CAPITOLUL AL OPTULEA

SFÎNTUL STRĂBUN LOT

Dumnezeu, care adineauri voise să vadă totul personal, nu s-a dus cu însoţitorii săi : din
expunerea care urmează reiese că s-a întors ,,acasă". ,,Şi cei doi îngeri au sosit în Sodoma
către seară. Iar Lot şedea în poarta Sodomei. Cum i-a văzut, Lot s-a sculat ca să-i întîmpine
şi s-a închinat pînă la pămînt. Şi a grăit : «Rogu-vă, stăpînii mei, abateţi-vă în casa robului
vostru şi mîneţi noaptea şi spălaţi-vă pe picioare, iar mîine sculaţi-vă şi mergeţi în calea
voastră». Dar ei au zis : «Ba nu, ci vom mînea pe uliţă».

Dar el a stăruit mult de ei şi s-au abătut la el şi au găzduit în casa lui. Şi le-a pregătit cină şi
le-a copt azime, şi ei au ospătat.

Nu apucaseră însă să se culce, „cînd oamenii din cetate, adică din Sodoma, înconjurară
casa de la tînăr pînă la bătrîn, tot poporul, din toate fundurile.

Şi au chemat pe Lot şi i-au spus : «Unde sînt oamenii care au venit la tine în gazdă acum
noaptea ? Adu-i la noi ca să-i cunoaştem !»

Şi Lot a ieşit la ei la uşă şi uşa a tras-o după el.

Şi a zis Lot : «Vă rog, fraţilor, nu săvîrşiţi vreo urgie !

Iată, am două fete care nu ştiu de bărbat. Pe ele le vom scoate la voi şi faceţi cu ele ce veţi
vrea, numai nu pricinuiţi acestor oameni nici o supărare, o dată ce au venit la umbra
acoperişului meu !»

Iar ei strigară : «Dă-te înapoi !». Şi adăugară : «Acesta, singur, care s-a aciuat la noi ca
venetic, vrea să ne fie judecător ! Te vom struni mai zdravăn decît pe aceia !» Şi dădură
buzna peste Lot şi se apropiam să spargă uşa. Atunci cei doi bărbaţi întinseră mîna şi
băgară pe Lot la ei în casă şi închiseră uşa.

Iar pe cei de la uşa casei îi loviră cu orbire, de la cel mai mic pînă la cel mai mare, aşa încît
ei se istoviră căutînd uşa" (Facerea, XIX, 1—11).

© Biblia Hazlie
www.gebeleizis.org/bibliahazlie
A fost necesar să reproducem în întregime si întocmai tot acest pasaj din cartea „Facerea" :
să nu uităm că aceste rînduri au fost scrise după dictarea ,,sfîntului duh" în persoană !

Pe de altă parte, nu strică să reproducem şi comentariile lui Voltaire : ,,Acest pasaj din textul
biblic pune la încercare mintea omenească mai mult decît oricare altul. Dacă aceşti doi îngeri
sau doi dumnezei erau fără trup, înseamnă că ei luaseră o înfăţişare trupească de o
frumuseţe irezistibilă, din moment ce au reuşit să inspire unui popor întreg o dorinţă
atît de oribilă, într-adevăr, gîndiţi-vă numai : bătrîni şi copii, adolescenţi şi maturi, toţi locuitorii
de sex bărbătesc, fără excepţie, s-au adunat grămadă în jurul casei pentru a săvîrşi un păcat
odios cu cei doi îngeri. Nu este în firea omului să săvîrşească de-a valma această
blestemăţie, pentru care, de obicei, se caută un loc retras şi liniştit. Locuitorii Sodomei însă îi
cer pe cei doi îngeri aşa cum răzvrătiţii cer pîine în timp de foamete. În mitologia păgînă nu
există nimic asemănător cu această ticăloşie de neînţeles. Teologii care afirmă că cei trei
călători cereşti, dintre care doi au venit în Sodoma, erau dumnezeu-tatăl, dumnezeu-fiul şi
dumnezeu-sfîntul duh, fac ca crima locuitorilor Sodomei să fie şi mai respingătoare, iar toată
povestea şi mai de neînţeles".

