mica Adrian MarinImre TFETT Sa. ica a 82/MAR Adrian Marino COMPARATISM S| TEORIA LITERATURII Traducere de Mihai Ungurean U CI nin POLIROM 1998IV DESPRE INVARIANTI Teoria litera comparatista sau nu, este construit’ cu ajutorul unui element in acelasi timp general si generalizator ce poate fi numit_, invariant”. Este (cum vom vedea) 0 notiune de o folosinti destul de raspindita in anumite domenii ale cunoasterii si ale c i, dar care este departe de a face unanimitate in comparatism. Suntem, pe de alt& parte, constienti de ceea ce este aproximativ si neclar, rigid si ,artificial”, in acest termen. A-l demistifica”, a-i da o bund definitie devine o necesitate. Totusi, marile Sale virtuti operatorii sunt incontestabile. Si mu uitm : el, ,simbolizeaza”, in mod pertinent, realitatea sau realititile globale ale literaturii, perspectiva noastri intrinsec’d de baza. 1. Definitiile invariantului Se pleacii, inainte de toate, de 1a 0 observatie adesea verificata : experienta literara curent&, senzatia de .déja lu” (corespondent al lui deja vu" ceva care ,rimine”, un .reziduu” comun dupa parcurgerea unui grup de opere (teme, tipuri, idel, ,. entimente™ etc.). Prea multe spirite (si de prea mite ori) au fost izbite de existenta unor coincidente, similitudini, intilnirt si corespondente literare in timp si spatiu pentru ca un astfel de fenomen sa fie doar efectul unei simple... coincidente. Realitatea elementelor comune, intr-un grup de fenomene literare, chiar foarte superficial observate, este in afar de orice indoiala. ,Invariantul” ne ajuta si le dim un nume. La un nivel de observajie mai inalt si mai organizat, dar tot empiric, obiectiv, fapicle se numesc de data aceasta ~ dup Etiemble, comparatistul contemporan, singurul, poate, care a sesizat importanta problemei! ~ ana logii singulare si grave", .coincidente”, ,conivente”. Trebuie oare si mini- malizim, si trecem sub cere, sau chiar sa dispretuim fapte indubitabile, de ordin general, a ciror repetare poate fi surprinsa peste tot si in toate Titeraturile? Trebuie si Je excludem din preocupirile ,comparatiste” ? Si pentru care motiv? O ,coinciden(a”, un ,paralelism”, un clement ,comun” nu sunt gi ele fapte, adevirate fapte ce trebuie luate in considerafie dupa aceeasi logic pozitivisti? Unde s& sitwaim, cum s& incadriim si si studiem acel64 COMPARATISM $I TEORIA LITERATURII aceste fenomene generale nu mai putin obiective? Mai mult chiar: ele sunt cu atit mai semnificative cu cit sunt detectate in regiuni culturale care n-au raporturi intre ele (influente, imitatii, copii), in zone europene si neeuro- pene fara contact istoric. Punetul de plecare este deci acest fapt foarte general ce tine de expe- rienta cea mai raspindita: limbajele, operele, curentele literare au intre ele similarititi, paralelisme, analogii, ,caractere comune”, ,factori comuni cle sunt parti ale unor ,locuri comune”. Analiza - comparatisti sau ni comparatista - este considerata a le pune in lumina, a le studia, operatie ce n-a fost niciodata dus pina la capat. Putem de pe acum defini ~ foarte pe scurt ~ invariantul drept_un element universal al literaturii si al_gindirii Jiterare, ca pe un ,caracter”, un element sau o trisdtur’ ,,comu cursului Wierar sau a gipdirii Jiterare. AceastA component’ comuna este, prin chiar acest fapt, un factor de stabilitate, de permanent. El este din. totdeauna”’; 0 constant in acelasi timp temporali si pretutindeni controlabila, deci geografic universal: ,...Dac& pot ilustra toate temele preromantismului curopean din secolul al XVIT1-tea prin citate imprumutate din poezia chinezi de dinaintea crestinismului si din primele douzsprezec secole ale erei crestine, este evident c’ exist’ forme, genuri, invarianti*” Etiemble intelege si-si efectueze in principiu ancheta ,peste tot”, ,,in toate civilizatiile”S, in toate timpurile si tradiiile. Invariantii devin astfel o forma de universalitate in acelasi timp metodologica si ,,istorica”. Acesta este clementul constitutiv, comun, constant, stabil si recurent, deci permanent, al literaturii universale. Cine citeste, de exemplu, 0 istorie a literaturii euro- pene, apoi o istorie a literaturii africane, apoi o istorie a literaturii chineze etc., consiati ca ,.problemele literare” sunt, in esenti, peste tot aceleasi. Sa precizim de asemenea c& invariantii nu formeaza de fapt decit infra- Structura, schema de baz a unui proces generalizator teoretic cu mai multe niveluri si etape, care vizeaza instaurarea obiectiva a categoriei (categoriilor) universale a(ale) literaturii. Nu e decit o schitd, o epura, o abstractie reificata al crei mecanism este largirea continua, produs si producator totodat de generalitiji. Este rezultatul unui proces generalizator si punctul de plecare al unei generalizari cu faze progresive. Aceasti situatie este, dupa parerea noastra, esentiala : obfinut cu ajutorul unei anumite generalizari, invariantul se transforma automat in preconcept si in instrumental oric&rei generalizari viitoare. Instituitd si verificatd cu ajutorul invariantilor, aceasta devine ope- ranti, pe intreaga scald, prin intermediul acestui instrument metodologic de mare randament comparatist, Este in acclasi timp si locul unde generalitatea literara si, pind la urma, literatura insisi se ,concentreaz4”, se las surprins& si definitaDESPRE INVARIANT! 65 2. Invariangii si teoria literaturii Conceptul de invariant”, care inseamna pretutindeni element (sau elemente) de stabilitate si de permanent ale oricarei structuri sau definitii literare, poate pune, datoriti trasdturilor sale specifice, bazele unei ‘eoril a fiteraturii, El nn este numai produsul unei teorii oarecare, asa cum s-a spus’, ci i rezultatul unei activitaji autoproductive. intr-o faza anterioara, core: punzind evolutiei gindirii comparatiste, literatura generald.... consti in a Gegaja din istoria universald a literaturilor fie si un mic numar de constante sau de invatianti (cea ce sunt de fapt romantismul, clasicismul, barocul, retorica, pre{iozitatea), fie o teorie a genurilor : acestea ar fi, de exemplu, factorii comuri ce pot fi izolati in teatrul faraonic, in tragedia greacd, in misterele din Evul Mediu francez, in autos sacramentales din Spania etc."’. in acelasi timp, daci invariantul are o geneza si 0 realitate universala, literatura comparatl, identificindu-se cu literatura general, este destinata s8 devin ,tehnica” sau ,metoda” capabil& si disting’ si s& defineascd, in cadrul literaturii universale si plecind de la istoria sa, o teorie a literaturit (universale), trei stadii ale aceluiasi proces generalizator. Este drumul ce duce in cele din urma la ,poetica comparat&” fn ziua cind studiul com- parat al literaturilor [..] ne va fi permis si izolam toate elementele care sunt factori comuni ai oricarei literaturi si, in fiecare literatura, ai fiecirui gen Jiterar, yom fi fondat o retoric’ indiscutabild”. Aceasta inseamna 4 poetica comparaté, la care , literatura comparati duce in mod aproape inevitabil”, este constituita in mod esential dintr-un ,,sistem de invarianyi”*. Functia sa este de a institui o definijic descriptiv-fenomenologicé a literaturii. Operatia trebuic si duc’ la o reioricd si la 0 poetic’ literard obi Tavariantul astfel conceput devine elementul literar comun si esential prin care constructia, sistematizarea si validarea unei .adevarale” (eor literaturii devin posibile si necesare. El const in a impinge pind la capat vocatia generalizatoare a literaturii comparate astfel regindite, cu scopul de 4 reuni totalitatea generalitatilor literare dispersate pe care le-a adunat pe parcurs, casi le integreze intr-o generalitate global si si facd astfel posibila o teorie coerenti a literaturii. Pentru aceasta, literatura comparatd trebuie si fact un viraj decisiv spre teoretic si si converteas intr-o teorie comparata , invariant” a literaturii. Pozitivismul de tip traditional sau modernizat (structuralist, semiologic etc.), istoricismul si in general abordarea pragmatic a operei si a ansamblului de fenomene literare au umbrit, daca nu chiar au eliminat complet perspectivele “universaliste” ale literaturii. Acestea presupun, dimpotriva, prin insist }atura lor, un elan teoretic, 0 viziune ,universala” integratoare, structur 4 invarianta comparata66 COMPARATISM §I TEORIA LITERATURIL abstractiva ; pe scurt, o gindire literara in acelasi timp universalizati gi universalist. Universalul instituie un ,reziduu” abstract stabil si anistoric Peste tot unde punctul siu de vedere, vizind un ansamblu coerent, devenit criteriu epistemologic, este operant. in concluzie, invariantul impune Gefinirea si ilustrarea permanentului, a esentialului si, prin aceasta, a uni- versalului literaturii. Este elementul-cheie al comparatismului teoretic. in aceasti perspectiva, invariantul devine modalitat esentiala prin care literatura participa la universalitate, mijlocul de a atribui elementelor sale comune © semnificatie universal. El nu este facut din toate individualitatile Posibile si imaginabile, ci din toate individualitatile ce se las ,universa- lizate”. Caracterul sau este, se stie, statistic (vom reveni), dar regula sa de aplicare este universal, pentru ci domenilul pe care-I guverneazi este cocx- tensiv fata de ansamblul realitatii literare. Invariantii sunt cel mai adesea raportati la 0 zona literari in mod obligatoriu circumscrisi, dar ei sunt totdeauna ginditi sub specie universalitatis, si deci dotati cu o functie si o semnificatie universale Tot acest ,esafodaj” a fost indltat cu scopul de a surprinde literatura universalitate, o realitate in acelasi timp perceputd, detinitd si demonstrati lara gindi literatura ca universalitate inseam’ a subordona acestei per spective totalitatea elementelor sale comune ce pot fi surprinse luind Cunostin(a de literaturi in timp si spatiu. inseamna a urmiri direct esen- Wialul: generalizarea ansamblului