Monolog

Richard al III-lea
De William Shakespeare

Azi iarna vrajbei noastre s-a schimbat

Prin soarele familiei York în vară 
Iar norii ce umbreau blazonul casei 
S-au îngropat în hăuri de oceane. 
Brăzdatul Marte chipul și-l descruntă 
Si-N loc să sperie dușmanii 
Încălecat pe cai împletoșați
El dănțuie-n iatacuri de domnițe. 
Dar eu, ce nu-s făcut pentru hârjoane 
Și nici să mă răsfăț în dulci oglinzi, 
Eu, cel necumpănit deopotrivă, 
Prădat la trup de firea necinstită, 
Neîntreg și scâlciat prea timpuriu, 
Zvârlit în lumea ce respiră și încă 
Așa pocit, scălâmb că pân' și câinii 
Mă latră când pășesc șontâc pe drum, 
Eu, în piuitul slab al păcii, 
Nu jindui să-mi petrec răgazul altfel 
Decât privindu-mi umbra lungă-N soare
Și cugentând la strâmbăciunea mea. 
Deci, cum nu m-am dovedit nici curtezan 
Nici să mă-mbii la galeșelor taifasuri, 
M-am hotărât să fiu un ticălos. 
Tot ce urzesc în taină, ticălos, 
Pun altora, și cât mai rău, în seamă
Și-așa îmbrac păcatul gol în sfinte haine 
Culese din Scripturile Sfințite. 
Anne, este a mea!
Fost-a femeie-n acest fel pețită?
Fost-a femeie-n felu-acesta cucerită?
Cum! Eu ce i-am ucis și soț și socru
S-o cuceresc cu ura-n sân fierbându-i,
Cu blestemele-n gât, cu ochii uzi
Și cu dovada sângerând alături?
Zăgăzuit de toate aceste stavili,
De Dumnezeu, de cugetul din ea
Nesprijinit de nimenea decât
De iad și ochii mei vicleni - și totuși
S-o birui? Un nimic a-nvins o lume.
Anne, este a mea! Dar mult n-o voi păstra. 
Clarance, fratele meu, pus de mine-n întuneric
Nu va mai prinde înc-o zi. 
Iar pe rege ia-l la sânu-ți Doamne, 
Și lumea, las-o tu pe mâna mea. 
Sunt al dracului de bun la de-astea, nu-i așa?
Mă-nclin în fața regelui și-a doamnei. 
Cu oricare dintre voi vreau să-mpac.
Mă doare adânc disprețul, dușmănia, 
Și dragostea cea bună mi-o doresc. 
Întâi, regină, ție îți arăt pace 
La fel, nobile văr de Buckingham, 
La fel, lord Rivers și lord Gray
Duci, conți și lorzi, la fel vreau de la toți. 
Nu știu englez în viața pentru care 
Sufletul meu să simtă strop de ură 
Mai mult ca pentru un prunc abia născut. 
Slăvit fii, Doamne, ce umil m-ai vrut. 
            
Clarence este mort, Regele-i mort, tronul e gol.

Nu știu ce-ar fi mai bine ca să fac...

Îndatorat vă sunt că mă iubiți, 
Dar preacinstita voastră rugăciune 
Eu nu o pot primi, căci vrednic nu-s. 
Dar Slavă Domnului, nevoie nu-i de mine
Nevolnic sunt, chiar de nevoie ar fi. 
Regescul pom lăsă un fruct regesc, 
Îi dau lui ce-ați voit să-mi dați voi mie, 
E dreptul și norocul stelei sale
Ferească Dumnezeu să i le smulg! 
Să nu mă luați de încăpățânat, 
Dar nu pot, nici nu voi să mă supun. 
Vreți să car eu povara acestei lumi? 
Ei bine, bine, bine. 
Fiindcă voiți să-mi puneți în cârcă soarta țării 
Spre a-i purta povara, vrând-nevrând, 
Eu cat să am răbdare s-o îndur. 
Mi-e martor cerul, și vedeți și voi
Cât de departe sunt de-asemenea dorință. 
Atât... 

Acum urmează proba cea mai grea

Să văd, ești aur, vere Buckingham: 
Vreau să fiu rege. 
Vreau morți bastarzii și vreau năprasnic săvârșită fapta. 
Oo, Buckingham, te întorci, te răsucești, 
Gândești prea mult! Hai du-te! Du-te! 

N-o să-l mai țin ca sfetnic. 

Iubirea lui îngheață. 

Voi da zvon că Anne, soția mea, ar fi pe moarte. 

Și voi porunci să stea de-acum închisă. 
Se cere să mă-nsor cu a mea nepoată, 
Altfel ca sticla de fragil mi-e tronul. 
I-am ucis frații și-acum s-o iau de soție?! 
Ei... Doar s-a mai făcut! Așa de adânc 
În sânge m-am vârât, încât păcatul 
Șir de păcate trage după el. 
                  
Richmond! Richmond! Richmond e pe MARE. 
Imi amintesc: Henric al VI-lea 
Că Richmond va fi rege a prezis 
Când Richmond era doar un copilaș. 
Rege! Un bard de prin Irlanda mi-a prezis 
Că multe zile n-am până-l văd pe Richmond. E pe mare. 
Aș vrea să fie marea peste el. 
Un renegat mișel, lipsit de-onoare! Ce caută?
Desigur, 
Vine în Anglia ca să ia coroana. 
Dar e tronul gol? E părăsită spada? 
E suveranul mort? Imperiul gol? 
Mai sunt urmași de York afar de noi? 
Și cine poate-n Anglia fi rege 
Decât un York? Ce face deci pe mări? 
La Salibury! Până mai vorbim, 
Lupta pentru regat se poate pierde! 
Nu prea mai am vioiciunea minții 
Și nici sufletul voios ca totdeauna. 

Să-mi dați alt cal! 

Legați-mi rănile! 
Îndură-te, Iisuse! Stai, visam! 
De ce mă tem? De mine? Altul nu-i nimeni.
Richard la Richard ține.
Am să disper. Nu mă iubește nimeni.
Și dacă mor, n-o să mă plângă nimeni.