Propunerea făcută de Lot locuitorilor cetăţii de a lua pe cele două fiice ale sale nevinovate în
locul acestor îngeri sau a acestor dumnezei nu este mai puţin revoltătoare. Totul dovedeşte
imoralitatea omului drept şi sfînt, despre care pînă acum nu vorbeşte nici una dintre cărţi.

Teologii găsesc că există ceva comun între această întîmplare şi legenda lui Filemon şi
Baucis. Dar această legendă nu are nimic indecent ; ea este mult mai instructivă. Zeus-
Iupiter şi Hermes-Mercur pedepesesc un oraş pentru că locuitorii nu au fost ospitalieri ;
legenda ne aminteşte că avem datoria de a fi buni şi omenoşi ; ea nu are nimic rău sau urît.

Unii afirmă că „sfîntul" autor a vrut să scrie ceva mai tare decît legenda lui Filemon şi Baucis,
pentru a inspira şi rnai mult dezgust faţă de un păcat foarte răspîndit în ţările calde. Dar
arabii din pustiul Sodomei afirmă că toate caravanele care trec pe acolo le oferă destule fete
şi ei nu cer niciodată băieţi.

Povestea cu cei doi îngeri nu este prezentată aici ca o alegorie ; nu, cîtuşi de puţin, totul,
absolut totul este precis ! De altfel, nici nu se vede ce alegorie s-ar putea extrage de aici în
favoarea Noului testament, pentru care, potrivit afirmaţiilor „părinţilor bisericii", Vechiul
testament serveşte drept „prototip".

© Biblia Hazlie
www.gebeleizis.org/bibliahazlie
Să urmărim în continuare textul „sfînt" al cărţii divine, pe care sîntem datori s-o socotim
adevărată, căci altfel am săvîrşi un păcat de moarte. Vom găsi pasaje şi mai teribile decît cel
de mai sus !

„Atunci cei doi bărbaţi grăiră către Lot : «Dacă mai ai pe cineva aici — vreun ginere, fiii tăi şi
fiicele tale şi pe cîţi ai în cetate — scoate-i din acest loc»" (Facerea. XIX, 12).

Ce rost aveau aceste întrebări ? Oare îngerii nu ştiau din cine era alcătuită familia lui Lot ?

„Căci noi vom nimici locul acesta, fiindcă strigătul împotriva locuitorilor lui s-a înteţit înaintea
domnului şi domnul ne-a trimis ca să-l pierdem !

Şi a ieşit Lot şi a început să vorbească cu ginerii săi, care erau să ia pe fetele sale, şi le-a
spus : «Sculaţi ! Ieşiţi din locul acesta, fiindcă domnul e gata să prăpădească cetatea!» Dar
ginerii săi credeau că Lot glumeşte.

Ci cînd s-au revărsat zorile, îngerii dădură zor lui Lot zicînd : «Scoală-te ! Ia pe femeia ta şi
pe cele două fiice ale tale, care se află aici, ca să nu pieri şi tu pentru fărădelegea cetăţii !»

Dar Lot zăbovindu-se, cei doi bărbaţi îl apucară de mînă pe el şi pe femeia lui şi pe cele
două fete ale lui, căci dumnezeu voia să-l cruţe, şi-l scoaseră afară şi-l lăsară în faţa cetăţii.

© Biblia Hazlie
www.gebeleizis.org/bibliahazlie
Iar după ce i-au scos afară, a zis unul: «Fugi ca să scapi cu viaţă ! Nu te uita îndărăt şi nu te
opri nicăieri în acest timp ! Fugi la munte ca să nu pieri !»

Dar Lot le-a grăit : «Nu aşa, stăpîne !

Iată a aflat robul tău har în ochii tăi şi tu ai mărit milostivirea ta, pe care mi-ai arătat-o mie,
scăpîndu-mi viaţa, dar eu nu voi putea să fug la munte fără să nu mă ajungă pieirea şi să nu
mor.

