îi va ucide moștenitorii.
Intraţi în suflet, gânduri: vine Clarence.
(Intră Clarence, între străji, şi Stanley.)
Ce mult mă bucur să te văd. Dar unde mergi?
Clarence: Regele, dorind să mă ferească de primejdii, mă-nchide în Turn.
Gloucester: De ce?
Clarence: Doar pentru că mă cheamă George.
Gloucester: Dar nu e vina ta… pentru asta ar trebui să-ți închidă nașii.
Sau, poate, regele ar vrea să te boteze a doua oară în Turn.
Dar ce se întamplă Clarence? Pot să știu?
Clarence: Da, Richard, când voi știi si eu. Acum nu știu.
Un singur lucru am înțeles: că regele se lasă condus de vise și preziceri
Și spune că cineva, un “G”, îi va demoștenii urmașii.
Cum numele meu e George, iar George începe cu “G”,
Pentru el e foarte clar că eu sunt cel ce trebuie inchis.
Gloucester: Nu regele e cel ce te trimite în Turn, ci Elizabeth, scumpa lui soție,
Ea-l provoacă și-l impinge să se poarte așa.
Da, Clarence… nu tot ea și preacinstitul ei frate, l-au inchis în Turn pe Hastings?
Clarence: Așa e. Nimeni nu-i în siguranță… poate doar rudele reginei.
Gloucester: Ce spune ea contează mult prea mult de când fratele noastru a luat-o de soție.
Ratcliff: Iertați-mă: Majestatea Sa a interzis oricui, indiferent de rang, să vorbească cu fratele
lui.
Gloucester: Aşa o fi, dar (cinstite Ratcliff) tu poți s-auzi tot ce vorbim:
Nu complotăm; spuneam doar despre rege
Că-i drept şi-nţelept, că nobila-i regină se ține bine,
Și geloasă nu-i… Ei, ce spui, sire?
Ratcliff: Să nu mai vorbiți cu ducele . Vă cer iertare şi vă rog!
Clarence: Ştim ce ordin ai primit şi ne supunem.
Gloucester: Suntem în dizgrațiile reginei, deci ne supunem.
Cu bine, George, fug la rege și orice mi-ar cere să fac, am să fac, doar să te eliberez.
Daca e nevoie, pe Elizabeth am s-o numesc, de astăzi, soră.
Clarence: Nu va fi ușor
Gloucester: Ei, lasă… n-o să stai închis prea mult; Te scot sau intru eu în locul tău.
Acum răbdare.
Clarence: Va trebui. Cu bine.
(Clarence, Ratcliff şi străjile ies.)
Gloucester: Du-te, du-te pe drumul fără de întoarcere!
Naive Clarence, te iubesc atât de mult,
Încât în cer îți voi trimite sufletul curând... De-i cerul bun să îmi accepte darul.
(Intră Hastings.)
Hastings: Bună să-ți fie ziua, nobil lord!
Gloucester: La fel și ție, dragă Hastings. Bine-ai venit la aer proaspăt iar.
Dar cum ai rezistat atâta timp închis?
Hastings: Cu răbdare. Dar o sa trăiesc, milord, să-i răsplătesc pe toți care s-au bucurat să mă
vadă așa / acolo.
Gloucester: Fără îndoială. La fel și Clarence.
Acum dușmanii tăi sunt și ai lui, ce ți-au făcut ție, i-au făcut și lui.
Ce noutăți pe-afară?
Hastings: Tot mai rele. Regele-i bolnav, slăbit și melancolic, iar doctorii sunt îngrijorați de-a
dreptul.
Gloucester: Proaste, proaste veşti. Prea multă vreme s-a hrănit greşit,
A dus un fel de viață ce l-a obosit peste măsură…
E foarte dureros când te gândești. E tot în pat?
Hastings: Da.
Gloucester: Du-te înainte. Vin și eu curând.
(Hastings iese.)
Nu mai are mult (multe zile). Dar nici nu trebuie să moară până sufletul lui Clarence nu se va
ridica la ceruri. Mă duc să întărât ura, și minciuna să o rostesc ca adevăr,
Și dacă nu dau greș, Clarence nu mai prinde încă o zi.
Și atunci pe rege poți să-l iei la Tine, Doamne, iar lumea, las-o tu pe mâna mea. (Iese.)
Scena 2
O altă stradă din Londra. Este adus trupul neînsufleţit al regelui Hernic al VI-lea, purtat într-
un sicriu deschis şi străjuit de curteni înarmaţi cu halebarde; lady Anne jeleşte în urma
alaiului funerar.
Anne: Biet trup de gheață al unui rege sfânt!
Cenușă stinsă a Casei Lancaster!...
Iertare dacă strig duhul tău
Și plânsul îi cer să mi-l audă,
Al bietei Anne, soție a lui Edward,
Fiul tău ucis de-aceleași mâini
Ce rănile din tine le-au făcut.
Blestem mâna care te-a străpuns,
Și sufletul fară suflet care te-a smuls din slavă
Și sângele care ți-a vărsat sângele.
O soartă mult mai rea să îl doboare,
Pe cel care ți-a adus moartea
Mai rea decat aceea pe care-o pot dori
Șerpilor, păianjenilor și altor fiare cu venin.
De va avea copil – un avorton
Să-și înspăimânte mama cu al său chip pocit și slut.
Soție dacă o să aibă, să ajungă
Prin moartea lui mai vitregită,
Pe cât sunt eu acum, pierzând și soț și tată!
(Intră Gloucester.)
Anne: Piei satană! Morman de urâţenie, tu, cel neomenesc, contra naturii, piei!
Gloucester: Nu fii atât de rea, ai milă!
Anne: Trimiteţi, ceruri, trăsnet să-l sfâşie,
Sau cască-te, pământule și înghite-l!
Gloucester: Scumpă doamnă, tu nu cunoşti, legile milei:
Să răsplătești prin bine răutatea și blestemele prin binecuvântări?
Anne: Scursură, tu n-ai nicio lege... până și fiarele mai simt un strop de milă.
Gloucester: Eu n-o cunosc, deci nu sunt fiară.
Anne: Minune, când un diavol spune adevărul.
Gloucester: Mai minunat e-un înger (atât de) furios.
Divină întrupare a femeii, binevoiește să dezmint îndată toate aceste-nchipuite crime.
Anne: „Binevoiesc” să-ți blestem hoitul pentru crime de toți știute.
Gloucester: Răbdare-ți cer ca să explic.
Anne: Se poate doar dacă te spânzuri.
Gloucester: Asta m-ar învinovății.
Anne: Și în același timp ai fi iertat. Ți-ai răsplăti singur pentru tot sângele vărsat.
Gloucester: Să zicem că nu eu i-am omorât.
Anne: Atunci să zicem că nu-s morţi…
Gloucester: Nu ţi-am ucis eu soţul.
Anne: Deci e viu.
Gloucester: E mort; dar nu eu l-am ucis.
Anne: Nu TU l-ai ucis pe acest rege?
Gloucester: Mă rog.
Anne: „Mă rog” ... și eu mă rog să îți primești pedeapsa…
Ce blând, neprihănit și bun era…
Gloucester: Bun pentru Împărația cerurilor, unde e acum.
Anne: Şi unde tu n-o să ajungi vreodată.
Gloucester: Ar trebui să-mi mulțumească că l-am ajutat s-ajungă acolo. Îi e mai bine decât pe
pământ.
Anne: Ție ți-ar fi mai bine în iad.
Gloucester: Mai ştiu un loc, dacă-mi permiți să spun.
Anne: În temniţă.
Gloucester: În dormitorul/patul tău.
Anne: În patul unde dormi să ai numai coșmaruri.
Gloucester: Aşa va fi, până voi dormi cu tine.
Anne: Chiar asta îmi doresc.
Gloucester: Dar scumpă, Lady, spune-mi: Cel care a provocat moartea celor doi, Henric și
Edward (A soțului tău și a tatălui său),
Nu-i la fel de vinovat cum e călăul?
Anne: Tu ai provocat și tu ești și călăul.
Gloucester: Frumusețea ta a fost cauza, frumusețea ta ce-n somn m-a bântuit,
Încât aş fi stârpit o lume-ntreagă, s-adorm un ceas la sânul tău.
Anne: De-ar fi să cred ce-mi spui, (călăule), mi-aș înfige unghiile în propria carne și mi-aș sluți
chipul.
Gloucester: Ochii ăștia n-ar putea privi ruina dulcii tale frumuseți.
Așa cum lumea întreagă e înflăcărată de un soare, tot așa sunt eu însuflețit de frumusețea
ta.
Anne: Aş vrea să fiu ce spui, doar ca să mă răzbun.
Gloucester: E nedrept să te răzbuni pe cel ce te iubește.
Anne: E drept, chiar înțelept să mă răzbun pe cel ce mi-a ucis soțul.
Gloucester: A făcut-o doar ca să-ți găsești un soț mai bun.
Anne: Asta nu se poate.
Gloucester: Ba da… și te iubește mult mai mult ca el.
Anne: Şi unde e?
Gloucester: Iată-l. (Anne îl scuipă.) De ce mă scuipi?
Anne: Aș fi vrut să fie venin! De dragul tău.
Gloucester: Nu s-ar găsi venin într-un loc atât de dulce.
Anne: Să pleci! Îmi strici ochii.
Gloucester: Lady, privirea ta mă zdrobește.
Anne: Aș fi vrut să te ucidă!
Gloucester: Asta aș vrea: să pot muri-ntr-o clipă,
Căci ochii tăi cu moarte vie mă ucid.
Ochii tăi în ochii mei aduc rușinea unor lacrimi de copil
Acești ochi care n-au strigat niciodată de milă,
Când alții se înecau în suspine în fața lor,
Acum ei sunt orbiți în plâns de frumusețea ta.
Eu n-am curtat prieteni, nici dușmani.
Și nici n-am învățat cuvinte de alint,
Dar frumusețea ta acum mă face să dau glas iubirii. (Anne îl priveşte cu dispreţ.)
De nu mă poți ierta, mai bine lovește-mi pieptul, (îşi descoperă pieptul; Anne se pregăteşte
să-l străpungă cu sabia.)
Nu ezita; Eu l-am ucis pe Henric, provocat de frumusețea ta,
Tot eu ți-am ucis și soțul, sedus de-un chip ceresc. (Anne lasă să-i cadă sabia.)
Anne: Te-aș fi vrut mort, dar nu ucis de mine.
Gloucester: Cere-mi doar și mă omor de unul singur.
Anne: Ţi-am cerut.
Gloucester: Atunci vorbea mânia. Mai spune odată.
Acelaşi braţ ce ţi-a răpus iubirea de dragul tău, va răpune o iubire mult mai curată,
Iar tu la două morți vei fi atunci complice.
Anne: Ce ai în inimă?
Gloucester: Ce am și pe limbă.
Anne: Ambele mint, mă tem.
Gloucester: Atunci nimeni nu-i cinstit.
Anne: Oprește-te.
Gloucester: Facem pace?
Anne: Vom vedea.
Gloucester: Aș putea să sper asta? (îi dă un inel)
Anne: Speranță tragem toți. (îşi pune inelul pe deget.)
Gloucester: Îndrăznesc să-ți cer un favor și, dacă mi-l dai, mă faci fericit pe veci.
Anne: Ce favor?
Gloucester: Să laşi aceste mohorâte treburi cuiva mai bun să facă pe dricarul,
Și să te-ndrepți acum spre casa mea… Cu lacrimile remușcării voi veni și eu curând, îndată ce-
l îngrop cu slavă pe acest preanobil rege.
Anne: Din toată inima accept şi mă bucur să văd că îți regreți ticăloșia.
Gloucester: Spune-mi la revedere.
Anne: E mai mult decât ai dreptul. Dar m-ai învățat cum să te laud –
Poți să-ți închipui că ți-am spus de-acum la revedere.
(Ies lady Anne, Tressel şi Berkeley.)
Gloucester: A mai fost vreo femeie sedusă așa?
Au mai fost inimi ademenite si câștigate astfel?
Va fi a mea, dar nu pentru mult timp.
Cum? Eu care i-am ucis socrul și soțul
Să o cuceresc în timp ce ura îi ardea în sân,
În timp ce blestemele îi sufocau gâtul,
Iar dovada crimelor mele ne statea alături și încă sângera a moarte?
Aveam pe Dumnezeu și-a ei conștiință contra mea,
Nesprijinit de nimeni, decât de Iad și de ochii mei vicleni...
Și totuși, am reușit s-o înving... Un nimic a învins o lume!
Eu cel ce-ntreg nu-s nici jumate om. Eu, așa pocit...
Cred ca nu m-am prețuit cât trebuia...
O să-mi cumpăr o oglindă și o să aduc zeci de croitori
Să îmi răsfețe trupul în noua modă.
Până atunci, vreau să văd umbra cum mi se târăște la picioare. Arzi, soare!
(Iese.)

