Sunteți pe pagina 1din 35

Corbul

Marmota

Castorul
CORBUL: Asta e ultima ninsoare…

)
)

) Cra, cra, cra…

mai colorate…
)
RÎNDUNICA – Ba da, tu eşti omul de zăpadă care trebuie să plece. Îl vezi
pe muguraşul acesta? Peste o zi sau două, alţi muguri, sute şi sute,
mii şi mii vor ieşi pe toate aceste ramuri… Din muguri vor ieşi
frunze şi fructe, iar la picioarele tale, omuleţ drag, vor răsări mii şi
mii de fire de iarbă verzi şi fragede…
OMUL DE ZĂPADĂ – Şi eu? Şi cu mine ce se va întîmpla? Nu e drept…
Cum aşa, cînd vine primăvada eu nu mai fac parte din decor?
RÎNDUNICA – Îmi pare rău… De fapt, nici nu mai ştiu ce să spun. Ştii ce,
ce-ar fi să te duci spre Polul Nord? Am auzit că acolo iarna este
eternă… Sau poate cel mai bine ar fi să te duci să-l cauţi de pe
domnul Soare şi să stai de vorbă cu el, între patru ochi. Sau mai bine
spus între cei doi ochi ai tăi de cărbune şi două dintre razele sale…
OMUL DE ZĂPADĂ – Bine, uite că plec chiar acum… Am să-l caut pe
domnul Soare şi am să-i explic că am dreptul să rămîn la locul meu.
Aici m-am născut, locul meu este deci aici, sub mărul acesta, pe
malul acestui lac, la marginea acestei păduri. Aici mă simt eu la mine
acasă… Ah, era să uit, dar unde locuieşte domnul Soare?
RÎNDUNICA – Păi, cum să spun… du-te în direcţia soarelui-răsare şi ai
să-l întîlneşti fără doar şi poate…
OMUL DE ZĂPADĂ – Atunci la revedere…

Mai mulţi muguri îşi fac apariţia pe crengi.

MUGURII – La revedere dragul nostru omul de zăpadă.


OMUL DE ZĂPADĂ – La revedere prichindeilor… Şi nu lăsaţi pe nimeni
să-mi ia locul aici, sub ramurile voastre…
RÎNDUNICA – La revedere om de zăpadă inimos ce eşti… Cînd ai să te
întorci tot aici mă vei găsi, uite sub acoperişul acela unde îmi voi
construi un cuib.

OMUL DE ZĂPADĂ – Atunci uite, un mic cadou… îţi las mătura mea… e
făcută din paie solide care vor fi bucuroase să devină un cuib de
rîndunică.
RÎNDUNICA – Eşti cu adevărat un om de zăpadă curajos. Bravo! Dar îţi
mai dau un sfat: cînd al să-l întîlneşti, poate chiar mîine dimineaţă, pe
domnul Soare, nu-l privi imediat drept în ochi…

OMUL DE ZĂPADĂ pleacă la drum.


Cîntec:
Timpul, dragul nostru prinţ
E făcut aşa cum e
Călător, fugar şi strîmb
Nu ne întreba de ce

Orice formă-ar fi să ia
Timpul vine de la stele
Se măsoară-n vis cu ele
Şi ne dă în dar o stea

Timpul care ne zîmbeşte


Nu-i la fel cu timpul care
Nu mai vrea după o vreme
Să ne care în spinare

Timpul fulgilor de nea


E făcut din stele mici
Timpul primei rîndunici
E făcut din vreme rea

Timpul viselor aprinse


E făcut din flori de vară
Care pot însă să doară
Cînd le uzi cu stele ninse

Timpul dorului de ducă


Este unul mai cu moţ
Grăbit rău şi fără soţ
Şi se-ncalţă cum apucă

Timpul doldora de mere


Cînd secundele sunt multe
E făcut să te asculte
Să promită înviere

Timpul doldora de nuci


Cînd secunda se chircheşte
Intr-un ochi mirat de peşte
E sughiţ, strănut şi muci
Timpul văduvit de ore
E făcut din stele sumbre
Din eclipse şi secunde
Care vor să te devore