Ci iată ! Cetatea aceasta aproape este ca să fug în ea şi e foarte mică. Îngăduieşte-mă să

fug într-însa. Aşa e că e mică ? Şi voi scăpa cu viaţă !»

© Biblia Hazlie
www.gebeleizis.org/bibliahazlie
Şi i-a răspuns : «Iată că-ţi împlinesc şi această rugăminte, ca să nu prăpădesc cetatea de
care mi-ai grăit.

Dă zor şi fugi acolo, fiindcă nu pot să împlinesc porunca pînă cînd nu vei ajunge tu în cetate
!» Pentru aceea s-a numit numele cetăţii : Ţoar.

Cînd soarele a răsărit deasupra pămîntului, a intrat şi Lot în Ţoar.

Atunci domnul a turnat asupra Sodomei şi asupra Gomorei ploaie de pucioasă şi de foc de la
domnul din cer.

Şi a prăpădit cetăţile acelea şi tot ţinutul şi pe toţi locuitorii cetăţilor şi tot ce creştea pe
cîmpie.

Ci femeia lui Lot s-a uitat îndărăt şi s-a prefăcut în stîlp de sare.

Şi s-a sculat Avraam a doua zi de dimineaţă şi s-a dus la locul unde stătuse înaintea
domnului.

Şi a căutat spre Sodorna şi Gomora şi spre toată cîmpia ţinutului, şi a privit, şi iată : fum gros
se ridica de pe pămînt ca fumul dintr-un cuptor" (Facerea, XIX, 13—28).

In ce priveşte Gomora, teologii recurg la argumentele cele mai ciudate, căutînd să

demonstreze că păcatul acestui oraş era diametral opus păcatului Sodomei. In Biblie nu
există nicăieri nici cea mai mică aluzie în această privinţă. Totul este pur şi simplu o
născocire a teologilor.

Acum putem înţelege ce ,,strigăt" se ridicase din Sodoma şi din Gomora pînă la ceruri, cum
spusese dumnezeu-tatăl în discuţia cu Avraam : în Sodoma se văitau femeile părăsite ; în
Gomora, dimpotrivă, urlau bărbaţii părăsiţi. Dar atunci se pune întrebarea : de ce mînia
cerească a prăpădit pe femeile din Sodoma şi de ce bătrînul dumnezeu nu i-a cruţat pe
nenorociţii bărbaţi din Gomora, care şi aşa erau destul de mîhniţi din pricina înclinaţiilor
nefireşti ale nevestelor lor ?

În acelaşi timp, e limpede că cei doi domni din Sodoma, care se pregăteau să se
căsătorească cu fiicele lui Lot, nu căzuseră în păcatul pederastiei şi căsătoria lor fusese atît

© Biblia Hazlie
www.gebeleizis.org/bibliahazlie
de ferm stabilită, atît de aproape de a fi celebrată, încît ,,omul sfînt" le şi spunea ,,gineri".
„Sfîntul" autor nu arată nicăieri că ginerii lui Lot ar fi căzut măcar cît de cît în păcatul ruşinos
din pricina căruia au pierit sodomiţii împreună cu cetatea lor ; ei nu figurează în gloata care a
vrut să-i siluiască pe îngeri. Biblia, dimpotrivă, ne face să credem că ei, ca oameni
cumsecade, au stat amîndoi acasă, căci Lot s-a dus să-i trezească pentru ca să-i ia cu el.
Totuşi, şi ei au pierit împreună cu toţi ceilalţi.

Cît despre femeia lui Lot, trebuie să recunoaştem că ea a plătit scump pornirea ei de
compătimire care a făcut-o să se uite îndărăt la oraşul natal, în care, poate, rămăseseră
părinţii ei.

