JURAMANT VIETII

Niciodata nu te voi trada de tot; desi

te-am tradat si te voi trada la fiecare pas;
Cand te-am urat, nu te-am putut uita;
Te-am blestemat, ca sa te suport;
Te-am refuzat, ca sa te schimbi;
Te-am chemat si n-ai venit; am urlat si nu mi-ai zambit;
am fost trist si nu m-ai mangaiat.
Am plans si nu mi-ai indulcit lacrimile.
Desert ai fost rugamintilor mele, mormant glasului meu.
Tacere fost-ai chinurilor si pustiu singuratatilor mele.
Ucis-am in gand intaia clipa a
vietii si fulgerat-am inceputurile tale.
Vrut-am otrava radacinilor tale, seceta in fructe,
uscaciune in flori si secarea izvoarelor dorit-a sufletul meu.
Dar recunoscator iti este sufletul meu pentru zambetul
ce l-a avut doar el si nimeni altul; recunoscator pentru
acea intalnire, de nimeni aflata; acea intalnire nu se
uita, ci cu credinta ascunsa in tine rasuna in tacere,
inverzeste pustiuri, indulceste lacrimi si insenineaza
singuratati.
Iti jur ca niciodata nu vei cunoaste marea mea tradare.
Jur pe tot ce poate fi mai sfant: pe zambetul tau, ca nu
ma voi desparti de tine... viata!
........................
Timpul a ros bazele paradisului. Sarpele n-a fost numai
instrumentul cunoasterii, ci si al timpului.Viitorul
este o concesie pe care eternitatea o face timpului.

(fragment din Cartea Amagirilor de Emil Cioran)

– N-ati simtit niciodata cu timpul se aduna in voi,

creste si va inunda, cand tot ce a devenit si s-a scurs
pana acum se concentreaza deodata intr-o fluiditate
abstracta si se ridica in voi, spre un pisc necunoscut?
Nu v-a durut niciodata aceasta crestere a timpului, nu
v-a inclestat niciodata aceasta exasperare a
temporalitatii? Nu v-ati incovoiat nicicand pe spirala
interna a timpului, cu sinuozitatile si evolutiile ei
arzatoare? Devenirea se razbuna in contra clipelor noaste
absolute? Sa nu avem dreptul nici macar la un contact
discontinuu cu absolutul? Se pare ca timpul ar vrea sa ne
aminteasca de uitarile noasre in lumina, c-ar vrea sa
distruga unde-am vrea sa ne pierdem.