Apare un iepure.
IEPURELE – Bună ziua, frumuseţe de om de zăpadă! Dar unde te grăbeşti
aşa? Ai plecat în călătorie? Pe un timp ca ăsta ?
OMUL DE ZĂPADĂ – N-aş fi vrut dar n-am avut încotro. Trebuie să
traversez pădurea ca să merg în întîmpinarea soarelui. A, ce noroc că
te-am întîlnit, poţi să-mi spui dacă sunt pe drumul cel bun, în direcţia
soarelui-răsare?
IEPURELE – Uf, nu prea sunt sigur de nimic! Cum eu alerg tot timpul, ba
uneori mă învîrt în cerc, nu mai am nici un sens al direcţiei. Dar de ce
vrei să te întîlneşti cu soarele?
OMUL DE ZĂPADĂ – Păi, ca să-i cer să fie generos cu mine şi să nu mă
lase să mă topesc.
IEPURELE – Hm… Sunt sigur că va fi înţelegător. Soarele are o inimă
uite aşa de mare, gigantică. De altfel şi eu îl aştept cu nerăbdare
pentru că mor de foame nu alta… Cînd soarele va străluci din noi vor
creşte din nou legumele şi voi avea cu ce să mă hrănesc.
OMUL DE ZĂPADĂ – Poftim, iepuraş gingaş, pînă cînd va reveni soarele
îţi dau nasul meu. Este el puţin îngheţat, dar ştiu că îţi plac morcovii.
In felul ăsta ai să rezişti pînă la sosirea acestui mare producător de
legume pe care îl aştepţi.
IEPURELE – Mulţumesc, dragul meu om de zăpadă. N-am să uit niciodată
gestul tău… Ai fost ca un adevărat Moş Crăciun pentru mine...
OMUL DE ZĂPADĂ – La revedere…
IEPURELE – La revedere…

CORBUL revine şi se adresează copiilor.

CORBUL – Ce facem, copii, ca să-l ajutăm pe acest curajos om de


zăpadă? Sunt atît de neliniştit pentru soarta lui… Uitaţi-vă la el, de
cînd tot merge aşa prin pădure a început să slăbească… A pierdut
mult din greutate… Gîtul i s-a subţiat periculos de tare… Mă tem că
dintr-un moment în altul s-ar putea să-şi piardă capul… Tot e bine că
acum se odihneşte… Să-l lăsăm să doarmă puţin. In felul ăsta ne
putem ocupa un pic de el, să-l repunem în formă…

CORBUL, IEPURELE şi RÎNDUNICA iau zăpadă proaspătă şi o


clădesc pe umerii OMULUI DE ZĂPADĂ, îi întăresc gîtul, îi tasează
alte părţi din corp pe cale de a se topi sau destrăma.
OMUL DE ZĂPADĂ – Uf, oare ce mi se întîmplă? Ce v-aţi apucat să
faceţi, dragii mei prieteni? Ah, simt că mă gîdilă peste tot…
IEPURELE – Nu e nimic grav…
CORBUL – E doar un vis…
RÎNDUNICA – Te afli în mijlocul pădurii, ori toată lumea ştie că pădurea
este împărăţia visurilor…
OMUL DE ZĂPADĂ – Aaaa, ce vis frumos… Adineaori mă simţeam
puţin obosit, dar acum cred că pot să plec din nou la drum…
IEPURELE – Mai stai puţin, aşteaptă doar un pic… Să-ţi punem la loc cei
doi cărbuni… Poate că tu nu ai observat, dar ochii ţi-au alunecat rău
de tot, din păcate, spre nasul tău absent, care nas absent s-a scurs şi el
spre gura ta care este şi ea pe cale să ţi se rostogolească pe burtă…
RÎNDUNICA – Gata, am terminat, acum eşti din nou prezentabil.
CORBUL – Lifting reuşit.
IEPURELE – Ar trebui să deschidem un salon de repunere în formă a
oamenilor de zăpadă…
OMUL DE ZĂPADĂ – A, mulţumesc, minunaţii mei prieteni… Dar acum
trebuie să mă grăbesc… Simt cum aerul pe care îl inspir în plămînii
mei devine din ce în ce mai cald… Şi asta îmi dă un început de
ameţeală. Probabil că nu sunt obişnuit cu căldura… Bine, la
revedere… Asta e direcţia soarelui-răsare?
IEPURELE, CORBUL şi RÎNDUNICA – Da, mergi drept înainte şi vei
ajunge în faţa unui mare fluviu îngheţat. Profită de gheţuri ca să-l
poţi traversa şi pe partea cealaltă te vei afla în ţara soarelui-răsare…

OMUL DE ZĂPADĂ îşi reia drumul.

