Clipă, tu!

Clipă, tu, oprește-te, mai stai!

Dă-mi răgaz să mai iubesc o dată,

Să simt parfumul florilor de mai

Într-o lacrima de dor curată.

Tu, clipă, ce-i cu-atâta grabă?

De nicăieri spre nicăieri plecăm,

Și nimeni, niciodată nu ne-ntreabă

De ce, ca florile, grăbit ne scuturăm?

De ce-mi furi, clipă, visurile mele

Și-mi ispitești tăcerea cu-n amurg?

Voi fi ca și pământul, praf de stele

Și doar prin tine, clipă, am să curg.

Clipă, tu, dă-mi nemurirea toată

Din cel neant de unde m-ai adus!

Și lasă-mă să mai iubesc o dată,

Căci „a iubi”, nicicând nu-i de ajuns! (C.H.)