Scena 3
Londra. O sală în palat. Intră regina Elizabeth, lordul Rivers şi lordul Grey.
Rivers: Elizabeth, răbdare! Regele o să-și revină în curând, sunt sigur de asta.
Grey: Îngrijorarea ta îi face și mai mult rău.
Elizabeth: Și daca moare (eu ce mă fac)?
Rivers: N-ar fi nimic mai rău decât să-l pierzi.
Grey: Ai un fiu (care) să te aline, dacă regele ne părăsește.
Elizabeth: E încă crud și dacă regele, cumva, o să dispară, Richard Gloucester îi va fi tutore.
Om căruia nici eu, nici voi nu-i stăm la inimă.
(Intră Buckingham)
Grey: În sfârșit… Lord Buckingham.
Elizabeth: L-ați văzut pe rege azi?
Buckingham: Tocmai acum l-am vizitat.
Elizabeth: Ce șanse are să se facă bine?
Buckingham: Sunt mari speranțe, doamnă, era vesel.
Elizabeth: Ați vorbit cu el?
Buckingham: Da, vrea conciliere între Richard și frații tăi, la fel între aceștia și Lordul
Hastings… Ne-a chemat aici pe toți pentru asta.
Elizabeth: Aș vrea să fie așa cum spui. Dar mi-e teamă că fericirea noastră s-a sfârșit. (Intră
Gloucester și Hastings )
Gloucester: E o insultă care mi se aduce și n-am de gând s-o mai tolerez.
Cine se plânge regelui că eu, vezi Doamne, aș fi crud și nu-I iubesc?
Și asta pentru simplul fapt că nu sunt un lingușitor,
Nu știu să-nșel, să mint, să mă hlizesc și să fac plecăciuni de maimuțoi în fața voastră.
Iar pentru asta, eu sunt considerat nemernic?
Nu poate-un om cinstit să mai trăiască că e luat de sus de șmecheri mătăsoși,
De-acești lachei umflați de insinuări (perverse)?
Grey: La cine dintre noi vă referiți?
Gloucester: Chiar la tine… tu care ești lipsit de onoare și de cinste.
Cu ce te-am jignit, Grey? Ce rău ți-am făcut? Dar ție, Rivers? Ție? Altuia din voi?
Regele meu -păzească-l Cel de sus- n-are deloc liniște că-l tulburați cu văicăreli obscene.
Elizabeth: Aici te înșeli. Regele, neinstigat de nimeni,
Și-a dat seama că în tine stă ura pe copiii mei, pe frații mei, și chiar pe mine…
De-asta te-a chemat: să-ți afle dedesubtul răutății și astfel să o poată alunga.
Gloucester: Ştiu eu?... Lumea a devenit atât de rea
De când orice neam prost se face nobil, mulţi nobili neamuri proaste s-au făcut.
(De cand orice câine devine nobil, nobilimea a devenit o cățea.)
Elizabeth: Am înțeles. Îți stă în gât mărirea mea și-a noastră.
Gloucester: Am un frate închis din cauza voastră! Iar eu sunt scos din grații și disprețuit.
Elizabeth: Îți jur că nu eu l-am stârnit pe rege împotriva lui Clarence,
Ba din contră: l-am apărat ca avocat cinstit. Deci, domnule, aceasta-i o jignire ruşinoasă!
Gloucester: Închiderea lui Hastings nu ți se datorează?
Rivers: Da, poate, pentru că…
Gloucester: Da, Rivers, poate! Cine n-o cunoaşte? Cine nu știe că poate să facă mai mult
decât să mintă? Dar ce nu poate? Poate, zău, şi poate…
Rivers: Ce poate?
Gloucester: Ce poate? Să ia de soţ un rege, un rege frumușel, însă naiv.
Elizabeth: Ajunge! Am îndurat destule acuze și insulte gratuite.
Jur că regele va ști cum mă jignești de fiecare dată.
(Prin fundul scenei intră regina Margaret.)
Margaret (aparte): Să-ți fie și mai greu de atât! Îmi ești datoare cinste, rang și tron.
Gloucester: Mă ameninți că mă torni la rege? Nu te sfii și toarnă.
Tot ce v-am spus în fața regelui o să repet. Chiar dacă risc s-ajung în Turn, vorbesc, că ați
uitat tot ce-am făcut pentru voi.
Margaret (aparte): Îmi amintesc prea bine. Pe soţul meu, pe Henric, l-ai ucis în turn, apoi pe
fiul meu….
Gloucester: Când nu erai regină, nici el rege, eu am fost ticălosul prin care și-a atins
scopurile,
Eu i-am nimicit dușmanii, și tot eu i-am răsplatit prietenii.
Pentru sângele lui regal, mi-am vărsat propriul sânge.
Margaret (aparte): Ai vărsat și sânge mai bun decât al tău.
Gloucester: Pe atunci ai tăi erau de partea Casei Lancaster. Vă spun, dac-ați uitat, cine erați
și cine ați ajuns, la fel și eu: ce-am fost și cine sunt.
Margaret (aparte): Un criminal ai fost și ai rămas.
Gloucester: Bietul Clarence, pentru rege a încălcat jurământul preferând să-și trădeze
familia…. acum, drept mulțumire, e închis.
Aș vrea să am o inimă de piatră ca Edward, regele tău sau Edward milostiv şi blând ca mine!
Pentru această lume-s prea copil! .
Margaret (aparte): Lasă lumea, mergi în Iad. Acolo e regatul tău.
Rivers: Lord Gloucester, vrei să dovedești ca ți-am fost dușmani, când tot ce făceam era să
ne supunem regelui de atunci? Am face la fel dacă ne-ai fi rege.
Gloucester: Eu rege! Mai repede o slugă.
Margaret (Înaintează.): Voi, ticăloșilor, bastarzi ce sunteți,
Vă certați să împărțiți ce mi-ați furat.
Care din voi nu tremură privind în ochii mei?
Ori vă-nchinați că știți că sunt regină,
Ori să vă temeți știind că m-ați trădat!
Tu, scârnavie, nu pleca!
Gloucester: Ce vrei, zgripţuroaico?
Margaret: Să-ți spun tot ce ai distrus.
Gloucester: Dar ai rămas în viață.
Margaret: Exilul îmi e mai umilitor ca moartea.
Richard, tu îmi ești dator cu un soț și un fiu,
Tu, Elizabeth, îmi datorezi un regat, iar voi toți, supunere.
Şi-a mea e bucuria ce mi-ați furat-o.
Gloucester: Tatăl meu te-a blestemat atunci când i-ai pus pe frunte o coroană din hârtie. Și
ca să-și șteargă lacrimile, batjocorindu-I plânsul, tu i-ai dat o cârpă îmbibată în sângele
propriului fiu. Sângele fratelui meu.
Nu noi... ci Dumnezeu te-a condamnat/ osândit.
Elizabeth: Să ucizi un copil cu atât de multă cruzime!
Rivers: Se cutremurau toți când auzeau.
Margaret: Erați gata să vă săriți la gât înainte să vin, iar acum mârăiți toți spre mine?
Sângele soțului meu, carnea fiului meu si exilul pe care îl sufăr acum... Nu pot ele să
răscumpere moartea unui plod?
Ajung blestemele la cer? Atunci lăsați și blestemele buzelor mele sa străpungă norii.
Să piară al vostru rege! Să pieriți cu toții în chinuri groaznice!
Gloucester: Abracadabra!
Margaret: Căine! Dacă e în cer o și mai grea urgie,
Mai grea decat toate pe care ți le doresc,
Ma rog ca pe tine să te aștepte.
Tu, cel care spulberi pacea lumii!
Să-ți roadă viermii căinței cugetul!
Prietenii să-ți fie trădători,
Si fie-ți iude cei mai dragi sufletului tău.
Somnul să nu-ți cadă pe ochii ucigași,
Iar visul să-ți fie cu diavoli hâzi ce foiesc in iaduri.
Tu porc, pocit de-al ielelor deochi!
Tu cel ce de la naștere ai fost ursit
Gunoi al firii, fiu al lui Satan!
O, tu ruşinea pântecelor mamei tale!
Tu, plod bălos, scârnavie veșnică.
Gloucester: Margaret!
Margaret: Richard! … Lasă-mă să-mi duc blestemul până la capăt.
Gloucester: Îl termin eu c-un nume: „Margaret”.
Elizabeth: Și s-a întors blestemul tău spre tine.
Margaret: Tu jalnică regină din vopsele! Rest al soartei mele…
Pui zahăr pe păianjenul chircit a cărui pânză o să te sugrume?
Proasto! O să mă chemi cândva să te ajut să-l blestemi pe acest broscoi râios.
Hastings: Încetează! Începem să ne pierdem răbdarea.
Margaret: Eu am pierdut-o pe a mea de mult.
Rivers: Ar trebui să-ți amintim ce datorie ai.
Margaret: Mi-ar prinde bine să ştiţi ce-mi datoraţi; Să-mi amintesc cum e să va fiu regină, iar
voi să v-amintiți cum e să fiți supuși.
Grey: Lăsați-o în pace, e nebună!
Margaret: Doamne, care-ai văzut, nu îndura! Fă-i să plătească sângele cu sânge!
Buckingham: Taci – dacă nu de milă, de ruşine.
Margaret: O, Buckingham, la seamă la câinele de lângă tine!Când se lingușește, te muşcă,
Şi când te muşcă, colțul veninos
Ucide. Nu-l atinge, ocolește-l;
Păcatul, moartea și iadul și-au lăsat urma,
Iar cei ce-l slujesc sunt draci toți.
Gloucester: Ce tot spune, Buckingham?
Buckingham: Nimic de amintit, milord.
Margaret: Îţi baţi joc de sfatul meu,
Eu te previn de drac și tu îl mângâi?
Îţi vei aminti cândva, când îţi va umple pieptul de venin,
Şi ai să spui că biata Margaret ți-a fost oracol.
Staţi sub ura lui, el sub a voastră, toţi ai Domnului! (Iese.)
Hastings: Mă sperie de fiecare data când o aud.
Rivers: Mă mir că n-o legați.
Gloucester: Nu o condamn. A suferit prea multe și regret partea mea din răul ce-a îndurat.
Elizabeth: Nu i-am făcut nimic, din câte știu.
Gloucester: Ai tras folos din tot amarul ei.
Hastings: Cred că e timpul să intrăm la rege.
Elizabeth: Da, Lord Hastings... e timpul. Lorzi, vreţi să mă-nsoţiţi?)
(Ies toţi, în afară de Gloucester.)
Gloucester: Eu sunt tâlhar și eu strig primul: „hoții!”
Pe Clarence l-am închis chiar eu și-îl plâng în fața unor idioți ca Buckingham și Hastings,
Le spun că regina și ai săi l-au pornit pe rege împotriva lui,
Ei cred și-mi cer să mă răzbun pe Rivers și pe Grey.
Și uite cum păcatul meu se îmbracă în versete vechi furate din Scripturi.
Aproape că le par un sfânt jucând atât de bine rolul unui diavol.