OMUL DE ZĂPADĂ (se adresează copiilor) – Poate ştiţi cît e ceasul,


dragi copii? Tare mult aş vrea să ştiu cît e ora… Pentru că am avut un
vis ciudat… Am auzit un cîntec în timp ce visam şi se pare că mi-a
sosit ceasul… Nu prea ştiu ce înseamnă acest lucru dar s-ar părea că
are un raport cu timpul… S-ar părea că nu mai am mult timp în
stoc… Dar de fapt nici nu prea ştiu unde se stochează de obicei
timpul… Poate în capul nostru… Sau poate că în inima noastră…
Sau poate în genunchii noştri pentru că uite, simt cum îmi tremură
picioarele. E clar, genunchii sunt primii care mă lasă în acest
moment… Dar domnul Soare mă va ajuta cu siguranţă să trec de
momentul ăsta neplăcut… Credeţi că este încă departe? Se spune că
tot ce trăieşte pe pămînt e datorită soarelui. Deci nu văd din ce motiv
soarele nu m-ar ţine încă în viaţă… Că doar este însuşi simbolul
vieţii, nu-i aşa?

O marmotă iese din vizuina sa.

MARMOTA – Atenţie că erai să păşeşti peste mine.


OMUL DE ZĂPADĂ – Ah, scuză-mă domnişoară marmotă, sunt într-
adevăr cam împiedicat.
MARMOTA – Văd. Şi nu-mi spune domnişoară că sunt doamnă. Sunt
mamă de familie. Uite-i şi marmoţeii mei care plîng de foame. I-ai
speriat! Au crezut că eşti o sperietoare ambulantă.
OMUL DE ZĂPADĂ – Este adevărat că în clipa de faţă nu arăt prea bine.
Sunt ca un somnambul. Nici nu mai ştiu pe ce pun piciorul… Iar
stropii ăştia de apă enormi care cad din cînd în cînd mă fac să plîng
de durere… Cum e posibil ca să cadă din cer stropi atît de mari?
MARMOTA – De fapt, nu e mare lucru, doar o mică ploaie de
primăvară… Cum timpul se încălzeşte pe zi ce trece, fulgii de zăpadă
se transformă în stropi de ploaie…
OMUL DE ZĂPADĂ – Ah, ce dureroase sunt picăturile astea… Fiecare
picătură de ploaie îmi lasă o rană adîncă de parcă ar fi nişte ace sau
chiar nişte săgeţi…
MARMOTA – Vai, sărman om de zăpadă… Uite, îţi ofer o umbrelă.
Cineva a uitat-o aici după un picnic, încă din toamna trecută, înainte
de venirea iernii… Vremea era minunată, soare, cald… Toată poiana
asta devenise un covor de frunze roşii şi galbene…
OMUL DE ZĂPADĂ – Mulţumesc, doamnă marmotă, eşti o adevărată
prietenă. Iar eu îşi ofer nasturii mei. Trei nasturi cu care să-ţi hrăneşti
astăzi cele trei comori ale tale.
MARMOTA – Trei nuci! Şi ce mari sunt! Oooo! Un adevărat deliciu. Ne-
ai salvat. Ştii, asta este o vreme care nu-mi convine de loc. Nici tu
cal, nici tu măgar. Nici iarna n-a trecut încă, nici primăvara nu a venit
de-a binelea… Iar ca să-mi hrănesc marmoţaşii mei scumpi, nu-mi
este uşor.
OMUL DE ZĂPADĂ – Atunci poftă bună şi la revedere.
MARMOTA – Mulţumesc, omuleţ dezgheţat de zăpadă ce eşti… Dar n-o
să-ţi fie frig să mergi aşa, descheiat?
OMUL DE ZĂPADĂ – A, nu, dimpotrivă… Voi fi mai uşor şi mai suplu…
Pentru că trebuie să mă grăbesc… Trebuie să dau de domnul Soare,
în ţara soarelui-răsare, şi asta înainte ca să vină primăvara. Ţara
soarelui răsare e în direcţia asta?
MARMOTA – Da, da… Lasă-te condus de briza asta caldă, va fi GPS-ul
tău…
OMUL DE ZĂPADĂ îşi continuă drumul.