de date furnizate de invarianti, in per- Spectiva literaturii universale ca fenomen global si unitar. Numai reperarea lor poate face sensibil - efectiv si obiectiv - conceptul de literatura uni- versala $i poate da in acelasi timp o sans nuturor literaturilor de a participa Pe picior de egalitate ,,invarianta”, la aceast unitate Obiectivul este deci orientarea catre esenta (quidditas) literara. Existenta »caracterelor comune” defineste ~ intre altele ~ structura si esenta unui gen, calitatea sa principali si - pe termen lung - specificitatea literaturii insesi. Adoptind aceasta perspectiva, Etiemble (exemplu tipic) va vorbi deci de ,invariantii genului romanesc”, prin care noi recunoastem , specificitatea romanului”, sau ceea ce ii este propriu epopeii”. E vorba de ,a scoate factorul comun” ~ asa cum a ficut deja Voltaire, mai mult sau mai putin, in Essai sur la poésie épique - ,ccea ce la Virgiliu, Homer, Lucanus, Camoens, Tasso, Milton, Don Alonso de Ercilla etc. este propriu epopeii”®. Pe de alti Parte, ne putem intreba, in aceeasi ordine de idei, ,daci exist ceva ce poate fi calificat pe drept cuvint ca liric ; daci da, care ar fi dominantele si, pe cit Posibil, invarian{ii”. Acelasi lucru si pentru cea ce este propriu haiku-ului, Pantun-ului malaezian” etc. Invariantul defineste si sintetizeaza notele gene~ rale cele mai specifice ale unui grup de fenomene literare.DESPRE INVARIANT 67 Statutul ontologic al invariantilor ar rezolva, in ultimi analiza, ambi- guitatea fundamentelor poeticii comparative. Invariantul constituie mai mult decit o trisitura specifica, mai mult decit un element caracteristic. El poate exprima csenfa insisi a unui gen, a unei literaturi, a liferaturii. Mai mult, invariantul este garantul posibilititii fiimarii: ,Daci exist forme, genuri invarian(i, inseam cX omul exist si literatura de asemenea”". El este elementul imuabil, consubstantial, al oricarei existenje, inclusiv literare ceea ce este in mod ,exact” un curent sau care apartine intr-adevir spe~ ciei””. Genurile literare nu mai sunt considerate doar instrumente taxino- mice, ci sirealitati obiective, chiar organice, asemenea unor structuri stabile, “cleate”. Fara indoiala, in aceasti abordare, legati de cea a esteticienilor si 4 filosofilor preocupatide ,arhetipuri” si de ,constante” (preocupare int nit si la tofi fenomenologii), exist’ un fond spontan, larvar, de gindire »platoniciand” , ca sd ne exprimim astfel. ~ Grosso modo, putem califica aceasti abordare ca ,cidetica” si .fenome- nologica”: o descriere in mod necesar reductiva si schematicd, ce vizeaz © esenta a cirei semnificatie este imanenta unei anumite categorii de texte si structuri literare si determinat de ele. Dar ea este, dac putem spune asa, $1 * pentru ca invariantul prezintd un caracter ineluctabil, inevitabil, toriu”, El este conditia sine qua non a faptului considerat. Accasti Conditionare este 1a rindul siu un fapt de permanenti si de universalitate stfel conceputi - completeazd Etiemble - literatura comparat pare fecunda cel putin prin aceea c& permite descoperirea a ceea ce el as numi invarianpi literari : conditiile fara de care oricind, oriunde, nu existé forma framoasi”, Clivajul profund ce separ comparatismul traditional de poetica comparati rezid’ tocmai in aceasta perspectiva unificatoare, universalist si »esentialista”. Eroarea ar fi totusi grava daca aceastd .sclectare” teoreticd ar echivala cu contestarea, sau chiar cu anularea pur si simplu a perspective istorice. ‘Acuzatia traditionali si bine cunoscuti adusd invariantului vine tocmai din aceasta directie ; el este denunjat ca un element impietrit, static, anistoric, ca o ilvzie fixisté etc. in realitate, este vorba de doud abordari radical diferite, fiecare avind propria sa legitimitate. Punctul de vedere istoric, a crui valablitate nu poate fi repusd in discutie, nu este insi singurul posibil., tolerabil si util in comparatism gi mai ales in ,poetica comparata”. El poate foarte bine s& ,coexiste” cu orice perspectiva ,.statica”. Doar si fie definite cu claritate atit disocierea acestor doi termeni, cit si raportul esenfd/istorie, cheia conflictului. Ce este un invariant, dac& nu punctul de intersectie a planurilor feno- menologic si istoric? Fl tine, altfel spus, de 0 dubla structuré: permanent a68 COMPARATISM $I TEORIA LITERATURIL si tranzitorie, asemenea modernititii potrivit lui Baudelaire: ,...El este tranzitoriul, fugitivul, contingentul, jumitatea artei, cealalta jumatate fiind eternul si imuabilul”"*. Invariantul este o sintezi variabil’ de constant si fugitiv, de esengial gi accidental istoric. SA luim cazul invariantilor genului romanesc, definiti tocmai in aceasti perspectiva. Este vorba, pe de o parte, de elementele fara de care nu exist roman, pe de alti parte, de compo- nentele genului ce rezulta mai mult sau mai putin arbitrar din contingentele istorice”. Sau despre formele literare: ,Trebuie s& putem izola o parte factorul comun tuturor varietitilor acestei forme sau acesui gen, si care, intr-un fel, il defineste riguros; 0 altd parte variazi, cind in functie de limbaj, cind de accidentete istoriei”'*. Invariantul permite deci sa se izoleze, in fluxul istoriei, insulite de stabilitate, s4 se decupeze din schema faptelor de istorie literara structuri si forme care, la acest nivel de observatie, nu se schimbi. Raportul ce exist intre opera individuala, variabili prin definitie, si lumea invariabilului, deci a invariantilor, ne ajut& si surprindem mai bine esenta problemei. Din doui una: sau opera literar’, original prin definitie, este incomparabila, adic’ firi ni ment esenial, definitoriu si comun cu celelalte opere ; sau ea comport si un anumit numéar de elemente co- mune, identificabile, iar in acest caz opera participa obligatoriu, intr-un sau altul, la regimul invarianilor. S: la diferite niveluri si 1 tu opera este unica, irepetabila, sau ea ‘a fenomen de inconstantia constans, deschide usa comparatiilor, apropierilor, omologirilor si deci invariantil x Dac& despre opera literard nimeni nu profeseaza o conceptie radical autonomisti, care si se invecineze cu mistica, in fiecare structurare literar’i trebuie si recunoastem o dialectic’ a invariabilului si variabilului, a deose- birii si asemanarii, a unitatii si uniformitigii, a ineditului si stabilit2tii, doi vectori intr-o proportie infinit variabild. S-a si spus de multe ori: ,,Idealul permanent, pentru limbajul poetic, este schimbarea constanta”"®, Aceast normé este aplicabila si ansamblului literaturii. in afara de aceasta, ,numai existenfa unor clemente invariante permite recunoasterea variagiilor”, adic& a coeficientului de inedit, al indepirtarii de un invariant, relatia invariant/ variant fiind operantéi numai la acest nivel schematic”. Acestea fiind bine stabilite, si rezumm finalitatea fundamentald a invariantului : el instituie 0 ordine a cercetirilor care, ffird si nege realitatea esentiali a elementelor variabile, nu se intereseazi, metodologic vorbind, decit de identitati si de similarititi, de elementele comune ale operei. Domeniul sfu acoperd tot ce poate motiva comparatiile (factuale si mai ales non-factuale), analogiile, paralelele si, prin urmare, toate ,generalitiile” aplicabile operei literare. repetiDESPRE INVARIANTI 6 Invariantul este, asadar, tu) _de legitura, de intersectie si de coni- vent a dau’ s niveluri comune ale operei si ale WEHUETilor sale structurale. Invariantul nu se adreseazi decit identitafilor, faptelor similare, aseménirilor, exterioare sau nu, numeroase sau nu. In dezordinea realului, in extrema varietate literar, el introduce un anumit principiu de ordine, 0 ordonan{a bine definitd. Comparatismul invariantilor este reflec unei creatii a spiritului intoars4 nu cAtre particular si individual, ¢ c&tre general si universal, in ansamblul corelajiilor Jor. Pe de alta parte, putem foarte bine gindi universalul prin individual ; exist ,universali” conereti, iar lectura unei singure poezii permite surprinderea esentei (uni- versale) a poeziei. Este deci gresit st-i acuzdm pe cercetitorii invariantilor c& nu se preocupa decit de ,afinitagi, sub cerurile cele mai diverse", de identitaji si de fapte comune, pe scurt, de invarianje, cind, in realitate, ei nu vizeazi programatic decit acest gen de fapte ce reprezinté obiectivul lor specific. Bineinteles, studiul constantelor ignora (sau mai bine : se preface c& ignora din ratiuni pur metodologice) ,uzul lor particular”, conform acuzatiei ce se vrea decisiva. Mii de forme reduse la o singura forma”, mii de continuturi reduse Ia un singur ,continut”. $i pe bun dreptate aceste studi nu se preocupa - intr-un spirit specific ,esteticianului” sau ~pocticianului” si nu ,istoricului” literar - decit de domeniul ce depigeste particularul. Asadar, nu le putem acuza ci distrug. ignora sau dispretuiesc unitatea organica si particulara a operei, pentru ca ele se situeaza ~ inca de la inceput si in mod deliberat - pe un cu totul alt plan de refering, pe care il putem accepta sau nu. Dar daci-I acceptim — si aceasta din ratiunile invocate — toate obiectiile vizind salvarea ,organismului”, a faptului literar unic si irepetabil sufer’i un esec total. Refuzim sa transferim, in critica ideilor literare de care tin invarianjii - criteriile si categoriile proprii critici textelor literare, de ordinul celor amintite. Daca, din tot cea ce preceda, invariantul este in acelasi timp un f recurenté, de circularitate, de ,etern reintoarcere” literari, istoricismul pozitivist este din nou contestat, si inca intr-un punct esential. Oxdinea cronologicé traditional’ nu mai este luati in consideratie, intrucit invariant se repeta. Errevin in atentie rasturnin Térarhiile e. Ideile de pre, neo, post, care {in si ele de structura invariamiilor, isi pierd astfel sensul lor strict ; iar precursori ignorati pot si apard de