Scena 4
Tot Londra. În Turn. Clarence doarme. Intră cei doi ucigaşi.
Ucigaşul 2: Cum facem? Îl omorâm în somn?
Ucigaşul 1: O să spună că am fost lași când o să se trezească.
Ucigaşul 2: Nu se mai trezește, deşteptule! Poate la judecata de apoi.
Ucigaşul 1: Tocmai. La judecată o să spună că am fost lași.
Ucigaşul 2: Când ai spus „judecată”, am simțit un fel de remuşcare.
Ucigaşul 1: Ți-e frică?
Ucigaşul 2: Să-l omorâm nu, că avem ordin, dar dacă o să fim condamnați că l-am omorât, n-
avem nicio hârtie care să ne apere.
Ucigaşul 1: Te credeam bărbat hotărât.
Ucigaşul 2: Şi sunt: sunt hotărât să-i las viaţa.
Ucigaşul 1: Mă duc să-i spun lui Richard.
Ucigaşul 2: Stai, mai lasă-mă puțin și o să-mi revin. E ceva trecător.
Ucigaşul 1: Acum?
Ucigaşul 2: Sincer, cred că mai am încă niște resturi de conștiință.
Ucigaşul 1: Gândeşte-te câți bani o să primim.
Ucigaşul 2: Gata! Uitasem de bani. Să moară!
Ucigaşul 1: Ei, acuma pe unde-ţi mai este conştiinţa?
Ucigaşul 2: În punga lui Richard.
Ucigaşul 1: Şi dacă ţi se-ntoarce iar?
Ucigaşul 2: Nu mă mai înhait cu ea; te face laş.
Ucigaşul 1: Taci! Mişcă.
Ucigaşul 2: Loveşte-l!
Ucigaşul 1: Nu, mai întâi să stăm de vorbă cu el.
Clarence: Cine sunteți? De ce-aţi venit? Şi cine v-a trimis?
Amândoi ucigaşii: Ca să… ca să…
Clarence: Să mă ucideţi?
Amândoi ucigaşii: Da, da.
Clarence: Ce v-am făcut eu vouă?
Ucigaşul 1: Nouă nimic. L-ai supărat pe rege.
Clarence: Cu regele o să mă-mpac.
Ucigaşul 2: Niciodată, milord. Pregătește-te să mori.
Clarence: Nu-i drept să fiu ameninţat cu moarte. Cu ce-am greșit?
Fără acuzații si dovezi, condamnarea mea e ilegală.
Ucigaşul 1: Tot ce facem noi e să urmăm ordinul.
Ucigaşul 2: Ordinul regelui.
Clarence: Dacă vă e drag de el, nu mă urâţi,
Mi-e frate şi-l îndrăgesc adânc.
Dar dacă sunteți plătiți să omorâți, plecaţi la fratele meu Richard;
El va plăti mai mult pentru viaţa mea, decât Edward pentru vestea că sunt mort.
Ucigaşul 2: Richard te urăște.
Clarence: Ba nu, ba nu, mă iubește. Mergeți la el.
Amândoi ucigaşii: Cum nu, mergem.
Ne-am întors. A zis să mori.
Clarence: Imposibil. M-a îmbrățișat și a jurat că mă eliberează.
Ucigaşul 1: Așa cum a zis, te eliberează de chinul de pe lumea asta.
Ucigaşul 2: Împacă-te cu Dumnezeu, milord, trebuie sa mori.
Clarence: Văd milă în privirea ta. Dacă e așa, renunță și fii de partea mea.
Ucigaşul 2: Ai grijă, în spate.
Ucigaşul 1 (îl înjunghie): Na! Şi mai na! (Iese ducând trupul.)
Ucigaşul 2: Ce faptă cruntă. De-aș putea să-mi spăl mâinile de acest omor precum Pilat.
Ucigaşul 1: Hei, ce te-a apucat de nu m-ajuţi? îi spun eu ducelui Richard c-ai fost molâu.
Ucigaşul 2: Mai bine spune-i că i-am cruţat un frate! Ia banii tu și spune-i: am remușcări că
ducele e mort. (Iese.)
Ucigaşul 1: Eu n-am. Marș, lașule. Şi cum iau plata, am şi plecat, să fiu cât mai departe când
se va afla de crimă.
(Iese.)