OMUL DE ZĂPADĂ – Totuşi, ce bizarerie! Nu mai înţeleg nimic… Totul


era perfect. Ningea în fiecare zi. Moş Crăciun a trecut pe la toate
casele din sat… Oamenii s-au bucurat de tot felul de sărbători, timp
de zile întregi… Copiii se jucau afară în zăpadă toată ziua… Uneori
se dădeau cu sania, alteori se împărţeau în două tabere şi rîdeau de
mama focului aruncînd unii în alţii cu bulgări moi de zăpadă… Pe
cuvînt dacă înţeleg, de ce, de ce trebuie să vină primăvara asta…
Doar ca să mă mă pună pe mine pe drumuri… (Adresîndu-se
copiilor.) Voi înţelegeţi, copii, de ce trebuie să vină primăvara după
iarnă?

Apare un lup. După toate aparenţele lupul este răcit rău pentru că
strănută şi tuşeşte. I se adresează OMULUI DE ZĂPADĂ cu o voce
răguşită.

LUPUL – Stop! Cine-i acolo?


OMUL DE ZĂPADĂ – Uf, parcă mai ştiu eu cine sunt. Am fost un foarte
drăgălaş om de zăpadă, dar de o vreme am început să asud
îngrozitor… Uite-te la degetele mele, vezi cum curg şiroaie? Ochii
mi se transformă în lacrimi iar obrajii mi se scofîlcesc… Imi este din
ce în ce mai greu să merg şi uite ce dîră lungă de apă las în spatele
meu… Aş avea nevoie, de urgenţă, de o ninsoare bună ca să mă
întremez, numai că în acelaşi timp trebuie să am o conversaţie cu
soarele. Spune-mi, lup mititel, drăgălaş şi amabil ce eşti, asta-i
direcţia cea bună pentru ţara soarelui-răsare?
LUPUL (tuşeşte şi strănută) – Unde vezi tu că sunt amabil? Te înşeli. Nu
sunt nici amabil, nici mititel şi nici drăgălaş. Sunt mare, rău şi urît. Şi
în plus sunt teribil de flămînd. Şi pentru că ai intrat pe domeniul meu
fără autorizaţie, am să te mănînc.
OMUL DE ZĂPADĂ – Ascultă-mă, domnule Lup. Văd că foamea ţi-a
întunecat mintea. Eu sunt doar un om de zăpadă. Chiar dacă mă
mănînci, n-ai să te saturi niciodată cu mine… Doar dacă ţi-e foarte
sete, da, asta-i altceva, ai putea să mă bei pentru că uite, mă topesc
din ce în ce mai tare şi mă transform în apă.
LUPUL – Nu, de apă nu am nevoie, mi-a ajuns cît am băut… De altfel din
cauza asta mă doare acum în gît, pentru că nu am găsit nimic de
mîncare şi am băut prea multă apă…
OMUL DE ZĂPADĂ – Ştii ceva, domnule Lup? Uite îţi dau fularul şi
căciuliţa mea. Ca să-ţi treacă răceala. Poate că dacă n-o să te mai
doară-n gît n-o să-ţi mai fie aşa de foame… La revedere, domnule
Lup. Trebuie numaidecît să dau de Soare pînă la căderea serii pentru
că simt cum îmi pierd toate forţele…
LUPUL – Drum bun! Sper să reuşeşti. Eşti fără îndoială cel mai curajos
om de zăpadă pe care l-am întîlnit vreodată.
OMUL DE ZĂPADĂ cîntă.