Prefacerea ei într-un stîlp de sare a fost confirmată de unii scriitori evrei şi creştini din
primele veacuri ale erei noastre. Istoricul evreu losif Flaviu ne asigură, în cartea sa
,,Antichităţi iudaice", că a văzut acest stîlp şi că pe vremea lui stîlpul putea fi văzut de oricine.
Scepticii presupun că evreii din partea locului au cioplit pur şi simplu o statuie de sare,
lansînd versiunea că este femeia lui Lot. S-au găsit destul de multe sculpturi din sare care au
dăinuit vreme îndelungată. Pe de altă parte, sfîntul Irineu a mers prea departe cînd a afirmat
că ,,femeia lui Lot nu este un trup pieritor ; ci, deşi rămîne veşnic în formă de stîlp de sare,
ea continuă totuşi să aibă periodul obişnuit". Tertulian, un teolog vestit şi care se bucură de
foarte multă autoritate la catolici, afirmă în ,,Poemul Sodomei" acelaşi lucru şi cu tot atîta
certitudine.

Această minune a rămas însă necunoscută romanilor cînd au venit în Palestina : cînd au
cucerit Ierusalimul, ei nu au manifestat nici cea mai mică dorinţă de a merge să vadă
miraculosul stîlp de sare, şi aceasta din simplul motiv că un asemenea stîlp nu exista. Nici
Pompei, nici Titus, nici Adrian nu au auzit vreodată despre Lot, despre soţia lui, despre cele
două fiice, despre Avraam, şi, în general, despre nici un membru al acestei preacuvioase
familii. Iar în prezent pelerinii care se duc să se închine ,,relicvelor" biblice nu găsesc în
împrejurimile Mării Moarte nici un fel de statuie : nici de sare, nici de bitum. Musulmanilor de
prin partea locului nu le-a dat în gînd să fabrice una ca să le facă pe plac pelerinilor, în
schimb, ei le arată stejarul Maunre la a cărui umbră dumnezeu şi cei doi îngeri au mîncat un
viţel întreg şi o imensă cantitate de pîine, brînză, unt şi smîntînă.

Marele geograf grec Strabon, care a trăit în epoca în care creştinii plasează legenda naşterii
lui lisus, a studiat în amănunţime Asia Mică şi îndeosebi Palestina, descriind-o cît se poate
de exact. Printre altele, el a studiat regiunea Sodomei şi a Mării Moarte. Dar el nu men-

© Biblia Hazlie
www.gebeleizis.org/bibliahazlie
ţionează nimic despre stîlpul de sare pe care losif Flaviu se zice că l-ar fi văzut cu cîţiva ani
mai tîrziu. Ceea ce descrie nepărtinitorul călător Strabon este foarte interesant :

„Există destul de multe temeiuri pentru a trage concluzia că această regiune a căzut pradă
focului : stînci arse, numeroase crăpături, pămînt pîrjolit, rîuri care răspîndesc o miasmă
respingătoare şi pretutindeni, în împrejurimi, ruine de locuinţe. Toate acestea te fac să dai
crezare celor ce povestesc locuitorii, şi anume că, pe vremuri, aici au fost treisprezece oraşe
cu capitala Sodoma. Dar, din pricina unui cutremur, a erupţiei vulcanilor şi a unor torente de
apă sulfuroasă, lacul a înghiţit această ţară şi au rămas doar stîncile ca martori ai catastrofei.
Unele oraşe au fost înghiţite de ape, altele au fost părăsite de locuitori, care, căutîndu-şi
salvarea, s-au împrăştiat" (Strabon, „Geografia", cartea a XVII-a, cap. II). Cele de mai sus nu
seamănă de loc cu povestirea din cartea „Facerea" : „Atunci domnul a turnat asupra
Sodomei şi asupra Gomorei ploaie de pucioasă şi de foc de la domnul din cer”.

Merită să fie subliniate cele ce se spun în cap. al XlV-lea al cărţii „Facerea" : „Dar valea
Sidim era plină cu puţuri de smoală. Şi au împuns la fugă regii Sodomei şi Gomorei şi au
căzut în ele, iar cîţi au mai rămas au fugit în munţi" (v. 10). Biblia recunoaşte că solul de aici
era plin de smoală încă înainte de catastrofă.

