Sunteți pe pagina 1din 12

POZIȚIA

GEOGRAFICĂ
ȘI EXTERMITĂȚI
Africa este al treilea continent ca suprafață (30.221.532 km2) de pe glob, după Asia și America, fiind
singurul continent situat în toate cele patru emisfere. Africa se învecinează cu două continente (în nord
cu Europa și în nord-est cu Asia) și este înconjurată de două oceane:
Oceanul Atlantic, în vest și Oceanul Indian, în est.
Africa este un bloc continental masiv, caracterizat de simetrie latitudinală, determinată de faptul că
punctele extreme nordic și sudic sunt situate la distanţă aproximativ egală faţă de ecuator.

Africa este un continent masiv, cu linia


ţărmului puţin fragmentată, cu puţine insule, golfuri și
peninsule.
• Țărmul nordic are ieșire la Marea Mediterană, în
partea sa estică formându-se una dintre cele mai
mari delte din lume (Delta Nilului) ( 4 ). În Peninsula
Sinai, pe teritoriul Egiptului, a fost construit Canalul
Suez (inaugurat în anul 1869), care face legătura
între Marea Roșie și Marea Mediterană. Până la con-
strucţia acestuia, schimburile comerciale maritime
între Asia și Europa se realizau prin înconjurarea
Africii.
Țărmul nord-estic, care desparte Africa de Asia, este
constituit din litoralul Mării Roșii, situ- at între Canalul
Suez și strâmtoarea Bab-el-Man- deb, continuat cu
litoralul Oceanului Indian, până la Capul Guardafui. În
dreptul acestui cap se află Arhipelagul Socotra, care
include insula omonimă, numită și Insula Extraterestră,
datorită vegetaţiei sale unice.
• Țărmul estic, cu ieșire la Oceanul Indian, este
caracterizat de existenţa celei mai mari peninsule de
pe teritoriul Africii, Peninsula Somalia (Cornul Africii) și
celei mai mari insule (Insula Madagascar)
• Țărmul sudic este scurt, având deschidere la
Oceanul Indian.
• Țărmul vestic are ieșire la Oceanul Atlantic, aici fiind
prezent și cel mai mare golf al Africii, Golful Guineei.
RELIEFUL AFRICII
Relieful Africii este dominat de platouri și arii depresionare imense, intens modelate de către factorii externi, în timp ce
unităţile montane apar izolat.
A. Relieful montan este slab reprezentat, prin munți de încrețire în nord (Munţii Atlas) și în sud (Munţii Capului, Scorpiei),
iar în est prin munți vulcanici (Munţii Kilimanjaro, Kenya). Formarea munţilor vul canici din est se datorează existenţei
Riftului African, care se desfășoară de la Marea Roșie până în zona de vărsare a fluviului Zambezi. În lungul acestui imens
graben, s-au format vulcani foarte înalţi Kilimanjaro, 5.895 m și Kenya, 5.199 m și lacuri tectonice (Victoria,Tanganyika,
Malawi).
B. Relieful de podiș se desfășoară pe suprafeţe întinse, fiind fragmentat de intercalaţiile zonelor depresionare. Cele mai
extinse din Africa sunt podișurile: Angolei, Etiopiei, Shaba, iar cele mai întinse arii depresionare sunt depresiunile: Congo și
Ciad.
C. Câmpiile ocupă suprafeţe restrânse, fiind situate în zona litorală: Câmpia Somaliei ,Câmpia Mozambic, Câmpia .

În estul continentului se
desfășoară un sistem de falii foarte
adânci, care determină desprinderea
unei noi plăci tectonice (placa
somaleză) din placa africană.
Această ruptură a început să se
producă în urmă cu 22-25 milioane
de ani, iar deplasarea se realizează
cu 6-7 mm pe an.
În aceste condiții, specialiștii
apreciază că în aproximativ 50
milioane de ani se va forma un
nou continent, iar zona de rift care
măsoară peste 6.000 km va deveni
un ocean. În prezent, de-a
lungul acestui graben uriaș se află
lacuri tectonice, lungi și adânci
(Tanganyika, cel mai lung: 337 km;
Victoria, cea mai
mare suprafață: 68.800 km2) și
vulcani activi (Kilimanjaro).
CLIMA AFRICII
Zonele de clima se dispun simetricla nord și la sud de ecuator, astfel:
1. CLIMA ECUATORIALA -(0°-5° latitudine nordica și sudica), cu temperaturi medii anuale ridicate tot timpul anului
(peste 25° C), ploi toreniale zilnice (3000-4 000 mm/an), se manifesta calmul ecuatorial – mișcarea ascendenta a aerului;
2. CLIMA SUBECUATORIALA- (5°-12° latitudine nordica și sudica), cu doua anotimpuri calde: vara ploioasa (cu
calm ecuatorial) și iarna secetoasa (bat alizeele);
3. CLIMA TROPICAL SEMIARIDĂ- se dezvoltă pe o fâșie îngustă, făcând trecerea dinspre climatul subecuatorial spre
cel tropical arid (uscat)
4. CLIMA TROPICAL-USCATA (12°-30° latitudine și sudica): se manifesta pe cele doua tropice, unde bat alizeele, este
caracterizata prin uscaciune (precipitaii sub 250 mm/an); se formeaza deșrturi cu variații mari de temperatura de la zi la
noapte;
5. CLIMA SUBTROPICALA (MEDITERANEANA),-la extremitaile nordica și sudica (peste 30° latitudine),
cu temperaturi medii anuale de 15°-17 °C; vara calda,secetoasa, iarna blânda, ploioasa (pe țarmul Marii mMditerane).
Care sunt masele de aer care
influențează clima Africii