În sfîrşit am înţeles
Lumea s-ar părea că este
O continuă o poveste
Care se rescrie des

Iarna pleacă nu ştiu unde


Ca să vină nu ştiu cine
Un bufon ce nu-şi ascunde
Ura sa faţă de mine

Dansul lumii se repetă


Vis transcris de o cometă
Ba apare, ba dispare
După cum vrea domnul Soare

Vom fi toţi nişte poveşti


Mai stelare mai lumeşti
Scrise doar din întîmplare
De o stea numită Soare?

Insă cosmica sfîrlează


Nu prea vrea ca să mă vadă
Oare chiar îl deranjează
Omuleţii de zăpadă?

Spuneţi dacă n-am dreptate


Cum suntem desprinşi din soare
Nu avem cu toţii oare
Dreptul la eternitate?

OMUL DE ZĂPADĂ – A, iată şi marele fluviu! În sfîrşit, am ajuns la


frontiera sorelui-răsare… Dar cum să fac să traversez de partea
cealaltă? O, ce ghinion! Mi s-a spus că fluviul este îngheţat… Dar
uite că gheaţa s-a spart în mii de bucăţi pe care le duce apa la vale…
Cum să fac să trec pe malul celălalt?
OMUL DE ZĂPADĂ se apleacă deasupra apei, mai, mai să cadă. O
veveriţă vine în fugă.

VEVERIŢA – Atenţie, omule de zăpadă! Nu te apropia aşa de tare de


marginea fluviului. Vezi cu cîtă viteză curge apa, or să te înşface
valurile. Ce vrei să faci de fapt?
OMUL DE ZĂPADĂ – Bună ziua, dragă veveriţă. Trebuie să traversez
numaidecît fluviul. Am întîlnire cu soarele în ţara soarelui-răsare.
Domnul Soare mă aşteaptă de partea cealaltă. Trebuie să ajung foarte
repede dincolo, achiar astăzi, chiar acum…
VEVERIŢA – Da, văd că eşti foarte grăbit… Şi te topeşti văzînd cu
ochii… Stai un pic, am să-l întreb pe vărul meu, castorul, ce s-ar
putea face pentru tine. Hei, domnule Castor!

CASTORUL scoate capul din apele fluviului.

CASTORUL – Da, verişoară veveriţă…


VEVERIŢA – A venit aici la noi un foarte viteaz om de zăpadă care vrea
să traveseze fluviul. Cum să facem să-l ajutăm?
CASTORUL – Mda… (Către copii.) Ce spuneţi, copii, merită oare să fac
vreun efort ca să-l car pînă pe malul celălalt?

Animalele pe care le-a întîlnit deja OMUL DE ZĂPADĂ coboară


printre spectatori şi îi îndeamnă să spună "da".
RÎNDUNICA – Da, da… Mie mi-a dat mătura sa ca să-mi fac din paie un
cuib.
IEPURELE – Da, da… Iar mie mi-a dat morcovul care îi servea de nas ca
să nu mor de foame.
MARMOTA – Da, da… Iar mie mi-a dat nasturii săi din nuci ca să-mi
hrănesc puii…
LUPUL – Da, da… Iar mie mi-a dat eşarfa şi căciuliţa ca să mă vindec de
amigdalită.
CASTORUUL – Iar pe mine cum mă va plăti pentru traversare?

CORBUL face un tur deasupra tuturor.

