---

THOT
scris și
THOTH,
zeul egiptean al lunii,
al aritmetici, al vorbirii,
și inventatorul scrisului.

THOTH a fost cronicarul zeilor . 

THOTH este identificat cu 

Hermes Trismegistus  ( de trei ori foarte mare ),
 întemeietorul alchimiei.

TABLITA 1 - THOTH ATLANTUL

Istoria lui Thoth, Atlantul

Eu, THOTH, atlantul, maestrul secretelor
 paznicul documentelor, atotputernic rege, magician
tr ăind din generație în generație,
 pregătindu-mă să cobor în sălile din Amenti,
am scris spre a-i îndruma
 pe cei care vor veni după mine,
aceste documente ale atotputernicei ințelepciuni a Marii Atlantide.
In marele oraș din KEOR, pe insula UNDAL,
într-un timp foarte îndepărtat, am început această incarnare.
Preaputernicii atlanți au tr ăit și au murit altfel
decât o fac oamenii din epoca de acum,
din eon în eon și-au reînnoit viața
în Sălile din Amenti unde râul vieții curge etern.
De o sută de ori câte zece
am coborât pe întunecatul drum ce duce spre lumină,
și de tot atâtea ori am urcat din
întuneric spre lumină cu for țe și puteri reînnoite.
Acum încă o dată voi cobori
iar cei din KHEM (Egiptul antic, n.tr.)
nu vor mai ști de mine.
Dar într-un timp ce nu s-a născut încă mă voi ridica din nou,
 preaputernic, cerând socoteală 
celor r ămași în urmă.
Atunci să vă feriți, voi cei din KHEM,
învățătura de mi-ați fi tr ădat,
căci arunca-vă-voi
 

în întunericul cavernelor de unde ați venit.

Să nu-mi tr ădați secretele
oamenilor nordului
oamenilor sudului
ori blestemul meu se va abate asupra voastr ă.
 Nu uitați să luați aminte la cuvintele mele
 pentru că sigur mă voi reîntoarce
și voi cere de la voi ceea ce păziți.
Da, chiar și de dincolo de timp
și de moarte mă voi întoarce,
r ăsplătind sau pedepsind
după loialitatea fiecăruia.
Măreț fost-a poporul meu în timpuri apuse,
măreț dincolo de înțelegerea
oamenilor ce-s acum în jurul meu;
având știința ințelepciunii celor de demult,
cautând departe în inima infinității
cunoștințe ce apar țineau tinereții Pământului.
Înțelepți eram datorită înțelepciunii
Copiilor Luminii care tr ăiau printre noi.
Puternici eram datorită puterii ce venea
din focul etern.
Iar mai presus de toate, cel mai important intre
copii omului era tatăl meu, THOTME,
 paznicul marelui templu,
 punte intre Copii Luminii
care locuiau în templu și
rasele de oameni care populau cele zece insule.
Sol, după Trei,
al Locuitorului din UNAL,
vorbind Regilor
cu o voce căreia trebuia să i te supui.
Crescut-am acolo până la maturitate,
fiind învățat de tatăl meu misterele str ăvechi,
 până când, în timp, crescu în mine focul înțelepciunii,
iar acesta se transformă într-o flacăr ă ce mă consuma.
 N-am dorit altceva decât atingerea înțelepciunii.
Până când într-o măreață zi porunca veni de la
Locuitorul Templului, să fiu adus în fața lui.
Puțini erau aceia intre copiii omului
ce priviser ă acea față și tr ăiser ă apoi,
căci Copii Luminii nu sunt precum fii omului
când nu sunt încarnați într-un corp fizic.
Ales fost-am dintre fii omului,
educat de către Locuitor astfel ca
țelurile lui sa fie îndeplinite,
țeluri nenăscute încă în pântecul timpului.
Epoci întregi am locuit în Templu,
acumulând din ce în ce mai multă înțelepciune,
 până când și eu m-am apropiat de lumina trimisă de marele foc.
Mi-a ar ătat calea spre Amenti,
 

lumea de dincolo unde stă marele rege pe tronul său.