oriunde, Comparatistul poetician nu se va lipsi deci, in ce-I privesie, de acest gen de descoperiri. $-ar zice chiar ca el se complace in ele. Ca pleacd la vinitoare de precursori ignorati, cu convingerea $i volupratea de a gisi noi invarianti istori $i, impugcind dot Tepuri dintr-un foc, de a submina totodati bazele compa ratismului invechit al sraporturilor de fapt”. § ————_70 COMPARATISM $I TEORIA LITERATURIL Raportul traditional constant si clementar dintre vechi si nou" pledeazi si el cu putere in favoarea invariamtilor. Dacd fiecare opera, chiar si cea mai particularizati, cea mai original”, nu face in realitate decit si spargi si Sd retopeasca ordinea veche (se atribuie in general aceasti ,descoperire” formalistilor rusi, dar ea este mult mai veche si mai generalizat4), invariantul nu face, in realitate, decit si urmeze lantul traditiei neintrerupte, incontes- labile, si si o evidentieze in mod convingator. Fiecare evolutie literari actioneaza in vederea unei noi canonizari, idee presimtita deja de catre ‘eoreticianul clasicismului chinez Liu Hsieh (522-465 i.e.n.)2. Daca varian- tul este ,noul”, sau ,originalul”, iar invariantul, ,vechiul”, acesta — pla- sindu-se sistematic de partea tradiici - este intru totul calificat si puna in evident elementele permanente ale literaturii, respectind in acelasi timp realitatea estetica si individuala a operelor. in timpul demonstratiei, aceasta este pur si simplu pus intre paranteze. Este vorba de o alegere legitimi determinati de raportul fundamental : inedit/permanent, ordine/aventur’, organizare/deformare, traditie/inovatie. Invariantul este ,,scheletul”, struc- tura operei sau nervurile sale; variantul - regruparea lor specifica, ,ori- ginala”. $i o teorie a literaturii nu se construieste decit pe realitatea elementelor comune si stabile ale literaturii Aceste observatii sunt cu totul straine comparatismului traditional? Nu, pentru ‘im la intimplare - Brunetiére observa deja ci nici o inventie nu-i cu adevarat o inventie™, in sensul radical al termenului; a crea plecind de la nimic, ex nihilo etc. este imposibil. Daca in orice imprejurare exist teme permanente, cercetarea invarianjilor este legitima si, prin aceasta, irefutabili. Acest gen de observafii este reluat de unii comparatisti pentru a demonstra realitatea permanenfelor traditional”, a constantelor tipo- logice, a stilurilor literare (in raport cu care inovatiile fac figura de vari bile"), dar fra nici o intentie teoretica bine sistematizata™. Sunt scoase in evident doar astfel de ,fapte”, sigure, obiectiv demonstrate si nimic mai mult. 3. Precursorii Situatia este torusi mai favorabild decit s-ar parea la prima vedere. Anumiti comparatisti actuali sunt destul de receptivi la teoria ,invarianjilor”, la aceasti prelungire ~ s-ar spune naturala ~ a gindirii comparatiste asa cum am definit-o. Chiar si notiunea propriu-zisi de invariant” se bucura de 0 anumita adeziune, fie erpressis verbis, fie prin sinonime, atunci cind nu este decit implicata, subinteleasa. Trebuie oare si-i atribuim lui Etiemble intrebuintarea comparatist con- stant’ si consecventa a termenului invariant, ca urmare a primei versiuni aDESPRE INVARIANT m1 lucrarii Comparaison n’est pas raison’? Atestirile pe care le-am putut culege sunt, oricum, posterioare. Ca si acest autor, si altii recunosc valoarea unei comparatii prin paralelisme de gindire si de forma, studiata in litera~ tura universal, departe de orice influente istorice identificabile, astfel incit se descopere invariangii literari, tipurile sau arhetipurile de creatie co- ‘mune intregit omeniri”:*. Alte referinfe sunt si ele posterioare’”. Mult mai vechi, bucurindu-se chiar de avantajele unei anumite tradiii, este termenul, precursor ca sinonim si echivalent, de constantd, utilizat de altfel incepind cu secolul trecut. ....A cduta in varietate si in schimbare elementul conform si constant (i! conforme e il constante).”* in mediile din jurul cunoscutei Revue de littérature comparée si de la Sorbona, ideea isi face drum: datorit, mai ales, eforturilor lui Marcel Bataillon si ale lui Bazil Munteanu. Primul se prezinta chiar ca purtitorul de cuvint al unui sentiment destul de general : ,.Simtim cu totii ci ideile noastre asupra genu- rilor postuleaz in mod rezonabil constante ale oricdrei literaturi...”®. Cel de-al doilea, care-I devanseazi pe primul, ajunge la o schi(% destul de elabo- rat a unei teorii a constantelor. El distinge intre ,constante structurale” si variabile”, statice si mobile, dialectice, fixe si suple, factuale - existentiale si melafizice - esentialiste, dar Piri a da ins’ acestui termen o definitie riguroasi. Ancheta cuprinde mai degraba o serie de structuri si de principii {ia autorului il impiedica, pind la urma, si vizeze ,universalul” literar : el il limiteaza doar la istoria ideilor europene™. Seriozitatea intreprinderii este totusi indiscutab’ caracterul su erudit a contribuit, fra indoiala, la popularizarea concepiului in mediile universitare, care au sfirsit prin a-l accepta: literatura comparata .degajé constantele si variabilele morfologiei literare™*, intre altele. O anumita intrebuinjare empiric’, .silbatica”, a termenului (,marile con- stante” ale unei misc&ri sau ,anumite constante ale expresiei literare””* etc.) a devenit intre timp destul de frecventi. in ciuda istoricismului stu conge- nital, comparatismul din yrile din Est nu este nici el cu adevarat refractar la realitatea constantelor. Uneori, ele sunt chiar promovate ca obiect de stu- diu - la Bazil Munteanu sau la Etiemble® Mult mai bine asimilati si mai raspindit este observatia faptelor comune care traduc realitatea invariantului, chiar daca intentiile teoretice lipsese. Punctul de plecare al comparatismului este de altfel existenta atit a influenjelor” cit sia .simultaneitajilor”, si punerea in valoare a ,,formelor comune $i succesive ale gindirii si artei”, a ,,faptelor comune mai multor literaturi”®*. Daca ne oprim mereu la jumatatea drumului, daca ne limitim Ja un simplu inventar cantitativ, redus, pe deasupra, la o zona restrins&, este doar efectul unei optici factuale si urmarea absentei oricarei adevarate retorice invariante. Dar prudenja cu tol istori2 COMPARATISM $I TEORIA LITERATURIL Perspective a literaturii universale”. Cit despre Etiemble, el reia, prelungeste si generalizeaza acelasi procedeu. El insisti, asa cum s-a mai Spus, numai asupra ,,uniformitatilor si a similarititilor”, asupra decoperir @ ceea ce literaturile au in comun’’, tocmai pentru a contracara inconvenientele ,,raporturilor de fapt”, care nu conduc la nimic general, lipsite de orice semnificatie teoretic’ Pentru ca miza ramine aceeasi. Le este trasati comparatistilor sarcina de a ,,cerceta ceea ce este comun literaturilor nationale de astazi si ceea ce este specific pentru fiecare dintre ele”. Obiectiv foarte legitim, dar faptele comune reperate nu atrag, la rindu-le, nici o reflectie specific, nici 0 extrapolare teoretica. Ne putem intreba din nou: la ce serveste observatia ce-si fixeazd ca tintd a scoate in relief ,comunul”? Trebuie oare si rimin’ pur istoricd, descriptiva si neutri? Este evident c& ,trasiturile esentiale sunt comune ansamblului literaturilor” (adevair pe care incep si-l descopere si unele dintre ultimele programe comparatiste), si toate tind spre universal, spre elaborarea ,supremei unititi literare, Weltliteraur”™*, Aceasta rimine — eles — de .descris” si de ,definit” ; cea ce nu s-a ficut ine: Marele salt inainte nu este mai perceptibil in alte texte gi contexte compa- ratiste mai recente. Se iau adesea in consideratie ,elementele comune” (common features) ale literaturilor, ,regularitatile literaturii in general”, sfeactiile recurente” ale cititorilor in diferite zone etc.” Dar, se pare, fara a merge pind la tendinfele comune ,orizontale” (internationale) sau verti- le” (nationale). in ce ne priveste, nu gisim decit o impitrita explicatie 1) deosebirea rigida si radicala, de naturi pur pragmatica, dintre ,teore- tician” si .comparatist”, disociere observabila chiar si la cei care-si dau foarte bine seama de valoarea ,generalizarii”** ; 2) indiferenta fata de orice presupozitie operatorie, fati de orice concept valid si universalist al litera- turii ; 3) traditia retoried, care ~ atunci cind este intrevaizuta plecind de la invarianti - duce numai spre ,legi universale”; 4) literatura general” care, ocupindu-se de ,aspecte invariante™ — trisitura care i se recunoaste in permanenga -, n-ajunge niciodata la sinteza lor. Solidaritatea eseniala dintre teorie, critic’ si istoria literara comparativa si necomparativa arata, din nou, calea ce trebuic urmata spre adevarata solujie a problemei Sugestii ar putea veni si din partea disciplinelor vecine confruntate cu realitati ,invariante” €. La rindul sau, estetica opereazi de cind a apirut cu determiniri constante si transistorice, cu fenomene de inrudire sau de identitate a inspiratiei, ale formelor si stilurilor, in culturi diferite. Aceast perspectiva reapare mereu, aparata si teoretizata de mai multe ori* Am citat in aceasti privinta observatiile lui Etiemble. Concomitent si strict 1m acelasi sens, Roger Caillois vorbea de Caractere permanente $i universaleDESPRE INVARIANT! B ale poeziei, pentru ci ,orice-ar fi, exist’ ceva comun intre Homer si Mallarmé"**, Acest ,ceva comun” este tocmai invariantul poetic. ,,Poetica comparati” ramine de edificat. ,Estetica comparativa”, care a devansat-o, se intereseaza si ea de ,calititile identice zise permanente”**, de solidaritatea structurilor comune, inlocuite de elemente a ciror calitate de , invarianti” nu poate fi negata Nici poetica actual care-i utilizeaza, si constant 14 mu poate evita acest termen sau echivalentii sii pe nc pe scari larga. La Roman Jakobson, de exemplu, * si invariant” sunt sinonime alternative. Valoarea lor este a »Constituantilor obligatorii”, a ,principiilor constante” ale unei opere sau ale tuturor operelor unui autor, ,,amestec de invarianti si de variabile"* Romanul va avea astfel ,particularititile sale structurale fundamentale”®, deci invariantii sai. La fel ca si structurile limbajului poetic: ,existenta in limbajul tuturor poetilor a unui invariant ce ramine, indiferent de variafiile individuale™*. O observatie ce se poate extinde la ansamblul discursurilor literare. 