Actul II
Scena 1
Londra. O sală în palat. Intră regele Edward, regina Elizabeth, Rivers, Hastings, Buckingham,
Grey şi alţii.
Regele Edward: Sufletul meu se va ridica mai liniștit spre cer știind că, pe pământ, mi-am
împăcat prietenii.
Rivers și Hastings, strângeți-vă mâna. Uitați de ura dintre voi și jurați-vă iubire.
Rivers: Din inima mea am alungat toată ura și îți întind mâna cu iubire sinceră.
Hastings: La fel (fac) și eu! Jur!
Regele Edward: Elizabeth, nici tu nu vei face altfel. Lasă-l pe Hastings să-ți sărute mâna și fii
binevoitoare de acum.
Elizabeth: Lord Hastings, uit neînțelegerile dintre noi, jur pe ce am mai sfânt.
Hastings: La fel fac și eu.
Regele Edward: Grey, îmbrățișază-l. Hastings, jură-i dragoste.
Grey: Nu voi rupe niciodata această legătură. (Se îmbrăţişează.)
Regele Edward: Buckingham, pecetluiește pacea … îmbrățișază-mi soția.
Și fă-mă fericit prin împăcarea voastră.
Buckingham (către regină): Dacă, vreodată, Buckingham se va întoarce împotriva voastră,
Să fiu lovit de Dumnezeu prin ură venită dinspre cei ce m-ar iubi.
Și când de un prieten voi avea nevoie, el să se dovedească un tradător și-un ipocrit.
Acesta-i jurământul meu! (Se îmbrățișază.)
Regele Edward: Doar fratele meu Gloucester mai lipseşte spre a desăvârşi această pace.
(Intră Gloucester.)
Gloucester: Bine v-am găsit, suveranii mei, și salutări acestei nobile adunări.
Regele Edward: Este, într-adevăr. Azi am făcut doar fapte bune.
Am uitat de ura dintre noi și ne-am amintit cum e să ne iubim.
Gloucester: O faptă binecuvăntată, regele meu.
Dacă printre voi încă mai e vreunul care, din zvonuri sau păreri greșite mă crede inamic,
Dacă la furie, fără să vreau, am ofensat pe unul dintre voi, cer iertare și pace.
Întâi, Elizabeth, ție îți cer pace, pe care o voi plăti cu întreaga mea supunere.
Și ție, Buckingham, dacă între noi au fost vreodată neplăceri.
Și ție Grey, la fel Rivers... Care fără motiv se uită la mine urăt.
Cer iertare și pace tuturor. Hastings!
Eu nu cunosc pe acest pământ vreun om pe care să-l urăsc…. oricât de puțin.
… Și-i mulțumesc cerului că sunt atât de umil.
Elizabeth: De-acum, asta va fi o zi de neuitat. Și te rog, drag rege, să-l ierți pe Clarence.
Gloucester: Cum, doamnă? Eu vă ofer iubirea si prietenia mea, iar voi mă luați în râs? Cine
nu stie că bunul meu frate Clarence e mort?
Râdeți chiar și de sufletul/cadavrul lui?
Rivers: Ce spui? … Nu știm nimic
Regele Edward: Clarence e mort? Dar i-am schimbat sentința.
Gloucester: Se poate… Dar bietul a murit de cea dintâi,
A doua a ajuns cu-ntârziere, exact la îngropăciune.
Regele Edward: Sufletul mi-e plin de întristare….
El n-a ucis; doar cu gândul a greşit și cu toate astea, acum a plătit cu viața.
(Dar) cine dintre voi m-a rugat să-l cruț?
Cine a îngenunchiat să-mi ceară să-mi potolesc furia?
Cine mi-a vorbit de dragoste frățească… de iubire?
Cine mi-a amintit cum m-a salvat pe câmpul de luptă și mi-a zis “Trăiește, frate, și fii rege”?
Nimeni dintre voi nu mi le-a spus, nimeni n-a spus nimic,
Nici măcar eu nu m-am gîndit la el. Bietul Clarence.
Hastings, du-mă în pat.
(Regele Edward, regina, Hastings, Rivers şi Grey ies.)
Gloucester: Acesta-i fructul pripei…
Dar ai văzut cum neamul păcătos, toți ai reginei, s-au schimbat la față când au aflat de
moartea lui? L-au tot împins pe rege să o facă… dar Cerul vede tot.
Să mergem la Edward și, stând pe lângă el, să-l mângâiem.
(Ies.)

Scena 2
Tot Londra. O sală în palat. Intră regina Elizabeth, deznădăjduită; Rivers şi Grey o urmează.
Elizabeth: Ah, cine m-ar opri să plâng, să gem,
Și cine mi-ar putea spune acum pentru ce nu mi-aș blestema soarta?
Buckingham: Pentru ce atâta disperare?
Elizabeth: Regele nostru e mort.
Dacă trăiesc vreau să plâng; dacă mor, vreau să mor repede
Ca sufletul meu să ajungă sufletul regelui: supusă, să-l conduc spre pacea veșnică.
Buckingham: Îți sunt alături în durere.
Elizabeth: Nu mi-au secat lacrimile și nu cer ajutor ca să mă tângui.
Rivers: Elizabeth, fii mamă, gândește-te la fiul tău,
Cheamă-l și încoronează-l, iar el o să-ți aducă liniștea.
(Intră Gloucester, Hastings şi alţii.)
Gloucester: Liniștește-te, doamnă!
Toți avem lacrimi să plângem asfinţitul stelei noastre,
Dar nimic nu vindecăm cu plânsetele.
Buckingham: Povestea regelui nostru s-a încheiat… e timpul ca fiul să-i ia locul.
Și e potrivit, cred eu, un mic alai să-l aducă la Londra pentru încoronare.
Grey: De ce… un mic alai?
Buckingham: Un alai prea numeros ar atrage atenția, ar putea stârni revolte,
mai cu seamă că e încă firavă pacea…
Gloucester: Bunul Edward a facut cu noi un legământ de împăcare și-n ceea ce mă privește,
el e veșnic și sincer.
Rivers: E nou și fraged cel ce va conduce țara, și-ar fi bine să-l ferim de orice primejdie.
Grey: Atunci spun şi eu ca Buckingham că prinţul trebuie adus doar cu un mic alai.
Hastings: La fel şi eu.
Buckingham: Așa să facem. Dragă doamnă, mai bine să vă odihniți, lăsați în grija mea
aducerea prinților.
Elizabeth: Desigur, dar totul să se facă cât mai repede.
(Ies toţi, în afară de Buckingham şi Gloucester.)
Buckingham: Facem așa cum am vorbit. Pe prinți îi ducem în Turn...
Gloucester: ... ca să-i ferim de rele. Dar înainte de asta trebuie să scăpăm de
Rivers și Grey. Ce facem dacă Hastings nu ne susține?
Buckingham: Îi tăiem și lui capul.
Gloucester: Ești alt eu însumi, dragul meu. Mă las îndrumat de tine ca un copil.
Când voi fi rege cere-mi să-ți dau ducatul Hereford și toate averile ce-au aparținut fostului
rege.
Buckingham: N-o să uit niciodată promisiunea asta.
Gloucester: Așa am să fac, cu toată bucuria.
Buckingham: Stanley! (intră Stanley) Să aflii dacă Hastings ne susține. Cam cum priveşte el
ce-am plănuit și să-l inviți mâine la Turn să ne sfătuim asupra-ncoronării.
Gloucester: Transmite-I salutări din partea mea și spune-i că mâine, Rivers și Grey, haita lui
de dușmani, vor vărsa sânge. Mult.
Stanley: O să mă ocup cât pot de bine. (Ies.)