Adânc m-am plecat în semn de respect în fata Maeștrilor Vieții
și a Maeștrilor Mor ții, primind în dar Cheia Vieții.
Eliberat eram de Sălile din Amenti, alungând moartea din cercul vieții.
Departe spre stele călătorit-am până când spațiul și timpul au dispărut.
Dupa ce sorbit-am cu nesaț din cupa înțelepciunii,
am privit în sufletele oamenilor unde-am descoperit
mistere și mai mari și m-am bucurat.
Căci doar în Căutarea Adevărului putea Sufletul meu
să se liniștească și flacăra din mine să se stingă.
De-a lungul epocilor am tr ăit,
urmărindu-i pe cei din jurul meu gustând din cupa mor ții
și întorcându-se apoi în lumina vieții.
Treptat, din Regatele Atlantidei se r ăspândir ă valuri
de conștiință contopite cu mine,
 pentru ca apoi ele să fie înlocuite de semințele unei stele inferioare.
Supunându-se legii, cuvântul Maestrului crescu ca o floare.
Înspre întunericul din str ăfunduri se îndreptar ă gândurile Atlanților,
Până când, în sfâr șit în această mânie sosi din AGWANTI, (cuvântul Agwanti nu are un echivalent in limba
engleză;înseamnă o stare de detașare. n.tr.)
Locuitorul, rostind Cuvântul, chemând puterea.
Adânc în inima Pământului, fii din Amenti auzir ă,
și auzind produser ă preschimbarea florii focului
care arde etern, îl transformar ă folosind LOGOS-ul,
 până când marele foc își schimbă direcția.
Peste lume se nă pustir ă atunci marile ape,
înecând și scufundând,
schimbând echilibrul Pământului
 până când doar Templul Luminii mai ramase
întreg pe marele munte de pe insula UNDAL
care se ridica dintre ape,
doar câțiva mai tr ăiau
salvați de furia apelor.
Mă chemă apoi Maestrul, zicând:
Adună-mi poporul.
Du-i departe peste ape cu ajutorul celor ce te-am învățat,
 până vei ajunge pe pământul barbarilor păroși,
ce locuiesc în peșteri, în deșert.
Acolo urmează planul pe care îl știi deja.
Adunatu-mi-am atunci poporul și
am intrat în marea navă a Maestrului.
In sus ne-am ridicat dimineața.
Întunecat sub noi se vedea Templul.
Brusc peste el nă pustitu-s-au apele.
Dispărut de pe suprafața Pământului,
 până când vremea va sosi, era mărețul Templu.
Foarte repede ne-am îndreptat spre soarele dimineții,
 până când sub noi se întinse tărâmul copiilor din KHEM.
Mânioși, ne-au întâmpinat cu măciuci și sulițe,
 pe care le agitau în aer, dorind să înjunghie și chiar să-i distrugă 
 pe fiii Atlantidei.
 

Atunci ridicatu-mi-am toiagul îndreptând spre ei o rază vibratorie

care ii f ăcu să r ămână nemișcați ca niște bucăți de piatr ă de pe munte.
Apoi vorbitu-le-am cu o voce calmă și pașnică, povestindu-le despre
 puterea Atlantidei,
afirmând că suntem copiii Soarelui și mesagerii lui.
Intimidatu-i-am apoi ar ătându-le puterile mele magice
 până când au ajuns să se târască la picioarele mele când s-au putut mișca
din nou.
Mult timp am locuit pe tărâmul numit KHEM, mult, mult timp.
Ascultând poruncile Maestrului, care deși doarme tr ăiește de-a pururi,
am trimis de la mine pe Fiii Atlantidei, i-am trimis în toate zările,
sperând că din pântecul timpului înțelepciunea poate reapărea în copiii ei.
Mult timp petrecut-am în KHEM,
f ăcând lucruri mărețe cu ajutorul înțelepciunii din mine.
In sus crescur ă spre lumina cunoașterii copii din KHEM,
udați de ploile înțelepciunii mele.
Deschis-am atunci drum spre Amenti ca să-mi pot păstra puterile,
tr ăind din epocă în epocă ca Soare al Atlantidei,
 păzind înțelepciunea, păstrând documentele.
Câțiva dintre fiii KHEM-ului,
atr ăgându-i pe ceilalți în jurul lor,
crescur ă încet în for ța Sufletului.
Acum, încă o dată, cobor dintre ei în întunecatele săli din Amenti,
adânc în sălile subterane, înaintea Maeștrilor puterilor,
față în față încă o dată cu Locuitorul.
Ridicatu-m-am sus deasupra intr ării, o trecătoare, o poartă ce duce spre
Amenti.
Puțini ar avea curajul sa îndr ăznească, puțini trec poarta spre
întunericul din Amenti.
Ridicat-am deasupra intr ării, o puternică piramidă,
folosind puterea ce întrece for ța Pământului (gravitația, n.tr.).
Adânc, foarte adânc am așezat casa-de-for ță sau camera,
din care am sculptat o trecătoare circular ă ce ajunge aproape de măreața
adunare.
Acolo în vârf, am așezat cristalul, ce trimite raze spre "Timp-Spațiu",
atr ăgând for ța din eter, și concentrând-o către trecătoarea spre Amenti.
Construit-am și alte camere care par a fi goale,
totuși ascunse în ele se află cheile spre Amenti.
Cel ce cu curaj va porni spre tărâmurile întunecate
să se purifice mai întâi prin post îndelungat.
Să se întindă în sarcofagul de piatr ă din camera mea.
Apoi ii voi dezvălui marile mistere.
Curând se va îndrepta spre locul unde îl voi întâmpina,
chiar și în întunericul Pământului îl voi întâmpina, eu,
Thoth, Maestrul Înțelepciunii, îl voi întâmpina
și voi tr ăi alături de el de-a pururi.
Construit-am Marea Piramidă,
după modelul piramidei for ței Pământului,
arzând etern astfel că, și ea,
să r ămână de-a lungul secolelor.
In interiorul ei, am așezat cunoașterea despre "Știința-Magiei"
 