3-1 cittim, mai intii, pe Gérard G Admit, intr-adevar, existenta, cel putin relativa, a constantelor anistorice sau mai degrabi trans- istorice, nu numai cu privire la modurile de enuntare, ci si cu privire la citeva mari categorii tematice cum ar fi eroicul, sentimentalul, comicul ”. Acest limbaj este perfect asimilabil gi pocticii comparate si cazul asemanator al lingvisticii moderne care teoretizea7a, fel, existenja ,invariantului in variatie” (invariant in a variation) in tipologia limbilor“, Dictionarele de lingvistica identifica aceasta notiune cu el mentele ce rimin constante (sau considerate ca fiind constante), in opozitie cu variabilele si, prin extensie, cu trasiturile distinctive sau pertinente pe care le gisim, divers combinate, in cele circa treizeci de foneme pe care le are o limba". Fiecare fonem fundamental este o forma fundamental’ sau un invariant ,,sonor”. Fenoneme ca izoglose, izomorfisme, izotopii etc. sunt siele invarianti” si valoarea lor metodologica a fost deja verificata. intr-un sens extrem de larg elementul cel mai invariant al oricdrei poezii este chiar instrumentul sau, limba, mediul su lingvistic Rezulta ci invariantul poate si tebuie gindit si'ca universal. Aceastd asimilare este justificata, cei putin din punet de vedere logic. Eliminarea accidentalului si reducerea la idemtic implicatd in orice generalizare, in orice Sa lu constanti, traduse in termeni ce se pot aplica tuturor clasclor logice, tuturor faptelor de acelasi gen sau de aceeasi specie, leagi efectiv invariantul de problema universalilor. Este un fapt deja recunoscut in antropologie si in teoria cukurii®, in morfologie si in istoria religiilor*. in lingvisticd in deosebi, teoria universalilor limbajului cunoaste, datorita lui Jakobson si lui Chomsky nu numai o revenire in forta, dar si un mare progres. PrimulOe 74 COMPARATISM $I TEORIA LITERATURIL vede in foneme entititi universale comparabile cu ,,particulele elementare” ale fizicii nucleare si teoretizeazi existenta ,universalilor” si a ,semi-uni- versalilor” (Universals and Near-Universals) pe baza celei mai inalte proba- bilitati statistice™. Cel de-al doilea crede si el in existenta anumitor unitati fonologice, sintactice si semantice universale, ce pot fi identificate in toate limbile pe baza unci teorii generale a limbajului, a unei teorii semantice universale sia unei teorii fonetice universale®. .,Universalul limbajului este © trsaturd sau o proprietate comund tuturor limbilor sau oricarui limbaj.""* Teoria originii comune a limbilor merge in acelagi sens, Nu vedem de ce aceasta teorie nar putea fi reluati si reformulata § dintr-o perspectiva comparatista si/sau a teoriei literaturii, Daca existi uni- versali culturali si lingvistici, de ce n-ar exista si universali poetici si lite rari? Si, intr-adevar, termenul pare si se impund de indata ce se are in vedere identificarea conjinutului si a structurii conceptului de ,literatur: (universals of literature, as a specific phenomenon), tipurile de contacte literare (universals of literary contacts), geneza si stractura operelor literare de pretutindeni : Bolivia, Franta, Guineea, Vieinam’”. Asimilarea ,univer- aliior literari” sub forma ,esenelor” sau chiar a ,conilor” literari este, bineinteles, mai dificil’, dar trebuie si notim si unele laudabile eforturi in acest sens inca o data: totul depinde de modificarea punctului de vedere, singurul capabil sa invinga inhibitia fata de generalizdrile ce depasesc ,raporturile de fapte”. in aceastii perspectiva, dupa exemplul constantelor si al varia bilelor limbii, ne putem imagina in mod foarte legitim o anume , gramatic: literara, o ,sintaxa” relativ stabil: un sistem de elemente canonice sau Recanonice : genuri, moduri de expresie, stiluri, figuri retorice™. Accasta inseamni formularea in ovo a insegi posibilit&{ii unei teorii a literaturii, cit si a programului stu. in acelasi spirit, putem vorbi de invariangi structurali semiotici, textuali si de orice alt tip, numai s& se accepte, inainte de toate, principiul ,universalilor”, care domina definirea, alegerea si combinarea lor. Este de la sine injeles ca problema ~ de ordin istoric - a genezei sau a poligenezei invariantilor, a circulatiei si a difuzArii lor etc. trece, in acest caz, in planul secund, atunci cind nu este ignorat’ complet din rafiuni metodologice. Tipologia invariantilor Analiza invariantilor duce direct la © tipotogie a invariantilor®. Le putem clasa ~ intr-un mod general — in invarianti : 1) antropologici; 2) teoretico- -ideologici ; 3) teoretico-literari $i 4) literari, Ei acoperd toualitatea categoriilorDESPRE INVARIANT! 5 elementelor comune, de important universala, apartinind lumii spirituale si produselor sale, dupa o scar gradati, plecind de Ja nivelul cel mai profund, al structurilor antropologice ale psyché-ului si imaginarului +) Invariantii de tip antropologic recupereaza gi articuleazi datele ,primi- tive”, primordiale, persistente, intilnite in cel mai profund dintre straturile ancestrale, comune intregii omeniri - cele mai ,arheol din toate culturile. Lumea arhetipurilor si a prototipurilor originare, miturilor, legen delor, simbolurilor si a acelor topoi sacri”, a céror importan(a universal este neindoielnicd. Tez dupi care cu cit se urc’ spre originar si primordial, cu atit invariantul isi manifesta mai activ prezenfa ; realitatea lor este astfel confirmati si chiar bine consolidata. Invariantii de tip teoretico-ideologic se dezvoltd pornind de la formulele, nideile-forta”, schemele sau sopoi comune marilor viziuni ale lumii si ale vietii (Weltanschauung). Ei cuprind experientele si problemele umane funda- mentale, originare - viata, moartea, iubirea etc. (Urprobleme), universul ideologic specific fiec&rei epoci, inclusiv ,spiritul vremii”. Apartin, de asemenea, acestei categorii toate ,adevarurile” de ordin universal, marile locuri comune ale gindirii (,totul curge”, ,nu € nimic nou sub soare” etc.), nsamblul conceptelor fundamentale si al raporturilor lor, enun{ate de rit, libertate/nece- cits regula sub forma de dualitai: obiecU/subiect, materie/sp sitate, bine/rau ete Teoria comparatistd a literaturii va avea ca dublu punct de plecare cate goriile de invarianti ce acoper propriul sau domeniu: invarianjii teore- tico-literari oferi teorii literare totale sau partiale, deja elaborate, in timp invarian{ii fizerari nu retin decit materialele si rudimentele unei astfel de abordari, sub forma unei prime si elementare sistematiziri. SA examinim indeaproape aceste doua situafii a) Aparatul conceptual, teoretic si ideologic al literaturii $i al studiilor literare, ce tine de infrastructura ideilor Literare, faciliteazi punerea in evi- denta a prezentei invariantilor teoretico-literari. Sa numim astfel totalitatea manifestata sub toate formele (explicite sau latente), a reflectiei teoretice 4a si asupra literaturii, avind un caracter categorial, repetitiy, stabil, circular pscudo-original. Este evident c4 numeroase observatii, idei, principii, teorii literare, formule chiar, se repeti, revin in literaturi foarte indepartate unel de altele. Trebuie oare sé mai reamintim, in trecere, c4 teoria ,locurilor comune”, fopoi, urc pind in antichitate si ci ea constituie ~ prin ea insdsi— un adevarat invariant al gindirii literare? Invariantii care definesc elementele comune ale ideii de literatura confi gureaza — prin ei ingigi, ca si spunem astfel — 0 teorie invariant a literaturii, asa cum se lasi ea dedusi si configurata plecind de la totalitatea76 COMPARATISM $I TEORIA LITERATURIL formulirilor sale in timp si spatiu, la scard universal. Acestea se suprapun domeniului teoretic literar si metodologic al literaturii in intregul siu si {ind sa instaureze o retoried sau poetic’ universala (implicit sau explicit’) a literaturii. In faa unei realitati cu caracter arhetipal se impune o solutie de asemenea ,arhetipala”, in raport cu care ansamblul elementelor prece- dente nu reprezinti decit stadiul fragmentar, partial si presistematic al operatiei. Sa nu uitim nici faptul ci prin invariant se intelege intotdeauna elementul rezidual obfinut dupa eliminarea tuturor particularitatilor si care face posibile toate coincidentele, analogiile, convergentele, toate sincro- nismele si paralelele literare ce vizeazd universalitatea literaturii sia gingirii literare, Daca, dupa cum se afirma, comparatismul raporturilor Sau al istoriei faptelor individualizeaza, ingusteaz’ cimpul vizual, orientat Spre diferenta si particular, comparatismul invariangilor caut, dimpotriva Unitatea identitatilor, permanentele ascunse dincolo de variajii. El reduce distanyele, tinde spre o sinteza global a tuturor elementelor si numitorilor comuni ce pot fi pusi in evidenta. El are in vedere toji termenii raporturilor pe care le stabileste sub incidenta ,colectivului”, generalului, universa- lului. jar seriile de fapte luate in consideratie sunt pentru el tot atitea ,,teme cu variatiuni”. A ajunge ta invariante este soarta tuturor ideilor literare, iar Nispindirea acestui nou repos nu face decit si confirme, o dat& in plus, aceasta te7i. O descoperim, cu mult inainte, la esteticieni (ca B. Croce) si mult mai tirziu la critici (ca Northrop Frye, de exemplu), desi nici unii, nici ceilalti nu se dau in vint dupa literatura comparati“', © astiel de metoda este de un interes indiscutabil pentru comparatism Ea cemonstrea7i solidaritatea structurala a ideilor sia gindirii literare. existenja unor foci critici care, grupate, pot duce nu numai la o retorica si 0 Poeticd universale, abstrase din nenumiratele lucrati de poeticX comparati, ci sila o estetic’ universal, Literatura comparati ,trebuie si-si fixeze ca obiectiv sd contribuie pusin cite putin la elaborarea a ceea ce va putea deveni intr-o zi o esteti universal". Nu manifeste, nu solutii personale, ci un ‘ablou general ~ dar nu mai putin personal”, cum vom vedea -, complet pe cit posibil, al tuturor adevarurilor considerate si acceptate ca atare de sindirea literara si esteticd a omenirii. S-a putut imagina 0 philosophia perennis si chiar o litteratura perennis; de ce n-ar exista, in acelasi spirit, si o poetica $i o aesthetica perennis? Evident, acest demers este analo; daci nu chiar invecinat, cu revenirea in actualitate a universalilor (universalis) si a anumitor alte forme de gindire formald sau anistoricd. Cind o reali experienyi compacatista intra in joc, confirmarea vine, ca si zicem asa, de la sine. La capatul unei opere documentate gi dense. de adevarati eruditie, René Wellek ajunge la aceleasi concluzii: ,Am desco-DESPRE INVARIANT! 