Scrisoare de dragoste

Aceasta ar trebui să fie o scrisoare de dragoste, dar nu e. Pentru că e prima mea încercare
de acest fel din viaţă, s-ar putea să fie mai puţin sau mai mult decât atât.

E o confesiune cu sufletul în palmă, un risc asumat, o eroare, poate. Sunt gata să plătesc
pentru ea. Şi nu voi fi eu cea care va stabili preţul. Poate nu eşti pregătit să înţelegi mai
nimic, poate cuvintele mele sunt neputincioase, oricum, eu ţi le dăruiesc acum, în această
clipă a unei primăveri care nu mai vine. Există în fiecare iubire o zi de luni. Un început
pe care valurile altor întâmplări îl şterg sau îl amplifică. Un început fast, ca orice început.
Cu speranţe naive, cu credinţa că de data asta ai avut parte de marea întâlnire, singura
adevărată, aceea care te va marca pe tot restul vieţii. Binecuvântată fie ziua de luni a
dragostei cu prospeţimea ei nealterată, cu frisonul ei indestructibil. Mulţumesc acelui
început în orice zi ar fi fost el.

Marţi e ziua în care ai deja amintiri. Rememorezi prima zi a iubirii cu o nerăbdare

înfrigurată, cu grija pentru amănunte, cu spaima doar că ţi s-a părut. Marţi îţi trebuie
forţă, dacă eşti femeie, forţă să crezi că lunea dragostei tale a fost adevărată, că n-a fost o
iluzie, hrănită de anii care nu stau pe loc şi-ţi apasă pieptul, respiraţia, mersul, ridurile.
Marţi, dacă eşti lucidă (dar cine mai poate fi), ai mai avea şansa să-ţi spui nu, nu e ceea ce
am sperat ieri. Iartă-mă pentru ziua de marţi, peste care eu am sărit din slăbiciune şi
spaimă din dorinţa de a crede că ziua de luni a fost adevărată.

Miercuri e deja prea târziu. Ochii tăi luminează ca o icoană, trupul tău face parte din mine
ca o otravă lentă de care eu nu mă mai pot lipsi. Miercuri e foarte târziu într-o iubire.
Răul se varsă în bine, umbrele sunt sfâşiate de fascicule luminoase, totul are o dublă iden-
titate fără de care nu mai poţi respira. Îţi mulţumesc pentru miercurea acestei iubiri, din
care tu n-ai priceput mai nimic, aşa cum îi stă bine unui bărbat ocupat cu orice în afara
sentimentelor, al căror preţ la bursă încă n-a fost stabilit pe computer. Ştii tu cât
valoarează o privire, un tremur al acestui trup pieritor? Ştii tu preţul unei lacrimi?

Joi este a îndoielii, a inimii bătând năvalnic, gata să spargă colivia umilă a pieptului, a
aşteptării frustrate, a tuturor amărăciunilor care traversează ca o otravă fiecare celulă
umilită. Joi e frig şi întuneric. Este ziua de cumpănă, când semnul aşteptat nu mai vine.
Când în locul lui vine frigul nepăsării, cleştarul rece al lucidităţii, în ale cărui ape îţi vezi
chipul palid, tremurul mâinii cu care într-o zi de luni, dintr-o altă existenţă, poate ţi-ai
semnat de bunăvoie sentinţa: “condamnat la iubire”.

Vineri este ziua Venerei, aceea ce s-ar numi împăcarea cu sine, în numele iubirii fără de
care nu se poate, cum nu se poate fără aer. Cum nu se poate fără imperfecţiune, căci
oamenii se iubesc mai mult pentru defectele lor, singurele care îi fac umani şi nu pentru
calităţile lor, care-i apropie de perfecţiune.

Eu te iubesc pentru tot ce nu-mi poţi oferi: emoţia de a mă vedea, înţelegerea pentru ceea
ce sunt, de aceea îţi dăruiesc o vinere continuă, ca un cântec reverberat până la pierderea
respiraţiei. Fie să te vindece, să te facă vulnerabil măcar pentru o clipă, adică adevărat.
Sâmbăta unei iubiri este o zi tristă, pentru că strânge în ea povara dulce-amară a acestor
zile.

Este o zi în care eu sunt mai mult tu, zi târzie ca o brăţară grea de aur masiv pe mâna unei
prinţese moarte, inutilă, adâncă în splendoarea ei. Fie să treci peste ziua de sâmbătă, fără
regrete, cu sentimentul că n-ai avut nici o vină, aşa cum îi stă bine unui bărbat grăbit şi
bine adaptat la real. Sâmbătă îţi voi dori totdeauna tot binele din lume. Asta înseamnă să
poţi uita tot, ca şi când n-ar fi fost, asta înseamnă a nu avea memorie. Duminica nici nu
cred că există.