Învăţaţii au prilejul să constate încă o dată că „porumbelul divin" şi-a bătut joc rău de tot de
autorul „sfînt". Întreaga natură din acest pustiu poartă pecetea unei catastrofe geologice, de
pe urma căreia trebuie să fi suferit tot ce era viu, în cazul cînd acolo trăia ceva. Astfel, Marea
Moartă, în care se varsă Iordanul, are o suprafaţă de 920 km2, o lungime de 100 km şi
măsoară 20 km în partea ei cea mai lată. Apele Iordanului sînt înghiţite în întregime de
Marea Moartă, care nu are nici un fel de scurgere. (Arabii o numesc Bahr-Lut.) Apa aceasta
se evaporă, căci altfel nu se poate explica unde dispare, avînd în vedere că nivelul ei rămîne
acelaşi. Marea se află cu 392 m sub nivelul oceanului şi are o adîncime maximă de aproape
400 m. Aerul fierbinte şi uscat din această depresiune, unică în felul ei (793 m), poate
absorbi o cantitate uriaşă de vapori de apă. Straturile de pămînt mlăştinos din împrejurimi,
şisturile bituminoase împrăştiate pretutindeni, desele cutremure, toate acestea arată că
regiunea respectivă nu a fost, probabil, locuită niciodată, în Marea Moartă, care este uimitor
de sărată (circa 26% sare), nu există viaţă organică. Geologii consideră că aceasta e una
dintre cele mai adînci depresiuni de pe uscat, o prăbuşire a scoarţei pămînteşti cu aproape
un kilometru fată de regiunea înconjurătoare. Această depresiune nu a fost provocată de o
cauză exterioară, ci de una interioară.

© Biblia Hazlie
www.gebeleizis.org/bibliahazlie
Dacă ţinem neapărat să credem că „porumbelul" nu a putut să-şi bată joc de „sfîntul" autor al
cărţii „Facerea", dacă vrem cu orice preţ să socotim veridică istoria cu ploaia de foc căzută
din cer pentru a nimici oamenii vinovaţi, într-un loc, de pederastie şi, în celălalt, de
lesbianism, trebuie totuşi să recunoaştem că dumnezeu, deşi etern, s-a cam apucat totuşi să
înşire gogoşi. Intr-adevăr, oare nu el a jurat lui Noe că îndurarea lui nu-i va mai îngădui
niciodată să-i nimicească pe oameni ? Oare nu el a jurat cu mîna pe curcubeu că nu va mai
trimite vreodată potopul ? Dar a jura că renunţi la potop şi pe urmă să înlocuieşti torentele de
apă cu torente de foc este oare o politică cinstită din partea lui dumnezeu ?

Să urmărim mai departe extraordinara povestire din cartea „Facerea". „Sfîntul" autor spune
că Lot, care nu căzuse în păcatul concetăţenilor săi, a fost salvat de la pieire, ca şi
neprihănitele lui fiice-fecioare. Dar tot aici autorul ne dă admirabile exemple de virtute pe
care le oferă această „sfîntă familie". Subliniem că noul episod biblic nu conţine nici un cuvînt
de reprobare la adresa celor trei fugari din Sodoma. „Porumbelul divin" are specialitatea sa :
el povesteşte cele mai respingătoare necuviinţe cu atîta seninătate, de parcă n-ar exista
nimic mai simplu pe lume. Sub pana „sfîntului" autor, pînă şi incestul pare un obicei patriarhal
eît se poate de obişnuit.

Să ne ierte cititorul că mai reproducem un citat, dar el este necesar, şi trebuie să-l dăm în
forma cea mai exactă, pentru a demonstra ce este ,,sfînta scriptură", cea mai sfîntă dintre
toate cărţile, temelia şi reazemul celei mai evlavioase credinţe şi a trei religii : mozaismul,
creştinismul şi islamismul.

,,Insă Lot a plecat din Ţoar şi s-a sălăşluit în munte, împreună cu cele două fiice ale sale,
căci se temea să mai locuiască în Ţoar. Şi s-a aşezat într-o peşteră cu cele două fiice ale
sale.