7 perit, pe cale experimentala, ca nu exist’ evolusie in istoria teoriilor critice, ca istoria criticii este mai degraba un sir de dezbateri asupra unor concepte recurente...”. Sau: ,.[n teoria literard mai ales, suntem confruntati in mod necesar cu un numir limitat de pozitii dezbatute mereu si mereu in istorie cu concepte esentiale contestate, ce nu pot fi absolut noi”. Am vorbit noi insine de acest gen de invarianti, de constante teoretico-literare, universale, nominale si teoretice. De unde o tripla recurengi: a constanielor propriv-zise, a terminologiei, a programelor teoretice™. {i lipsea totusi acestui gen de observalii ~ numeroase - elaborarea unei teorii generale a invariantului O categorie de comparatisti incepe sa se intereseze de acest comparatism de tip nou, axat pe ,modelele universale” si pe ,categoriile poetice” (poeto- logical category), mu pentru a le combate si a le exclude (aga cum s-a facut pina in prezent in cea mai mare parte a cazurilor®), ci pentru a le lua in considerare $i a le asimila intr-un fel sau altul. Ce sperm noi sa aflim prin comparari sau, mai degraba, prin simple apropieri, in afara contactelor si a influentelor? ..S% descoperim — asa cum afirmé printre primii James Robert Hightower - care sunt constantele (the constants), invarianiii (the invaria- bles) literaturii - formele, modurile, tropii, procedeele care apar atunei cind Jimbajul este intrebuingat in mod constient cu scopuri literare.” S& adi la aceasta sugestii de gemul in care teoria arhetipurilor se intilneste cu »poetica” lui Aristotel”, sau cercetarea ,,elementelor constitutive ale textului literar printr-o jonctiune deliberata a comparatismului cu estetica literard De unde si asimilarea teoriei literaturii cu 0 topicd ce se ignor’ (dupa modelul posibil al topicii istorice)®, pe baza unui inventar cvasi ,complet” al invariantilor. Din acest punct de vedere, nu s-a subliniat indeajuns valoarea si semni- ficajia studiilor comparatiste aplicate care verified si ilustreaza justetea acestui principiu. Ele pot fi impartite in doud categorii. Mai intii, marea unitate europocentrista, tratat& ca o traditie teoreticd comuni, a cArei masur’ este dat de cercetarile lui E.R. Curtius asupra topoi-lor (inclusiv teore- tico-literari). Aceasta unitate poate fi ilustrati fie prin studii asupra cores. ponden(ei si a solidarititii dintre anumite teze estetice vechi si moderne (ostranenie de exemplu)", fie asupra convergentelor contemporane in aceeasi lume occidentala (formalism si New criticism’, intre altele). Uneori, acest zen de asociatii este utilizat cu scopuri vadit polemice (,,formalismul este de cind lumea”) sau pro domo (cf. iarisi Etiemble, care-si apira lucra- rea Porlez-vous franglais? cu idei .puriste” care circuli in Franta, in Spania, in Anglia, in Canada, unele inc’ din timpul Renasterii)”: Cea de-a doua parte a demonstratiei, de data aceasta decisiva, cuprinde marele domeniu a! omologérilor Est-Vest, spatiul in care invariantul18 COMPARATISM $I TEORIA LITERATURIL efectiv in largul lui. Ludri de pozitie foarte precise, apropiate uneori pind la identitate, frecvent reperate, ne permit si vorbim cu indreptitire de o veritabila suitdde ,locuri comune”, incepind cu problema limbii si a limbajului poetic. astfel de serie : Aristotel - Lu Chi - Roman Jakobson d& conginut acestei abordari, in vreme ce o alti tez4 (arab): ,poezia este o zicere"® trebuie alaturati problematicii occidentale omologe a poeziei orale. Corectitudinea logic’ si etic’ a limbajului este, in esengi gindita si formulata in mod identic Ja arabi si la europeni™. Problema stilului si a intuitiei/expresiei isi gaseste solutii perfect omologabile la anumiti indieni, chinezi, japonezi’s (gi acestea nu-s decit unele constatari in urma unor sondaje rapide). Miza - in acelasi timp teoretica si polemic& - a acestei intreprinderi indraznefe nu scapi nimanui : realizarea unei radiografii esentiale a gindirii literate universale. Dar, in acelasi timp, ea este si de a pune in cauzi pertinenta (atit de exclusivista) a conceptelor literare occidentale ; de a reac tiona, mai ales, contra unui anume ,monopol” de fapt ; impotriva eternelor citate extrase numai din citiva ,poeticieni” moderni occidentali (la moda) Acestia nici nu banuiesc c& ,problemele” lor au fost adesea puse si gindite si in alt parte, cd exist - vai! - si o semiotic’ hindus’, sau ca ,poezia gramaticii”, si zicem, nu era complet ignorata in domeniul sanscrit®. in orice caz, pare neindoios c4 a existat nu numai o retoricd sanscriti sau chine (ucru cunoscut de mult de orientalisti), aseminitoare retoricii europene ; ca, in definitiy, la Cicero, Quintilianus si Han Fei Tzu problemele de bazi sunt, in fond, aceleasi, sau ci a existat sio retoric& traditional sau naturald a discursului oral, la un nivel antropologic profund, ceea ce se stia ‘mai putin” Indicele de frecventa a unor astfel de omologiri nu ridic& o chestiune de metoda - daca teza noastra este acceptatd — ci numai de formatie intelec- tuald si de competent. Si ne marginim, cu titlu de exemplificare rapida, la citeva capitole ale unei posibile poetici comparate, incepind cu marele fopos al inspiratiei divine, de exemplu, verificat si in zilele noastre in Polinezia, Africa, Asia Centrala”*. Chiar si aproximativa”, traducerea unor concepte indiene ca rasa, dhvani sau alamkara prin gust”, ,sugestie”, ,figuri de stil” dovedeste identitatea unei problematici, precum si legitimitatea ,poe- ticii comparate””. Au fost stabilite si alte paralele teoretico-literare intre India si Europa (paradoxul actorului, teoria portretului ideal)®, in domeniul chinez descoperim : reactii omologe sau identice in fata naturii si o poezie romantica a naturii ; 0 atitudine comun’ in fata romanului (ce corupe mora- vurile), cit si in fata creatiei (fuziunea dintre artist si actul creator) sau »canonizarea” ,noului” ori a limbajului vernacular care, prin acest fapt, se clasicizeaza*DESPRE INVARIANTI 79 Alte notiuni occidentale”, pe care sinologii le pun intre ghilimele, se refera la eterna si universala confruntare modern/vechi (cu 0 punere in garda impotriva imitarii celor vechi ce dateazi dinaintea ,Certei”), sau la anticiparea literari ce poate trece drept un ,plagiat” (ceva in genul »modernii precursori ai clasicilor” : Lu Chi scria totusi in secolul al IV-lea al erei noastre)*. Ideea ,regulii” ce confirma si epuizeaza totalitatea cazurilor individuale (un fel de invariant”) exist si ea in poetica chinezi clasica®, Ja fel si in alte poetici orientale. in Japonia, incepind cu secolul al IX-lea, intilnim principiul specificului national ce conditioneazi formele prozei, cit si pe acela al adevrului uman (universal) si al nevoii sale de exprimare™ (nu mai pujin universala) etc. Demonstratia, pas cu pas, rimine de facut: indicam aici, bineinteles, si inca foarte sumar, doar o pisti de urmat. Regisim teoria celor trei stiluri si in retorica araba*', precum si pe aceea a ,distantei” dintre poezie si proza sau dintre fictiune si realitate. La fel si afirmarea valorii ,tehnicii”, a valabilitatii sale in sine, ca ornament, sau a principiului imitatiei creatoare™. Din acest unghi trebuie inteleasi, in cadrul promovarii raporturilor lit rare Est-Vest, si revendicarea polemic’ (a lui Etiemble indeosebi) a studiului comparativ al poeticilor: ,F&ri indoial c& va trebui s4 comparim Ars poetica a poctilor nostri si Mugaddimatu kitabi $-Si’ ra wa §-Sua’ ra a lui Tbn Qotaiba, Arte nueva de hacer comedias si Tratatele asupra teatrului NO ale lui Zeami Motokiyo”. Aceast® confrumtare va permite extragerea unei serii de invariangi si organizarea lor ulterioara intr-o poetic’ comparati generalizati. Obiectia major’ impotriva lui .Wellek si Waren” este tocmai aceasta: Nici un Jbn in sumarul unei Teorii fizerare. Ce si credem despre © Wworie literar’ ce neglijeaza retoricile arabe, indiene, care escamoteaz operele chineze, japoneze ? ”. Studiul programelor si al textelor unui aseme- nea ,,divan occidental-oriental” (si acesta un mare vis comparatist) va fi concomitent, pentru a evita eroarea si exclusivismul ce caracterizeazi ,orice teorie literara claborati pornindu-se numai de la fenomene europene”®” Habitudinile occidentale sunt intr-adevar atacate frontal si contestate, dar ceea ce ficea inc3 o figura ,insolitX” (acum doua sau irei decenii) sfirseste prin a fi acceptat sau chiar recomandat (in ultima vreme). Cici, iati, citim intr-o culegere de studii asupra citorva poetici orientale: ,,Teoriile cele mai emoderne» (structuraliste, poetice, semiologice) nu rimin oare prizonierele rafionalitatii metafizice a Occidentului?". Concluzia se impune de la sine »A deschide privirii studentului si cercetitorului in literatura francez si, in general, occidental concepsii ale «limbajului> si ale «literaturii> produse de marile civilizatii ce intr’ tot mai mult in dialog cu a noastr: China, India, islamul, iudaismul..."