Scrie-o tu, dacă poţi, cu ochii şi trupul tău, cu vorbele tale sărace pe care nu le-am iubit
tocmai de aceea, tăcând vei reuşi, va însemna că sufletul tău poate să-mi dăruie încă un
început, încă o zi de luni, pentru care îţi mulţumesc ca şi când ar fi. Dida.”

Un joc prea periculos,prostesc,imprevizibil... asha a inceput totul intre noi... un joc dintre o copila
si un barbat.Te-am fermecat, te-am facut sa ma doresti, sa ma iubesti la nebunie dar nu m-am
gandit o clipa la faptul ca si eu as putea sa cad in plasa,sa-mi scape jocul de sub control si sa
ajung eu victima lui, sa fiu eu cea care doreste cu toata fiinta o apropiere, o atingere, un zambet
pe furis,un sarut adanc si ascuns...dar am cazut rau,rau de tot.. iar acum ma zbat prinsa in
gandurile tale, ma doare iubirea imposibila care s-a nascut intre noi... o iubire cu prea putine
atingeri, o iubire ce ma sufoca, ma doare, ma ineaca...O atractie fatala a nascut o iubire infernala
intre noi, ca un val de foc ce ne mistuie pe amandoi fara sa avem rasplata unor atingeri
pacatoase si lacome...Ma imbolnavesc de dragoste din cauza ta si nu pot sa ma gandesc la
faptul ca va trebui sa incetam jocul pana nu e prea tarziu pentru amandoi...nu avem in fata decat
suferinta...Atingerile care ne sunt interzise de prea mult timp ma ard pe dinauntru...Ce prostie....
Am avut dragostea ta in palma si m-am jucat cu ea...acum dragostea mea bate la usa ta cu
disperare,e randul tau sa te joci.. te rog un singur lucru, macar omoar-o daca tot te joci...

nasterea iubirii

Din ce incepuse sa fie o zi simpla s-a transformat intr-o noapte feerica de vise si sperante,
plimbandu-mi ochii goi din care se vedea ca lipseste ceva am vazut ceva ceva pentru ca nu
putea fi un simplu om era un inger cu pielea catifelata ca petalele unui trandafir a carui culoare
rosie o purtau buzele moi si dulci cu ochii albastrii ca apa marii si parul de o culoare pe care
numai natura o poate avea era ca nisipul ars de soare. erai tu parca erai adusa pe o raza pe
pamant intre muritori dar ai disparut din privirea mea si vraja s-a rupt. in acea noapte au venit 2
ingeri la mine in vis si m-au dus la tine si te-am privit in somn in acel moment am stiut ca tu esti
cea ce lipseste ochilor mei erai acea parte din mine pe care o cautasem toata viata nu te puteam
lasa sa dispari pentru totdeauna asa ca a doua zi m-am intors in locul acela si te-am zarit din
nou, am venit la tine si ne-am sarutat precum marea saruta nisipul sub primele raze ale rasaritului
mi-am plimbat degetele pe pielea ta de catifea ti-am mangaiat fata angelica te-am imbratisat cum
roua imbratiseaza primele flori ale diminetii in acel moment nu mai exista nimic.eram doar noi doi
si asta e singurul lucru care conta. au urmat 3 zile care au parut 3 ani pentru ca nu te-am putut
vedea, saruta, mangaia sau macar privii singura mea alinare a fost ca ingerii sau intors si mi-au
promis ca vor veghea asupra ta dar mi-a fost foarte greu deoarece uitasem sa respir fara tine
eram din nou gol pe dinauntru sufletul meu te chema dar tu nu auzeai erai departe. din fericire
dupa cele 3 zile ne-am reintalnit si nu am mai lasat nimic sa ne desparta pentru ca dragostea
este fragila precum un fulg de zapada daca nu o protejezi se topeste si dispare la fel de repede
cum apare dar daca o protejezi dragostea este nemurituare si te poarta peste eternitate intr-un
loc in care numai cei ce iubesc pot ajunge unde ploua cu petale albe de trandafir si iarba verde si
catifelata impreuna cu flori acopera campurile ca un covor multicolor.acolo ne poarta si pe noi in
fiecare noapte si dimineata suntem adusi inapoi de doi ingeri care sunt ingerii iubirii ingerii nosti
pazitori care au complotat pentru intalnirea noastra.sa stii ca atunci cand ingerii nu vor mai venii
sa ne duca pe campiile iubirii si cand soarele nu se va mai trezii sa lumineze sufletele noastre si
fulgii de zapada nu vor mai dansa dansul iernii atunci dragostea a murit si o data cu ea si toti
oameni deoarece dragostea este singurul motiv pentru care se intampla toate acestea si pentru
care oamenii traiesc.

aceste soapte le scriu cu gandul la singura mea raza de lumina,tu