30° lat N

TROPICUL Mase de aer


Mase de aer
CAPRICORNULUI tropical desertice
tropical desertice
23° 26 lat N
18° lat N

5° lat N

ECUATOR Mase de
aer
Mase de
aer
O ° lat ecuatoriale ecuatoriale 5° lat S

18° lat S

TROPICUL RACULUI Mase de aer


23° 26 lat S tropical desertice

30° lat S

Mase de aer
umede
Clima subtropicală
VARĂ secetoasă
30° lat N

Clima tropicală Mase de aer


Mase de aer
tropical desertice
secetă tropical desertice

18° lat N

Clima subecutorială
VARĂ ploioasă
5° lat N

Clima ecuatoriala Mase de Mase de


aer aer
ecuatoriale ecuatoriale 5° lat S

Clima subecuatorială
IARNĂ secetoasă
18° lat S

Clima tropicală secetă Mase de aer um


tropical desertice ede

Clima subtropicală
IARNĂ ploioasă
Mase de aer
30° lat S
Mase de
aer
Clima subtropicală umede
IARNĂ ploioasă
30° lat N

Clima tropicală Mase de aer


Mase de aer
tropical desertice
secetă tropical desertice

18° lat N

Clima subecutorială
IARNĂ secetoasă
5° lat N

Clima ecuatoriala Mase de Mase de


aer aer
ecuatoriale ecuatoriale 5° lat S

Clima subecuatorială
VARĂ ploioasă
18° lat S

Clima tropicală Mase de aer


secetă tropical desertice

30° lat S

Clima subtropicală
VARĂ secetoasă
HIDROGRAFIA AFRICII
În Africa se află mari fLUVii ale lumii atât după lungime (Nil), cât și după volumul de apă transportată
și întinderea bazinului hidrografic (Congo/Zair).
În funcție de relief, rețeaua hidrografică s-a organizat în trei mari sisteme hidrografice teritoriale: spre Oceanul
Atlantic, spre Oceanul Indian și spre Marea Mediterană. Râurile tributare Mării Roșii sunt foarte puține, scurte, cu debite
scăzute și nu se impun într-un sistem.
Majoritatea fluviilor africane sunt doar parțial navigabile, ca urmare a numeroaselor praguri și cascade (Victoria,
pe
Zambezi), dar prezintă un ridicat potențial hidroenergetic.
ELEMENTELE BIOPEDOGEOGRAFICE ALE AFRICII
Caracteristicile climei impun în spațiul african condiții de viață foarte diferite și, ca urmare, arealele cu vegetație și faună
abundente și foarte diversificate contrastează puternic cu cele aride, în care trăiesc doar câteva specii de plante și
animale. Zonele biogeografice se dispun relativ simetric față de ecuator, dar au extinderi diferite.
De la litoralul atlantic până la vest de marele rift est-african, de-o parte și de alta a ecuatorului, se desfășoară pădurea
ecuatorială. Aceasta este urmată la nord și la sud de savane, care formează o cuvertura vegetală de ierburi înalte
presărată, pe alocuri, cu accacii
și baobabi sau întreruptă de pădurile-galerii ce urmăresc cursurile de apă. Trecerea la zona deșerturilor nu se
realizează brusc, covorul vegetal compact al savanei fiind înlocuit treptat de ierburi din ce în ce mai rare și mai
scunde și de arbuști țepoși, adaptări specifice îndelungatelor perioade secetoase ale climatului semideșertic. În
deșerturi, vegetația foarte săracă este reprezentată îndeosebi de tufișuri spinoase sau cu frunze mici și groase. Pe
suprafețe relativ restrânse, în nordul și sudul africii se extinde zona mediteraneană.

S-ar putea să vă placă și