*. Pind la urma, chiar si René Wellek recunoaste ca, pla modul ideal”, © ,poetic’i universala” poate fi avuti intr-adevar in vedere”.80 COMPARATISM $i TEORIA LITERATURIL Dacia ne gindim la istoriile esteticii scrise in Occident si la foarte putina atentie acordata de acestea esteticilor literare orientale, trebuie si recu- noastem ci, intre timp, s-a realizat si un anume progres, in principiu cel putin. Accesul la surse - obstacolul principal! — rimine inc& foarte dificil Dar a recomanda, chiar la sfirsitul secolului al XIX-lea, studiul poeticilor orientale era deja un semn bun”. Abordarea lor comparatist’ nu incepe, totusi, decit dupa ani °60. Tar cel mai important nu este de a organiza colocvii Est-Vest pe aceasti temi (Literary Theory and Criticism East and West) si de a proceda la ,studiul comparatiy al artelor poetice chineze, japoneze, sanskrite si europene™, ci de a ajunge la constiinta anumitor probleme si obligatii esentiale: in orice teorie literara, luarea in consi deratie, in mod obligatoriu, si a faptelor orientale ; a ne intreba ince masur’ conceptele occidentale sunt aplicabile Orientului si care ar fi temeiul lor”? cum S4 se aducd la o bazi comuni studiul a dova culturi: arabia si greco-Latini®; a detecta, in sfirsit, cel mai mare numir de invarianti teoretico-literari ce pot fi identificati si a realiza sinteza lor, ca si se ajungi, daca este posibil (am enuntat deja aceasti ipoteza), la o anume aesthetica literaria universatis et perennis. Putem recunoaste in acest tip de abordare 0 definitie deductivd a literaturii. Sunt tot atitea orizonturi ce se deschid pentru teoria literari comparati... Punctul slab al teoriei invariant afl in alta parte: in alunecarea ~ uneori involuntar’, alteori teoretizata citre normativ, ca si in riscul de a ne indrepta spre purism sau dogmatism De unde transformarea invariantilor in a priori, in ,legi” sau in conditit sine qua non, dup care ,,invarianjii plini de splendoare literart”™ devin articolele unui adevarat cod normativ clasic”. Gindirea unui Etiemble se inscrie in aceasta schema”, nu fir a cddea in capcane pline de consecinte »vedere general a esteticii normative”, studiu istoric care ,,poate deveni normativ”, ,studiu istoric si dogmatic”. Invariantul, este un lucru stiut tinde st devina pe nesimfite si inevitabil o norma de fiecare dat& cind verificarea sa universald este asigurata : ,Cind observafia se universalizeaz’ ea determin’ constante care, fara a fi reguli, pun in evidenga o natura a lucrurilor ce nu poate fi ignorati egecului”, De unde prelungirea prescriptiva a observatici generalizante”. Aceasti orientare apare inc& de la inceputurile comparatismului, pornit de timpuriu in ciutarea ,normelor” Literatorul universal”, dupa Goethe, se impune deja ca model. Un prim program, plin de retineri normative, intelege sa transforme studiul formelor literare intr-un ,canon critic” ce va institui ,un nou si un mai mare clasi: cism”. Se afirma deja ci ,metoda comparativa este mama oricirui clasi- cism”. Jar Etiemble se grabeste si citeze aceasti sentint& ce confirma o astfel de tezi”.DESPRE INVARIANT 81 Aceeasi idee reapare de fiecare dati cind ,metoda vechilor discipline normative ale retoricii” se transforma ,intr-o poetic’ generali care este 0 filosofie a lui «homo litteratus»”, 0 preceptiva™, Ar fi vorba de un normativ a posteriori, logic si necesar, care trebuie si ne faci si gasim regulile si legile aplicabile mai multor literaturi nationale”™", De altfel, compara- tismul - cum este si firesc - se refu7 codificarii, lucru ce se stic de mult” Adevarata solutie a problemei consti in a transforma poetica comparaté si invariantii sai intr-un fel de consilier secret, dacd nu in constiin(a (riguroasi) a literaturii. O dati definiti, 0 dati ce lumea devine constienti de existenta lor, invariantii incep s& actioneze insidios ca o ,necesitate” liber consimtit riitorii care si dar numai Ia s asuma. Deci nu poate fi vorba de un cod normativ impotriva caruia se rizvrateste, si pe drept cuvint, orice creatie literara demna de acest nume, ci doar de 0 asimilare voluntar’. Efectele sale retroactive sunt resimtite numai de spiritele ce accepti ideea si care au facut - din interior - experienta acestei discipline”. Numai in acest sens regulile incep si fie ,arbitrare” si sfirsese prin a se dovedi , fecunde” si prin tite ca singure rezonabile”™® afi si b) Acest capitol comparatist este dublat de un al doilea, de o insemnatate si mai generali: al invariantilor literari propriu-zisi care acoperd ansamblul elementelor ,textuale” din intreaga lume si in cel mai larg sens termenului : totalitatea operelor orale si scrise avind o finalitate artistic intentionala sau airibuitd. Invariantii literari pun in evidenjd fondul literar tate structural a literaturii. Ei ilustreaza jocul profund al analogiilor si sincronismelor, at simultaneit’tilor, coincidenelor, paralelelor si similitudinilor literare, care se apropie de identitatea integrala. Poctica comparatist ne inviti astfel la un spectacol la prima vedere surprinzitor al literaturii universal ca rea constanté”, avind ca bazii toli apriorii Aceast{ constatare ne aulorizeaza sa m in materie de literaturd o conceptic ,eleata” sui generis. Ea pare se verifice de i ce urclim spre originar sau spre 0 situatie de nniitate universal Utilitatea notiunii de invariant literar”, din pup literare comparatiste, este in afar’ de orice indoial comun, marea u ct de vedere al teoriei ne ajuti in primul ere structurald operei literare, si-i stabilim_osatura si structura; si precizim astfel nivelurile analizei literare. Fiecare invariant literar denota apoi un orizont de generalitate al carui conginut si dispozitiv gradual se topese pind la urma in al literaturii. 0 nou ,lectura” a sutelor de notiuni uzuale ale comparatismului traditional (,sursi”, .influenta tema”, tip” etc.) devine astfel posibild. ,Faptele” si ,raporturile de fapte” fac loc unor fenomene literare de un ordin, sa zicem, ,comunitar”. O im o de rind sii82 COMPARATISM $I TEORIA LITERATURIL ;influenta”, in afara interesului su anecdotico-istoric, ,evenimential”, implic& de asemenea si mai ales - prin corespondenjele si prin contamindrile pe care le produce ~ o rejea de elemente comune care, mediatizata printr-o generalizare adecvati, ajunge la o formulare ce atinge universalitatea. Fie- care invariant este, in definitiv, un fragment de universalitate, conotat’, intr-un grad oarecare, in acelasi timp de .partile” sale (prin intermediut fiecdrui invariant) si de intregul” s&u (prin suma tuturor invarianjilor) Vom reveni in capitolul urmitor asupra acestei relajii de ordin hermeneutic. O clasificare a invariangilor literari va pleca de la realitaile esentiale pe care le-am luat pin acum in consideratie: opera literara (individual), totalitatea operelor literare (= literatura universala, i.e. literatura) si ansam- blul relatiilor-tip ce se stabilese intre aceste domenii, Putem, asadar, Propune schema urmitoare, pur operational, a tipurilor si a sub-tipurilor je invariangi literari ~ 1) Invariangi structurati 4a. aj operei literare (individuale) ; b. ai literaturii (universale) 2) Invariangi relafionali ; 4. contacte inte opere (individuale) ; b. contacte intre literaturi (nationale) Dac niti, invariantii relationali sunt i imperfect definiti. fi putem invarian(ii structurali incep sa fie cunoscuti si destul de bine defi- 1c4 foarte putin explorati, prost cunoscuti si itua, fra indoiala, in categoria ,universalilor”, a contactelor ,,intra-literare” (intre literaturile nationale) si, interliterare”™ (intre opere), dupi cele mai perspicace abordari ale acestei probleme™ Vizut in aceasta lumina, ansamblul studiilor ~ uneori foarte aprofundate — ale ,,vechiului” comparatism, studii asupra existentei a numeroase raporturi literare de tip a si 6 devine perfect ,recuperabil”: ca infrastructura istorico-documentari si repertoriu de fise, in vederea detectarii coeficien- tului de invarianta ce trebuic degajat dintr-o ordine de raporturi factuale sau alta. Toata problema este de a defini bine la ce nivel de reflectie (poetico- -comparatista) se situeazi aceste consideratii Inc& din secolul recut, s-a pus in evident existenta ,formulelor”, a motivelor” constante si a ,,invariabilelor” in literatura, cu prelungiri nota- bile mai ales in teoria formalisti a narativitiii. Cu incepere de la acest stadiu, nojiunea devine destul de curenta in formalismul actual i in semio- tica"°. Acest tip de cercetare este dublat de conceperea unei istorii literare pe bazi de'topoi, de loci communes, de ,,constante” ale literaturii europeneDESPRE INVARIANT! 