Actul III
Scena 1
Tot Londra. În faţa casei lordului Hastings. Intră Stanley.
Stanley: Bine te-am găsit, Hastings!
Hastings: Ai venit devreme, Stanley. Ce mai e nou în țara noastră decăzută?
Stanley: Așa-i, e-aproape o ruină. Și nu va fi altfel până când Richard nu va purta coroana.
Hastings: Coroana?
Stanley: Da.
Hastings: Mai bine mi se taie capul, decât să văd tronul așa înjosit. Crezi că asta vrea?
Stanley: Pe viața mea că da, și-ar vrea ca tu să fii de partea lui, ca s-o câștige.
De aceea îți trimite-o veste bună: chiar azi, dușmanii tăi, neam cu regina, vor muri.
Hastings: N-o să sufăr pentru așa o veste… Pentru că mi-au fost mereu dușmani,
Dar să-l susțin pe Richard și să uit de moștenitorii în drept, nu pot.
Stanley: Fii binecuvântat pentru o asemenea alegere!
Hastings: Un an am să tot râd, dacă o să-mi văd murind dușmanii. Iar în curând, le fac de
petrecanie, mă jur, mai multora ce nici nu bănuiesc.
Stanley: E îngrozitor să mori, milord, când nu te-aştepţi și nu ești pregătit.
Hastings: E groaznic, groaznic, da: şi ce se-ntâmplă cu Rivers și cu Grey li se va întâmpla și
altora ce cred că sunt feriţi, așa ca tine şi ca mine – pentru că le suntem dragi lui Richard și
lui Buckingham.
Stanley: Ai parte de toată stima lor.
(aparte): De aceea, astăzi, capul tău va fi ridicat deasupra noastră. (Ies.)
Scena 2
Turnul Londrei. Buckingham, Stanley, Hastings, aşezaţi în jurul unei mese.
Hastings: Pe scurt: ne-am adunat aici să hotărâm când va fi ziua încoronării. Deci alegeți.
Stanley: Chiar mâine cred că-i o zi bună.
Buckingham: Lordul Protector ce părere are? Se știe?
Stanley: Tu, Buckingham, tu știi cel mai bine cum gândește.
Buckingham: Eu? Nu-i știu gândurile. Așa cum nici el, nici voi nu le cunoașteți pe ale mele.
Dar voi, Lord Hastings, cred, aveți o prietenie foarte strânsă.
Hastings: Știu că ține la mine, şi-i mulţumesc, dar nu mi-a zis nimic de încoronare.
Dar spuneți când vreți să fie și eu, în locul ducelui, voi zice „da” sau „nu” ,
Căci, bănuiesc, va confirma ce-am zis. (Intră Gloucester.)
Gloucester: Vrednici lorzi și prieteni, o zi bună vă doresc. Azi am dormit mai mult,
Dar sper că întârzierea mea n-a încurcat hotărârile voastre și nu vă eram necesar până acum.
Buckingham: Dacă n-ai fi ajuns la timp, Hastings ți-ar fi luat locul... vreau să zic că ar fi votat
în locul tău.
Gloucester: Nimeni nu e mai generos ca el. Și, de altfel, mă cunoaște cel mai bine.
Drag Lord Stanley, când te-am vizitat ultima dată aveai căpșuni frumoase în grădină. Nu-mi
aduci și mie câteva?
Stanley: Preabucuros, preabucuros. (Iese.)
Gloucester: Buckingham, un moment. (Luându-l deoparte):
Am aflat că Hastings e împotriva noastră. E atât de loial încât mai bine i se taie capul decât să
vadă cum prințul moștenitor pierde tronul și coroana.
Buckingham: Hai să vorbim. (Gloucester şi Buckingham ies.)
(Reintră Stanley.)
Stanley: Dar ducele de Gloucester unde s-a dus? Eu am adus căpșuni.
Hastings: Văd că ducele e binedispus azi. Și înseamnă că totul e pe placul lui.
Ca el, nu-i nimeni, cred, să-i citești pe față ce gândește.
Stanley: Și ce-ai reușit să deslușești văzând ce bucurie ne arată?
Hastings: Că, dintre noi, nu urăște pe nimeni. / Că nu este nimeni aici pe care să nu-l
îndragească. (Reintră Gloucester şi Buckingham.)
Gloucester: Vă rog să-mi spuneți ce să fac cu cei ce vor să-mi ia viața și-asmut pe diavoli
contra mea să-mi otrăvească trupul?
Hastings: Pentru dragostea ce ți-o port, o să răspund primul: Eu spun că merită uciși cu toții.
Gloucester: Să-ți fie ochii martori că-s bolnav. Uitați-vă, sunt vrăjit.
Mâna mi-e uscată, ca o creangă moartă... soția lui Edward, vrăjitoarea, ea m-a însemnat.
Hastings: Dacă a făcut asta…
Gloucester: Cum dacă? Tu, ocrotitor al târfei, îndrăznești să te îndoiești? îmi spui tu „dacă”?
Ești un trădător! Tăiați-i capul! Jur că n-o să iau cina până nu-l văd scurtat.
Stanley, ocupă-te! (Ies toţi în afară de Hastings și Stanley.)
Hastings: Vreau preotul ca să mă spovedesc…
Stanley: Vă spovediți pe scurt, ducele așteaptă cina.
Hastings: Oh, Margaret, blestemul tău a cazul azi peste bietul Hastings!
Hai la butuc; du-i capul meu. Rânjiţi! (Ies.)

Scena 3
Tot Londra. Curtea castelului Baynard.Intră Gloucester dintr-o parte şi Buckingham din
cealaltă.
Gloucester: Și, ce mai spune lumea?
Buckingham: Nimic. Parcă sunt muți.
Gloucester: Le-ai spus de Edward… că fiii lui sunt niște bastarzi?
Buckingham: Le-am spus… le-am spus de pofta-i nesătulă,
De viciile pe care le avea, că siluia femei și că pentr-un fleac se răzbuna… Că el însuși era din
flori,
Că doar tu-i semeni răposatului tău tata, la-nfățișare și ca noblețe/suflet mare
Am lăudat curajul tău, generozitatea ta, înțelepciunea, virtutea, modestia.
Poți să mă crezi că n-am uitat nimic... Și, la sfârșit, le-am spus că, dacă țin la binele acestei
țări să strige: “Trăiască Richard, regele nostru!”.
Gloucester: Şi au strigat?
Buckingham: Nu. N-au scos niciun cuvânt. Stăteau încremeniți ca niște morți.
Am întrebat primarul care-i motivul pentru o astfel de tăcere, iar el a zis că mulțimea-i
obișnuită să vorbească numai cu crainicul cetății.
L-am pus atunci să le repete tot ce-am spus și să n-adauge nimic de la el.
Spre final, câțiva oameni de-ai mei și-au aruncat pălăriile în aer și-au strigat “Trăiască regele
Richard!”, am profitat de ocazie și mi-am terminat discursul spunând “Vă mulțumesc,
prieteni, această aprobare generală arată iubirea față de Richard”.
Gloucester: Ce imbecili. N-au mai zis (chiar) nimic?
Buckingham: Nu, pe cuvânt.
Gloucester: Primarul mai vine?
Buckingham: E pe-aici. Ajunge în curând. Și pentru asta facem așa cum am plănuit.
Du-te și pregătește-te.
Gloucester: Asta e ultima șansă.
(Gloucester iese. Intră lordul primar, sfetnici şi cetăţeni.)
Buckingham: Bine-ai venit, milord; şi eu aştept să fiu primit.
Mă tem că ducele nu vrea să vadă pe nimeni acum. (Uite că vine omul lui.)
(Intră Catesby, venind din castel.)
Ei, Catesby! Ce-a spus?
Catesby: Vă cere să reveniți mâine. Acum e în rugăciune împreună cu doi călugări cuvioși și
n-ar vrea să întrerupă sfintele momente cu astfel de treburi lumești.
Buckingham: Întoarce-te și spune-i că eu, primarul și lordul Stanley, venim să îi vorbim de
lucruri importante ce nu suportă amânare. E vorba de viitorul nostru. Al tuturor.
Catesby: Așa o să îi spun. (Iese.)
Buckingham: Se pare că prințul nostru nu-i ca Edward. Nu-și petrece timpul tăvălit prin
așternuturi desfrânate. Preferă să stea îngenuncheat, umil, în rugăciune.
Țara ar fi mult mai fericită dacă ar avea un astfel de conducător.
Dar mi-e frică că nu-l putem convinge.
Primarul: Ferească Dumnezeu să nu accepte.
Buckingham: Mă tem de asta. (Reintră Catesby.) Hai, Catesby, zi: ce spune-alteţa sa?
Catesby: E surprins de vizita voastră și se teme că i-ați pus gând rău.
Buckingham: Îmi pare rău că bunul duce mă bănuie de gânduri rele. Am venit
la el cu inima curată și cu toată dragostea. Întoarce-te și spune-i. (Catesby iese.)
Când sfinții devotați credinței lor, învârt mătănii, e greu să-i scoţi din fervoarea rugăciunii.
(Sus într-o galerie, apare Gloucester între doi episcopi. Catesby revine.)
Buckingham: Are în mâini o carte de rugăciuni, bijuteria omului sfințit. Măreț Plantagenet, îți
mulțumim. Iartă-ne că ți-am tulburat evlavia și râvna de creștin.
Gloucester: N-ai de ce să-mi ceri iertare, ci mai degrabă voi să mă iertați
Că, adâncit, vorbind cu Dumnezeu, mi-am făcut prietenii s-aștepte. Spune-mi, cum pot să vă
ajut?
Buckingham: Nu vrem decât ce vrea şi Cel de sus și oamenii onorabili din această țară.
Gloucester: Se pare c-am păcătuit în fața prietenilor mei. Și ați venit ca să mă pedepsiți.
Buckingham: Așa e. Și te rugăm să-ndrepți acest păcat.
Gloucester: Dacă n-aș face-o, aș mai fi creștin?
Buckingham: Atunci vei ști:
Păcătuiești pentru că ai renunțat la tronul regesc și la dreptul urmașilor Alteței tale.
Ai lăsat țara pe mâini ticăloase în timp ce zaci în gândurile blânde. Chipul țării e desfigurat de
infamii și pentru salvarea ei, te implorăm din toată inima, să iei asupra ta răspunderea
domniei.
Vin aici în numele prietenilor tăi, la cererea lor arzătoare, pentru câștigul infinit al țării (și al
nostru).
Gloucester: Nu știu ce e mai potrivit să spun: Să mă retrag în tăcere sau să îmi exprim
reproșul față de voi.
Tăcerea v-ar face, poate, să credeți cum că mi-aș dori să primesc povara încoronării, spre
care voi inconștienți mă împingeți.
Să-ți reproșez cumva ce-ai spus, dovadă a iubirii tale sincere, ar însemna să-mi jignesc
prietenii.
Deci, pentru a nu face nici una, nici cealaltă, iată raspunsul meu umil: Vă sunt îndatorat că
mă iubiți, dar nu merit o astfel de chemare.
Chiar dacă drumul meu spre tron ar fi unul ușor, ca un drept ce mi se cuvine, duhul îmi e
mult prea sărac și lipsurile mult prea mari. Prefer să mă feresc din calea slavei.
(Și-i) Mulțumesc Cerului că nu are nimeni nevoie de mine. Pomul regesc ne-a dat un fruct
regal: Când se va coace, n-am îndoială, ne va face fericiți cu a sa domnie.
Buckingham: Tot ce ai spus ți-arată cinstea. Dar argumentu-i slab: ascultă-mă, te rog.
Ai spus că Edward, nepotul tău de frate, e în drept să ia coroana.
Dar cel pe care noi îl numim prinț și-așteptăm să fie încoronat nu e fiul reginei legitime; știm
bine și se poate oricând proba, a fost făcut în pat nelegiuit și e rodul desfrânării. Aș spune
chiar și lucruri mai amare, dar din respect pentru cei ce încă trăiesc, mă voi abține. Deci,
domnul meu, acceptă acestă misiune (demnă) care ți se oferă…
Primarul: Acceptă, te implorăm.
Catesby: Pentru dragostea ce ți-o purtăm.
Gloucester: De ce mă chinuiți așa? Eu nu-s făcut pentru tron și stăpânire.
Vă rog, nu o luați în nume de rău, dar nu pot să vă fac pe plac.
Buckingham: Înteleg că dragostea îți cere să nu-ți scoți nepotul de la tron.
Te ştim blând, milos ca o femeie, cu toţi ai tăi şi cu ceilalți, cu toată lumea…
Oricum ar fi, dacă accepți sau ne refuzi, îți spunem că fiul lui Edward nu va fi niciodată regele
nostru. Vom pune altul pe tron și astfel familia ta va rămâne înjosită, căzută în dispreț.
Rămâi să cugeți. Să mergem, oameni buni, nu-l mai rugăm.
(Buckingham iese împreună cu cetăţenii.)
Catesby: Te implor, acceptă-le propunerea sau toată țara va avea de suferit.
Gloucester: De ce vreți să car eu aceste poveri și griji?
Bine, cheamă-i înapoi: N-o să fiu de piatră. (Catesby iese.)
(Intră din nou Buckingham şi ceilalţi.)
O să cedez în fața rugăminților făcute, în ciuda conștiinței mele și a sufletului meu.
Buckingham, dragi prieteni, din moment ce totul pare să fie în mâinile mele, fie că vreau sau
nu, trebuie să accept cu resemnare povara ce mi-o dați.
Dar dacă pentru asta voi primi insulte și blesteme voi să fiți cei ce mă apără… Mi-e martor
cerul, și stiți și voi, ce departe sunt de gândul de-a domni.
Primarul: (Fii binecuvântat.) Mulțumim, vom spune tuturor.
Gloucester: Nu veți spune nimic altceva decât adevărul.
Buckingham: O ultimă întrebare: dorești să fii încoronat mâine?
Gloucester: Când o să-mi spuneți voi.
Buckingham: Atunci mâine, Alteța sa, va fi încoronată.
Gloucester (către episcopi): Atunci, să ne întoarcem la treaba noastră sfântă.
(Ies.)