CORBUL – Ce păcat… Săracul, nu are cu ce plăti că nu i-a mai rămas


nimic, decît castana asta care îi ţine loc de gură.
RÎNDUNICA – Da, numai că dacă îşi oferă castana-gură nu va mai putea
vorbi…
IEPURELE – Nu-i nimic, îi vom explica noi domnului Soare de ce a venit
să-l caute omuleţul ăsta de zăpadă.
RÎNDUNICA – Gata, s-a aranjat, dragul nostru omuleţ care te transformi
în lacrimi. Luntraşul nostru, domnul Castor, cel care ne traversează
dincole de fluviu, te va ajuta să sari pe un sloi de gheaţă şi să ajungi
în ţara soarelui-răsare.
CORBUL – Numai că va trebuie să-l plăteşti, ca un mare călător ce eşti...
OMUL DE ZĂPADĂ – Plătesc… numai că nu ştiu cum… Nu mai am
decît doi ochi, adică aceşti doi cărbuni care din păcate s-au făcut terci
şi au devenit două pete negricioase…
CORBUL – Bine zis, dar uite, cred că ţi-a mai rămas gura…
OMUL DE ZĂPADĂ – A, da, e adevărat… Bine, păi atunci vă mai spun o
dată tuturor că îmi sunteţi foarte, foarte dragi… Vă iubesc mult pe
toţi. Gata, acum pot să-mi dau gura domnului Castor… (Către copii.)
La revedere, dragi copii… Vă mulţumesc că aţi venit să mă vedeţi…
Iar dacă am fost prea vorbăreţ, vă cer ierate… Domnule Castor,
majordom al fluviului care ai în stăpînire valurile, luntraş de călători
care vor să ajungă dincolo, acceptaţi să primiţi gura mea ca plată în
schimbul traversării?
CASTORUL – Hm, o castană atît de mare, roşie ca lemnul de acaju… De
ce nu? S-a făcut.
OMUL DE ZĂPADĂ – Atunci la revede tuturor! Şi mulţumesc pentru tot
ce aţi făcut pentru mine… Sunteţi cu toţii prieteni adevăraţi… Iată,
acestea au fost ultimile mele cuvinte.
OMUL DE ZĂPADĂ îşi ia gura-castană şi i-o dă CASTORULUI.

Toate animalele cîntă:

Omul de zăpadă s-a dus la plimbare


Vrea să vadă lumea care i se pare
Plină de surprize şi extrem de mare
Doldora de semne mari de întrebare

Omul de zăpadă vrea să ştie cine


A născocit timpul şi dacă e bine
Vrea să ştie dacă ar putea să treacă
Pe un sloi de gheaţă dincolo de viaţă

Omuleţul nostru ne va povesti


Cum se joacă timpul cu verbul a fi
Cum sughite viaţa la timpul trecut
Cum să iei povestea de la început

OMUL DE ZĂPADĂ, ajutat de CASTOR, sare pe un sloi de gheaţă.


Traversare periculoasă a fluviului. Cum OMUL DE ZĂPADĂ nu mai
are gură, se mulţumeşte doar să fluture din mînă (pe cale de i se topi)
spre animalele rămase pe ţărm.

SOARELE îşi face apariţia.

SOARELE – Ia să vedem, ce-i cu spectacolul ăsta? M-a chemat cineva?


ANIMALELE – Daaaa…
SOARELE – Bine, vă ascult. Spuneţi-mi repede ce aveţi de spus pentru că
sunt foarte grăbit. Trebuie să reîncălzesc de urgenţă toată pădurea
asta pentru că mii de muguraşi nu aşteaptă decît semnalul meu termic
pentru a ieşi la lumină. In stupi mii de albine nu aşteaptă decît
semnalul meu de raze ca să se trezească şi să plece în căutarea
polenului din flori. Trebuie numaidecît să ridic cu cîteva grade
încălzirea centrală a universului pentru că sub stratul acesta subţire
de zăpadă aşteaptă milioane de fire de iarbă… Tot ce vor este să
ţîşnească la aer curat, spre cer, şi să înceapă corala de primăvară… Şi
mai sunt şi toate aceste mii de rîndunici, de raţe sălbatice şi de cocori
care revin în pădurea noastră… Am de lucru pînă peste cap, toate
păsările astea au nevoie de un cuib cald, trebuie să încălzesc cerul şi
pămîntul, fluviile şi inimile… Deci, despre ce este vorba? De ce v-aţi
adunat aici?
CORBUL – Domnule Soare, avem un prieten care, din păcate, riscă să
sufere rău de tot din cauza primăverii…
RÎNDUNICA – Iată-l, el este, acest omuleţ de zăpadă… Aproape că n-a
mai rămas din el decît umbra lui.
LUPUL – Trebuie să facem ceva pentru el…
IEPURELE – Dacă am putea să-l congelăm cumva ca să traverseze la zero
grade primăvara, vara şi toamna…
VEVERIŢA – A fost prietenul tuturor copiilor. A fost generos cu toate
animalele din pădure…