83 (ER. Curtius, E. Auerbach). Aceste concepte, ca si altele inrudite, care traduc realitatea. ,temelor”, ,tipurilor”, ,motivelor”, ,procedeelor literare” sau chiar a ,modelului” (patterns) etc., au facut anumite progrese in metodologia literaturii comparate™, fara insi a fi articulate intr-o teoric a literaturii. Se ia uncori act de existenta lor (sunt necesare) si... nimic mai mult. De altfel, este interesant de observat ci Stoff-und Motivgeschichte, Stoff-Mythen-und Motivforschung (germana) sau ,,tematologia” (francezai) sunt concepute de la un capt la altul intr-un spirit esential si programatic istoricist™, radical ostil oricdrei generalizari, ,invarianti” si ,constante” inclusiv®*. Nici un progres ,poetic” real nu poate veni din aceasta directie. Totusi, tematologia, anexati literaturii comparate inci de la primele programe™, poate oferi justificari ale acestui fapt. Teoriile, in dezvoltarile lor peste epoci si frontiere, nu sunt decit o demonstratie suplimentard a realititii formelor conditiei umane”, a universalit3tii sale. Dac& expresia wuniversal uman” are un sens deplin, acesta se giseste in istoria marilor teme, de la Prometeu la Faust. Si dacd este vorba si pledim pentru Stoffeeschichte in termeni ée literaturA comparati, 0 vom face punind in evident, de fiecare dati, caracterul siu_,comun”, ..constant permanent”. Dac tematologia comparati® are intr-adevar un sens, descopera prin asimilare cu invarianja comparati si cu teoria literara. Te1 nu ilustreaza, de altfel, decit unul din aspectele oricdrei opere literare, iar anumite studii de tematologie lasi s& se intrevada limpede existenta acestui principiu ca element structural al literaturii, Pind la urmi, ,,totalitatea actului creator poate fi ingeleas’ ca o modulare Ia infinit a_unei teme unice”". O teorie generala a literaturii poate fi deci preconizaté in aceasta perspectiva"'*. Acest obiectiv metaistoric se separa, 0 dati in plus, de orice comparatism traditional si factual. Situatia fopoi-JOz, a cliseelor, a motivelor etc. este identic’. Studiul lor capita o orientare net comparatista de indata ce depaseste una sau mai multe frontiere nationale si are deschidere cAtre ,locurile comune internat nale”"5, Acest gen de cercetiiri sfirseste prin a fi acceptat in comparatismul actual, in parte datorita influengei lui E.R. Curtius. C& ele vizeaza efectiv invariantii”, aceasta rezulta si din definifiile si obiectivele retinute : ,stan- dardizarea” literaturii universale, ,constante literare” , imagini recurente” , indici de ,constant& a spiritului” etc." Acesti termeni duc, pe de o parte, la 0 gindire categoriala si clasificatoare, ilustrata si stimulat& prin topica"?, de care teoria literar’i poate profita ; pe de alta parte, la o istorie literard ce se face pe deasupra” operelor, analoga istoriografiei non-evenimentiale™ Tipologia, prin stereotipiile sale caracteriologice, prin biografiile paradig- matice ale eroilor si ale personajelor, tine de o abordare identica.84 COMPARATISM $11 EORIA LITERATURIL Caracterul simbolic af tipalui literar, reprezentativ pentru fiecare poetic din care deriva, trebuie si el luat in consideratie"”. Sa observa. mitul” Rimbaud, atit de exemplar pentru avangarda si ale c&rui componente inva~ iante pot fi evidentiate peste tot: divinizarea poctului si a poetului revolu- tionar, idolatria aventurierului, a pubertitii_ si.a-copilariei, o anumita misticd etc.'" Terenul privilegiat al acestor anchete este, se stic, literatura cu forme stereotipe, colective, traditionale, orale, primitive, ,,folclorice in acest din urma domeniu, mai ales, notiunea de invariant, de altfel fre: vent intrebuintata, este de ordinul evidenjei. Situatie idemtica din toate punctele de vedere pentru sinonime ca formule”, motive” etc, Echiva- lentele lor anglo-saxone, framework sau box pattern, au primit si ele drept de cetate in anumite cercetiti si in tcori literare recente. Cit despre fopoi folclorici sau nu, ei reconfirma realitatea permanentei, a ubicuitalli, a Poligenezei, ca si natura comund a umanit3ii, a circumstanjelor sale si a reactiilor sale in numér limitat, in toate epocile!”. in fiecare din acest cazuri, un aspect sau altul al invariantei literare este pe deplin pus in evident Genurile titerare (si teoria Jor) apartin acelorasi invariangi literari. Cu aceasti conditie, totusi ~ care este fundamental ~ de a deplasa abordarea proprie terenului socio-istoric, traditionala, c&tre planul tipologic, mork logic si structural, care ramine in afara comparatismului istorie si pozi- Uvist. Putem ilustra pardsirea lui, ce incepe s4 devina vizibild in teoria comparatist actual a genurilor, prin anumite asertiuni ale lui Etiemble pe care trebuie si le reamintim cu tilly de sugestie. Formarea epopeii, a genului epic, corespunde unor condiii precise, intotdeauna apropiate de originile sale mitice si istorice, conforme structurii sale ,mitistorice” pe care o regisim pretutindeni in acest stadiu. Pentru c& exist4 invarianti ai genului romanesc, acesta va avea forme evasi-identice, atit in China, cit sila romancierii nostri ,realisti”. Putem, de asemenea, ,,izola elementele care apartin esentialmente epopeii”'’*. Acestea configureaza ,,schema” sa, eta pele dezvoltarii sale, tipologia si tematica sa, circulatia sa - fenomene identice in Franja, in Tibet, peste tot’, Astfel de date pot rectifica anumite crori ale istoriografiei traditionale privitoare la epopee ca gen prin definitie feudal, reactionar chiar, sau genezi-matrice obligatorie a romanului (in Japonia, romanul a aparut inainuea epopeii). Romanul poate deriva si din hagiografii romanjate etc, Acelasi tip de fenomene este in sfirsit reperabil si la nivelul ,,formal” al operei, ca s& nu spunem ~ asemeni formalistilor de toate nuanjele — ca este Perceptibil mai ales la acest nivel. Stilistica, atunci cind se orienteaza spre studiul permanenjei si recurenjei procedeelor stilistice'™’, sau al omologiilor nivelurilor stilistice, isi aduce kimuririle si dovezile sale suplimentare asupra 0DESPRE INVARIANTI 85 confinutului invariantilor literari. Ipoteza existentei_, struct textului” meritd si ea sd fie luata in consideratie™*. Conventiile si normele jente fiecdrui sistem literar dominant, derivate, interpretate sau respinse ~ {in de acelasi proces literar permanent si universal. Cit despre ~functiunile” atit de bine puse in lumina incepind cu formalistii rusi, cali- tatea lor de invariant — a nivelul cel mai elementar, adic& cel mai general - nu mai este contestata de nimeni. in definitiv, nu exist nici un motiv si nu identificim termeni atit de uzuali, ca, de exemplu, ,categorii formale sau procedee poetice”, cu ,constantele formale” acceptate de unele programe comparatiste modernizate™. Scopul final al operatiei va fi stabilirea unui repertoriu al procedeelor literare, a unui inventar teoretic al tuturor cadrelor si posibilititilor creafiei literare: genuri, forme, mode, stiluri, caractere si tuatii-tip, motive, teme, plots, simboluri etc., pe baza cirora s-ar putea edifica o definitie descriptivd a literaturii®”. Ea va fuziona ping la urma, dupi o metoda ce urmeaza a se preciza, cu definitia inductiv-deductivé a literaturii, elaborata plecind de Ja invarianfii teoretico-literari. Vom reveni asupra acestei probleme cruciale la sfirsitul escului nostru Vastul domeniu al iavariantilor Titerari s& se fi epuizat oare? O nouk clasificare si sistem 4 posibilé pe o scarf graduala, de o mai multe niveluri. Am incercat sa stabilim o astfel de grila pentru invariantii curentelor de avangarda. Ca atit mai probant cu cit n-a facut inca obiectul unei analize comparatiste de acest tip: .1) invariantii unei singure opere de avangardi ; 2) ai unei singure misciri de avangarda; 3) ai mai multor_miscari-de avangarda apartinind unei singure literaturi nationale ; 4) ai_mai multor miscdri de avangarda apartinind mai multor literaturi nationale; 5) ai etwror miscarilor de avan- garda aparjinind tuluror literaturilor nationale Tintr-o anumit4 perioada ; 6) ai_tuturor fenomenclor sau elementelor precursoare unui curent apartinind unei literaturi, mai multor literaturi, mai meltora sau tuturor literaturilor”". Aceast schema poate furniza un ,model” (ce poate fi, binein(eles, perfectionat) pentru toate miscarile literare Situatic intilnita freevent : de multe ori, comparatismul traditionalist se vede confirmat si devansat, adesea, de discipline vecine sau inrudite. Hus- tzarea invariangilor fiterari nu face exceptie. Cind ne gindim, de exemplu, cA un Valery Larbaud, critic gi eseist literar de vocatie internationala, intelesese atit de bine, si inaintea multor comparatisti brevetati, importana temelor invariante (arhetipale, formale, esentiale), cerind un ,repertoriu af Temelor Poctice Formale... din toate {rile si din mai multe epoci”"?, 0 astiel de confirmare nu poate decit si ne reconforteze. Daca realismul european are, in ce-l priveste, teme specifice si, ca si zicem asa, ,,stabile” (dup’ afirmagia jor-tip ale literare - ima are este ii freeventi si de o temporalitate ul lor este cu86 COMPARATISM $I TEORIA LITERATURIT lui Auerbach), de ce ar face exceptie realismul de pretutindeni? Ca si nu mai vorbim de literatura universal, realist si nerealisti... Teoria arhe- tipala a literaturii, in formularea lui Northrop Frye, merge in acelasi sens al ,,identitatilor literare"”. De asemenea, analiza proceselor formale” universale: crescendo, contrast, comparatie, echilibru, repetitie, serie, simetrie exc. (Kenneth Burke)" {ine de o optica similar’. Poeticienii sunt, de altfel, aliatii naturali ai teoreticienilor literari com- paratisti. Ne amintim de , funetiunile” Jui V.I. Propp, investite cu 0 valoare de ,constanta”, si de efortul su de a ,izola elementele primare” ale basmului popular, pirtile lui constitutive”"5. Aceste elemente sunt si ele invariangi literari, chiar daci nu poart& acest nume. Reamintim, de ase. menea, ideea continuti intr-o observatie ca aceasta: ,,Actul poetic nu s-a schimbat, de-a lungul veacurilor, in mod radical”, Sau observatiile asupra izomorfismelor” literare, recurengele, durata indelungatd, notiuni operante atit in literatura cit si in studiile literare. De fiecare dati cind analiza (struc. turali, arhetipologica, mitologica etc.) distinge elemente reperabile, for- mule, imagini, forme ce se repet, care consacr’ ,canoane” sau ,clisee”, avem de fapt de-a face cu invariantul literar, fie c& este numit aga sau altfel”” Acceasi constatare trebuie fcuta si cu privire la teoria genurilor literare a lui Bahtin, dupa care acestea igi au - fiecare ~ ,esenta” lor, ,logica” lor si care reprezinta tendin{ele cele mai stabile, .eterne” chiar, ale literaturii. Ar exista deci o .memorie obiectiva a genului” ce ,patrunde” operele fara ca acestea si-si dea seama, ca s& zicem asa. La fel gi ,sistemele de imagini” (populare, grotesti etc.) de o eficacitate imanenti'™’. Roman Jakobson pune de la inceput problema insisi a poeticii comparate in ce priveste tipolog metric. Ea va duce la ,dezvoltarea gradual a tipologiei metrice si poate la studiul comparat al literaturilor si al culturilor”!