Actul IV
Scena 1
Londra. În faţa Turnului. Regina Elizabeth, Lady Anne și Catesby
Elizabeth: Te rugăm să ne spui ce face Prințul.
Catesby: E bine, doamnă, dar nu-l puteți vedea. E ordin chiar de la rege.
Elizabeth: De la Rege? Dar cine-i rege?
Catesby: Mă refeream la Richard.
Elizabeth: Cine l-a făcut pe el rege? Sunt mama lor, vrea să mă țină departe de copiii mei?
Anne: Trebuie să îi vedem. Du-ne la ei și o să iau totul asupra mea.
Catesby: Îmi pare rău, nu pot să-mi calc jurământul.
(Iese. Intră Ratcliff.)
Ratcliff: Lady Anne, vă rog, veniți acum cu mine, peste o oră veți fi încoronată regină, ca
soție a lui Richard.
Elizabeth: (Ce veste ucigătoare) E imposibil.
Anne: Nu mi se poate întâmpla asta!
Elizabeth: E întocmai blestemul lui Margaret: Nici mamă, nici soție, nici regină.
Ratcliff: Doamnă, Trebuie să plecăm.
Anne: Te urmez cu silă. Cercul de aur ce va sta pe fruntea mea aș vrea să fie din fier roşit în
flăcări, să ardă până-n creieri. Vreau să mor, să nu-mi aud numele strigat de buzele lui.
Elizabeth: Nu-ți dori sfârșitul, așa nu-mi saturi ura. Fii regină, chiar și în lacrimi.
Anne: Adio!
(Elizabeth: Mai stai, să mai privim o dată Turnul. Voi, pietre, ocrotiți-mi fii, iar tu tovarăş
aspru şi ursuz de joacă al fragezilor prinţi, fii blând cu ei!)
(Ies.)

Scena 2
Tot Londra. Sala tronului în palat. Richard, îmbrăcat în veşminte regeşti şi purtând coroana;
Buckingham, Catesby şi alţii.
Regele Richard: Dă-mi, mâna. (Se urcă pe tron.)
Ajutorul și sfaturile tale, l-au adus, aici sus, pe Richard.
Dar vom purta coroana pentru-o zi sau ne vom bucura pe veci?
Buckingham: Va dura cât timp vom fi și noi aici.
Regele Richard: O să te pun la încercare să văd dacă e adevărat ce-mi spui.
Micul Edward e viu. Înțelegi ce spun?
Buckingham: Continuă, regele meu.
Regele Richard: Da, Buckingham. Vreau să fiu rege.
Buckingham: Dar eşti.
Regele Richard: Sunt rege? Da, sunt. Dar Edward e încă viu.
Buckingham: Așa e, Alteță.
Regele Richard: Jalnică replică. “Așa e, Alteță.” Nu credeam că înțelegi atât de greu. Să mai
încerc o dată. Îi vreau pe acei bastarzi morți, și repede. Ce spui? Vreau un răspuns acum.
Buckingham: Vei face așa cum dorești.
Regele Richard: Ț! Ț! Ești de gheață! Bunăvoinţa ta îngheață totul. Ești de acord să moară?
Buckingham: Dă-mi un timp să mă gandesc. O să-ți răspund cât pot de repede.
(Iese.)
Regele Richard (coborând de pe tron): Nu-i omul meu cel ce gândește mult.
Buckingham e acum prevăzător și dintr-o dată nu mai înțelege. Așa să fie.
Catesby, să împrăștii zvonuri că Anne, regina, e grav bolnavă. O să dau ordin să stea de-acum
închisă. Și să mi-l aduci pe Tyrrel.
Catesby, visezi? Îți repet: Să spui că Anne, regina mea, e-n pragul morţii.
Vreau să rad speranța oricui mi se împotrivește.
(Catesby iese.)
Fata fratelui meu trebuie să-mi fie soție. Micuța Elizabeth. Altfel, tronul mi-e fragil ca sticla.
Pe frații ei o să-I omor, pe ea o iau soție. E drumul către țintă tot mai greu, dar (eu) m-am
cufundat în sânge, și-acum sângele cere mai mult sânge. N-o să plâng de milă. (intră Tyrrel)
Tu ești Tyrrel?
Tyrrel: Supusul tău.
Regele Richard: Chiar așa?
Tyrrel: Lasă-ma să-ți dovedesc, Alteță.
Regele Richard: Ai avea curajul să-mi ucizi un prieten?
Tyrrel: Dacă așa vrei... Dar aș prefera să-ți ucid doi dușmani.
Regele Richard: Fie cum vrei: doi crunţi duşmani îmi strică somnul. Vreau să te
ocupi de ei. Vorbesc de bastarzii din Turn, Tyrrel.
Tyrrel: O să te liniștesc în curând.
Regele Richard: Ce cântec dulce. Apropie-te. (îi şopteşte.) Atât să-mi spui: Ne-am
înțeles! Și-atunci te voi iubi și o să-ți port de grijă.
Tyrrel: Ne-am înțeles!
Regele Richard: Îmi dai o veste până s-adormim?
Tyrrel: Desigur, o vei avea. (Iese.) (revine Buckingham)
Stanley: Milord, am aflat că Lord Dorset a fugit. S-a alăturat lui Richmond. (A trebuit să îți
spun.)
Buckingham: M-am gândit la ce mi-ai spus mai devreme...
Regele Richard: Să o lăsăm. Dorset a fugit la Richmond.
Buckingham: Am auzit.
Regele Richard: Stanley, Richmond e fiul tău. Fă ceva!
Buckingham: Milord, aș vrea recompensa promisă și garantată chiar pe onoarea ta: Ducatul
Hereford și tot ce se cuvine.
Regele Richard: Stanley, ai grijă de soția ta! Daca nu-și ține gura cu Richmond, te spulber.
Buckingham: Ce răspuns îmi dai?
Regele Richard: Henric a prezis că Richmond va fi rege… Atunci era doar un mucos. Rege?
Cine știe...
Buckingham: Alteță!
Regele Richard: Eram de față… De ce n-o fi spus că-l voi ucide?
Buckingham: Ce mi-ai promis, milord...
Regele Richard: Richmond! Cândva, mi s-a prezis că dacă-l văd pe Richmond o să mor.
Buckingham: Alteță!
Regele Richard: Da, cât e ceasul?
Buckingham: Îți aduc amintea de promisiunea...
Regele Richard: Da, dar cât e ceasul?
Buckingham: Bate de zece.
Regele Richard: Lasă-l să bată.
Buckingham: Să-l las? Adica?
Regele Richard: Da, omulețul ăla care bate nu are loc de milogeala ta
Care-mi strică șirul gândurilor. Azi, nu sunt foarte generos.
Buckingham: Măcar să-mi spui: da sau nu?
Regele Richard: Mă sâcâi/plictisești: Azi, nu sunt foarte generos.
(Regele Richard şi suita ies.)
Buckingham: Deci asta e. Asta e răsplata pentru tot ce am făcut. De asta l-am pus rege? Să-
mi amintesc de Hastings și să fug la Richmond cât mai sunt în viață.
(Iese.)