astfel ca să pot fi aici când mă reîntorc din Amenti,

da, în timp ce dorm în Sălile din Amenti,
Sufletul meu ce hoinărește liber se va reincarna,
va locui intre oameni în această formă sau în alta. (Hermes-de trei ori
născutul)
Trimis pe Pământ al Locuitorului sunt,
îndeplinindu-i poruncile astfel ca mulți sa fie ridicați.
Acum mă întorc în Sălile din Amenti,
lăsând în urmă ceva din înțelepciunea mea.
Păstrați-o și urmați porunca Locuitorului:
Ridicați întotdeauna ochii spre lumină.
Cu siguranță, în timp, veți deveni una cu Maestrul,
Cu siguranță și pe bună dreptate sunteți una cu Maestrul,
Cu siguranță și pe bună dreptate sunteți una cu TOTUL.
Acum, plec de la voi.
 Nu uitați poruncile mele,
 păstrați-le și respectați-le,
iar eu voi fi cu voi,
ajutându-vă și îndrumându-vă spre Lumină.
In fața mea se deschide poarta.
Cobor în întunericul nopții.

---

TABLITA 2 - SALILE DIN AMENTI

Adânc în inima pământului se găsesc Sălile din Amenti,

cu mult sub insulele scufundatei Atlantida,
Sălile Mor ților și ale celor vii,
scăldate în focul infinitului TOT.
Într-un timp foarte îndepărtat, pierdut în spațiu-timp,
Copiii Luminii au privit în jos către lume.
Văzând copiii omului în sclavie legați de for ța care venea de dedesubt
Au știut că doar eliberându-se din această sclavie
va putea omul să se ridice de pe Pământ spre Soare.
Pe Pământ coborât-au și și-au creat corpuri,
asemănătoare cu cele ale oamenilor.
Maeștrii au spus după această transformare:
“Suntem cei formați din praf din spațiu, luând parte la viata din infinitul TOT;
tr ăim în lume ca și copiii omului, la fel ca și copiii omului și totuși diferit.”
Apoi pentru a locui, adânc sub scoar ța Pământului,
au să pat spații mari cu ajutorul puterii lor,
spații diferite de cele ale copiilor omului.
Le-au înconjurat apoi cu for țe și puteri, pentru a apăra Sălile Mor ților.
Unul lângă altul au așezat apoi alte spații, le-au umplut cu Viața și cu lumina de deasupra.
Construit-au apoi Sălile din Amenti, pentru a putea locui acolo de-a pururi
să traiască plini de viață până la sfâr șitul eternității.
Treizeci și doi de copii erau,
Fii ai Luminilor care coborâser ă intre oameni,
Căutând să elibereze din sclavia întunericului
Pe cei țintuiți de for ța ce venea de dedesubt.
 