MARMOTA – Da, da, suntem cu toţii de acord, omuleţul nostru merită


ceva mai mult decît să devină o băltoacă…
SOARELE – Foarte bine. Am să-l transform în vis.
CORBUL – Ooo, merci, Excellence! Mulţumim Excelenţă!
Dumneavoastră, domnule Soare, sunteţi nu numai sursă de viaţă ci şi
sursă de inteligenţă.
SOARELE – Ia încetează cu măgulirile şi cu elogiile. Că nu suntem în
fabula Corbul şi vulpea. Iar eu nu sunt Regele Soare, sunt doar
Soarele… Şi ştii că nu sunt sensibil la laude şi linguşiri… Bine, am
să stau de vorbă puţin cu acest curajos om de zăpadă… Văd că este
aproape adormit, deci îmi va fi cu atît mai uşor să-l transform în
vis… (Către OMUL DE ZĂPADĂ.) Bună ziua, omuleţ dezgheţ isteţ
de zăpadă… Pe mine mă cauţi?
OMUL DE ZĂPADĂ (care se topeşte din ce în ce mai mult) – A, chiar
dumneavoastră sunteţi, domnule Soare? Ce fericit sunt să vă
întîlnesc… Dar ia te uită, vorbesc din nou. Ce mi se întîmplă?
SOARELE – Vorbeşti pentru că eu ştiu să citesc în gîndurile lumii… Deci,
spune-mi repede, ce voiai să-mi ceri?
OMUL DE ZĂPADĂ – A, da, sunt foarte neliniştit, domnule Soare… Ştiţi,
am o pietenă rîndunică în satul în care m-am născut… Ori, ce se
întîmplă, rîndunica tocmai s-a întors din ţările Sudului, şi cum
primăvara întîrzie să vină pe la noi, tare sunt îngrijorat să nu răcească
prietena mea… Trebuie de urgenţă să-şi facă un cuib călduros şi nu
ştiu dacă paiele din mătura pe care i-am dat-o sunt cele mai bune
pentru un bun culcuş…
SOARELE – Nu te nelinişti, omuleţ de zăpadă… Mă voi ocupa de
rîndunica asta aşa cum mă ocup de alte mii de rîndunici. Asta-i tot ce
voiai să-mi ceri? Văd că eşti obosit şi adormit, s-ar spune că vorbeşti
prin somn. Nu mai ai să-mi spui şi altceva?
OMUL DE ZĂPADĂ – Ba da, ba da… Din cauză că m-am cam topit cît
am mers prin pădure acum îmi vîjîie puţin capul şi cred că gîndesc şi
mai greu… Dar mai am o îngrijorare… ce se întîmplă, o altă prietenă
de-a mea, o marmotă, a născut trei marmoţei… Numai că nu prea au
ce ronţăi în jurul vizuinii lor…
SOARELE – Îţi promit, omuleţ de zăpadă, că marmotele nu vor suferi de
foame în primăvara asta. Tocmai am comandat o serioasă provizie de
iarbă pentru ele…
OMUL DE ZĂPADĂ – O, mulţumesc, domnule Soare… In acest caz
poate puteţi să faceţi ceva şi pentru prietenul meu lupul? Vă asigur că
nu este un lup rău, doar că are guturai, a ieşit din iarnă cu o teribilă
laringită, îl doare în gît şi amigdalele sale s-au inflamat rău de tot…
SOARELE – Iţi promit, minuscul om de zăpadă, că lupul va fi din nou
sănătos şi viguros… Are şi el un loc rezervat în pădure şi în lanţul
alimentar… Altceva? Hai, spune-mi repede, văd că te-ai transformat
aproape într-un simplu bulgăre de zăpadă… Asta-i tot ce voiai să-mi
ceri?
OMUL DE ZĂPADĂ – A, nu, nu... Am uitat esenţialul… Iertaţi-mă,
domnule Soare, dar cred că memoria mea slăbeşte, poate din cauză că
am intrat la apă şi mi s-a micşorat şi capul… Dacă vă stă în putere,
faceţi ceva, dar repede, şi pentru săraca veveriţă care…
SOARELE – Te asigur că nu ai de ce să te îngrijorezi pentru prietena ta
veveriţa. Curînd va avea toate alunele din pădure ca să se delecteze
cu ele…
OMUL DE ZĂPADĂ – Bine, atunci m-am liniştit… Şi eventual aţi putea
să-l trataţi cu bunăvoinţă şi pe prieteneul meu domnul Corb care este
un adevărat filozof?
SOARELE – Da, da, va preda filozofia la universitatea pădurii, viitorul său
este strălucit, deci nu-ţi mai fă sînge rău…
OMUL DE ZĂPADĂ – Şi copiii care privesc acest spectacol… Vă veţi
ocupa şi de ei? Pentru că şi ei au nevoie să alerge descuţi prin iarbă,
să se scalde şi să înalţe zmeie în înaltul cerului…
SOARELE – Nici o problemă, promit. Toţi copiii care te-au adorat vor
profita de primăvară. Altceva? Hai, că eşti pe cale să te topeşti
definitiv în somn, dragul meu omuleţ de zăpadă. Ai dreptul la încă o
dorinţă.
OMUL DE ZĂPADĂ – Păi, cred că asta este tot ce am vrut să vă cer… Vă
mulţumesc că m-aţi ascultat, domnule Soare. Tare bine mi-a făcut să
vorbesc cu dumneavoastră, mi-aţi redat încrederea… Ce fericit sunt
că v-am putut întîlni… Aveţi o fire atît de călduroasă… Numai că în
aceste momente am impresia că razele cu care mă mîngîiaţi m-au
făcut una cu pămîntul… Nu ştiu de ce, dar capul meu, chiar aşa redus
la dimensiunea unei nuci, devine din ce în ce mai greu… A, domnule
Soare, acceptaţi un cadou din partea mea? Din toată recuzita cu care
m-au dotat copiii, mi-a rămas o pipă… Şi mă gîndeam că
dumneavoastră… aveţi cu ce să o aprindeţi…
SOARELE – Mulţumesc, zăpădeţule… O adevărată pipă din lemn de
bambus, chiar dacă e spartă, o primesc cu plăcere… Am să o aprind
în momentele cînd mă las dus de gînduri… Iar acum, îţi spun somn
uşor, omuleţ gînduleţ de zăpadă… In virtutea puterilor pe care mi le-
a dat universul, te transform în vis… Vei plana timp de nouă luni pe
deasupra cîmpiei şi a pădurii, pe deasupra norilor şi a vîntului… Vei
fi un vis viu, un vis cuibărit în gustul vieţii şi în plăcerea de a trăi a
copiilor… Şi peste nouă luni, cînd va veni din nou iarna, vei redeveni
om de zăpadă, cel mai bun prieten hiberal al copiilor…