Scena 3
Tot Londra. Intră Tyrrel.
Regele Richard: Ai vreo veste bună pentru mine?
Tyrrel: Da, dacă te face fericit ce mi-ai spus să fac.
Regele Richard: Să vii după cină să-ți spun unde să-i îngropi. Și între timp gândește-te la
dorințele pe care ți le pot îndeplini. (Iese.)
Regele Richard: Fiii lui Edward dorm adânc în sânul lui Avraam/ Paradis și Lady Anne a spus
acestei lumi “noapte bună”/adio. Acum, că Richmond și-ar dori s-o ia pe fiica fratelui meu,
țintind astfel coroana, voi merge, chiar cu voioșie, să-i câștig eu inima micuței…
(Intră Catesby.)
Catesby: Milord!
Regele Richard: Pentru ce mă întrerupi?
Catesby: Vești rele. Buckingham și alți fugari s-au alăturat lui Richmond. Se pregătesc să ne
atace.
Regele Richard: Vorbele fricoase ne fac să pierdem vremea. Adună armata!
(Iese.)

Scena 4
Tot Londra. În faţa palatului. Intră regina Margaret, regina Elizabeth şi ducesa de York.
Elizabeth: Vai tinerii mei prinți, dacă sufletele voastre încă zboară, veniți să auziți cum
plânge mama voastră.
Doamne, oare dormeai când s-a întâmplat această mișelie?
Ducesa: Cadavru viu cu ochii scoși, strigoi al vieții mele! Tu, rușinea lumii! … smuls din
mormântul pântecului meu să umblii îmbătat de sânge pe pământ.
Elizabeth: Dacă mi-ai da mormânt în loc de tron, acolo m-aș ascunde…
(Se aşază alături de ducesă.)
Margaret: Dacă durerea nu-i doar pentru unul,
O pun lângă a voastră, numărați și cântăriți, pe-a voastră cu a mea
Un Edward am avut – ucis de-un Richard;
Un Henric am avut – ucis de-un Richard;
Un Edward ai avut – ucis de-un Richard;
Un Richard ai avut – ucis de-un Richard.
Şi-un Clarence ai avut – ucis de-un Richard.
Și privitori la piesa asta tristă: Hastings, Rivers, Grey,
S-au dus și ei devreme în gropi întunecate.
E viu doar Richard, cel care a fost trimis de diavoli să aducă suflete în flăcările ghenei. Dar în
curând o să sfârșească: jalnic și singur.
Rag dracii, arde iadul, pământul se crapă și sfinții înalță rugăciuni cerându-i moartea. Tot ce-
mi doresc e să ajung să pot striga:" Câinele e mort!"
Tu... ai scăpat un câine din cușca mădularelor tale, un câine care ne latră a moarte. I-au
crescut colții înainte să deschidă ochii și cu ei sfâșie bucăți de carne crudă din noi.
L-ai născut să ne sape mormântul cu ghearele sub care încă găsești sângele închegat al
copiilor noștri. Ție îți mulțumesc că m-ai lăsat să văd cum javra sângeroasă a infernului
înghite trup din trupul mamei sale.
Ducesa: Margaret! Nu te bucura de chinul meu.
Margaret: Sunt lihnită de răzbunare și mă satur numai când o privesc.
Elizabeth: Spune-mi cum să-l blestem! Învață-mă.
Margaret: Ți-am spus că ești doar un rest al soartei mele. Prolog de bâlci la o tragedie
cruntă. O regină adusă în scenă pentru o parodie a gloriei. Unde ți-e soțul? Unde îți sunt
frații? Fiii tai? Cine te mai strigă azi "Regina mea"? Și unde sunt cei care ți se închinau? Ieri ai
fost regină, iar azi cerșești mila. Ieri dădeai porunci, azi nimeni nu te ascultă. Mai ai, din tot
ce-ai fost, doar amintiri. Drept pedeapsă. Adio.
Elizabeth: Stai, te rog învață-mă să-l blestem.
Margaret: Să nu dormi noaptea, ziua nu mânca. Copiii să ții vezi mai dulci decât au fost, iar
ucigașul lor mai crud. Fără încetare, gândește-te la ce-ai pierdut, din rău mai rău și-ai să
înveți să spui blestemul tău. (iese)
(Intră regele Richard şi alaiul său în marş.)
Regele Richard: Cine-i acolo?
Ducesa: Cea care trebuia să te sugrume din pântec.
Elizabeth: De ce-ți ascunzi fruntea sub o coroană aurită? Dacă dreptatea ar mai fi dreptate,
nu crezi că pe ea ar ar trebui însemnată moartea fiilor și a fraților mei?
Să-mi spui, călău slut, unde-mi sunt feciorii?
Ducesa: Năpârcă, unde-i fratele tău Clarence?
Regele Richard: Sunt regele vostru. Alegeți cuvinte mai plăcute și vorbiți-mi blând. Sau fac eu
liniște.
Ducesa: Eşti fiul meu?
Regele Richard: Da.
Ducesa: Vreau să vorbesc.
Regele Richard: Nu cred că vreau să te ascult. Sunt grăbit.
Ducesa: Poți să-mi spui ce bucurie mi-ai adus venind pe lume?
Regele Richard: Niciuna, zău! Mă vezi atât de urâcios, încât mai bine plec, să nu te supăr,
doamnă.
Ducesa: Te rog s-asculţi. Doar un cuvânt, apoi niciodată nu-ţi voi mai vorbi.
Regele Richard: Mă rog.
Ducesa: Sau vei muri în luptă, căci Dumnezeu e drept, sau voi pieri de chin şi bătrâneţe fără
să te mai văd vreodată. Deci ia acum cu tine blestemul meu: Setos de sânge, în sânge vei
sfârşi; Şi, mort, ruşinea vieţii te va însoți. (Iese.)

Scena 5
Regele Richard: Stați, doamnă; mă bucur să vă văd și vreau să vă vorbesc.
Elizabeth: Nu mai am băieți ca să-i omori. Iar fetele vor fi călugărițe, nu regine care plâng.
Așa că nu te mai gândi să le ucizi.
Regele Richard: Dar ai o fată, Elizabeth… Inocentă și de o frumusețe rară.
Elizabeth: Și pentru asta trebuie să moară? Lasă-i viața și o să-i stric purtarea, frumusețea.
Voi spune că l-am înșelat pe Edward… voi spune că nu i-a fost tata, doar ca s-o apăr de
cruzimea ta.
Regele Richard: Ba e din neam regesc, n-o renega.
Elizabeth: Voi face așa doar să o țin în viață.
Regele Richard: Tocmai sângele ei nobil o protejează.
Elizabeth: Același sânge nobil aveau și frații ei. Sunt morți.
Regele Richard: S-au născut într-o zodie nefastă.
Elizabeth: Prietenii le-au fost nefaști, nu zodia.
Fii mei ar fi avut o moarte demnă, dacă destinul nu te-ar fi adus pe lume.
Regele Richard: Vorbești de parcă eu i-aș fi ucis.
Elizabeth: Prea puțin contează cine le-a străpuns inima când buzele tale au fost cele care au
dat ordinul. Cuțitul din mâinile ucigașilor a fost ascuțit de inima ta de piatră.
Regele Richard: Prevăd mai mult bine, ție și celor dragi ție, decât răul pe care spui că l-am
făcut.
Elizabeth: Ce bine îmi poți face tu și eu nu mi-l pot imagina?
Regele Richard: O să-ți aduc copiii pe culmile gloriei.
Elizabeth: Adică pe eșafod?
Regele Richard: Spre demintăți și spre onoare, printre regi.
Elizabeth: Ce vrei în schimb?
Regele Richard: Tot, tot ce am, şi-apoi pe mine însumi… voi da unui copil de-al tău.
Atâta doar; să uiți tot răul despre care astăzi tu presupui că eu l-aș fi făcut.
Elizabeth: Grăbește-te cu basmul dărniciei tale, că-ţi seacă dărnicia între timp.
Regele Richard: O iubesc pe fiica ta, să ştii, din suflet.
Elizabeth: Şi mama fetei tot din suflet crede.
Regele Richard: Ce anume?
Elizabeth: Că din suflet fata mi-o iubeşti. Şi fraţii ei ţi-au fost din suflet dragi,
Drept care eu îţi mulţumesc din suflet.
Regele Richard: Nu te pripi: Ți-am spus că o iubesc pe fiica ta și vreau, da, vreau s-o fac
regină.
Elizabeth: Foarte bine. Și cine o să fie regele ei?
Regele Richard: Cel ce-o va face regină, cine altul?
Elizabeth: Tu?
Regele Richard: Da. Eu, însumi. Ce spui?
Elizabeth: Şi cum o vei peţi? / Și cum ai putea să o ceri în căsătorie?
Regele Richard: Tu să mă-nveţi. (Tu) O cunoști mai bine decât oricine.
Elizabeth: Vrei să te-nvăţ?
Regele Richard: Te rog, din suflet, doamnă.
Elizabeth: Din suflet te învăț. Trimite-i prin cel ce i-a ucis frații doua inimi sângerânde și scrie
pe ele numele lor. Va plânge, dar tu să-i ștergi lacrimile cu o batistă îmbibată-n sângele care
s-a scurs din trupurile firave ale fraților uciși. Daca nici asta n-o va face să te iubească, cred
că ar trebui să-i povestești despre faptele tale eroice: cum l-ai ucis pe Clarence, pe Rivers, pe
Gray… și cum ai reușit să scapi de Anne. Tot din dragoste pentru ea.
Regele Richard: Îți bați joc de mine. Așa n-o pot câștiga.
Elizabeth: Altă cale nu-i. Doar dacă n-ai mai fi Richard. Richard, călăul tuturor!
Regele Richard: Tot ce-am făcut a fost de dragul ei.
Elizabeth: Te va urî și mai mult, văzând că-i cumperi Iubirea cu atâta jaf de sânge.
Regele Richard: Ce-a fost făcut nu mai putem schimba. Uneori avem porniri pripite, iar mai
târziu le regretăm. Dacă am luat tronul fiilor tăi, acum vreau să-l ofer fiicei tale. Și dacă ți-am
ucis urmașii, vei avea urmași prin trupul fiicei tale, de la mine.
Mergi, mamă, mergi la fiica ta… Ştii multe – pregătește-o pentru iubirea mea. Iar după ce-l
voi nimici pe acest Buckingham trădator și ridicol, o să mă întorc în glorie ca să-ți duc fata în
patul unui învingător.
Elizabeth: Dar cum să-i spun? Că fratele tatălui său vrea să-i fie soț? ? Sau să-i spun că
unchiul? Sau cel ce i-a omorât fraţi şi unchi? Cum vrei să te prezint ca să te fac dorit?
Regele Richard: Spune-i doar că regele poate porunci, dar o roagă mult. Să-i vorbeşti frumos
de mine.
Elizabeth: Mai mult câştigi când spui de-a dreptul adevărul.
Regele Richard: Atunci de-a dreptul spune-i c-o iubesc.
Elizabeth: De-a dreptul spun că-i o minciună.
Regele Richard: Mă judeci iar pripit. Spune-i că suveranu-i este sclav.
Elizabeth: Supusa ta-și urăște sclavul.
Regele Richard: Doar ea e fericirea mea şi-a ta; Iar fără ea, asupra mea, asupra ta și-a țării
vor veni prăpădul și moartea. E singura care ne poate salva. Deci, mamă, fii purtătoarea
dragostei mele pentru ea: Vorbeşte-i despre cel ce vreau să fiu, nu despre cel ce-am fost;
spune-i ce voi face și uită ce-am făcut.
Elizabeth: Diavolul îmi vorbește acum?
Regele Richard: Da, un diavolul care-ți spune adevărul.
Elizabeth: Ar trebui să uit de mine (spre a fi eu însămi)?
Regele Richard: Altfel îți faci rău.
Elizabeth: Dar mi-ai ucis copiii.
Regele Richard: O să-i îngrop în pântecul fiicei tale.
Elizabeth: Mă duc. Caută-mă și o să-ți dau răspunsul ei.
Regele Richard: Du-i credinciosul meu sărut.
(O sărută. Regina Elizabeth iese.) Femeie slabă, fire schimbătoare!