Adânc în Sălile din Amenti crescu o floare, arzătoare, ce se mărea, alungând noaptea.
Așezată în centru, o rază puternică, dătătoare
de Viață, de Lumină, umplându-i de putere pe cei ce se apropiau de ea.
Așezat-au tronuri în jurul ei, treizeci și două,
locuri pentru fiecare Copil al Luminii,
așezate astfel ca să fie scăldați de ceea ce radia din floare, Viața din eterna Lumină.
Acolo își așezau de fiecare data primele corpuri create
 pentru ca acestea sa fie umplute cu Spiritul Vieții.
O sută de ani din fiecare o mie trebuia
ca Lumina dătătoare de Viață sa le lumineze corpurile.
Gr ă bind, trezind Spiritul Vieții.
Acolo în acel cerc, din eon în eon, stau Marii Maeștri,
ducând o viață necunoscută oamenilor.
Acolo în Sălile Vieții dorm ei,
liber curge Sufletul lor prin corpurile oamenilor.
La diferite intervale, în timp ce corpurile lor r ămân adormite,
ei se încarnează în corpurile oamenilor.
Ii învață cum să iasă din întuneric și ii îndrumă spre lumină.
Acolo în Sala Vieții, plină de înțelepciunea lor,
necunoscuți raselor de oameni, tr ăind dintotdeauna sub recele
foc al vieții, stau Copiii Luminii.
Există momente când se trezesc,
și se ridică din adâncuri pentru a fi lumini călăuzitoare intre oameni,
infiniți printre oamenii limitați.
Cel ce progresând a ieșit din întuneric, s-a ridicat din noapte spre lumină,
este eliberat de Sălile din Amenti, este eliberat de Floarea Luminii și a Vieții.
Îndrumat atunci de înțelepciune și cunoștințele acumulate,
va trece dintre oameni intre Maeștrii Vieții.
Acolo poate locui la fel ca și ceilalți Maeștri, eliberat din sclavia întunericului nopții.
Așezați în interiorul florii ce radiază stau șapte
Maeștrii din Spațiu-Timpurile de deasupra noastr ă,
ajutând și călăuzind prin infinita Înțelepciune, calea prin timp a copiilor omului.
Preaputernici și stranii sunt, învăluiți în puterea lor,
tăcuți, atoateștiutori, atr ăgând spre ei for ța Vieții,
diferiți și totuși una cu copiii omului.
Da, diferiți, și totuși Una cu Copiii Luminii.
Păstr ători și păzitori ai for ței ce înrobește omul,
 pregătiți să o slă bească dacă lumina a fost atinsă.
Primul și cel mai puternic, este Entitatea Ascunsă, Maestrul Maeștrilor,
infinitul Nouă, deasupra celorlalți de la fiecare Maestru al Ciclurilor;

Trei, Patru, Cinci și Sase, Sapte, Opt,

fiecare având o misiune, fiecare cu for țele proprii,
călăuzind, îndrumând destinul omului.
Acolo stau, preaputernici, eliberați de orice timp și spațiu.
 Nu apar țin acestei lumi și totuși înrudiți cu ea,
Frați Mai Mari, ai copiilor omului.
Judecând și cântărind, cu ajutorul înțelepciunii lor,
urmăresc înaintarea Luminii printre oameni.
Acolo, înaintea lor, am fost condus de către Locuitor,
și l-am privit cum devine Una cu cel de deasupra.
 

Apoi din EL se auzi o voce spunând:

“Măreț ești tu, Thoth, intre copii omului.
liber ești de-acum de Sălile din Amenti,
Maestru al Vieții intre copiii omului.
 Nu vei mai gusta moartea decât dacă vei voi,
vei sorbi doar Viața până la capătul eternității,
De-acum ți-e Viața
de-a pururi la îndemână.
De-acum veni-va Moartea doar la chemarea ta.
Poți locui sau pleca de aici după cum ți-e vrerea,
Liber este Amenti pentru Soarele omului.
Bucur ă-te de Viață în orice forma voiești,
Copil al Luminii crescut intre oameni.
Alege ce vrei să faci, căci toți trebuie să trudească,
Să nu te eliberezi niciodată de calea Luminii.
Un pas doar ai f ăcut pe lungul drum spre înălțimi,
infinit este acum muntele Luminii.
Cu fiecare pas pe care-l faci muntele se-nalță;
înaintarea ta nu face decât sa-ndepărteze scopul.
Apropie-te întotdeauna de infinita Înțelepciune,
și ca-nainte scopul se va îndepărta.
Eliberat ești acum de Sălile din Amenti
spre a merge alături de Maeștrii lumii,
către același scop, lucrând împreună,
 pentru a aduce Lumina copiilor omului.”
Apoi dinspre tronul sau veni unul dintre Maeștri,
m-a luat de mână și mă conduse înainte,
 prin toate Sălile adânc ascunsului tărâm.
Mă conduse prin Sălile din Amenti,
dezvăluindu-mi secretele necunoscute omului.
Prin coridoru-ntunecat, mă conduse în jos,
spre Sala unde stă întunecata Moarte.
Uriașă se-ntindea în fața mea măreața Sală,
înconjurată de-ntuneric dar totuși plină de Lumină.
In fața mea se ridica un tron întunecat,
Învăluită ședea pe el o siluetă a nopții.
Mai neagr ă decât noaptea stătea acolo,
De-un negru ce-al nopții nu era.
In fața ei s-oprit Maestrul, rostind
Cuvântul ce produce Viața:
“o, maestre al intunericului,
călăuză pe drumul ce duce dinspre Viață spre Viață,
în fata ta aduc un Soare al dimineții.
Să nu-l atingi vreodată cu puterea nopții.
Să nu-i chemi flacăra spre întunericul nopții.
Cunoaște-l și privește-l, e fratele nostru
ce s-a ridicat din întuneric spre Lumină.
Eliberează-i flacăra din robie,
Ca liber ă să ardă în întunericul nopții.”
O mână ridică atunci silueta,
și o flacăr ă aparu, devenind din ce în ce mai str ălucitoare.
 

cu repeziciune dând cortina de-ntuneric la o parte,

scoțând Sala din bezna nopții.
In spațiul mare din fața mea apărur ă,
luminițe după luminițe, de după valul nopții.
 Nenumărate milioane țopăiau în fața mea
unele arzând ca niște flori de foc.
Altele aruncau o lumină slabă ce abia se zărea din noapte.
Lumina unora scădea cu repeziciune;
a altora creștea doar dintr-o scânteie de lumină.
Fiecare era înconjurată de un palid val de întuneric,
dar totuși ardea cu o flacăr ă ce nu putea fi niciodată stinsă.
Zburând de colo-colo precum licuricii primăvara,
umpleau spațiul cu Lumină și cu Viață.
Atunci se auzi o voce, puternică și solemnă, zicând:
“Acestea sunt lumini ce suflete sunt intre oameni,
crescând sau slă bind în intensitate, existând de-a pururi,
schimbându-se dar fiind vii, în moarte spre viață.
Dupa ce îmbobocesc ca niște flori,
și ating punctul final al creșterii în viață,
repede trimit atunci valul intunericului
învăluindu-le și schimbându-le în noi forme de viață.
Constant de-a lungul epocilor, crescând, devenind o alta flacăr ă,
luminând întunericul cu și mai mare for ță,
stinsă și totuși nestinsă de către valul nopții.
Astfel creste sufletul omului de-a pururi
distrus dar totuși nedistrus de întunericul nopții.
Eu, Moartea, vin dar nu r ămân,
Căci viața există dintotdeauna în TOTUL;
Doar un obstacol, sunt eu, pe drum,
Obstacol trecut cu repeziciune cu ajutorul luminii infinite.
Trezește-te, O flacăr ă ce arzi de-a pururi în interior,
Str ăluce și înfrânge valul nopții.”
Apoi în mijlocul vă păilor în întuneric, crescu una ce
alungă noaptea, crescând, mărindu-se
devenind și mai str ălucitoare până când nu mai fu decât lumină.
Atunci vorbi călăuza mea, vocea maestrului:
Privește-ți propriul suflet cum crește în lumină,
eliberat acum de-a pururi de Maestrul nopții.
Prin multe spații mă duse-apoi, spatii unde se aflau secretele Copiilor Luminii;
secrete pe care omul nu le va afla poate niciodată până când
nu va deveni și el un Soare al Luminii.
Mă conduse înapoi spre Lumină 
Din Sala Luminii.
Îngenuncheat-am acolo în fața marilor Maeștri,
Maeștrii a TOATE.
Atunci vorbi EL, rostind cuvinte impresionante:
Ai fost eliberat de Sălile din Amenti.
Alege ce vrei să faci intre copii omului.
Am vorbit și eu apoi:
O, mare maestru, permite-mi să fiu învățător de oameni,
să le ar ăt calea până vor deveni și ei lumini intre oameni;