Atunci fiica cea mai mare a zis către cea mai mică : «Tatăl nostru e bătrîn şi nu e nici un
bărbat în vecinătate, care să vie la noi după obiceiul a tot pămîntul.

Haidem să îmbătăm cu vin pe tatăl nostru şi să intrăm la el, ca să avem de la tatăl nostru
urmaşi !»

Şi au îmbătat cu vin pe tatăl lor în noaptea aceea şi a intrat fata cea mare şi s-a culcat cu
tatăl său şi el n-a ştiut nici cînd s-a culcat ea, nici cînd s-a sculat.

© Biblia Hazlie
www.gebeleizis.org/bibliahazlie
Apoi, a doua zi, fata cea mare a zis către mezina ei : «Iată m-am culcat astă-noapte cu tatăl
meu. Să-l îmbătăm cu vin şi la noapte, şi intră şi tu şi culcă-te cu el, ca să avem de la tatăl
nostru urmaşi».

Deci ele îmbătară cu vin şi în noaptea aceea pe tatăl lor şi s-a dus fata cea mai mică şi s-a
culcat cu el, şi el n-a ştiut nici cînd s-a culcat ea, nici cînd s-a sculat.

Şi amîndouă fetele lui Lot au rămas însărcinate de la tatăl lor.

Şi cea mai mare a născut un fiu şi i-a pus numele Moab. Acesta este părintele moabiţilor de
astăzi.

Iar cea mai mică a născut şi ea un fiu şi i-a pus numele Amon. Acesta este părintele
amoniţilor de astăzi" (Facerea, XIX, 30—38).

Chiar dacă textul a fost dictat de ,,sfîntul duh" de sus, asta nu-l împiedică să fie odios.

Aventura lui Lot şi a fiicelor lui nu a putut să scape criticii juste a lui Voltaire. Să ne retragem
şi să-i dăm lui cuvîntul. Ideile acestui mare om sînt utile şi în prezent, deoarece încă mai
dăinuiesc prejudecăţile religioase, dogmele credinţei şi adepţii activi ai religiei care
venerează Biblia ca pe ,,cuvîntul sfînt al domnului".

,,Textul biblic —- scrie Voltaire — nu spune ce a făcut Lot cînd şi-a văzut soţia prefăcută în
stîlp de sare ; de asemenea el nu menţionează numele fiicelor lui Lot. Ideea de a-şi îmbăta
tatăl pentru «a se culca cu el» în peşteră este destul de originală. Biblia nu arată de unde au
găsit ele vin, dar în schimb aflăm că Lot le-a posedat pe amîndouă, fără să fi băgat de
seamă nici cînd au venit, nici cînd au plecat. E foarte greu să posezi o femeie, îndeosebi o
fecioară, fără să-ţi dai seama, Este un caz pe care nu ne încumetăm să-l explicăm.

E de neînţeles, de asemenea, de ce fiicele lui Lot erau atît de îngrijorate de viitorul omenirii,
căci lui Avraam i se născuse deja Izmail de la Agar, popoarele erau împrăştiate, iar oraşul
Ţoar, din care plecaseră cele două fete, era la o aruncătură de băţ".

Şi de la cine au procurat ele vin dacă nu de ia cîrciumarii de prin partea locului ? Voltaire
atrage atenţia asupra asemănării dintre această istorisire şi legenda Myrrhei, care l-a
dobîndit pe Adonis de la tatăl ei Cyniras. „În cazul acesta — spune el — avem de-a face cu o

© Biblia Hazlie
www.gebeleizis.org/bibliahazlie
imitaţie a legendei antice a lui Cyniras şi a Myrrhei". Dar în timp ce Myrrha a fost pedepsită
pentru crima ei, fiicele lui Lot au fost răsplătite cu cea mai mare binecuvîntare din punctul de
vedere al teologiei : ele au devenit mame ale unei numeroase posterităţi.

© Biblia Hazlie
www.gebeleizis.org/bibliahazlie