Scena 6
(Intră Ratcliff și Catesby.)
Regele Richard: Ei, ce-mi spui?
Catesby: De coasta de vest se apropie o flotă puternică, dar aliații noștri nu par hotărâți s-
atace. În fruntea flotei e Richmond și-l așteptă pe Buckingham cu întâriri.
Regele Richard: Repede! Să-l anunțe cineva pe ducele de Norfolk! Tu, Catesby sau Ratcliff…
unde e Ratcliff?
Ratcliff: : Aici sunt, (Alteță).
Regele Richard: Ratcliff, zbori la duce.
Ratcliff: : Da, zbor.
Regele Richard: Catesby, du-te la Salisbury. Și când ajungi...
(Către Ratcliff ): Prost, idiot, nemernic, unde te-am trimis? Încă ești aici?
Ratcliff: Spune-mi ce să-i transmit ducelui, sire.
Regele Richard: Așa e, scumpe Ratcliff. Spune-i să adune cea mai puternică armată și că-l
aștept la Salisbury. (Iese.)
Catesby: Eu ce trebuie să fac la Salisbury?
Regele Richard: Ce-ai vrea să faci acolo?
Catesby: Mi-a spus să merg cât mai repede la Salisbury. (Intră Stanley.)
Regele Richard: M-am răzgândit. Stanley, ce vești ai?
Stanley: Nici atât de bune, dar nici atât de rele încât să nu le spun.
Regele Richard: Ghicitoare! Nici bune, nici rele. Pentru ce atât de multe ezitări și nu treci la
subiect?
Stanley: L-am prins pe Buckingham.
Regele Richard: Du-te și-l omoară chiar acum pe șobolan.... Stai
Stanley: Da.
Regele Richard: Ai spus nici bune, nici rele... Vino mai aproape. (îl privește în ochi foarte de
aproape) Ce mai e, dragă Stanley?
Stanley: Aaaa... Richmond e pe mare.
Regele Richard: Să-l soarbă marea în adâncul ei! Dar ce face-acolo lașul?
Stanley: Îmi pot imagina.
Regele Richard: Imaginează-ți.
Stanley: Vine să revendice tronul… ?
Regele Richard: Tronul e gol? A murit regele? Există alt moștenitor? Poate fi altcineva rege?
Atunci ce caută pe mare?
Stanley: Dacă nu vor asta, atunci nu știu.
Regele Richard: Nu poți să spui nimic altceva decât ca vine să-mi ia locul. Și te bucuri.
Stanley: Nu spune asta.
Regele Richard: Ce armată ai adunat ca să mă aperi? Unde-ţi sunt vasalii şi supuşii? Nu
cumva pe coasta de vest ca să-i ajute pe trădători?
Stanley: Nu, nu, sunt pregătiți toți pe coasta de nord.
Regele Richard: Ce fac în nord când suntem atacați din partea cealaltă?
Stanley: N-au primit niciun ordin, dar dacă regele meu dorește, îi aduc acolo unde...acolo
unde dorește regele meu.
Regele Richard: Da, vrei i te alături lui Richmond. Nu te cred.
Stanley: N-ai vreun motiv să te îndoiești de mine.
Regele Richard: Bine, du-te și dă ordin armatei. Dar fiul tău rămâne cu mine.
Rămăi loial. Sau el va rămâne fără cap. (Iese Stanley.)
Regele Richard: Cine-a văzut azi soarele?
Catesby: Eu nu.
Regele Richard: Catesby!
Catesby: Milord?
Regele Richard: Azi soarele stă ascuns. Aş vrea uscată lacrima de rouă de pe pământ. Nu-i
soare azi! .... Cât e ceasul?
Catesby: E ora cinei. Aprope ora noua.
Regele Richard: Azi nu iau cina. Pune-mi șaua pe cal și pregătește-mi armele! Vreau un pahar
de vin: Azi nu mai am un duh vioi şi sprinten. Şi nu mai sunt focos ca altădată. Pleacă,
Catesby. Să te întorci spre miezul nopţii și să-mi aduci armele. Hai, mergi îţi spun. (Catesby
iese.)
(Ies.)

Actul V

Scena 1
(Richard adoarme.Se arată duhul lui Clarence.)
Duhul: În luptă să mă ai în minte, pe mine, Clarence, cel trădat de viclenia ta, și sabia s-o
scapi din mâini: urlă și mori!
(Se arată duhurile lui Rivers și Grey )
Duhul lui Rivers: Să te gândești la Rivers și teroarea vinovăției să te sfâșie: urlă și mori!
Duhul lui Grey: Remușcarea să-ți tocească mintea, îți spune Grey: urlă și mori!
(Se arată duhul lui Hastings.)
Duhul lui Hastings: Acoperit bde sânge și gemete, trezește-te! Gândește-te la Hastings.
Ultimul coșmar să-ți fie în ziua bătaliei: urlă și mori.
(Se arată duhurile celor doi tineri prinţi.)
Duhurile: Să-ți amintești nepoții morți în Turn. Să-ți fim pe suflet grei ca plumbul: urlă și
mori.
(Se arată duhul soţiei lui Richard, lady Anne.)
Duhul: Nefericita Anne, soția ta, cea care n-a dormit în pace lângă tine, îţi umple acum
somnul de fiori. Gândește-te la mine: urlă și mori.
(Se arată duhul lui Buckingham.)
Duhul lui Buckingham: Eu, Buckingham, primul te-am împins către coroană. Și cel din urmă
te-am simțit tiran. Visează sânge și moarte! Visează și mori!
(Duhurile pier. Tresărind, regele Richard se trezeşte din vis.)

Regele Richard: Un cal! Dați-mi un cal! Cineva să-mi lege rănile!

 Stai! E doar un vis. Flăcările/luminile sunt albastre. E miezul nopții, oră funebră. Conștiință
lașă...mă chinui! Carnea tremură și curg stropi reci de spaimă.
De ce mă tem? De mine? Nu e nimeni:... Richard îl iubește pe Richard, eu sunt eu. E aici
vreun ucigaș? Nu. Da, eu sunt... Atunci fugi! Să fug de mine? Da, ca să nu mă răzbun. Cum,
eu pe mine? Dar mă iubesc. Ba nu! De mine mai curând mi-e silă.
Sunt ticălos. Ba nu, mă mint. Nu sunt. Nebunule, vorbeşte-te de bine! Nebunule, să nu te
linguşeşti, în cuget mii de limbi îmi povestesc câte un basm, şi fiecare basm mă-nvinuie
răcnind: „Eşti vinovat!”
Nu-i om să-i fie milă dacă mor, și cum să-i fie, dacă-n mine însumi nu găsesc de mine însumi
milă?
Flăcările sunt albastre și Richard îl iubește pe Richard.

Un cal! Un cal! Regatul meu pe-un cal!