Toate animalele aplaudă. SOARELE (îşi şterge pe furiş o lacrimă) –


Ciudat personaj, nu-i aşa copii? Niciodată nu am mai întîlnit o fiinţă
atît de fragilă dar cu o inimă atît de gigantică.
OMUL DE ZĂPADĂ s-a topit de tot. N-a mai rămas din el decît o
mică inimă roşie, luminoasă, care palpită.

SOARELE îşi fixează între dinţi pipa oferită de OMUL DE ZĂPADĂ.

SOARELE începe să "fumeze", numai că din pipă se ridică nu atît


vălătuci de fum cît baloane de săpun. Zeci şi zeci de baloane de
săpun, mici şi mari, se ridică şi plutesc în aer.

SOARELE alege unul din baloane, ceva mai mare, şi strecoară în el


inima omului de zăpadă. Balonul continuă să plutească în aer cu
inima omului de zăpadă în interior, o inimă vie care palpită.
.
Se aude un nou cîntec.

Orice inimă, se ştie


Vine dintr-o galaxie
Cu ferestrele deschise
Spre iubire şi spre vise

Două inimi, ştim deja


Cînd privesc aceeaşi stea
Se scufundă într-o undă
Şi se suprapun cu ea

Două mii de inimi iată


Pot produce cîteodată
Mai ales pe timp de vară
Energie nucleară

Zece mii de galaxii


Dacă le hrănim de mici
Cu o inimă pe zi
Se transformă-n licurici

Dacă inimile toate


Ar forma o galaxie
Lumea fără doar şi poate
Ar rămîne veşnic vie
COPIII – La revedere… pe curînd… la revedere… pe curînd… Te
aşteptăm iarna viitoare…

Cortina cade.

S-ar putea să vă placă și