®, Este un punct de vedere din ce ince mai raspindit, care corespunde logicii insesi a poeticii moderne Nimeni nu mai are nici o obiectie in a recunoaste, de cxemplu, c& exist -Proprietiti structurale constante... de felul aceleia a proverbelor si ghici- torilor europene, africane sau asiatice”™”. in sfirsit, o confirmare dintre cele mai plicute, surprinsi la un poetician la mod: ,Este rational si presupunem ca varietatea tematica a literaturii nu-i decit aparenti; ca la baza oricarei literaturi se regiisesc aceiasi, sd zicem, universali semantici putin numerosi, dar ale ciror combinatii si transformiri produc intreaga varietate a textelor existente” Daca, in mare, programul este identic, oare poetica comparatd este de prisos, ea nu face decit si forteze usi deschise ? Cu siguranté nu, pentru terminologia si preconceptele sale de bazd sunt diferite, ca si metoda si domeniul sau de verificare. Aceasta este de altfel, materia capitolelor urma-DESPRE INVARIANT! 87 toare. $4 rejinem, in incheierea teoriei asupra invariangilor literari, largirea progresiva a sferei aplicarii lor chiar in interiorul taberei comparatiste. Traditia europocentristd, ined majoritar’, doreste tipologii si numitori comuni, cu limitare insd doar la un grup de literaturi inrudite (slave, de exemplu)"* a ansamblul literaturilor de limbi europene'®. ,,Con- stantele” si ,topica” literara ale lui Curtius sunt restrinse Ja cultura europeana occidental, dar lectura lor simultana, care absoarbe cronologia in descrierea sistematica si in tipologie, indicd una din caile de urmat ~Manierismul”, de exemplu, devine o constant& a literaturii europene. De ce nu, atunci, si ,barocul”, sau chiar ,,avangarda” ? Inseamni a afirma, cel putin implicit, c& fiecare invariant are o dimensiune orizontala (spatiala) si una verticalA (istoric’), iar ansamblul lor poate confirmao stuctura literara unifard. De altfel, teoria lui Curtius se inscrie de 1a sine pe un traseu teoretic’ invariant, prin faptul ci teoria ,locurilor comune” din art si natur’ are o ascendent& in antichitatea clasic& si in Renastere"™. Daca realitatea fopoi-lor literari nu poate fi pusd in discutie, de ce sii nu Lirgim pind la urmi perspectiva pind la a cuprinde domeniul extracuropean in ansamblul siu? Esie proba decisiva ce ttebuie adusi, si ea este furnizata de faptul ci un scriitor occidental” isi poate descoperi afinititi profunde cu spiritul ,oriental” (chiar daci n-a trait in mediul respectiv), sau ci unele teme greco-romane pot ,,ajunge” pind la Manila si Viadivostok""’. Ce dove- deste aceasta? Existenta omului universal si a experientelor umane comune, in primul rind. Realitatea indubitabila a unei anumite internationale” a temelor literare, mai apoi. Existi ,un fond imens de teme comune... 0 rezerva de arhetipuri poetice”, o recuren{a inscrisa intr-o lung’ durati'**, categorii poetice si genuri literare a c&ror pertinent este universala. Poetii epocii T’ang au mari afinititi cu poetii baroci englezi ai secolului al XVI-lea”, iranianul Nizami gi italianul G.B. Basile utilizeaz& ,concetti” ce se invecineazi, in timp ce elegia chinezi, corespunzitoare elegiei euro- pene", ii este intru totul comparabild. Iar romanul chinezese pune aceleasi probleme ca si romanele europene'” etc ‘Toate acestea duc 1a evidente banale care, in fond, nu spun nimic, daca ne limitim la un pozitivism documentar mai mult sau mai putin lirgit, dar la concluzii semnificative de indata ce ele sunt articulate intr-o teorie a literaturii in care accentul este pus pe universal” si nu pe particular”. Acesta este motivul pentru care invocim teza, de aceasti dati demonstrat experimental, a elementelor comune ale poeziei: tez4 ilustrata cu ajutorul unor exemple japoneze, din Asia centrali, vedic&™ etc. Existenja schemelor rituale (in Indii, in Grecia etc.), care devin compozitii canonice si apoi »Poezie”, aruncd o noua lumina asupra unui alt fenomen universal, o adevi-88. COMPARATISM $I TEORIA LITERATURIL rati lege” a istoriei literaturii: trecerea de 1a poezia sacri la poezia pro- fan, Mecanismul alegoriei este acelasi in poezia crestin medievala si in oezia indiana, ca si structura tematici a marilor poeme epice'*. Poetii arabi preislamici sunt si ei, ca si barzii occidentali, depozitarii istoriei tribale si ai genealogiilor ei'* etc. Enciclopedism generalist, daca vrei, dar numai Ja prima vedere. O teorie a literaturii universale sia literaturii pur si simplu, daci se vizeaza invariantul si, prin urmare, un anume tip de definitie (uni- versal) a literaturii. 5. Critici $i contestafii O situayie explici pe alta, in sensul ci teoria invariantilor, ca nucleu al unei noi abordiri comparative, a fost, si rlmine inca, greu asimilabil’. Aceasti conceptie inspira in continuare critici foarte severe din partea partizanilor comparatismului traditional si, in general, a reprezentantilor vechilor scoli Ele sunt de acelasi ordin ca si criticile inspirate de teoria literar’ com- paratist si de generalizarile sale, de care am luat cunostinga, sau de ori abordare ,poeticd” ce depiseste si wanscende perspectiva ,istorica”. A Teface si a sintetiza argumentatia contraric in favoarea invariantilor nu este deci redundant, ci doar un caz in plus si foarte precis de recurenta, de invarianji teoretic’ si metodologica inevitabili, in chiar spiritul gi litera prezentului eseu in fata acestei noi perspective radical teoretice, reactiile sunt cunoscute prudenti, neincredere, ostilitate. Istoricii protesteaz’, bineinjeles, impotriva generalititilor vagi si superficiale, impotriva selectillor arbitrare, a lipsei de spirit istoric, a anacronismului, a tuturor picatelor posibile. Am recunoscut de Ia inceput vechiul cuplet istoricist, evenimential, pozitivist: ,Refuzim pur si simplu s4 punem un anacronism la baza unei continuititi”'. Nu exist permanente, ci doar , false esente... ce populeaza istoria universalilor care nu existé”'* Fenomenologia si morfologia istoricd, categoriile meta istorice, tipologia societatilor si a statelor (gen Toynbee), conceptele stilis- tice si altele transferate istoriei trebuie deci respinse cu hotirire. Catullus, romantic”? Dar el a aparut, in cursul istoriei, o singuri dati! Si, pe deasupra, intr-o epoca in care nici nu exista... romantism"*, Alt istoric refuzi, la rindul siu, nu stiu ce concepte abstracte de Biserica ecumenica, de stat universal sau de invazie a barbarilor. S4 comparim, pentru ca, in Cunostinti de cauza, si substituim pluraluri acestor singularuri"', Simplul fapt ci exist, cu toate acestea, 0 relajie dialectic’ directa si nec plural” si ,,singular” nu tuibura spiritul acestor profesionistiDESPRE INVARIANTI 89 Inutil s& insistim. Pentru comparatism, care se limiteaz’ cu obstinagie la raporturile contingente si genetice ale faptelor (,aceast& cauzi a provor acest efect”), considerate intr-un mod striet pozitivist, invariantul rimine un fel de ,bric-a-brac” in acelasi timp traditional si international ce nu se sprijina pe nici o baz documentarii solida. El produce chiar un fel de deruta de fiecare data cind comparatistii ,practicanti” se vad transportati in adeva rate terrae incognitae. in consecint4, tematologia recurent va fi declaratt 2Fabita si banala” (hasty and trivial)”, in timp ce cercetarea invariantilor ar insemna un obiectiv pe cit de iluzoriu pe atit de neinsemnat”. Mai mult © asemenea abordare ar constitui pentru literatura comparata ,o adevarati sinucidere ideologica si metodologica”* (sic !). Dupa ultimele stiri, torus comparatismul se simte bine mersi” si n-are nici o intentie sinuciga Desi el ar trebui ferit de ,eonii universal valabili lipsiti de orice virtute operatorie”!™, La polul opus - si printr-o foarte curioas& aliant@ intre istoricii litera (care n-au practicat niciodata, se stie, nici critica gustului, nici a judeca de valoare), estetii literaturii si criticii anti-eruditi - se string toate obiectiile ce decurg din individualitatea operelor sau a literaturilor nationale. Nu existi decit realitatea structurilor literare riguros individuale, izolate in unicitatea lor. lar unicitatea operei ~ mai trebuie oare s-o repetim? — refuza orice invariant. Adicd, invariantul este supus focurilor incrucisate de baraj, ale unci duble serii de obiectii ce converg intr-un singur punct: invariantul nu existi. El este o pura iluzie, 0 eroare stiintifica si metodologica. Bineinjeles, in acest caz, nici analogia si nici invarianja nu sunt posi- bile! Elementele de diferenga si chiar de contrast dintre diversele literaturi nationale sunt de o suta de ori mai sensibile decit asemanarile exterioare ce le apropie.”" Ceea ce poate fi adevarat sau fals, in functie de punctul de vedere si de perspectiva, de planul de referinté adoptat. Aceastd rezistem’ la orice proces de unificare metodologica si teoretica apare (trebuia si ne asteptim} si referitor la fopoi, declarati ,ineryi”, ,morti” in opera literar’, unde prevaleaza , intentia individuala”, distantarea diferentiala fata de topos", ceea ce este perfect adevarat, dar in afara statutului invariantului. Acesta nu se intereseaz4, pentru toate motivele trecute in revista, decit de elemen- tele comune ale unei opere sau ale unui grup de opere, poate fi nici ea negata. Pentru a respinge in mod eficient invariantul, ar trebui comtestat mai intii in mod radical acest tip de cercetari, cea ce ar hivala cu negarea expliciti a oricdror estetici si teorii literare. Binein eles, acceasi obiectie si din partea adepjilor tematologici sau ai functiunilor ce se schimba in contexte diferite. Dar daci ,acclasi clement” are funciii diferite in contexte diferite (tez& incontestabil’), nu inseamna si © realitate ce nu