Mamei (I) – Mircea Micu

Mamă ești mai frumoasă ca o

duminică fără sfârșit
când se aude plânsul ierbii
pierând pe câmpul înverzit.

Departe, peste vămi de gheață

unde miroase a gutui,
stau stele albe și învață
ruga ta spusă nimănui.

Cu cât ne-ndepărtează vremea,

cu cât te uită carnea mea,
eu mă gândesc cu greu la ziua
când nu te voi putea vedea…

O, de-aș putea, (dar ce pot oare,

din sărăcia care-o am)
să te întorc din nou la clipa
acelor ani când nu eram…